Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Marin Sorescu

Conversație pură c-o literă chinezească

I

Încerc să caligrafiez o stare de uimire,
O dulce dilatare și legănare a spiritului,
Care nu încap decât în forma ta,
Căci, se știe,
Tradusă în literele noastre
O frază chineză poate deveni înșiruirea
Aceleiași conjuncții.
De exemplu: "Și și. Și și și. Și și și și"
Este transcrierea fidelă a frumoasei poezii
Despre
"Legănarea văii fluviului Yangzi, o dată cu
Fluviul Yangzi".

II

Vai, câte minuni, câte chinezării mi-au scăpat
De-a lungul timpului,
Prea chircit în inima Europei,
Lipit de rațiunea grecească,
Dedulcit la silogism
Și născut prea târziu pentru extremul orient!

III

N-am primit în dar nici un sul de mătase,
În timpul dinastiei Han,
Cu atât mai puțin în timpul următoarelor dinastii...
Picioarele mele n-au făcut bătături pe drumul mătăsii
Și nu mi s-a văzut umbra, nici ducându-se,
Nici venind pe șerpuita cale,
Îmbrățișându-se cu șirurile de oaze din pustiu.
Și nu mi-am înfășurat umerii
În hlamidele unduioase ale Fluviului Galben.

În anul 120 înaintea erei noastre punct,
Nu m-am înfățișat - ce neghiob! -
La Biroul Muzicii.
Ce melodii aș fi mai putut auzi!
Urechea mea - scoică rămasă fără vuietul mării
- A pierdut comoara sunetelor
Năvălind din nord spre sud.
Oare mi-ar fi rămas neclară în veci
Lămurirea dubiilor?

IV

Am întârziat la concursul de improvizații poetice
Și n-am făcut libații, invocând muza,
Alături de Wang Xizhi.
Aș fi vrut să văd scriindu-se
"Spiritul literar și gravarea dragonilor".
Observator modest, retras într-o cută a timpului,
Să particip nevăzut la ceremonia
Pictării primului peisaj din lume.
(Care m-ar fi inclus neapărat,
Ca pe un accident la orizont,
Ceva ca o frunză pe apa cerului)
Să fiu arbitru la corectarea numelor,
Sau, tolănit în Doctrina Marelui Vehicol,
Să rătăcesc dincolo de marginile firii
Și să mă pălească senzația de vacuum universal.

V

Cele cinci măsuri de orez
Mi-ar fi revelat, până la urmă,
Principiul vital?

VI

Dar tu nu spui nimic,
Frumoasă literă de mână?
Marele zid încape în tine
Ca luna într-o gogoașă de mătase.
Deschide pentru o clipă ușa de borangic
Și include această uimire,
Această floare de lotus include-o
În respirația ta în circuit închis.

De ce tot taci,
Tu care îmi spuneai toate acestea?

poezie celebră de
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 15 februarie 2020.
Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trei dinti din fata" de Marin Sorescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -37.00- 29.99 lei.

Citate similare

Edgar Lee Masters

Joseph Dixon

Cine a engravat această harfă crăpată pe piatra mea funerară?
Pentru voi sunt mort, fără îndoială. Dar la câte harfe și la câte piane
Am înnoit și întărit strunele, acordându-le pentru voi,
Făcându-le vă cânte din nou dulce?
Oh, well! Spuneți ca harfa depinde de urechea care o ascultă;
Dar unde este urechea care comandă lungimea strunelor
Conform numerelor magice care zboară dincolo de gândirea voastră,
Dincolo de ușa care stă închisă în fața încremenitei voastre mirări?
Nu există oare Urechea care, pe lângă urechea omului, simtă
Prin strune și coloane de aer sufletul sunetului?
Mă înfior când rostesc numele instrumentului care care captează
Undele subtile ale muzicii și ale luminii, venind de departe,
Antenele gândului
Care ascultă până la ultimele frontiere ale spațiului.
Desigur, armonia care îmi guvernează spiritul este dovada
Urechii care m-a modelat, capabilă să mă re-acordeze
Și să mă folosească iarăși, dacă merit să fiu refolosit.

epitaf de din Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.
Edgar Lee Masters

