Smeul

O, cum te-ai înălţat în slavă
Tu, smeule cu zumzet leneş,
Şi cum te legeni pe-a ta navă
Şi tai văzduhul ca un iureş!

Ce mândru eşti, cât de puternic...
Cu cât dispreţ priveşti pământul!
Dar ce tot cânţi tu smeu vremelnic?
Ah, da, ţi-am înţeles cuvântul...

Cum te-ai gândit, tu ce ai spus,
Nebun orbit de vanitate,
Că toţi cei ce plutesc,, pe sus''
Sunt domni, stăpâni pe toţi şi toate?

Şi tu nu vezi că tot mai greu
Cădea-va cel ce se înalţă
Cu cât se va-nălţa mereu?
De te-ai suit acolo-nvaţă!...

Priveşte-i cum se prăbuşesc
Pe rând: azi unul, mâine altul,
Şi scump mândria şi-o plătesc,
E şubred smeule-nălţatul!

Iar tu, nebunule-ai uitat
În gândul tău cel pătimaş,
Că de-astă lume eşti legat
Prin voia unui copilaş...

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti altfel

Cât te-ai schimbat iubită primăvară,
Pe lângă ploi ai şi ninsori,
Cât de-ncâlcită eşti spre seară,
Eşti cum n-ai fost pe vechii zori.

Acum eşti verde cu răceală,
Acum eşti caldă peste flori,
Apoi eşti albă de zăpadă,
Eşti cum n-ai fost pe ochişori.

Cât te-ai schimbat de astă vară,
Când ai plecat unde nu ştiu,
Lăsându-ţi sora tropicală,
Să ardă verdele cel viu.

Îmi pari atât de supărată,
Pe pomi, pe flori şi-apoi pe noi,
De-aş şti ce ţi-am făcut surato,
Cât m-aş certa întins sub ploi.

Cât te-ai schimbat iubită primăvară,
Te porţi de parcă te răzbuni,
Că ai găsit pădurea rară
Şi luncile ce nu mai sunt.

E timpul, scurs, să pleci surato,
E timpul tău să nu mai fii
Şi-ai să dispari îngândurată,
Cu stolul tău de păpădii.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 87

Adio! Eşti prea scump să te deţin
Şi tu probabil ştii cât valorezi;
De obligaţii eşti scutit deplin,
Iar eu nu-ţi sunt dator, după cum vezi.
Căci cum să te posed fără să vrei?
Şi cum să merit aste bogaţii?
Să-mi dai splendoarea ta n-are temei,
Acest hatâr nu se va consfinţi.
Când nu-ţi ştiai valoarea mi te-ai dat
Şi făcând asta, cred că ai greşit;
Măreţul dar, căci tu te-ai înşelat,
Se-ntoarce acasă, bine-ai chibzuit.

Atât cât te-am avut, a fost un vis,
În somn sunt rege, treaz sunt un proscris.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oda ploii

cât de puternic eşti!
(şi fragil
un fir de aer te îndoaie
în vreme ce tot muţi de colo-colo
inutil nişte munţi
cu puterea credinţei)

cât de iubit eşti!
(şi uitat
în vreme cât scuturi nişte file de calendar
un sărut te transformă
din bestie în zeu
şi invers)

cât de bun eşti!
(şi nociv
un gest cum ar fi aplauzele
te dizolvă în vremea cât îşi pierd din ecou
şi opusul firii nu-ţi pare nicicând o risipă
când tot dai numai de la alţii)

cât de drept eşti!
(şi călău
în vreme ce rosteşti sentinţe
cine şi cum să respire
te îndreptăţeşte până la divin
dogma sângelui coagulat în aer)

cât de bogat eşti!
(şi neputincios
ai două mâini şi doar o gură
toate proprietăţile tale aparţin secundei
aceleiaşi căreia i te negi
cu acte cu tot)

cât de înţelept eşti!
(mereu după
în vreme ce toate se petrec
cu repeziciune
şi mai ales fără să-ţi ceară vreo ceva
nici măcar să ştii)

cât de atât mai eşti!
(şi nimic
în vreme ce nu mai este vreme)
în megafoane se anunţă ploi
de jos în sus
tu, picătura

