Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

corespunde

Poezii despre corespunde, pagina 2

Georg Trakl

Vară

Vară

Seara tace tânguirea
Cucului în pădure.
Mai adânc se înclină grâul,
Macul cel roșu.

Neagră furtună amenință
Peste colină.
Vechiul cântec al greierului
Se stinge pe câmp.

Nu se mai mișcă frunza
Castanilor.
Pe scara în spirală
Îți foșnește rochia.

Liniștită strălucește lumânarea
În odaia-ntunecată;
O mână argintie

[...] Citește tot

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gedichte / Poezii" de Georg Trakl este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 10.99 lei.
Georg Trakl

Trompete

Sub sălcii tăiate unde copiii bruni se joacă
Și frunzele se izgonesc, s-aud trompete. Fior de mortuar.
Steaguri stacojii se prăvălesc din doliul de arțar
Lângă secară călăreți pe câmp, mori goale, se dezbracă.

Sau ciobanii cântă noaptea și cerbii pășesc în agonie
În al lor cerc de foc, tristețea codrului morbid
Dansând se ridică de pe-un negru zid;
Steaguri stacojii, râset, trompete, nebunie.

Comentarii

"Trompete" este a 32-a poezie din volumul "Poezii", care a fost întocmit de Trakl în aprilie 1913. Trakl a scris o versiune anterioară a poemului în septembrie / octombrie 1912 pe care l-a trimis-o lui Erhard Buschbeck spre publicarea în ziarul "Chemarea", cu remarca "Sper că poemul nu iese prea mult din cadrul războinic al numărului "marțial" al "Chemării".
"Chemarea" a fost un jurnal publicat de Erhard Buschbeck între anii 1911-1913, care, în 1912, a dat naștere "disponibilității generale de război" și a participat la incantațiile expresioniste ale unei reînnoiri vitale a societății, ca de exemplu într-unul dintre textele lui Robert Müller.
Interesant este angajamentul implicit al lui Trakl, conform căruia nu își clasifică textul ca "războinic", ci, după cum este cazul, "potrivit". Această observație arată că el a respectat contextul textelor și că a ținut cont și de "valoarea de piață" a textelor sale - după cum reiese din corespondența sa cu editura Kurt Wolff pentru prima sa colecție de poezii din aprilie / mai 1913.
Potrivit acestei idei este, în primul rând, motivul principal al "trompetelor", care au în versiunea originală și în mod clar legătură cu tactul marțial (militar).
Cu toate acestea, în versiunile ulterioare, această referire este reluată în imaginea "călărețului", care formulează conținutul imaginii mai generale și se deschide până în zona medievală a lui Trakl, prezentă frecvent ca un trecut difuz.
Aceasta corespunde, de asemenea, schimbului între"alb", ca atribut al "copiilor" și "maro".

[...] Citește tot

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Crucifix

El este zeul, sărmanii-au îngenuncheat,
El este chinul și oglinda-n tină,
Un palid zeu, scuipat și profanat,
Opriți rușinea morții pe colină.

Îngenuncheați în fața cărnii roșii ce împarte
Smerenia cu voi să se-mpletească,
Și ultima-i privire noapte, moarte,
A voastre inimi reci să încălzească.

Inima-i deschisă, pământeni creștini
Spre paradisul sărăciilor ținută
Al nopții sale capitol de spini,
Pierdutul înger palid vă salută

Comentarii

Poemul provine din "Colecția 1909", aleasă de Trakl însuși după 2 august 1909, din textele sale timpurii, dar nu a fost destinată publicării. În consecință, Trakl nu a acceptat acest text ca parte a lucrării sale. Totuși prezent aici, este pentru că textul definește mai clar geneza textelor și imaginilor ulterioare și oferă și un contrast util pentru ceea ce sunt apreciate textele de maturitate ale lui Trakl. Titlul clarifică de la început zona imaginii căreia îi aparține poezia și care este de asemenea eficientă în cele trei catrene și anume suferințele lui Hristos.

[...] Citește tot

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Moarta biserică

Pe bănci întunecate ei stau înghesuiți
Și ridică-n sus doar stinsele priviri
Spre cruce. Luminile clipesc încețoșate,
Și tulburi ca acoperitul rănitul căpătâi.
Tămâia se ridică dintr-o cădelniță de aur
Spre înălțimi, cântec de rugăciuni pe moarte
Se duce-n fum, și apune nesigur-dulce
Bântuind în încăpere. Preotul merge
Spre altar; dar pară duhul obosit
Pioaselor tradiții - un jalnic jucător
În fața rugătorilor cu inimi înghețate,
În jocul fără suflet de-a pâinea și de-a vinul.
Clopotul bate! Luminile sclipesc mai tulburi -
Mai palide, ca acoperitul, rănitul căpătâi!
Orga tușește! În inimile moarte revin
Amintiri de groază! O față sângerândă, dureroasă
Se-acoperă în disperare și-ntuneric
Privit de ochii mulți în gol.
Și-o voce, ce ca toate sună,
Suspină - dar groaza a crescut în încăpere,

[...] Citește tot

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

An

Sumbră tăcere a copilăriei. Sub înverzitul frasin
Paște blândețea ochilor albaștri; pace aurie.
Un întuneric încântă aroma violetelor; epoci oscilante
Seara, semințe și umbre de auri ale tristeții.
Dulgherii sculptează-n grinzi; în zorii adâncului
Macină moara; în frunze de-alun o gură purpurie apare
Roșu masculin peste apele tăcute aplecat.
Tăcută este toamna, spiritul pădurii; nori aurii
Urmează singuraticul, neagra umbră a nepotului.
Înclinarea în camera de piatră; sub bătrâni chiparoși
Sunt lacrimi ale nocturnelor imagini spre izvor;
Ochi auriu al începuturilor, întunecată răbdarea a sfârșitului.