Joseph Dixon

Cine a engravat această harfă crăpată pe piatra mea funerară?
Pentru voi sunt mort, fără îndoială. Dar la câte harfe și la câte piane
Am înnoit și întărit strunele, acordându-le pentru voi,
Făcându-le vă cânte iarăși dulce?
Oh, well! Spuneți ca o harfă depinde de urechea care o ascultă;
Dar unde este urechea care comandă lungimea strunelor
Conform numerelor magice care zboară dincolo de gândirea voastră,
Dincolo de ușa care stă închisă în fața încremenitei voastre mirări?
Nu există Urechea, pe lângă urechea omului, care să simtă
Prin strune și coloane de aer sufletul sunetului?
Mă înfior când rostesc numele furcii acordului care captează
Undele subtile ale muzicii și ale luminii, venind de departe,
Antenele gândului
Care ascultă până la ultimele frontiere ale spațiului.
Desigur, armonia care îmi guvernează spiritul este dovada
Urechii care m-a modelat, capabilă să mă re-acordeze
Și să mă folosească din nou, dacă merit sa fiu refolosit.

epitaf de din Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Wang Wei

Scris pe pergamentul Fluviului Wang

În această clipă nimic nu mă îndeamnă scriu poezii.
Bătrânețea mi-a devenit companion.
Din greșeală, într-o viață trecută, m-au făcut poet.
Unei existențe – căreia nu-i mai aparțin – i-am fost pictor.
Incapabil evadez din matricea moștenită,
S-a întâmplat ca lumea să mă cunoască prin ea.
Numele meu, stilul meu, ar putea fi lămurite;
Mintea mea, inima mea, niciodată.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiSunt disponibile și textele în engleză, spaniolă și portugheză.
Rumi

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creștin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici țărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului și nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparțin Preaiubitului meu.
Am renunțat la dualitate și am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te știu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu ești cel dintâi, ultimul, cel din exterior și cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Ești
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Oceanul sufletului" de Rumi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.00- 27.55 lei.

O mare dezamăgire pentru omenire

Firește că am să plec și eu cândva.
Dar cu ce amintiri triste voi pleca de aici
despre toți prietenii cu care am vânat lei,
despre toate femeile cu care am prelungit
la nesfârșit diminețile altora,
despre copiii care n-au plâns după mine,
despre bogații care mi-au invidiat libertatea,
despre pederaștii care mi-au dat târcoale prin gări,
despre mama și tata care nu m-au cunoscut niciodată.

Mă vor plânge locurile prin care-am trecut
mândru de mine.
Oamenii, mai puțin.
Mă vor plânge câinii vagabonzi cu care
mi-am petrecut nopțile mele-nstelate.
Oamenii, mai puțin.
În definitiv, am făcut atâtea gafe în viață
încât ar trebui să o iau de la capăt cândva,
corijez ce se mai poate.

N-am învățat nimic toată viața
nici măcar înot
nici măcar dansez
nici măcar iubesc.
Am scuipat pe stradă ca orice vagabond
și m-am târât cu toate curvele lumii.

Am fost prea liber poate și prea târziu lucid
și-am tot scrutat în zare o aripă să-mi crească
dar am ales doar tina, când cana mea de cid-
ru m-a rostogolit spre groapa care în cer se cască.

Atât am fost. O mare dezamăgire pentru omenire.
Și mi-e rușine când văd cum cimitirele
vin nesătule spre mine.

poezie de din Insolența nopților
Adăugat de Ionuț PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "In aripi de gala" de Nicolae Sava este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -21.19- 16.99 lei.
Marin Sorescu

Alfabetul

N-a prea observat
Când a pierdut prima literă.

A continuat vorbească,
Ocolind cu grijă
Cuvintele
Care cuprindeau acea literă.

Apoi a mai pierdut una,
Mi se pare pe A.
Soarele, Luna
Au rămas pe dinafară.

Și încă una,
Fericirea, iubirea
Au început să nu-l mai înțeleagă.

Litera de pe urmă
I-a rămas înfiptă într-o silabă,
Ca un dinte obosit.

