inclus

Creierul

Ce exprim extern
E expus extrem de redus
Sa devin expert extins
Cat exist...
Nu e exclus
Caut exact opus
Cand tot, ce-i sinonim este inclus
Invocat in vis
Intuind in repaus
Vad claritatea infinitului
Segmentata-n haos
Cursa-n spirala spre asimilare
La sursa finala
Las iluzia limitarii
Pentru dimensiunea reala
Simt calea ca se simplifica
Contradictie in logica stiintifica
Incalc legi din fizica
Scurtcircuit
Rescriu datele

[...] Citeşte tot

poezie de Andreea Nemerovschi
Adăugat de Andreea Nemerovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul de dragoste al lui Har Dyal

Singură pe-acoperişul ameninţător ca un eşafod,
Mă-ntorc şi privesc biciurile fulgerelor pe cerul gri –
Urmele fermecate-ale paşilor tăi acolo-n Nord.
Revino la mine, Iubite, altfel eu voi muri.

Sub picioarele mele stă bazarul într-o linişte de moarte –
În ocolul lui cămilele trudite dorm în plină zi –
Dorm şi captivii din raidurile-n ţinuturile de departe.
Revino la mine, Iubite, altfel eu voi muri.

Soţia tatei e bătrână, anii-au asprit-o, iar eu-s povară,
Cenuşăreasă-n casa care nu mă mai poate ocroti –
Beau lacrimi, iar pâinea pe care o mănânc i-amară.
Revino la mine, Iubite, altfel eu voi muri.

*Acest poem este inclus în naraţiunea lui Kipling DINCOLO DE CULOARE, o poveste tristă şi neîmplinită de dragoste dintre un englez, Christopher Trejago, şi Bisea, o tânără văduvă de religie hindusă. Titlul acestuia l-a inspirat pe T. S. Eliott, care a schimbat titlul unui celebru poem al său, astfel PRUFROCK PRINTRE FEMEI a devenit CÂNTECUL DE DRAGOSTE AL LUI K. J. PRUFROCK.

poezie clasică de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cărţile pe faţă

Hai să jucăm, cum spun, cu cărţile pe faţă
C-am revenit din clipe ce au inclus tăceri
Şi-am limpezit trăiri, izvor de suprafaţă
În anotimpul ochilor deschişi pe-un "altminteri"

De-ar crede lumea că visez doar inimioare
Şi-am fluturasi şi îngeri, teanc, sub cap
Aş râde, cutezând să spun - Nebuni sub soare
sunt mulţi! "Zeloşi", iubind c-un handicap!

Hai să jucăm, cum spun, cu cărţile pe faţă
Să spunem tuturor, cum e firesc, cât te iubesc
Că nimeni altul, astfel nu mă mai răsfaţă
C-o voce-ascunsă-n adevăruri ce-mi grăiesc

De-aş căuta surâsuri coborâte-n mare
De te-aş ciopli pe-un val, cu dălţi de dor
Aş da verdict iubirii-o nouă antamare
Te-aş ridica, pe veci, la rang de comodor

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce să mai zici?

Se-aşază roşu peste verde, mânjeste galbenul un gri, îmbracă munţii salopete şi câmpu-ncepe-a înnegri.
Mă cer albastru încă-o vară, mă soare şi mă val sărat, dar toamna, peste dealuri, zboară spre un colind îndepărtat.
O strig să mă mai lase-n iarbă cu flori, cu fluturi, c-un bondar, din frunze ea îmi face barbă, din vânt... puseu financiar.
Îi scriu că nu am chef de prune, de mere, ghebe ori gutui, că nu semnez adeziune la anotimpuri cu pistrui.
Îi zic de dulce şi de mamă, de tată, sfinţi, de zei, de toţi,
Îi spun că nu vreau must, pastramă, nici ceaţă, nici noroi pe roţi,
Nu vreau zacuscă, hribi, palincă, nu vreau plăcintă cu dovleac
Şi nu fac nicio caterincă: varza murată e un fleac.
Mă dor, deja, facturi bombate, mă doare vara ce s-a dus,
Mă dor şi frunzele uscate, mă doare soarele-n apus,
Şi marea tot mai supărată, şi parcul tot mai dezgolit,
Şi un genunchi, rotund, de fată, acum total acoperit.
Şi dor şi zilele mai scurte, şi răvăşitul oilor,
Şi nucile căzute-n curte, şi răpăiala ploilor,
Şi cuiburile părăsite de berze, stârci, şoimi, pelicani,
Dor şi fâneţele cosite, dor adunările de ani.
Norocul e că toamna asta, la fel ca cele din trecut,
Nu e vreo soră cu năpasta, ci doare cum a mai durut.
Iar de va fi, dar n-o să fie (aşa cum am notat mai sus),
Nu e nicio filozofie: chiar şi exclusul e inclus.

poezie de Eduard Lupascu (29 septembrie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punctul de întâlnire

Timpul era plecat, se-afla-n altă parte;
Erau acolo două scaune şi două pahare-alăturate,
Şi doi oameni c-un singur puls, intens foarte,
(Cineva a oprit scările rulante):
Timpul era plecat, se-afla-n altă parte,

Şi ei nu erau nici jos, nici sus;
Muzica nu s-a oprit, continua,
Curgea prin iarbă ca un râu, maroniu clar inclus,
Cu toate că se-aflau într-o cafenea
Şi ei nu erau nici jos, nici sus.

În aer clopoţelul a rămas tăcut
Păstrându-şi echilibrul inversat –
Între un clanc şi-alt clanc al florii,
Caliciu-n bronz mut, de-un galben mat:
În aer clopoţelul a rămas tăcut.