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclul vieţii

Eşti gârbovit şi mergi împiedicat,
Ai chip de ceară, glasul te-a lăsat,
Respiri cu greu şi eşti un pic senil,
Nu crede nimeni că ai fost copil.
Dar te-ai jucat şi tu şi ai zburdat,
De tot ce e în jur te-ai bucurat,
Lipsit de griji, cu ochi senini râdeai,
Când mama te certa te întristai...
Iar anii au trecut şi, negreşit,
Ai fost flăcău şi te-ai îndrăgostit,
Ai fremătat de doruri mii şi mii,
Şi ai avut la rândul tău copii.
Când au crescut, şi-au luat în lume-avânt,
C-aşa e legea firii pe pământ,
Şi ai ajuns bunic, cu mulţi nepoţi,
Şi rând pe rând te-ai ocupat de toţi.
Azi eşti bătrân, slăbit şi inutil,
Însă ai fost şi tu cândva copil,
Ai chip de ceară, ceasul ţi-a sosit,
Dar ai fost tânăr, chipeş, fericit.

poezie de Octavian Cocoş (15 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deznădejde

Deznădejde
în aer pluteşte.
Ca ceaţa de dimineaţă...
tăcută, umedă şi rece.
În mlaştină nu poţi înota.
De eşti cu cineva,
te urci pe el
şi îl omori.
Să te salvezi.
Vezi???
Cât de mârşavă
e-a omului
fire.
Fără picătură de
iubire,
bunătate,
înţelegere....
Sunt toate ferecate
în a răului cetate.
Te-ai lăsa, TU!, muşcat de şarpe?
Să-ţi salvezi al tău aproape...?
În agonia morţii să nu vezi cum se zbate!!
Cineva, zici, de sus trage sorţii!
Cine?? Cum?? Când?? Crezi??
Hmmm...
De-ai putea să vezi!
Eşti singurul vinovat
De mlaştina în care
s-a-necat!

poezie de Mariana Corman
Adăugat de Mariana Corman
Comentează! | Votează! | Copiază!

SINGUR CÂND EŞTI...

Te-ai întrebat, tu, oare
de ce iubirea doare?
Nu cred că ai simţit,
dorul mare, nesfârşit,
departe de cel iubit!
Ştii, tu, cum e sa fii
departe, să-ţi simţi inima
cum plezneşte în coarde,
sperând că mai există
a ta iubire şi nu a rămas
doar o simplă amintire?
Ştii tu cum e, când
trezindu-te în noapte,
să te simţi singur,
printre stele şi şoapte,
şi să-ţi doreşti o altă inimă
lângă tine să bată, nu să stai
de veghe, noapte de noapte?
Singur când eşti
îţi doreşti să scapi
de singurătate, să ai aripi,
să pleci oriunde, doar
să nu mai simţi apăsarea
tristeţii, în nopţile reci,
când cu un suflet drag,
ai vrea să le petreci,
Şi nu cred că ştii
cât este de greu să speri,
să tot speri, azi, mâine, mereu!

poezie de Luci Ţunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui artist

Din cercul lor te alungară,
Te-ai înălţat, de câmd te-ai dus.
Zăpada-n drum este murdară,
Dar cât de albă-i când e sus.

epigramă de Constantin Râuleţ din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vrem Isus ai Tăi

NE VREM ISUS AI TĂI

Cât de scump este Cuvântul
Tău Isus ce ni-l mai dai
Noi să moştenim pământul
Când va fi întreg un rai

Cât de scumpă ţi-e Fiinţa
Ta Isus iubit Hristos
Când trăim deplin credinţa
Şi-ţi simţim prezenţa jos

Şi ce adânc se împlineşte
Tot ce-ai spus al meu Isus
Inima-mi când te slăveşte
Şi îţi sunt Doamne supus

În Cuvântul Tău Divin
Toate Tu le-ai aşezat
Să trăim toţi mai deplin
Şi cum Tu ne-ai învăţat

Doamne Tu ne eşti menirea
Când pe palma Ta ne ţii
Şi ne scalzi doar în iubirea
De-aţi sluji în veşnicii

În adâncul voii Tale
Când Isuse ne zideşti
Tu ne eşti izvor şi cale
Căci pe braţe ne primeşti

Tu ne eşti de aici destinul
Lege Viaţă călăuză
Căci noi îţi iubim Cuvântul
Dragostea-ţi să ne pătrunză

Ai Tăi ochi Isus de foc
Îi vrem azi în cercetare
Să n-avem în lume loc
Ci în har şi-n îndurare

Căci ne vrem Isus ai Tăi
Slava Ta să o vedem
Despărţiţi de toţi cei răi
Pe Tine să te urmăm

Din lume dar dinafară
Viaţa nouă s-o trăim
Adevărul — piatră rară
Să-l trăim să te cinstim

O Isus Hristos Mesia
Tu eşti soarele iubirii
Ce ne oferi azi veşnicia
Hainele neprihănirii