Acum aude, vede,
Dar nu mai are cuvinte pentru viață,
Formată în cea mai mare parte din literele
Pe care le-a pierdut.

poezie celebră de din Tinerețea lui Don Quijote
Adăugat de EvaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Controversă

cum îți spuneam
mai tot timpul îngerii mi-au râs în nas
și-au râs de mine neîntrerupt
ori s-au urinat din înaltul lor
peste ochii ce abia îi luminasem puțin
mai bine deschide-mi fereastra albă la cer
să-mi închipui că zbor
sau că plec acasă definitiv

altfel îmi petreceam mai tot timpul
recitând poemul lui Dinescu
"Mic descântec pentru femeia mâncată de ploaie"
sau poezii de-ale lui Bukowski
bolovănoase frivole și amare
până reușeam uit
îmi este sete că-mi e foame
șimai exist și așa
neîndemânatic,
exilat ca o urmă într-o fantă
sau o cută de timp
ca și cum propria-mi umbră strălucind
la balul feeric cu gâze și lumini

îmi amintesc cum umbra
căra cu disperare în spate
și cum se împleticea
sub greutatea neputinței mele
și cum deja nu mai eram tânăr
și mă nelinișteam ori înfuriau
versurile mele
pe care încă chinuiam
le rescriu rebele
până îmi trecea viața
apoi o luam de la capăt
cu aceeași înverșunare

poate am stat de prea multe ori
închis într-o sticlă ca un duh inutil
adormit în vechi laboratoare
ori adunând lumină în propria-mi închisoare
multă lumină și multă splendoare
și cum plouă în inima mea
sau cum rog morții
draga mea moarte
te rog să nu mă lași singur
în viața asta niciodată

apoi tu dispari și numai știu
nimic despre noi
nu mai am veste
și cum îți spuneam
prea devreme s-a făcut noapte
în orașul meu prea târziu mult prea târziu
mi-am intuit infirmitatea de om orb
plin de întuneric în întuneric
și cu cravata frumos înnodată la gât

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
detalii despre carteMircea Cărtărescu

Căci ar fi fost și este înspăimântător -nțeleg că, da, peste tot sunt semne care mi se adresează, că ele strigă după descifrare, dar că mintea mea nu e în stare să le lege într-o coerență, necum într-un tunel sau într-o evadare. Nu am trăit degeaba, îmi spun în fiecare clipă a vieții mele, fiindcă n-am ajuns scriitor, fiindcă sunt un biet profesor de română, fiindcă n-am nici familie, nici avere, nici o noimă pe lume, sau fiindcă trăiesc și am să mor printre ruine, în cel mai trist oraș de pe fața pământului. Ci pentrumi s-a pus o întrebare la care n-am aflat răspunsul, pentruam cerut și nu mi s-a dat, am bătut și nu mi s-a deschis, am căutat și nu am găsit. Iată ratarea care mă înspăimântă.

în Solenoid (2015)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Solenoid" de Mircea Cărtărescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -47.00- 23.50 lei.
Adina-Cristinela Ghinescu

Pierzând ce n-am avut

Pe două silabe îmi odihneam ochii,
atunci când gândul închide în inima rece...
pecetluită cu lanț greu eram; inima nu era a mea.
Am cutreiarat anotimpuri fără număr,
găsit, n-ai fost. Te risipeai într-un târziu...
fără să vreau, fără să știu.
Închisă de propriul gând, într-o inimă nărăvașă,
o inimă neîmblânzită... inima era a ta.
Surâsu-ți în fiecare zi înflorea,
dar inima, suspina... auzeai?
După două draperii de mătase, ascundeam dragostea de tine.
Clipe umplute până la refuz în pocale cu senzuliatatea
cea fără mărginire, adunată din cauza ființei tale.
Nu mă doream așa!
Simplu ar fi fost privesc fără să văd. Însă...
nu toți avem puterea ne suprimăm esența.
Esența mea te descoperise pe tine,
când nici măcar tu nu te-ai fi descoperit.
Voalul unei dimineți mohorâte
m-a dat sclava lubricului simțământ
de a mă descoperi pe mine însămi,
cum timpul tău nu-mi dăruia împlinirea.
M-am ales a fi ceea ce nici nu cunoașteam:
o enigmă spontană, enigma mea și...
enigma eram eu.
Încercam să mă iubesc, mai ales când vânturi atacau,
Și grămezi de apă picurau peste mine...
Am iubit pe loc cuvintele cu care căutam să mă aflu.
Deja te uitasem...
Cât sublim ascundem în noi și cât mister!...
Eu am spart poarta ființei în care m-am topit,
ca să fiu.
În odaia unde-mi plăcea stau, acum răsună ecoul,
era obscur și cald... acum, o fereastră deschisă primește vântul rece
și-a făcut lăcaș unde obișnuiam visez.
Ușa se deschide și tresalt de mirare...
inima neîmblânzită este în prag...
la ușa mea, din odaia unde-mi plăcea stau.
Era acolo așteptând... într-o ultimă frază am spus:
"Prea târziu să fie... nu pot pierde ce n-am avut
însă, mereu oamenii vor ce nu pot avea...
pierzând ce n-am avut vreodat'...
m-am găsit pe mine, în sfârșit..."

