Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Georg Trakl

Pe Mönchsberg (Pe dealul Călugărului)

Unde umbra ulmilor tomnatici pe cărări tocite cade,
Departe de colibele pline de frunze ciobani dormind,
Mereu urmează frigul întunecata siluetă a călătorului

Peste osificatul podeț, glasul de zambile ale tânărului,
Încet povestind legendele uitate ale pădurii,
Mai blând un sălbatic vaiet bolnav al fratelui.

Deci atinge un verde sărac genunchii străinului,
Fosilizatul căpătâi;
Mai aproape susură albastrul izvor al tânguirii femeilor.

Comentarii

Mönchsberg (cel mai înalt punct la 508 m deasupra nivelului mării) este un deal din Salzburg (Austria), care formează panorama orașului cu spatele său alungit.
Mönchsberg a fost numit după călugării din mănăstirea benedictină Sf. Petru.
O poezie iritantă, scrisă în septembrie / octombrie 1913, care pare destul de clară în titlu, care numește un loc, care este în mod clar de înțeles, Mönchsberg lângă Salzburg unde Trakl a poposit des. Dar tocmai în contextul acestei concreteți, Trakl ne confruntă cu o mulțime de enigme care sunt greu de interpretat. Limbajul devine tensionat la maxim, înțelesurile încep să plutească acolo unde se arată mai subtil.
Să luăm, de exemplu, al treilea vers al celei de-a doua strofe: "Mai blând un sălbatic vaiet bolnav al fratelui". Avem de a face aici cu o elipsă: "Mai blând un sălbatic..."? Sau cu o elipsă a lui "încet povestind..." – referindu-se la verbul versului dinainte? Sau chiar de la "Mai blând... urmează frigul întunecata siluetă..." – referindu-se indirect la verbul celui de-al treilea vers din prima strofă (urmează)?
Cum apare aici concretețea în domeniul imaginilor? "Umbra ulmilor tomnatici ", precum și "cărări tocite" ar putea corespunde realității din Salzburg pe Mönchsberg. Dar cum rămâne cu "colibele pline de frunze"? Ele amintesc de Sukkot, sărbătoarea Corturilor, ca loc de pelerinaj de toamnă în cultul evreiesc. Sau este o experiență concretă cu păstorii, care au existat la sfârșitul secolului al XIX-lea pe Mönchsberg?
Ne ajută oare cu "osificatul podeț" în desfășurarea interpretării? Pe Mönchsberg a existat un cimitir evreiesc în secolele al XIV-lea și al XV-lea. Mai probabil, însă, este o referire la Mormântul lui Petru, care are o semnificație deosebită în opera lui Trakl (de exemplu, în "Copilăria"). Cu "glasul de zambile ale tânărului" ajungem într-o zonă picturală complet diferită, care este menționată în poezia "Pruncului Elis", segregarea de gen și androginia. "Prunc" și "Frate" se combină cu imaginea vieții monahale, care nu este asociată doar la Trakl cu zona "legendelor uitate". La fel ca Elis, "Pruncul" este acum definit prin mitul antic al lui Hyakinthos.
Poemul părăsește, în final, spațiul concret al topografiei Salzburgului, când în a treia strofă se află în prim plan aparența fizică a "Călătorului" menționat în prima strofă, "genunchii" și "fosilizatul căpătâi". Acum el este numit "străin" și încercând să facem o paralelă cu poemul "Lui Novalis", îl putem denumi "poet".
"Albastrul izvor", pe care îl cunoaștem din poezia "Pruncului Elis" și "Copilăria", aduce aici "Tânguirea femeilor" mai aproape de urechea "călătorului", a "străinului". Aceasta este ceea ce duce spre producția de mistere a lui Trakl, "tânguirea femeilor"? O veche "suspiciune" orientată biografic a interpretării operei sale!

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gedichte / Poezii" de Georg Trakl este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 10.99 lei.

Citate similare

Georg Trakl

La mlaștină

Călător in negru vânt; lin șușotește slabul stuf
În mlaștina liniștii. Pe cerul cenușiu
Un cârd de păsări călătoare trece;
De-a curmezișul peste întunecata apă.

Agitație. În cocioaba dărăpănată
Se ridică-n zbor ale putreziciunii aripi;
Mesteceni infirmi suspină în vânt.

Seară în cârciumă părăsită. Rosul drum spre casă
Blânda melancolie a păscândelor turme,
Fantome de noapte: Broaște râioase din apa argintie ies.