Fie-ţi glorie mărire
Oamenii să te cinstească
Sfinţi şi în neprihănire
Fiinţa lor să-ţi dăruiască

Tu un soare să ne fii
Şi aici şi-n veşnicie
Să-ţi cântăm în simfonii
A Ta omenirea fie
27 martie 2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist apus

trist apus, heeei, trist apus
cu maieul tras în sus,
cum te-ai dus, heeei, cum te-ai dus,
iară mie nu mi-ai spus!
inima, aaah, inima,
să mă piară cât ar vrea,
abandon în casa mea,
pe un rug de peruzea...
la chindii grozav adii
peste străzile pustii,
printre teii tuciurii.
cum mă mint că ai să vii!
surdă mi-s, da, surdă mi-s
de mă strigă-n colţ pis-pis
mersul vântului trimis
de un vis nebun, un vis.
toţi pereţii se răsfrâng,
umbrele în piept se strâng,
crâng de taine, drum prin crâng.
oh, mi-e dor, mi-e dor să plâng.
dar oglinda cea gătită,
de ce-o fi aşa mâhnită?
sigur e îndrăgostită!
uite-i geana umezită!
n-am închis, nu, n-am închis
poarta marelui abis.
dac-o fi vreun paradis,
un ceva de nedescris?
las pe masă biscuiţi
pentru umeri tresăriţi,
pentru paşii nenumiţi,
pentru ochii răzvrătiţi,
ca şi cum ai fi chiar tu
gândul care mă pierdu –
într-un ochi îmi apăru,
iar în altul dispăru.

poezie de Monica Manolachi
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum trece iute toate

Cum trece iute toate ce-n lume-acum le vezi
Mai slabe sunt ca umbra, oricât de tari le crezi
Mai mici sunt ca nimica, chiar cei ce par mai tari
Şi tu treci ca o umbră, oricât de veşnic pari.
Ca visul scurs sfârşeşte şi viaţa ta de-acum
Un an dintr-o viaţă e cât un pas pe-un drum
Ştii paşii tăi din urmă, dar nu ştii câţi mai sunt
Şi vine unul care sfârşeşte-ntr-un mormânt.

O, nu-i urî pe-aceia ce-ţi prea tot spun mereu
Că vine grabnic moartea, să vi la Dumnezeu
Ci-mpacă-te cu Domnul acum cât mai trăieşti
Căci mâine nu-i nici urmă din tot ce pari că eşti.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La proţap

La masă vine-un mare ştab,
C-un aer mândru, de nabab.
- Sunt X, sunt de la DNA
Sunt tare, nu sunt de colea,
Făceţi-mi loc degrab!

Băiete, dă-mi grătar de porc
Ai grijă, până mă întorc
Să fie gata că, altfel
N-o să te văd bine defel
De sânge-o să te storc!

La budă cum se duse el,
Unul bătrân şi foarte chel,
La masa mare, dintr-un brad,
Făcu un plan ca de-un jihad,
Sau chiar de un măcel.

Şi, cum erau acolo toţi
Din cei cu care greu te scoţi,
Maeştri-n vorbe şi-n umor
De care nu prea scapi uşor,
E simplu să socoţi!

Cum l-au văzut venind domol
Direct la masă, făr-ocol,
Cu gândul numai la grătar
-Adus, deja, de ospătar-
L-au încolţit nasol.

Eşti doar un X, tu, un gunoi!
Şi prost şi gras cât un butoi!
Ce zâmbet tâmp! Ce mare ştab?
Nu te-ai închis nici la prohab,
Ce cauţi printre noi?

L-au tot sucit, ca pe-un ciorap,
C-a ameţit de tot de cap
Şi nu i-a mai priit defel.
Nu s-aştepta ca, tocmai el
Să fie... la proţap.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafăr blând...

cât a trecut, mult sau puţin,
dar eşti aici şi te simţim,
eşti printre frunze, eşti în iarnă,
eşti o dorinţă care cheamă

de sus din cer cobori lumină
şi-acum ne e raza divină
şi-n noapte eşti Luceafăr blând,
ne mângâi cu un vers, pe rând

te doare totul pe pământ,
pământul României Sfânt,
priveşti plângând din ochii tăi,
te dor de-atâţia derbedei

îi vezi câţi sunt, sunt încă mulţi,
sunt mulţi şi cei ce sunt desculţi,
doar tu îi mângâi când şi când,
cu poezia ta vorbind

ţi-s versurile toate actuale,
nu s-a schimbat nimic şi cât te doare,
dar vreau să ştii că cei români,
citesc ce-ai scris şi tu i-aduni

