dezolare

Sub mantia iernii

Îşi varsă cerul fulgii cu obidă,
Cu-nverşunarea celui rătăcit
Tăind în trupul iernii o firidă
Lumina-şi plânge albul spălăcit.

Mai scrie gerul peste timp o carte;
Ferestrele de litere-au orbit!
O lume pare c-a plecat departe
Şi numai iarna singur-a venit...

Au amuţit gutuile în geamuri,
În sobă focul mormăie-o sudalmă;
Mai fornăie doar vânturile-n hamuri
La drum când le îndemână iarna calmă.

Prin timp şchioapătă sănii ruginite
Tot aşteptând de la copii o veste,
Şi brazii tac, cu braţe-ncărunţite,
Iar satul trist a devenit poveste...

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autumnala

încep să cred în posteritatea mea poetică
acum, cînd toamna se furişează lîngă mine
ca hingherii lîngă un cîine vagabond,
leg viaţa mea de ea
cum leagă ţăranii mînzul de iapă la căruţă,
să-l înveţe cu trasul,
în pămînt nisipos creşte via
din care singur o să beau,
pe dealurile astea doar de mine petrecute
şi de vînt...
cîtă dezolare,
cîtă organizare impecabilă, pedantă a poeziei
în jurul tristeţii
nu vrei să mesteci cu mine foile volumului
pînă cînd se fac o pastă cenuşie de celuloză
lipită de dinţi
şi s-o scuipăm cum scuipă văcarii americani
tutunul prin filme
şi-apoi să vorbim despre gagici, petrol şi vite
nu merită, fată,

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Clisu
Adăugat de Dorina B
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-şi doreşte sufletul?

Cuibărită-n os şi-n vene, frigul să-l domesticească,
Vara îşi mai plimbă-n ele arşiţa, să le-ncălzească.
Cât de supărată-am fost pe-al ei jar neomenesc,
Azi o caut ca pe-un leac, pentru tot să-i mulţumesc.
Cerul şi-a cojit, de-aseară, norii de bulbucii grei
Şi la luptă i-a pornit cu sensibili nervii mei,
Ţopăie pe acoperiş lent un dans în paşi mărunţi
Şi pe geam spâzur'-alene stropii nedormiţi, cărunţi.
Ochii, măsurând bâltoacei adâncimea de nămol,
Se-ntâlnesc în dezolare cu un vrăbioi frivol,
Ce-a pornit în cercetare, înfruntând dezastrul ud
Şi scrutează a mea fereastră, poate-l văd, poate-l aud...
Distructivă, de-a ei mână gem ruini de armonie,
Risipite-n lung şi-n lat, şi în suflet, şi-n câmpie,
Îndeseşte-a ploii plasă pân la margine de lume,
Semănând melancolie, toamna nu ştie de glume.
Tot, ce sufletul doreşte, este-un dulce vis de vară,
Să-mi prind aripi de cocoară, să revin la primăvară...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu privire la tabloul lui Delacroix: lupta lui Iacob cu îngerul

Steaua era pe sfârşite,
stingerea sunase şi ea,
cerurile deschise cântau.
Ce ştiau despre stingere
cerurile,
ce ştiau
de lacrimi amare?
Ce ştie
Primăvara
de lăcrămioare?

Şi fiind obligat
la spelunca din vale,
am spus cuvinte,
am spus injurii,
am cuvântat cuvântări
despre dezolare,
blasfemii, blasfemii,
despre femeia
Pierzare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul întârzie, apoi...

E seceta
Sau... Simţi ceva?
Nici ei.

Le pare rău?
Ragretul insuflă valoare vieţii lor?
Nici Disperare...
E seceta

un fir de iarba s a uscat...
Cum? Sa i spun "firul"?!
Nu i posibil, fiindcă totu i posibil.

Original, libertin nu tocmai.

Libertate?
orizont necuprins, chiar la îndemână... Zici?

Seceta, tot e seceta.

[...] Citeşte tot

poezie de S. N. Sebastian (15 iulie 2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe din urmă

Peste cetăţ de slavă, prin văi patriarhale,
Pe unde-au fost ogoare şi vesele sălaşe,
Vor creşte-n zări gheţarii, fantasme uriaşe,
Dezvăluind la lună scheletele lor pale.

Bătuţi de valul vremii ce sfarmă tot şi roade,
Bâtrân cu faţa suptă şi cu stufoase gene,
Dormi-vor înţelepţii sub cumpeni şi troiene,
Rupând de-a pururi firul străvechilor izvoade.

Cuaripi de aur, duhuri, pleca-vor în şirag
Pe albe povârnişuri, cu fruntea spre genună,
Din braţele lor strânse, făcând sub cer cunună,
Surâzător pieri-vor alături, drag cu drag.

O clipă, dogorită de ultimul sărut,
Ce va cuprinde zareac-o mreajă de văpăi,
Natura va renaşte, rostogolind prin văi,
Cascadele-i spumoase pe brazde noi de lut.

[...] Citeşte tot

poezie de Artur Enăşescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de decembrie

Pustie şi albă e camera moartă
Şi focul sub vatră se stinge scrumit
Poetul, alături, trăsnit stă de soartă,
Cu nici o scânteie în ochiu-adormit
Iar geniu-i mare e-aproape un mit
Şi nici o scânteie în ochiu-adormit.

Pustie şi albă e-ntinsa câmpie
Sub viscolu-albastru ea geme cumplit
Sălbatică fiară, răstriştea-l sfâşie,
Şi luna-l priveşte cu ochi-oţelit
E-n negura nopţii un alb monolit
Şi luna-l priveşte cu ochi oţelit.

Nămeţii de umbră în juru-i s-adună
Făptura de humă de mult a pierit
Dar fruntea, tot mândră, rămâne în lună
Chiar alba odaie în noapte-a murit
Făptura de humă de mult a pierit.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!