Comentarii

Trakl s-a aplecat în mod obsesiv asupra poeziei "La mlaștină". Există patru versiuni scrise între iulie 1913 și mai 1914.
Iarăși întâlnim, "călătorul", un motiv important în opera lui Georg Trakl. El este în drum spre "mlaștină" - și această zonă, mlaștina, este caracterizată ca o "realitate saturată" cu "întunecata apă", "putreziciuni", "mesteceni infirmi" și "broaște râioase".
"Păscândelor turme" sugerează că acesta este unul dintre numeroasele mlaștini din apropiere de Salzburg, care se învecinează direct de terenurile agricole. În plus, Trakl a rămas în Salzburg în mai / iunie 1913 - după o lungă ședere în Innsbruck și înainte de a se muta la Viena pentru o vreme - și a lucrat intens la poeziile pentru prima publicație a cărții "Poezii" pentru editura "Brenner" în care găsim prima versiune a poeziei "La mlaștină". Nu reiese din literatura secundară faptul că prima versiune a acestei poezii a fost probabil scrisă la Viena și intitulată "Decembrie".
La sfârșitul primei strofe, se întâlnește un vers ciudată, care străbate toate cele patru versiuni neschimbate: "De-a curmezișul peste întunecata apă". Certitudinea aparent magică cu care Georg Trakl se mișcă, de fapt, pe un teren necunoscut, chiar periculos, e reținută de exemplu, de Joseph Georg Oberkofler în "Amintiri despre Georg Trakl", 1966, p. 130 și următoarele în "O călătorie cu sania").
Acest "curmeziș" ar putea indica MERSUL "călătorul", aici, pe bârne mișcătoare, nesigure prin mlaștină, spre un loc concret pe care se află "cocioaba dărăpănată". Desigur că Trakl nu vrea descrie o aventură prin mlaștină. Poemul tematizează o construcție poetică de bază, pe care o cunoaștem din alte lucrări, determinate de sălbăticie, decădere, singurătate și "Fantome de noapte". În același timp, totuși, poezia mărturisește mai pregnant decât alte poezii ale lui Trakl conexiunea indisolubilă a experienței reale cu natura și experiențele lumești unde găsește un conținut spiritual-mitic, ca de altfel în opera lirică generală a lui Georg Trakl.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Copilărie

Plin de fructe socul; liniștită locuia copilăria
În peșteri albastre. Pe-a trecutului cărare,
Unde-acum iarba maronie-n goană trece,
Stă pe gânduri liniștita ramură; foșnitul frunzișului
La fel, când apa albastră răsună în stânci.
Blândă tânguirea mierlei. Un cioban
Urmează mut soarele ce se rostogolește de pe tomnatice dealuri.
Doar o albastră clipă mi-e sufletul acum.
La marginea pădurii se-arată un animal timid și pașnice-n
Adânc sumbru cătun bătrâne clopote se odihnesc.
Piosule, cunoști întunecaților ani sensul,
Toamnă și răcoare în singuraticele camere;
Și-n sfințenia albastră răsună de lumină pași tot mai departe.
Scârțâie-ncet un geam deschis; Până la lacrimi
Se înduioșează priveliștea dărăpănatelor din deal morminte,
Memento povestitelor legende; dar câteodată sufletul se luminează,
Când el la veseli oameni se gândește, întunecate-aurii zile de primăvară.

Comentarii

"Copilărie" este cu siguranță unul dintre cele mai puternice texte ale lui Trakl. Poetul a deschide volumul "Sebastian în vis", cu această poezie. Cine dorește învețe ce este forma lirică a "ritmului liber" necesită efort și înțelegere poetică supunând această poezie unei analize detaliate în ceea ce privește structura sunetului și a metricii.
Interesant pentru această poezie este și ceea ce i-a scris Trakl despre poezia "Bocet", lui Erhard Buschbeck1, într-o scrisoare din toamna târzie a anului 1911: "Poate mă crezi că nu mi-e ușor și nu-mi va fi niciodată mă subordonez necondiționat celui care urmează să vadă adevărul pentru a-l clarifica."
Poezia "Copilărie" a fost scrisă în prima jumătate a anului 1913, probabil în iunie / iulie la Salzburg. În martie, societatea comerțulu cu fier a tatălui, a fost dizolvată cu ajutorul lui Georg Trakl. Ulterior, Trakl s-a mutat la Salzburg și la Hohenburg la prietenul Ludwig von Ficker. La 13 iulie 1913, Trakl a călătorit la Viena ca angajat în slujba ministerului de război.
Trakl avea toate motivele să-și amintească de zilele copilăriei, pe când erau puțini turiști și puține mașini în Salzburg, cu o mulțime de spații deschise și grădini în mijlocul orașului.
O copilărie a cărei imagine este nealterată de civilizație. Acum vorbește retrospectiv despre locul unde "liniștită locuia copilăria" și despre "a trecutului cărare" ca impresii urbane complet străine.
Altfel spus, chiar imaginea unde "liniștită locuia copilăria" sau trecea un "cioban" "pe tomnatice dealuri" ceea ce nu era nimic străin Salzburgului de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Acest lucru este arătat în mod clar într-un tablou al lui Josef Mayburger (1814-1908), care descrie vederea orașului vechi, Salzburg, cu-a lui cupolă la apus, probabil în jurul anului 1890, unde Trakl și-a petrecut copilăria. O pictură care, bineînțeles, este concepută artistic și reprezintă mai mult decât o simplă "imagine".
Dar înapoi la Trakl. Nu se poate spune neapărat că poemul aparține direct de experiențele reale ale lui Trakl. Dar aceste experiențe, orizonturile lor, ar trebui fie cunoscute pentru a evita o speculație "plutitoare", liberă, care nu ar ajunge la valoarea reală a poemului. Aceasta consta în proiectarea individuală a unei experiențe generale, cum ar fi "copilăria", în așa fel încât se poate face o experiență generală - acum nouă și inteligibilă.
"Soc" nu denumește pur și simplu un copac pe care Trakl l-ar fi văzut în Salzburg pe Mönchsberg, nici nu este pur și simplu simbolul folcloric al copilăriei, fertilității și nașterii – ci este ceva anume ce poate fi subînțeles de către cititor din poemul lui Trakl, din propriile experiențe, redescoperind forme noi.
Pentru a sugera cel puțin orizontul poeziei lirice occidentale în care este scris acest text, ne referim la două rânduri din celebrul "Canzone" a lui Petrarca: "Quando vede 'l pastor calare i raggi/del gran pianeta al nido ov'egli alberga" (Canzoniere).
Conrad Ferdinand Meyer (1825-1898) este un poet foarte aproape de Trakl. Ne referim mai ales la poezia "Albastrul sfânt", care se încheie cu versul "Suflete, scufundă-te de tot!".

NOTE

1 ERHARD BUSCHBECK, – (1889 – 1960) – dramaturg austriac. Studii de Istoria artei și Arheologie la Viena. Prieten apropiat al poetului și al surorii sale, Grete (Margareta) Trakl. Primul său studiu scris este intitulat "Georg Trakl".

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Corbii

Peste ungherul negru se grăbesc
Cu țipete la prânz corbii în zbor.
Umbra lor trece peste-o ciută-n zor.
Ursuzi din când în când se odihnesc.

Ce mult ei liniștea maro perturbă
În care-o glie se extaziază,
Ca o femeie ce presimte ce urmează
Și câteodată îi auzi cum se conturbă

Când un miros de hoit simt se agită,
Spre nord se-ndreaptă cârdul deodată
În zbor, ca un cortegiu, toți o gloată
Și tremurând de poftă se incită.


Comentarii

Din reputația pe care o au corbii în literatură pare să se inspire și această poezie. Păsările negre ale vrăjitoarelor deranjează aici: "liniștea maro perturbă ".
În poezia lui Trakl, maro este culoarea unei emoții armonioase, în a doua strofă ea fiind legată de imaginea gliei fertile.
Cu toate acestea ambiguitatea: "Ca o femeie ce presimte ce urmează", leagă "glia fertilă" cu negri corbi, care par a fi, nu atît "deranjanți", cît mai mult legați, ca străini, de purtătoarea fertilității și de "imaginea mai grea", complexă a femeii, conectată în juxtapunere cu decăderea în "miros de hoit".
Chiar dacă aceștia se îndepărtează, pornind spre nord după mirosul de hoit, ei aparțin totuși acestui loc de baștină.
Loviturile de sabie par încă a se auzi, o temă care rămâne obsesivă, un strigăt "tremurând de poftă", se complementează, cu imaginea "ca un cortegiu".
"Spre nord se-ndreaptă cârdul", așadar nu în direcția în care se îndreaptă în mod normal păsările migratoare, spre sud ci explorând regiunile reci.
Locul lor de plecare este "ungherul negru" care este asociat cu imaginea unei "ciute". O imagine, care este folosit în exegeza lui Trakl ca "imaginea mamei".
De asemenea, știm că ciuta putea fi văzută pe vreme lui Trakl în Salzburg, în zona Grădinii zoologice din Hellbrunn...
Potrivit unei interpretări "profane" putem argumenta că Trakl în poezia "Peisaj" a înlocuit ciuta cu "potârniche", într-un context asemănător. In poemul "Corbii", "ciuta" stă la începutul poeziei dând astfel o greutate tipică acesteia.
Unor vizite la Hellbrunn, în martie 1900 Trakl i-a dedicat acesteia o poezie: "În Hellbrunn".
Poemul "Corbii" este scrisă în august 1909 și în iulie 1910, în Salzburg. Pentru volumul "Poezii" unde Trakl o plasează pe primul loc.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Elis

Perfectă e tăcerea acestei zile de aur.
Sub stejari vechi
Apari tu, Elis, odihnind, cu ochi rotunzi.

Albastrul lor reflectă somnul îndrăgostiților.
La gura ta
Au amuțit suspinele rozacee.

Seara pescarul trase plasa grea.
Un bun păstor
Își mână turma la marginea pădurii.
O! cât de drepte, Elis, sunt ale tale zile.

Încet se prelinge
Pe zidurile goale liniștea albaștrilor măslini,
Se stinge unui bătrân întunecat cânt.

O barcă de aur
Se leagănă, Elis, inima ta pe cerul singuratic.

Un cântec blând sună în pieptul tău
Seara,
Căci capul se scufundă în negre perne.

Un vânat albastru
Sângerează în tufișul de spini

Un copac maro se află acolo retras;
Fructele lui albastre au căzut.

Semne și stele
Se scufundă ușor în al serii iaz.

S-a făcut iarnă după deal.

Porumbei albaștri
Beau noaptea sudoarea înghețată
Care curge de pe cristalina frunte a lui Elis.

Mereu se aude
Vântul lui Dumnezeu pe negri pereți.