poezie de
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Pierzând ce n-am avut

Pe două silabe îmi odihneam ochii,
atunci când gândul închide în inima rece...
pecetluită cu lanț greu eram; inima nu era a mea.
Am cutreiarat anotimpuri fără număr,
găsit, n-ai fost. Te risipeai într-un târziu...
fără să vreau, fără să știu.
Închisă de propriul gând, într-o inimă nărăvasă,
o inimă neîmblânzită... inima era a ta.
Surâsu-ți în fiecare zi înflorea,
dar inima, suspina... auzeai?
După două draperii de mătase, ascundeam dragostea de tine.
Clipe umplute până la refuz în pocale cu senzuliatatea
cea fără mărginire, adunată din cauza ființei tale.
Nu mă doream așa!
Simplu ar fi fost privesc fără să văd. Însă...
nu toți avem puterea ne suprimăm esența.
Esența mea te descoperise pe tine,
când nici măcar tu nu te-ai fi descoperit.
Voalul unei dimineți mohorâte
m-a dat sclava lubricului simțământ
de a mă descoperi pe mine însămi,
cum timpul tău nu-mi dăruia împlinirea.
M-am ales a fi ceea ce nici nu cunoașteam:
o enigmă spontană, enigma mea și...
enigma eram eu.
Încercam să mă iubesc, mai ales când vânturi atacau,
Și grămezi de apă picurau peste mine...
Am iubit pe loc cuvintele cu care căutam să mă aflu.
Deja te uitasem...
Cât sublim ascundem în noi și cât mister!...
Eu am spart poarta ființei în care m-am topit,
ca să fiu.
In odaia unde-mi plăcea stau, acum răsună ecoul,
era obscur și cald... acum, o fereastră deschisă primește vântul rece
și-a făcut lăcaș unde obișnuiam visez.
Ușa se deschide și tresalt de mirare...
inima neîmblânzită este în prag...
la ușa mea, din odaia unde-mi plăcea stau.
Era acolo așteptând... într-o ultimă frază am spus:
"Prea târziu să fie... nu pot pierde ce n-am avut...
însă, mereu oamenii vor ce nu pot avea...
pierzând ce n-am avut vreodat'...
m-am găsit pe mine, în sfârșit..."

poezie de din Izvoarele vieții (2009)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

N-am frică

Câte vise, câte ganduri,
Au trecut de-atunci prin noi
Câte planuri și iluzii
Ne-am făcut noi despre... noi.

Insă zilele cum trec și cum clipele se scurg,
Lucrul ce-mi e cel mai cert și nu știu, cum îți spun,
Căci mi-e teama... nu de tine și de vanitatea ta,
Ci de ce va zice, lumea imbecilă, crudă, rea.

Dar n-am frică, of degeaba,
Stați cu toții și-așteptați,
Căci eu știu prea bine calea
Și nu vreau ceva să-mi dați.

Doar în mine este Domnul,
Și oare cum putea
greșesc de-acuma drumul
Ce duce-n inima ta?

Doamne, în genunchi rog,
Ca-n parcursul vieții mele,
Să mă păzesti de neghiobi,
Și de toate cele rele.

Și tot în genunchi, mai stau,
Doamne un lucru mai vreau,
ai grijă și de mine
Căci fară tine, nu-i bine.

Și o ultimă dorinta...
Doamne, să-mi dai umilintă,
Și smerenie și jale, să nu rătăcesc din cale
Luminează viata mea, Doamne TU îmi ești calea!

poezie de (13 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana DrăgușinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Depresie VII

Și-o să mă retrag din lume
Într-un loc ferit, ascuns...
Stins, cu sufletul tăciune –
Poate c-am trăit deajuns.

Ochii mei, ce-au tins spre stele,
Câte, oare, n-au văzut?!
Fapte bune, fapte rele –
Am trăit și le-am făcut.

Ce voi regreta? Nimica! –
Bine-n lume n-am trăit...
Soră bună mi-a fost frica
Și prea multe am râvnit.