ştiu foarte mulţi cum sună doina,
când te citesc le-aduci odihna
şi îi trezeşti să se gândească,
la ţara noastră românească

cât a trecut, puţin sau mult,
dar şi-astăzi eşti în noi un cult,
un cult ce nu se dă bătut
şi cultul tău ne este scut

ţi-am îngrijit teiul cu flori,
venim la el de-atâtea ori,
aici la umbra lui de-acum,
te recitim, poet român

te rechemăm şi-n seri, şi-n nopţi
şi când oftăm la câte porţi,
unde ne chemi iubirile,
citindu-ţi poeziile

Luceafăr blând, Luceafăr drag,
cum străluceşti la noi pe prag,
cum te iubeşte România,
cu toată inima, cu toată glia.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă

Mamă, unde te-ai dus, tu, mamă,
Când doar şapte ani eu aveam?
Plânsul te roagă şi inima te cheamă,
Vino-napoi sa fim cum eram!

Mamă, unde te-ai dus, tu, mamă,
Cand sunt pusă l-acencare?
Viaţa mi-e chin şi se destramă,
Pe mormânt îţi pun o lumânare.

Curg lacrmile-orfane pe obrazul fin...
Ia-ma, Tu, Doamne, vreau si eu sa vin!
Să-mi strâng la piept mama!
Şi să-mi pansez rana!

Unde eşti mamă, să-ti vezi nepotelul?
Să-l legeni şi să-i cânţi cum îmi cântai..
Să vezi cum mi se pune pe deget inelul
Şi-nvăţ sa iubesc cum tu pe tata-l iubeai.

Parfumul ţi-l simt şi-acum peste tot locul...
Şi dorul mă cuprinde în fiecare seară
Aş vrea să am mămico acum norocul...
Să îţi văd chipul pentru ultima oară

Iartă-mă mamă dacă ţi-am gresit...
Şi iartă-mă dacă o să mai gresesc...
Poate cat ai trăit te-am dezamăgit,
Dar îţi spun mămico că acum regret!

Eşti un luceafăr printre mii de stele,
Si lacrimile curg pe obrajii mei...
Doar cerul întelege a noastră durere...
A copiilor orfani printe goale alei...

poezie de Iustina Elena Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Loredana

Mi-e ruşine să privesc mai sus de mijlocul tău,
Şi tremur tot de văd prea sus,
Nu ştiu de-i bine sau e rău...
Că sunt timid o ştii şi tu, o ştie toată lumea,
Şi totuşi "te iubesc" ţi-am spus,
Dar tu de mine te-ai ascuns,
Şi poate partea cea mai rea,
De-atunci nu mi-ai mai spus ceva.
Of cât am vrut să fii a mea,
Dar poate e mai bine-aşa,
Să te visez dansând pe cer,
Plină de farmec şi mister,
Tu Loredana eşti o stea.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jesse: Ştii care-i cel mai rău lucru într-o despărţire? E atunci când îţi aminteşti cât de puţin te-ai gândit la oamenii de care te-ai despărţit şi realizezi că tot atât de puţin s-au gândit şi ei la tine. Ai vrea să crezi că sunteţi amândoi parte din toată această durere, dar ei spun doar "Ce bine c-ai plecat".

replică din filmul artistic Înainte de apus
Adăugat de Cotoarbă Gina Liliana, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi

O voce dulce mi-a spus:
« Te-ai întrebat, adeseori
Cine sunt eu, cine eşti tu?!
Eu sunt soarele ce luceşte vesel,
Eu sunt spiritul ce întreţine viaţa,
Eu sunt curcubeul-arc peste zări,
Eu sunt Tu, Tu eşti EU,
Eu şi Tu suntem Noi.
Eu sunt adierea vântului,
Şi strălucirea stelei, eu sunt...
Sunt şoapta izvorului sub clar de lună.
Eu sunt iubirea Mamei Pământ,
Şi dragostea Tatălui ceresc, eu sunt...
Eu sunt Tu, Tu eşti Eu...
Eu şi Tu suntem Noi.
Sunt ploaia ce hrăneşte Pământul,
Şi focul ce-aprinde inima rece...
Focul dragostei, eu sunt.
Dragul meu copil,
De-atâtea ori te-ai întrebat...
De ce? când? şi cum?
Ţi-au rămas întrebări făr'de răspuns,
Şi întrebări nepuse încă...
Nu-ţi fie frică să întrebi:
" Nimeni nu se naşte învăţat
Şi, cât trăieşte, omu'învaţă!"
Pentru că învăţători şi elevi vom fi mereu.
Eu sunt Tu, Tu eşti Eu...
Eu şi Tu suntem Noi.
Încarcă-ţi inima cu bucurie şi iubire...
Şoimul viteaz se-nalţă-n tării
Fără a se întreba, de ce şi cum...
Când visele sunt mai multe decât stele în cer.
Eu sunt Tu, Tu eşti Eu,
Eu şi Tu suntem Noi...
Pentru totdeauna. Şi toate astea sunt parte...
Din planul miraculos al lui Dumnezeu!"