Comentarii

Figura lui Elis apare la Trakl în mod explicit în două poezii, pe lângă în cea de care vorbim cât și în "Pruncului Elis". Amândouă sunt incluse în volumul "Sebastian in în vis", care a apărut abia după moartea sa. În volum poezia "Elis" urmează direct după "Pruncului Elis".
Poemul "Pruncului Elis" a fost folosit de Trakl în prima parte a poeziei "Elis", în cea de a doua variantă (în trei variante. În cea de-a treia variantă "Elis" această primă parte a fost eliminată din nou. "Pruncului Elis" a fost scris în aprilie 1913 în castelul familiei von Ficker. "Elis" a fost scrisă în mai 1913 în Salzburg. Prin urmare, "Elis" poate fi citită ca o continuare a "Pruncului Elis" în cea de-a treia variantă.
Figura lui Elis reprezintă, probabil, persoana minerului Elis Fröbom, care a trăit în secolul al XVII-lea și a cărei poveste a lui E. T. A. Hoffmann ("Minele la Falun", 1818) și Hugo von Hofmannsthal ("Mina din Falun", 1906) au fost prelucrate literar. Elis Fröbom murit într-n accident minier și a fost înmormântat în ziua nunții sale. Zeci de ani mai târziu, s-a găsit cadavrul său intact, spune legenda. Mireasa lui, care a ajuns, între timp, o femeie în vârstă, este confruntată cu el ca tânăr.
La Trakl această reminiscență istorică, este totuși, greu de recunoscut. În "Elis" găsim doar motivația timpului de aur, în care parenu există nici un om pe moarte, în prima parte.
Determinările rotunjimii liniștii domină și ziua se pareeste, "ziua de aur", în sensul unei idile convenționale. Cea de-a doua parte aduce dominația serii de toamnă spre debutul iernii.
După protejata "turmă la marginea pădurii" din prima parte, este prezentată mai apoi ca "Un vânat albastru/ care /Sângerează în tufișul de spini".
Idealizarea unei stări armonice originare, adesea asumată de Trakl (și parțial desigur schițată), este aceeași cu cea a lui Gottfried Benn1 ( "O, suntem precursorii noștri originari. / O bucată dintr-o mlaștină caldă" ) și este aici distrusă: "Un vânat albastru / Sângerează în tufișul de spini". Aici este numită în mod clar iconografia lui Hristos, conceptul de interpretare a "vânatului ca figura mântuirii" ( din literatura din jurul anului 1900, în "Imagini endogene" față de poezia lui Gottfried Benn) care are un alt sens în contextul iconografic: "Mielul lui Dumnezeu". Acest lucru este abordat și în cea de-a patra strofă din textul Trakl cu: "Pe zidurile goale liniștea albaștrilor măslini".
Merită să ne gândim și dacă Trakl cu "Elis" nu abordează ideea unei figuri mitologice în fundal, cum ar fi Helios, de exemplu. Pentru această posibilă argumentație stau "Elis, odihnind, cu ochi rotunzi", "zile de aur", "o barcă de aur" care se leagănă pe cerul singuratic, care se scufundă seara și "cristalina frunte".

NOTĂ

1 BENN, GOTTFRIED (1886 – 1956) – faimos poet și esist german, medic. A fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Literatură de cinci ori. A fost onorat cu Premiul Georg Buchner în 1951. A avut o mare influență asupra poeziei germane atît înainte de Primul Război Mondial (ca poet expresionist) cît și după Al Doilea Război Mondial.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

In Veneția

Liniște-n camera nocturnă
Sfeșnicul pâlpâie argintiu
În fața respirației cântânde
A singuraticului;
Magici nori de violet.

Negru roi de muște
Întunecă împietrita cameră
Și se holbează în plină agonie
La auritul căpătâi al zilei
Fără adăpost.

Marea înnoptează nemișcată.
Steaua și călătoria neagră
Se pierd în canal.
Copile, zâmbetul tău bolnav
Mă urmări tăcut în somn.

Comentarii

În august 1913 (16 august până la sfârșitul lunii august), Trakl a vizitat împreună cu Karl Kraus, Peter Altenberg, Adolf Loos și partenerul său, Bessie Bruce, Veneția. Prietenul și mentorul său Ludig von Ficker împreună cu soția lui, Cissi, s-au alăturat ulterior grupului. O fotografie din această călătorie este bine cunoscută, arătându-l pe Trakl purtând un costum de baie la ștrandul Lido. Textul se bazează, fără îndoială, pe experiențele concrete ale călătorului, dar nu este concret dovedită decât pe data de 6 martie 1914.
Forma clară cu trei strofe de câte cinci versuri sunt în contrast puternic cu secvența aproape hectică a imaginilor, care au caracterul unui inventar și par a fi luate la întâmplare dintr-o intuiție concretă. Doar relația interior-exterior creează o ordine vizuală. În prima strofă suntem în "camera nocturnă".
În a doua strofă, acest spațiu este deranjat de un "negru roi de muște" și amintirea "La auritul căpătâi al zilei" - înseamnă o prăbușire în sine a "exteriorului".
În cea de-a treia strofă domină doar acel "afară", în mod concret ca "mare" și "canal", dar și în sensul difuz "social" ca un "copil" cu un "zâmbet... bolnav". Întrebarea dacă acest copil este un copil concret care aparține spațiului real al "mării" și "canalului", sau este doar o formă a unei imaginații mai generale, care apare la Trakl în alte poezii și rămâne deschisă, ca și celelalte două imagini exterioare, în special cea a "Canalul"-ui, pe care o cunoaștem și din poeziile anterioare ale lui Trakl, cum ar fi "Apus de iarnă" sau "Psalm". Determinante sun culorile: negru, argint, violet și aur. Astfel, avem culorile centrale care caracterizează Veneția istorică, negrul gondolelor și culorile "bizantine" de aur și argint, Bazilica Sf. Marcu și Palatul Dogilor.
"Auritul căpătâi al zilei" este aici, în acest context apusul (sau zorii zilei) peste mare, se întâlnește și în "Primăvara sufletului" care pare mai degrabă a fi răsăritul.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Cântec de seară

Seara, când pe poteci întunecate ne perindăm
Ne apar în față ale noastre palide făpturi.

Când ne e sete,
Din iaz bem apa-i albă,
Tristețea dulce a copilăriei.

Decedați, la umbra tufei de soc ne odihnim
Și ne uităm la pescărușii gri.

Nori primăvăratici urcă peste-ntunecatul oraș,
În care nobile timpuri ale călugărilor tac.

Când îți țineam delicatele mâini
Deschideai tăcută ochii rotunzi,
Aceasta însă cu mult timp în urmă.

Dar totuși când întunecata armonie năpădește sufletul,
Tu albă apari în tomnaticul peisaj al prietenului.

Comentarii

Un titlu simplu cu cântece de influență religioasă și / sau populară, cu cuvinte de bază care apar foarte des la Trakl, atât "seara", cât și "cântecul". De asemenea, cunoaștem legătura lor dintr-un alt loc, din titlul poeziei "Cântec din apus".
Ca formă, avem în această poezie patru strofe epigramatice cu două și trei versuri dispuse simetric: două versuri la începutul și la sfârșitul poemului, și două strofe fiecare cu trei versuri (intercalate după prima și înainte de ultima strofă).
Dincolo de această claritate formală, poemul ne lasă într-un oarecare suspans, de o indeterminare care este neobișnuită chiar și în contextul operei lui Trakl.
Un "noi" este adresat cuiva, un "noi" în care cu greu ne putem regăsi noi ca cititori, dar în contextul creației trebuie fie înțeleasă ca o dualitate intimă la Trakl, în contextul "iubitorilor" sau în relația "frate-sora" și "frate-frate" des întâlnite.
Din moment ce este abordată - comună sau doar similară ("trista") - copilăria este probabil o relație, în primul rând fraternă, înainte de toate. Cu toate acestea, aceasta rupe ultimul vers, care se adresează unei partenere, feminine, ca fiind "albă", celuilalt, masculin, ca "prietenului".
Știm însă, din întreaga operă că Trakl caracterizează adesea "figura soră" cu culoarea "albă".
Aceste "noi" se află pe "pe poteci întunecate", întâlnindu-se cu ele însele sau separându-se de ele ca "ale noastre palide făpturi" (cele care preced). Aici apare ceea ce a spus Gunther Kleefeld și anume că Trakl participă la o "moștenire ocultă". "Palide făpturi" ar putea fi figurări ale propriei morți și, de asemenea, detașare de robia fizică.
"Decedați" sunt cele două figuri unite aici în "Noi", vii în amintire și reîntâlniți în "tomnaticul peisaj", când "năpădește" "întunecata armonie".
Este sunetul poeziei perfecționate sau este mântuirea prin cântec, în acest "Cântec de seară"?

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Lui Novalis

În negrul pământ se odihnește sfântul străin.
Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea,
Căci el plecă in timpul înfloririi.
O floare albastră
Trăiește mai departe cântul în casa de dureri înnoptată.


Comentarii

Textele care figurează deja în multe dintre titlurile lui Trakl, ca poezii dedicate, sunt demne de remarcat ca un grup de poezii de sine stătătoare, "Angelei", "O Johanna", "Lui Lucifer", "Lui Novalis". Lor le pot fi alăturate "Cântece de rozariu", "Pentru Sora", poemul "Pruncului Elis", precum și dedicația anonimă "Celor amuțiți". Dacă luăm doar titlurile formate din prepoziții și nume proprii, devine clar că acest grup de poezii are un caracter special. Nici unul dintre aceste texte (parțial neterminate) nu fost propus de Trakl spre publicare. Nici una nu se referă explicit la o persoană vie, existentă. "Angela" și "Johanna" sunt nume de femei care apar ocazional la Trakl, dar nu sunt clar desemnate.
"Lucifer" este o figură a mitologiei germane și, evident, creștine. Numai că "Novalis"1 se referă la o persoană, la un decedat poet romantic Friedrich von Hardenberg, numit Novalis, care a murit în 1801 la vârsta de 28 de ani. Trakl scrie acest text la sfârșitul anului 1913 sau 1914, adică la vârsta de 26 sau 27 de ani. Potrivit manuscrisului, Trakl a caracterizat textul drept "Epitaf". În plus, primul vers "Trăiește mai departe cântul în casa de dureri înnoptată " se potrivește unui epitaf. Cine se odihnește aici este caracterizat ca "sfântul străin", unde "străin" cheamă pe plan figurile lui Trakl care sunt proiectate în mod liric analog figurilor mântuitor-creștine sau îngerilor. Faptului că acest "sfânt străin" este un poet, Trakl îl deplânge "Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea".
Să ne amintim de "Torquato Tasso" al lui Goethe: "Și când omul este tăcut în chinul său, Dumnezeu mi-a dat spun cum sufăr". De asemenea, "el plecă in timpul înfloririi" evocă imaginea poetului, plecat prea timpuriu, într-un sens istoric, ca simbol al tuturor barzilor plecați înainte de vreme.
"O floare albastră" s-ar putea referi la Duminica Floriilor, așa că iată din nou figura lui Hristos, întâlnită deja în "sfântul străin".
Apoi, este de remarcat referirea la o poezie a lui Novalis, "Lui Tieck" (care este dedicată prietenului poet romantic Ludwig Tieck2). Această poezie începe cu "Un copil plin de melancolie și plin de loialitate / aruncat într-o țară străină" - acolo găsim "străinul" ca posibilă matriță poetică a lui Trakl.
Și imaginea "În negrul pământ" are, de asemenea, o corespondență în textul lui Novalis: "Și cum stă și citește și privește spre negrul pământ".
Și la Novalis, anotimpul plecării, ca și Trakl, este primăvara. Dar aici referințele nu merg mai departe. "Copilul" lui Novalis se întoarce la "casa tatălui său", în timp ce "străinul" lui Trakl "plecă in timpul înfloririi".