Niciodată, nicăierea,
N-a ieșit cum am vrut eu....
Poate n-am avut puterea
De-a înfrânge veacul greu.

Singur m-am simțit, întruna,
Nici prieteni n-am avut...
M-a învins, mereu, minciuna –
Nedreptatea m-a durut.

Și prea des în amintire
Cu tristețe m-am ascuns
Și-am dorit prea mult iubire –
Și iubirea m-a străpuns.

Am tânjit – dar ce anume,
Am tânjit – nici nu mai știu...
Și-o durere fără nume
M-a ținut, ades, pustiu.

Zile veștede, încruntate,
Am trăit, pășind greoi...
Amăgiri am dus în spate -
Ca pe-un colțuros pietroi.

... Și-o să mă retrag din lume,
Într-un loc ascuns, ferit;
Stins de-o silă fără nume –
Oare, totuși, am trăit?!

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Am îndrăznit să fiu copil o clipă

Cât de nefericită poate fi viața fără copilărie.
Clipa se făcuse sferică după trebuința viselor mele.
Ce pot fi visele dacă nu o stare fără senzație dureroasă?
Urcă și coboră din soare, îmbrăcând câte o aureolă fiecare pentru cât de mult apasă suferința acestei lumi.
Lumea aleargă spre idealuri false pentru a deveni strălucitoare mai mult decât îi este dat fie. Oamenii trăiesc într-o permanentă tensiune, remarcând insuficiența ca pe un sentiment al sfârșirii lor, o agonie ultradimensională și epuizantă care nu aduce nimic bun acestei lumi.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și am văzut lumea așa cum e.
Am găsit în clipă strălucirea desăvărșit㠖 copilăria ca un privilegiu al vieții, copilăria ca o mare purificare a sufletului între viața cosmică de dinainte și un nou început organic al său.
Cât de nefericit poate fi un suflet fără copilărie, cât de nefericit ar fi un fluture fără floare, cât de nefericită ar fi o floare fără ploaie, cât de nefericit poate fi omul fără rațiune.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și am văzut cum se irosesc oamenii. Nu mă plâng de nimic. Aștept o ninsoare abundentă înflorească pământul ca într-o primăvară polară. Albul acoperă întunericul din oameni și am mai multă vreme vorbesc cu mine despre mine.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă ca să nu pierd încrederea în oameni. Am văzut prăbșirea lor între frământări și obsesii
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și am văzut o lume fără fundament, înstrăinată de Dumnezeu.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă când am aflat semnificația timpului și mi s-a făcut frică de necunoscut.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și am văzut avarul din care nu mai rămăsese nimic decât banul.
Cât de nefericită poate fi viața fără copilărie...
Cât de nefericit poate fi copacul fără frunze, izolat de iarnă într-o halucinație albă.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă și n-am mai simțit pământul sub picioare: eram melancolie, speranță, zbor, nevinovăție, transparență, luciditate...
Ce fericit este copilul, trăindu-și fantezia într-o inocență totală, ce fericit poate fi îngerul în conștiința lui: așa simte și el zborul dincolo de orice imaginație odată cu copilul – când în cer, când pe pământ într-o armonie perfectă.
N-aș fi știut toate astea dacă n-aș fi îndrăznit să fiu copil o clipă, o aripă de vânt –moneda convertibilă a oricărui vis.

poezie de din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă și suflet (27 noiembrie 2007)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tăcere

Mă recunoști?
Da… desigur, trecut-au anii!
N-am să te-ntreb de unde vii
Și nici măcar ce-ai mai făcut,
Nici câte lacrimi mi-ai trimis,
Sau cât de mult te-au mai durut,
Nici câte vise mi-ai ucis,
N-am să-ți mai spun nimic mai mult.
De fapt, nu am să scot nici un cuvânt.
Poate… doar te privesc…
Îți amintești?
-toate în viață au un rost-
Where have you been when I was lost?
Când încercam în disperare
îți explic o vorbă mare
Pe care toată lumea o știe:
în iubire nu există ierarhie!
Cu toate acestea
N-aș fi putut să te urăsc…
Urăsc doar naivul care-am fost.
Dar n-am să pot nicicum schimba
O clipă doar din viața mea.
Și n-am să-mi însușesc decât
Tăcerea modelată-n plumb,
Topit
In argintul te iubescului folosit
Ca monedă -interzisă acum- de lut,
Oricum n-aș fi primit mai mult
Nici un cuvânt…
Nu am să-ți zic.
Oricum n-ai înțeles nimic!
Alt suflet în loc n-ai cum să-mi pierzi
Prin tot acest deșert ce ne desparte.
Și chiar de mâine-ar fi o zi
Acum e noapte…

poezie de
Adăugat de Dora RaducanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Eugen Ilișiu

O lume a prieteniei

În lumea gândului uman,

S-a petrecut un fapt cu har:

Poporul pune ban cu ban,

În fondul public pentru dar...