Comentarii

Poezia se află între înălțarea din "sumbră tăcere a copilăriei" și a coborârii în "întunecată răbdare a sfârșitului", ceea ce închide un cerc, care poate fi de asemenea înțeles ca un ciclu anual. Acestea sunt însoțite de imagini de primăvară ("aroma violetelor"), care sunt înlocuite destul de brusc de imagini de vară ("epoci oscilante") și de toamnă ("Macină moara").
Caracterizarea începutului "copilărie" evocă, de asemenea, cursul unei vieți umane. Acest lucru este completat de imaginea "blândețe" ca o caracterizare a copilăriei la început, care duce la un moment de acțiune ("Dulgherii sculptează-n grinzi ") și în continuare la faza de vârstă, "neagra umbră a nepotului" ce pare asociată singurătății.
Încadrarea însă, și în mod special înșiruirea, nu urmează un model linear, ci este mai mult ca un model de cerc sau ceea ce cunoaștem din lumea fractală, în care fiecare domeniu în sine generează un întreg, care la rândul său poate fi împărțit în fracturi. De exemplu, atunci când în al treilea vers "aroma violetelor" întâlnește imediat maturitatea cerealelor ("semințe și umbre de auri") iar motivul cerealelor reapare în al șaselea vers cu moara care măcină ("Macină moara"). Sau când în ultimul vers sfârșitul este descris ca începutul, acest lucru corespunde cu "ochi auriu al începuturilor" și cu "pace aurie" din al doilea vers, care, la rândul său, pare să comunice cu "Sumbră tăcere a copilăriei". Acest lucru creează o țesătură caracteristică, el fiind cu siguranță doar experimental și aproximativ descris de caracterizare drept "fractal".

[...] Citește tot

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Pe Mönchsberg (Pe dealul Călugărului)

Unde umbra ulmilor tomnatici pe cărări tocite cade,
Departe de colibele pline de frunze ciobani dormind,
Mereu urmează frigul întunecata siluetă a călătorului

Peste osificatul podeț, glasul de zambile ale tânărului,
Încet povestind legendele uitate ale pădurii,
Mai blând un sălbatic vaiet bolnav al fratelui.

Deci atinge un verde sărac genunchii străinului,
Fosilizatul căpătâi;
Mai aproape susură albastrul izvor al tânguirii femeilor.

Comentarii

Mönchsberg (cel mai înalt punct la 508 m deasupra nivelului mării) este un deal din Salzburg (Austria), care formează panorama orașului cu spatele său alungit.
Mönchsberg a fost numit după călugării din mănăstirea benedictină Sf. Petru.
O poezie iritantă, scrisă în septembrie / octombrie 1913, care pare destul de clară în titlu, care numește un loc, care este în mod clar de înțeles, Mönchsberg lângă Salzburg unde Trakl a poposit des. Dar tocmai în contextul acestei concreteți, Trakl ne confruntă cu o mulțime de enigme care sunt greu de interpretat. Limbajul devine tensionat la maxim, înțelesurile încep să plutească acolo unde se arată mai subtil.
Să luăm, de exemplu, al treilea vers al celei de-a doua strofe: "Mai blând un sălbatic vaiet bolnav al fratelui". Avem de a face aici cu o elipsă: "Mai blând un sălbatic..."? Sau cu o elipsă a lui "încet povestind..." – referindu-se la verbul versului dinainte? Sau chiar de la "Mai blând... urmează frigul întunecata siluetă..." – referindu-se indirect la verbul celui de-al treilea vers din prima strofă (urmează)?

[...] Citește tot

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

De profundis II

E-o miriște pe care-o ploaie neagră cade.
E un copac maro ce singur stă acolo.
E-un șuierat de vânt ce-nvăluie colibe goale.
Ce tristă-i seara asta.

Dincolo de cătun
Blânda orfană adună ce-a mai rămas în urmă.
Ochii ei lucesc rotunzi și aurii-n amurg
Și poala ei râvnește Cerescul Mir.

Când s-au întors
Păstorii au găsit dulcele trup
Putregăios în mărăcini.

O umbră sunt, departe de întunecate sate.
Tăcerea Domnului
Băut-am din al codrului izvor.

Pe fruntea mea metal rece pășește,
Păianjeni inima-mi caută.

[...] Citește tot

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dante Alighieri

Cântul XXVIII

Când ea, care-mi sădește raiu-n minte,
sfârși s-arate-adevărata stare
a specii-umane-n viața ei prezinte,

cum vede-un om într-o oglind-o zare
ce-o dă aprinsă-n dosu-i o făclie,
cât timp în văz și-n cuget nici n-o are,

și cum se-ntoarce-apoi, voind să știe
de este-aieve-n dos ca-n fața lui,
și vede-acord ca-n vers și melodie;

precum îmi amintesc, la fel făcui
privind în mândrii ochi în cari iubirea
întinse lațu-n care prins eu fui.

Și-așa mă-ntoarsei și-mi izbi privirea
aceea ce-ntr-acest volum s-arată
oricând cu-adinsul îi observi rotirea:

[...] Citește tot

cânt de din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Divine Comedy Paradise Vol. 3" de Dante Alighieri este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -88.00- 28.99 lei.

<< < Pagina 2 >


Articole culturale referitoare la corespunde

Mai multe articole despre corespunde la Blog.Citatepedia.ro »

Articole lingvistice referitoare la corespunde

Mai multe articole despre corespunde la Blog.Ro-En.ro »

Articole de artă referitoare la corespunde

Mai multe articole despre corespunde la GaleriaDeArta.com »


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook