ginghis han

Vacă spre sat

O vacă neagră, caldă ca ţărâna-n vară,
Coboară dâmbul ameninţat de seară;
Coboară în seară singură spre sat
Şi pică laptele din ugerul umflat
Peste bănuţii ierbii, sunători.
Trandafiriul uger plin de flori
Atârnă-n mers cu patru stalactite
Ca bolta unei peşteri rumenite.
Vaca mugeşte spre viţelul însetat,
Laptele din flori şi muguri adunat
Apasă greu şi doare.
Pe coarne moare-o rază ultimă de soare.

poezie clasică de Raymonde Han din Cartea dimineţii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru un băietan

De-aş fi prinţ oriental, o, băietane,
Aş îmblânzi pentru tine căprioare
Să-ţi doarmă neted la picioare
Ca-n miniaturile persane.

De-ai sta pe un covor de Ispahan
Aş vedea lumea-nfiorată
Ce ţi se oglindeşte roată
În ochiul tău de vultan.

Ţi-aş da un şoim pe mănuşe
Şi-un cal arab de neam ştiut
În locul căţelului slut
Ce te precede la uşe.

Poet la curtea lui Cosroes
Pe douăzeci de moduri aş cânta
Tot farmecul şi tinereţea ta
În fum de nard şi de aloes.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Raymonde Han din Cartea dimineţii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă curată [Guiltless heart]

Omul cel drept în viaţă, cu inima curată,
Ce-n gând n-are trufie şi-n fapte n-are pată:
Omul cu zile blânde, care voios trăieşte,
Speranţa nu-l înşală, destinul nu-l mâhneşte;
De turnuri şi armură nevoie el nu are,
Nici de cotloane strâmte, să fugă de teroare:
Căci poate fără frică cu ochii să privească
Oroarea din adâncuri şi groaza cea cerească;
Râzând astfel de soartă, noroc şi slăbiciune,
Din rai îşi face carte şi dulce înţelepciune;
Amici din gânduri bune, din trai comoară mare,
Un han îi e pământu-n a lui peregrinare.

poezie celebră de Francis Bacon, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă curată [Guiltless heart]

Omul cel drept în viaţă, cu inima curată,
Ce-n gând n-are trufie şi-n fapte n-are pată:
Omul cu zile blânde, care voios trăieşte,
Speranţa nu-l înşală, destinul nu-l mâhneşte;
De turnuri şi armură nevoie el nu are,
Nici de cotloane strâmte, să fugă de teroare:
Căci poate fără frică cu ochii să privească
Oroarea din adâncuri şi groaza cea cerească;
Râzând astfel de soartă, noroc şi slăbiciune
Din rai îşi face carte şi dulce înţelepciune;
Amici din gânduri bune, din trai comoară mare,
Un han îi e pământu-n a lui peregrinare.

poezie celebră de Francis Bacon, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rar

Singur, singur, singur,
Într-un han, departe
Doarme şi hangiul,
Străzile-s deşarte,
Singur, singur, singur…

Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beţie
Şi s-asculţi pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă…

Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atât mai bine
Şi de-atâta vreme
Nu ştie de mine
Nimeni, nimeni, nimeni…

Tremur, tremur, tremur…
Orice ironie

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Olt

Larg unduia Oltul devale, departe,
Apele-i se învolburau în albii late,
Podul tremura pe bârne-mperecheate,
Lutul cădea din malurile sparte.

Fete voinice în vad cântau pentru-ndemn
Rotind mănunchiuri de cânepă măruntă,
Vergi de oţel plesneau spuma căruntă,
Apa juca silită în cercuri fără semn.

Trupuri ca pâinea în coajă castanie
Se aplecau învoalte în cămeşoaie,
Roiuri de-argint topeau beteala-n şivoaie
Murind spumos în râul greu de glie.

Venea furiş o seară cu păr roşcovan
Sub cortul cerului – mătase înroşită
Pe pod o turmă trecea grămădită,
Fetele-n vad strigau către cioban.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Raymonde Han din Cartea dimineţii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restituiri

N-au mai rămas prea multe de-nvins şi de ştiut.
Şoseaua se strâmtează, cărările se-mbină.
Le simţi apropiate din ce în ce mai mult,
Ca spiţele din roată, crăpate de lumină.