NOTE

1 TIECK, LUDWIG (1773 – 1853) – poet și dramaturg romantic german, traducător și critic. Sfătuitor și prieten al poeților romantici. Influență asupra Tanhauser-ului lui Richard Wagner.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Întoarcerea acasă

Recii ani întunecați,
Durere și speranță
Păstrează ciclopiana piatră,
Munți nelocuiți,
Suflul auriu al toamnei,
Nor de seară -
Puritate!

Din ochi albaștri privește
Cristalina copilărie;
Sub molizi întunecați
Dragoste, speranță,
Care din aprinse pleoape
Picură roua în iarba rigidă -
Necontenit.

O! acolo puntea aurită
Rupe în zăpadă
Hăuri!
Răcoarea albastră
Umple înnoptata vale,
Credință, speranță!
Fii salutat tu singuratic cimitir!

Comentarii

În cea de-a doua strofă centrală, Trakl se concentrează pe de o parte asupra copilăriei, pe de altă parte pe "dragoste, speranță" în două tonuri cunoscute din alte poeme: "credință, dragoste, speranță". Ambele sunt asociate cu culoarea albastră, după cum știm din poezia "Copilărie" sau "Cântec spiritual". Totuși, imediat după "dragoste, speranță ", urmează trei versuri care sună ca o retragere: "din aprinse pleoape" care lasă Paradisului mai puțină speranță și mai multă agonie, chiar dacă este "roua" care picură în "iarbă rigidă", "necontenit"! Interpretarea că roua poate hidrata și revitaliza iarba este destul de neconvingătoare și dificil de susținut, mai ales citind cea de-a treia strofă. Aceasta începe cu "puntea aurită", care "rupe în zăpadă hăuri". La imaginea "hău" se adaugă și "cimitir" sub formă personificată.
După sfârșitul strofei precedente, acest lucru sugerează versul "Deoarece carnea e ca iarba" din "Un recviem german" de Johannes Brahms.
"Întoarcerea acasă" este în mod evident legată de moarte cu "dragoste, speranță".
Apropierea lui Dumnezeu în moarte este sugerată de: "Răcoarea albastră / Umple înnoptata vale". În poezia "Cântec pios" este vorba de "respirația albastră" a lui Dumnezeu ceea ce clarifică ce clarifică semnificația poeziei "Întoarcerea acasă" pe care Trakl o descrie aici.
Privind înapoi la prima strofă, aceasta ne atrage atenția prin cel de-al doilea vers, care exprimă "Durere și speranță".
În cea de-a doua strofă aceasta devine "dragoste, speranță", iar în a treia și ultima sunt evocate, cu semne de exclamare, "credință, speranță!". Astfel, bine-cunoscuta "Credință, Speranță, Iubire" din 1 Corinteni 13:13 este extinsă prin "durere" și astfel, "speranța" devine punct central, nu ca în Corinteni unde"iubirea" este centrul!
Dezvoltarea dinamică a poemului se pornește din durere, prin dragoste spre credință, trecere pe care Trakl o face extrem de subtil.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

În frunzișul roșu sunet de chitară

În frunzișul roșu sunet de chitară
Al fetelor păr galben bate în vânt
La gard stă Florii-Soarelui veșmânt.
Trece prin nori de aur un car de vară.

În umbre maronii muți odihnesc
Bătrâni îmbrățișați prostește.
Orfanul rugăciuni rostește
În galben ton de muște ce roiesc.

Femeile mai spală la pârâu,
Iar hainele mai flutură pe sfoară.
Micuța ce-mi plăcu odinioară
Se-ntoarce-n seara gri prin grâu.

Vrăbii din linul cer se prăbușesc
În găuri verzi de putregai.
Flămândul e-nșelat de trai,
Miros de pâine, mirodenii-l ocolesc.

Comentarii

Așa cum se întâmplă adesea în lirica lui Trakl, acest text numește pe loc un program istoric esențial de poezie: "O cântare însoțită de liră fie". Lira sună aici - mai modern – ca o "chitară". Folcloric, ne-am putea gândi la cerul îndrăgostiților, care, precum se spune, este plin de viori.
La Trakl se aude "în frunzișul roșu sunet de chitară". Frunzele ar putea avea culorile toamnei, de asemenea floarea soarelui care înflorește până în luna octombrie.
Patru imagini sunt unite în prima strofă după așa-numitul "stil bine dobândit" al lui Trakl (după scrisoarea către Erhard Buschbeck din iulie 1910): frunzișul roșu cu chitare, părul galben al fetelor, un gard cu floarea-soarelui, carul de aur în nori.
Marcant este faptul că toate cele patru imagini sunt puternic colorate, roșu și galben / auriu. În cea de-a doua strofă, accentul culorilor este în mod semnificativ slăbit și schimbat în galben și maroniu.
Cea de-a treia strofă este "decolorată" într-o "seară gri" și a patra strofă pomenește doar de "găuri verzi de putregai". Culoarea este astfel redusă drastic și se deplasează de la zona de lumină spre întuneric.
Ceea ce se întâmplă la nivelul culorilor are o corespondență clară în personalul imagisticii. În prima strofă apar "fete". În cea de-a doua strofă, "bătrânii" și "orfanul" apar împreun㠖 iar aceștia corespund "femeilor" și "micuței" din a treia strofă. Cea de-a patra strofă numește un "flămând" care poate fi interpretat ca o contrapartidă "fetelor" din prima strofă, în măsura în care poemul este ca o oglindire a structurii strofelor.
Imaginea-oglindă arată, de exemplu, faptul că prima și a patra strofă ridică vederea spre cer, aer, miros, mișcare. A doua și a treia strofă sunt situate pe pământ, la umbră, lângă pârâu, în miros.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Hohenburg

În casă nu e nimeni. Toamnă în camere;
Sonata strălucirii lunii
Și trezirea de la marginea pădurii.