Cămilele au traversat miile de mile de nisip
Care se-întindeau între farfurii şi ceşti;

[...] Citeşte tot

poezie de Louis MacNiece,1907-1963, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conversaţie pură c-o literă chinezească

I

Încerc să caligrafiez o stare de uimire,
O dulce dilatare şi legănare a spiritului,
Care nu încap decât în forma ta,
Căci, se ştie,
Tradusă în literele noastre
O frază chineză poate deveni înşiruirea
Aceleiaşi conjuncţii.
De exemplu: "Şi şi. Şi şi şi. Şi şi şi şi"
Este transcrierea fidelă a frumoasei poezii
Despre
"Legănarea văii fluviului Yangzi, o dată cu
Fluviul Yangzi".

II

Vai, câte minuni, câte chinezării mi-au scăpat
De-a lungul timpului,
Prea chircit în inima Europei,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casabianca

Băiatul stătea pe puntea-n flăcări mari, o mie;
Coechipierii-n viaţă fugiseră – nişte bieţi vătui;
Focul mistuia epava-n marea bătălie
Şi-şi revărsa lumina peste oamenii morţi din jurul lui.

Frumos şi strălucitor, niciun pas nu dădea-napoi,
Parcă era stăpânul pălălăii – enormă;
O fiinţă dintr-un sânge nobil de eroi,
O mândră, deşi copilărescă formă.

Flăcările creşteau tot mai înalte – el aştepta
Ca tatăl să-i permită să părăsească vasul;
Tatăl, care sub punte-atunci tocmai se sfârşea,
N-avea cum fiului să-i audă glasul.

Striga-n mijlocul incendiului: "Spune, tată, spune,
Nu-i aşa că mi-am îndeplinit datoria pe deplin?"
El nu ştia, dar căpitanul zăcea ars cărbune
Şi nu-i putea răspunde, el fiindu-i Styxului vecin.

[...] Citeşte tot

poezie de Felicia Hemans, 1793 -1835, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată Ţie mă închin

TATĂ ŢIE MĂ ÎNCHIN

Tată drag din Cerul Sfânt
Mă închin o Doamne Ţie
C-ai creat acest pământ
Prin Isus din veşnicie

Îţi aduc acum onoare
Şi te laud te slăvesc
Pentru a Ta planificare
Prin care şi eu trăiesc

Pentru planul Tău măreţ
De creaţie-a vieţii
Şi atât de îndrăzneţ
Chiar din floarea dimineţii

Când nimic nu exista
Tată Doamne-n Univers
Din ce pot ochii vedea

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenire

Omenire aşezată pentru guri de arme,
O rafală de tobe, frunţi de luptători întunecate,
Paşi prin neguri de sânge; fierul negru să sfarme
Disperarea, Noapte în creierele disperate:
Aici e Evei umbră, vânătoare şi roşii bani.
Înnorare, lumina străbate Cina cea de Taină.
În pâine şi în vin o blândă tăcere locuieşte
Şi doisprezece sunt cei adunaţi la număr.
Noaptea în somn ei urlă sub pomii de măslin;
În răni şi-afundă Sfântul Toma mâna.

Comentarii

Scrisă în septembrie / octombrie 1912, probabil în Innsbruck, cu mult înainte de izbucnirea primului război mondial, perioadă la care ne gândim în mod inevitabil la citirea primelor versuri, atâta timp cât cunoaştem circumstanţele vieţii lui Trakl. Textul este publicat în revista "Brenner", nr. 3/1912.
Primele trei versuri vorbesc despre "Omenire aşezată pentru guri de arme", "rafală de tobe", "frunţi de luptători întunecate", "neguri de sânge" şi "fierul negru".
Imagini marţiale care sună ca o premoniţie a primului război mondial. Pentru astfel de "premoniţii", au existat o mulţime de ocazii în timp, ziarele erau pline de dovezi ale unui pericol iminent de război. Trakl a fost, de asemenea, implicat profesional în armata austriacă şi, astfel, a fost cu siguranţă familiarizat cu evenimentele din jurul primului război balcanic din octombrie 1912 şi cu conflictul balcanic în totalitate de la anexarea Bosniei şi Herţegovinei de către Austria în 1908.
Versul patru pare a fi un punct de plecare pentru situaţia intelectualului în faţa pericolului evident al unui război major: "Disperarea, Noapte în creierele disperate". Aici, tranziţia la o temă care continuă pe şase versuri nu duce la război ci la doctrina şi iconografia creştină: a "Evei umbră", "Cina cea de Taină", "pâine şi vin", "doisprezecee sunt cei adunaţi la număr", "pomii de măslin", "Sfântul Toma" şi "răni".
Având în vedere lumea imaginilor din primele trei versuri, acestea par "resignaţiune / restabilire". Speranţa, se pare, nu poate da decât mărturisiri credinţei, religiei creştine: "În pâine şi în vin o blândă tăcere locuieşte". Figura îndoielii creştine prin excelenţă, "Sfântul Toma", este citat în ultimul vers cu experienţa sa de convertire.
Kurt Pinthus vorbeşte despre "Humanity Twilight" în antologia sa de poezie expresionistă, publicată pentru prima oară în 1920. Textul Traklian, cu un titlu corespunzător şi un subiect asemănător nu este inclus acolo, dar caracterizează totuşi programul pe care Pinthus îl atribuie expresionismului cu alegerea unui titlu, a unei globalizări a conştiinţei intelectuale sub semnul escaladării intereselor naţionale de stat.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!