Din fond, poporul va dona,

Oricărui cetățean, sub soare,

Un dar, spre a-i însenina,

O blândă zi de sărbătoare,

Și fi-va darul rostuit,

Cu un cântar, ce cu dreptate,

Tot banul fi-va drămuit,

Si om cu om va fi ca frate,

Toți vor primi un dar egal,

Căci fiecare-i înzestrat,

Cu-același drept de-a fi pe val,

Nici prea umil, nici prea bogat...

Dar nu se știe din ce bai,

Această lume minunată,

Abia ce s-a născut, și vai,

În Cosmos se topi, pe dată...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Definiție

Se găsesc 23 de adolescenți,
Nici prea înalți, nici prea scunzi,
Nici prea răi, nici prea cuminți,
Nici prea slabi, nici prea activi,
Nici prea responsabili -
Asta dăunează grav sănătății!
Se adaugă 34 de ore pe săptămână -
De 4 ori câte 7 și o zi de 6 -
Din care rămân doar...
Shhh!
Se mai sparge câte un geam,
Se mai trântește câte o ușă,
Se mai aruncă cu câte o cretă,
În fine!
Apoi se obține câte un rezultat
Pe la câte o olimpiadă,
Niciodată pe măsura așteptărilor,
Se mai ia câte o notă de trecere
În lucrare,
Apoi se mai face și câte ceva bun,
Doar tre’ existe un echilibru în toate!

Dar dacă-i vezi dincolo de aparență,
Vei observa 23 de suflete,
Nici prea mari, nici prea mici,
Nici prea tari, nici prea slabe,
Nici prea optimiste, nici prea pesimiste,
Însă pline de zâmbete rotunde
(Care uneori apar și-n timpul orei…)
Și de speranța că vor găsi la școală
Sprijinul, imboldul și puterea de a
Intra în vârtejul vieții,
Prietenii de suflet, dar și reperele
De care au nevoie.
E, și-n timpul orei
Dacă se mai aude câte un bip,
Sau dacă se mai uită melancolici
Pe fereastră,
Ori dacă pe chip le-a mai apărut
Câte un coș
E clar: sunt îndrăgostiți
Sau și-o doresc;
Înlăuntrul lor se poartă războaie
Mai grele decât vor ei s-o arate.
Ei, ar mai fi multe de amintit.
Ca să rezum voi spune
Că totul trebuia
poarte un nume,
Așa că i s-a spus
Clasa a X-a A!

poezie de
Adăugat de Rucsandra RizescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un lung ianuarie neprihănit

În trupul meu, lutul se ivește mai limpede în gânduri
înaintea Lui Dumnezeu, ca o față ce și-a făcut cărare între oameni,
din copilărie până la moarte.
Îl poți cunoaște atât de mult pe cât sufletul tău și-a aprins lumina din miezul lacrimilor.
În timp ce mă apropii de Tine, buzele mele sunt pecetluite cu solzi de nisip,
ca un fel de alungare din lume,
închid mormintele, să nu mai intre nimeni, nici cei răniți,
nici cei singuri, când se adună în jurul luminii ca omizile de mătase în adâncirea cea de pe urmă.

Și noi ne adunăm și ne strângem dragostea
de care ne-am sprijinit ninsorile vieții. Pe unde am umblat
ca niște roiuri însetate de vară,
n-am primit nicio odihnă. Niciun loc de reazem
doar în cuvântul Tău, mai viu decât viața așezată între scândurile timpului.
Dar eu nu Te pot duce
în timp ce noaptea cade
căci ești prea sus, iar aripile mele nu s-au scuturat încă de tot pământul
n-au putere arunce țărâna în groapă și să-și despartă iubirea de singurătate, s-o aleagă din mijlocul ei, atunci când vine furtuna și păpădiile coapte
rămân dezgolite.

Și-mi simt sufletul cum se răspândește
mai puternic decât moartea, mai puternic decât întunericul în care nimicul a rămas ultimul de rostit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viața asta nici măcar o clipă!
Nici un glas -l mai aud, Eu duc, duc!
Și nu știu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinților milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenți nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopților somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ți mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas și nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici pași rătăciți în lume fără Tine,
Când te caut în nu știu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau așteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Orologiul care a uitat să pornească timpul...

Când zilele și nopțile nu erau încă făcute,

Timpul aflase câte ceva despre visurile ce

aveau locuiască mai târziu în sufletele

care dădeau energie stelelor, cum și de unde vin.

Timpul este călugărul înțelept al Universului.

Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,

clipele curg la fel de nevăzute.

Dumnezeu a zis: fie viață!

Și viață s-a făcut în ceruri și pe pământ.

Visurile au fost împărțite clipelor.

Dumnezeu a zis: fie timp pentru toate,

de la prima și până la ultima scânteie a stelelor.

Dumnezeu a zis: fie Lumină!

Și s-a făcut Lumină:

inima speranței, sâmburele visului.

Cum îngerii nu îmbătrânesc,

le-a fost dată copilăria și zborul.

Ei le împărțiră luceferilor nou-născuți

pentru a deveni stele

de nădejde ale nopților pământene,

așteptând cu aripile la gură facerea omului.

Creatorul le dădu energie și frumusețe;

întunericul nu este o ființă.

Fiecare clipă naște câte un vis,

șperanța este mare luminatoare a visului.

Viața este și vis, și speranță, părți din Dumnezeu.

Din orologiul care a uitat pornească timpul

s-a ales iubirea. De atunci dragostea nu are vârstă.

Cum este deasupra pământului, de la răsărit

la apus, i s-a încredințat

drumul soarelui și drumul stelelor;

s-a făcut noapte și zi în numele timpului.

Dragostea este poruncă dumnezeiască,

adunându-se din ceruri

la glasul Celui care le-a zidit,

fie cuvântul luminii.

Sufletul trebuie curățit de rămășițele întunericului

rodească în om numai iubire,

fără Dumnezeu nu se poate vedea frumusețea omului.

poezie de
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

N-am numărat fericirea

N-am numărat niciodată pașii pe care i-am făcut
Pe calea către Puritate...
Și nu știu dacă vor fi fost suficienți!
Dar am avut grijă ca, fiecare din ei ocolească noroiul!
Nici numărul treptelor pe care le-am urcat
Pentru adorarea Supremației, nu m-a interesat...
E posibil, să nu fi zăbovit, îndeajuns!
Dar știu că, pe fiecare din ele, am lăsat o fărâmă din mine!

N-am numărat niciodată slovele pe care le-am găsit
În căutarea Luminii...
Probabil, nu voi ajunge niciodată la înțelepțire!
Dar știu precis că, niciun gând nu mi-a rămas în întuneric!
Nici vorbelor pe care le voi fi rostit
În contul Frumuseții nu le voi fi ținut seama...
Poate le-am spus de prea puține ori!
Dar știu că, pe cele mai bune, nu le-am rostit încă!

N-am numărat niciodată zâmbetele pe care le-am dăruit
Pentru împlinirea iubirii...
Unele nu vor fi fost reușite, din cauza propriei dureri!
Dar știu că, pe cele mai convingătoare, nu le-am dăruit, încă!
Nici drumurile pe care le voi fi străbătut
De dragul Dreptății și Binelui, nu le voi fi memorat...
Poate voi fi mers prea repede, ori prea încet!
Dar pe ultimul, musai alerg, ca să ajung la timp!

N-am numărat niciodată răsăriturile, diminețile, amiezile
Din călătoria mea pe Pământ...
Sigur, am irosit mult mai multe decât am putut agonisi!
Dar vreau ca, apusul să mă găsească în tumultul trudei!
Nici de numărul zilelor în care am îngenunchiat
Pentru a mulțumi Fericirii, nu m-am învrednicit...
Poate Spațiul și Timpul nu-mi vor fi fost îndeajuns!
Dar în fiece noapte slăvesc cerul, dăruit de Tatăl Însuși!

poezie de (18 iulie 2014)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Cam câte kilograme în plus ai în timpul sarcinii? Fii primul care răspunde!
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!