Întotdeauna gândești la chipul alb al omului
Departe de a timpului furie;
Peste un vis se-ntinde ramura verde,

Cruce și seară;
Sunetul își învăluie cu brațele violete steaua
Care se urcă spre ferestrele nelocuite.

Deci tremură străinu-n întuneric,
Care-și ridică în tăcere peste ființa umană pleoapele,
E depărtarea; argintia voce a vântului pe hol.

Comentarii

Titlul se referă la Villa Hohenburg de lângă Innsbruck care i-a aparținut lui Rudolf von Ficker - frate al prietenului lui Trakl, Ludwig von Ficker. Acesta a preluat vila de la tatăl lor, Julius von Ficker, care a predat istoria la Bonn, apoi a acceptat o chemare la Innsbruck, iar în 1885 a fost ridicat la rag nobiliar.
În Vila Hohenburg, numit și Castelul Hohenburg, Trakl a fost, probabil, în 1913 de mai multe ori ca oaspete. Textul a fost scris în septembrie / octombrie 1913 la Innsbruck.
O referire autobiografică poate fi acceptată. Este bine cunoscut faptul că Trakl a petrecut mai mult timp în natură, înnoptând sub cerul liber, mai ales după mari beții și destrăbălări. Astfel, "trezirea de la marginea pădurii" poate fi luată ad litteram. De asemenea, "Sonata... lunii" poate fi legată de contextul biografic, deoarece Rudolf von Ficker era un istoric al muzicii. Desigur, conținutul primei strofe nu are acoperirea corespunzătoare.
Imaginile centrale, "toamna" și "timpul", indică regulile de timp atât de frecvente la Trakl.
"În casă nu e nimeni", imagine pe care o cunoaștem din opera lui Trakl, în alte forme de parafrazare, cum ar fi "camerele abandonate" sau "camerele singuratice".
Imaginile următoarelor strofe părăsesc complet contextul Vilei Hohenburg, în care se re- găsesc modele inconfundabile ale operei lui Trakl, cum ar fi "chipul alb al omului " sau "cruce și seară". Doar ultimul vers al poeziei ne readuce în contextul titlului: "argintia voce a vântului pe hol". "Sebastian în vis" cunoaște "vocea de argint a stelelor".
Titlul poeziei este doar un tribut adus unei gazde primitoare, familiei Ficker atât de importantă pentru Trakl? Sau numirea unui loc care l-a făcut trăiască o experiență în mod special? Rilke la Castelul Duino sună ca o analogie literar-istorică, nu ca o referință posibilă la Trakl.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Ora suferinței

Negru urmează în tomnatica grădină pasul
Strălucirii lunii,
Pe înghețate ziduri imensa noapte curge.
Oh, spinoasa suferinței oră.

În amurgita încăpere pâlpâie argintiu al singuraticului candelabru,
Murind, căci el gândește întuneric,
Pietrificatul capul lui se-nclină spre trecut.

Beat de vin și de nocturnele cadențe.
Mereu urmează urechea
Blândele sunete ale mierlei în tufiș de alun.

Ore-ntunecate de rozarii. Cine ești tu
Flaut singuratic,
Frunți înfrigurate peste-ntunecate timpuri aplecate.

Comentarii

"Ora suferinței" este o poezie postumă și a fost scrisă probabil în decembrie 1913 la Innsbruck, deci în timp ce Trakl a realizat și autoportretul (pe pânză), creat cu violentele culori roșu și verde.
Poetul aștepta la Innsbruck decizia Ministerului Muncii privind un loc de muncă în cadrul Departamentului de Medicină. În jurul datei de 12 decembrie, a primit refuzul.
În primul rând, primele două culori și percepțiile de mișcare sunt strâns legate între ele.
"Negru" numește el "pasul", "argintiu" e singuraticul candelabru care "pâlpâie".
În următoarele două strofe sună în semnale sonore, "Blândele sunete" și "sunetele mierlei", în cel de-al treilea verset; "Flaut singuratic" în a patra și ultima strofă.
"Flautul singuratic" pare a nu mai suna, iar ultimul vers se caracterizează prin tăcere, răceală și întuneric. Frigul este și obiectul primei strofe, unde este vorba de "înghețate ziduri".
Suntem aici, figurativ, în plină toamnă care, tipic lui Trakl, este legată de grădină ("în tomnatica grădină") și mai departe de întuneric ("negru", "noapte").
Ultima strofă amplifică această dispoziție și îi conferă o atingere cultului religios cu imaginile "ora rozariilor" și "flaut".
In timp ce prima dintre aceste imagini se referă la cultul catolic al rugăciunilor, Rozariul pune accent în primul rând pe seară și de multe ori pe Maria ca centrul devoțiunii. "Flaut singuratic" indică cultul religios în jurul lui Pan. Ne-am putea gândi și la motivul "Flautului fermecat" al lui Mozart. Apoziția "Frunte - Flaut" confirmă absolut contextul Iluminismului Francmasoneriei căci "frunțile" se înclină "înfrigurate peste-ntunecate timpuri." Chiar dacă "cine ești tu" are nevoie de o interpretare foarte îndrăzneață.
În acest proces, poemul repetă un model pe care Trakl l-a creat și în "O seară de toamnă", acum într-un mod dramatic condensat și anume trecerea de la o imagine exterioară, marcată de grădină, toamnă și sfârșitul anului, într-un interior "singuratic" (în "Seara de toamnă" o "singuratică").
Poemul "Decădere" are o dramaturgie similară, și acolo apare "mierla", cunoscută nu ca o pasăre migratoare, așa cum a fost prezentată în "Seara de toamnă", ci ca o figură singuratică, "iernând".