poezie de Floarea Carbune (22 noiembrie 1948)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, mamă

Tu, mamă,
Prin necazuri şi dureri
ai trecut de multe ori.
Bucurii şi chiar plăceri
ai avut arareori.

Când ai căzut, te-ai ridicat
tot cu gândul la copii.
Căderea nu te-a-împiedicat
lângă ei mereu să fii.

Lângă ei ai stat de veghe
multe zile, multe nopţi.
Azi pe fruntea ta se vede,
cum ia-i îngrijit pe toţi.

De ziua ta, eşti mulţumită
că la tine au venit.
Eşti măicuţa lor iubită
şi trandafiri ţi-au oferit

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşoară, cât de uşoară...

Atunci când ridici cerul cu mâinile,
că te-ai blocat şi vrei o gură de aer.
Ca atunci când erai copil
şi visele aveau panglici de argint.
Ca atunci când tragi hârtia portocalie
şi care zboară ca un zmeu,
sau ca o rachetă fără greutate
şi apoi cade ca cenuşa albă.
Cum ar fi şi cântecul unei fete
care s-a născut să ne încânte
şi tu eşti acolo fermecat,
uitându-te la ochii ei.
Ca iarba de sub picioarele tale,
care e udă de la roua,
dintr-o noapte de vară târzie.
Uşoară, cât de uşor
e un dans sub apă.
Uşoară, cât de uşoară
este o pânză de lenjerie.
Ca în ziua în care ţi-a zâmbit
prima dată şi ai sperat
că ai fost primul dintr-un milion.
Ca atunci când fiul tău adoarme
şi tu îl vezi ca pe cel mai scump din lume.
Oare cât de uşoară e viaţa!

poezie de Eugenia Calancea (7 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut (Priceasnă)

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

Maica Sfântă a cerului
Bucuria Domnului
Eşti mijlocitoarea noastră
Pentru noi roagă-te.

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

Maica celor oropsiţi
Şi pe pământ pedepsiţi
Tu ne faci viaţa uşoară
Atunci când ne rugăm.

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

Maica fiului cel Sfânt
Soare în cer şi pe pământ
Zorii toţi ar fi apus
Fără de Iisus.

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

Toţi îngerii duc în zbor
Vestea bucuriei lor
Că tu eşti mărirea noastră
Maica tuturor.

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

cântec, versuri de Valeria Mahok (25 august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă te-ai născut Acum, câte din rahaturile astea mândre ale deşertăciunii cunoaşterii mai târâi în capul tău greu cât o butie plină cu vremuiala psihologică a gândurilor? Dacă te-ai născut Acum eşti creştin, budist, leninist sau pesedist? Dacă te-ai născut Acum, eşti bărbat sau femeie, eşti fiul lui x sau y? Dacă te-ai născut acum ce funcţie importantă ocupi tu de judeci aşa de sus oamenii şi le dai sfaturi ca şi cum ai fi vreun rege deşertăciunii? Căci Adevărat, Adevărat vă spun, Preaiubitul spune: "Până nu vă veţi reîntoarce şi veţi deveni aidoma unor prunci, nu veţi putea intra în Împărăţia cerurilor!" Un prunc nu a Învăţat nici măcar un nenorocit de gând DARMITE SPURCATA de minte şi totuşi toţi îl iubesc şi îl adoră, OARE DE CE? Vă e frică să vă spălaţi mintea pentru că minţii îi e frică să fie spălată de toată deşertăciunea ei, iar voi naivii vă confundaţi cu dracul de minte, de aia vă e frică să vă spălaţi mintea cum vă spălaţi de bun simţ şi chiloţii. Oare nu spune Preaiubitul, vorbind despre oamenii care se cred etern păcătoasa lor de minte, că pe dinafară sunt ca nişte morminte frumos zugrăvite, aşa pe faţă, dar pe dinăuntru îi mănâncă vremuiala gândurilor? Umbră şi vis, deşertăciune a tuturor deşertăciunilor este lumea aceasta.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!