Ne-apropiem. Văzduhul miroase-a vechi prin noapte,
Flori vechi răsar de-a pururi cu vechile lumini.
Un abur slab se cerne, un cer spoit cu lapte,
Departe,-n orizonturi, se naşte prin tulpini.

E-o insulă? un munte? o apă? un deşert?
De ce-ar sfârşi-n pustie călătoria noastră?
Ne-a mai rămas s-ajungem, acolo, poate-un sfert
Din calea străbătută, jos verde, sus albastră.

Să ne oprim? Un cântec ne vine de la han.
E vinul bun şi patul adânc şi tu eşti dulce.
Şi-ai vrea, învăluită în părul tău bălan,
Pe jaruri carnea noastră, de vie, să se culce.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul plângând

Calul plângea. Era deja seară.
În spatele casei grânele aşezate în stog scânteiau
lumini ieşeau din ele
încât cu inima uşoară cu greu ai fi trecut
pe sub acoperişul uscat de arşiţă.

Calul plângea. Cine a observat nu mai ştiu
Toată familia a părăsit veranda
alergând în livadă unde rezemat de gard
calul nostru plângea

Şi i-au sărutat calului nările
i-au prins în coamă funtiţe şi pene de păun
Ovăz şi trifoi i-au pus la gură
cineva i-a adus o jucărie dar calul
n-a vrut să se joace
a dat-o de-o parte cu capul plângând

Atunci au început să-i cânte psalmi
cântece de război Au încercat să se apropie

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tadeusz Nowak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergând ei, ajunseră la oraşul care era înaintea lor. Aci întâlniră un bătrân pe care îl rugară să-i îndrepteze la vrun han, unde să mâie noaptea. Bătrânul le spuse că hanurile gem de lume care a venit să fie faţă la alegerea împăratului, care se va face mâine, ca nu va găsi nici un loc de mas şi îi luă la dânsul acasă, unde le dete de mâncare şi un pat de odihnă. A doua zi de dimineaţă se scoală cu toţii, se spală, se scutură şi pleacă cu bătrânul afară din oraş pe o câmpie întinsă, ca să vază şi ei cum se aleg împăraţii la cetatea aceea. Bătrânul le spuse că alegerea se face aşa: dregătorii cei mari ia un porumbel alb nevinovat, îl încarcă cu cordele foarte frumoase cu tot felul de feţe, îl aruncă în sus, şi pe cine s-o lăsa porumbelul, p-acela îl face împăratul lor. Pe locul hotărât se adunase, încă până a nu se face ziuă, atâta lume, câtă frunză şi iarbă, de nu se mai putea mişca; şi bătrânul cu copiii abia găsiră şi ei un colţişor la o parte de unde să se poată uita şi ei. N-apucară să se aşeze bine şi auziră un sunet de bucium. Atunci se făcu o tăcere de se auzea musca zbârnâind. Toată lumea ţinea ochii ţintă în sus.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartierul din fotografie

În 1939 - ce toamnă!
Refugiaţii polonezi umpleau şoselele.
Ne-am întâlnit pe-o stradă pe care războiul la urmă a ucis-o
şi-am colindat toată ziua oraşul.

Casele au dansat fantastic
şi trenurile cu petrol au trecut sfârtecate prin gări.
Ploua cu stropi mari ca nişte viermi de argint.
De jur împrejurul nostru, călătoreau plopii;
femeia cu obrazul de lipie străbătuse calmă rombul din piaţă,
dar strigătul negustorilor avusese ceva straniu la urmă.

În 1939 - ce toamnă!
Mă urmăreşte imaginea omului cu obrazul ciupit,
mă neliniştea complotul sceleraţilor împuşcaţi în cetate.
Strigătul negustorilor avusese ceva straniu la urmă
şi veacul lua tot mai mult forma unei sticle-înfundate.

Cine ar fi bănuit că ploile n-or să mai sune
pe tablele caselor?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!