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

O seară de toamnă

Satul brun. Un întuneric se arată
Des pe ziduri, ce stau în toamnă,
Arătări: bărbați femei, a morții doamnă
În reci odăi un pat le-așterne mirată.

Aici se joacă prunci. Umbre grele se întind
Peste bălegar. Servitoarele-s pe ducă
Prin umeziri albastre și apoi apucă
vadă împlinirea clopotelor pălind.

Petru cei singuri e o crâșmă-n drum;
Înconjurată de negre arcade,
Plină de argintiul fum de țigări.

Dar permanent e propriul negru-n fum.
Bețivul sub a arcadelor umbră șade
Uitându-se după plecatele păsări.

Comentarii

Karl Röck (1883 – 1954), scriitorul căruia îi este dedicată poezia, a fost angajat al revistei "Der Brenner" din Innsbruck. A semnat și cu pseudonimul Guido Hold. El a avut o relație amicală cu Trakl, dar în același timp și foarte critică. În notele sale de jurnal acesta consemnează consumul ridicat de vin și tutun a lui Trakl. Mai mult decât atât el scrie mai departe că Trakl: "nu avea nici un fel de sentimente". Și într-adevăr, o parte din viața și opera lui Trakl sugerează trăsături ale autismului. Citată frecvent, în literatura secundară este mărturia lui Röck din 27.06.1912: "cu el nu se poate comunica deloc". Nu trebuie uitat nici faptul că astfel de comentarii se regăsesc la numeroși intelectuali și artiști. Alte surse indică un exces de empatie...
Sonetul "O seara de toamnă" a fost scris la sfârșitul anului 1912 și la începutul anului 1913.
Imaginile sunt luate din viața rurală, marcate chiar la începutul primului catren, "Satul brun".
În a doua strofă, "bălegar" și "servitoarele" care apar ca imagini ale satului.
În primul terțet se pomenește o "crâșmă" care oferă refugiu celor care nu aparțin comunității satului sau nu sunt căsătoriți. Deci, cei care aparțin unui gen "neutru", ne pot duce spre alte texte a lui Trakl, aici determinate prin "singuri" (în germană gen nedefinit).
Imaginea satului este abrogată în al doilea terțet, într-o abstractizare dificil de înțeles, numită "propriul".
În sfârșit s-ar putea spune că în ultima strofă a poemului, bețivul singuratic stă în tavernă și ca însoțitor are... "propriul".
Pentru Hölderlin "pâinea și vinul" au scopul propriu al căutării "în măsura în care este".
Protejați de "negre arcade" ale cârciumii, bețivii lui Trakl, evident în toamnă sau în iarnă, se gândesc la păsările migratoare.
În general avem aici un exemplu extrem de succint a stării de spirit a lui Trakl, stare care este deseori de sfârșit, de rămas bun, de degradare și cu moartea în față.
Cât de mult domină moartea, citim în prima strofă, unde într-un limbaj lingvistic dus până la limita înțelegerii cu expresii tensionate "Bărbați femei, a morții doamnă / În reci odăi un pat le-așterne mirată".

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Într-o grădină veche

Miros de iarbă în maroul verde
Se clatină ușor pe iazul plin de viață,
Pășunile-s înfășurate-n ceață
Și fluturele pe câmpii se pierde.

Terasa părăsită stă la soare,
Peștii de aur strălucesc în apă,
Norii plutesc pe-a dealurilor pleoapă,
Străinii pleacă-ncet în depărtare.

Lucesc frunzele căci tinerele fete
Trecură-n zori și ele pe aici
Iar râsul lor rămas-a-n frunze mici,
Un faun dansează auriu pe îndelete.

Comentarii

Textul este clar și cuprinde ceea ce anunță titlul. Este descrisă o grădină veche, cu iarbă, iazuri, aur, câmpii, fluturi, o terasă, deal, străini, dansul unui faun - nu grădina părintească din Pfeifergasse unde locuise, ci o grădină publică. Această grădină este cunoscută din opera lui Trakl, este grădina "Mirabell" în apropiere de Salzburg, care revine și în "Muzică în Mirabell" și apare și acolo ca "grădină veche". Și aici ne întâmpină din nou mirosul de iarbă, care joacă un rol deosebit la Trakl, asociat cu "grădina" (așa cum citim și aici) sau "feminin" (în "transformare", și acest parfum face ca poemul, dintr-n simplu pastel devină o pictură impresionistă. Cu toate acestea, chiar și o primă privire asupra imaginii "crinilor de apă" ai lui Monet, arată diferența stilistică, în primul rând mediul descris.
Pentru Trakl, această grădină are o semnificație deosebită ca un loc al întâlnirilor avute acolo. Există și o "acțiune", chiar dacă acest lucru este indicat în primul rând de locația "într-o grădină veche". "Străinii pleacă-ncet în depărtare" câștigă în această acțiune o greutate deosebită. "Trecură-n zori și ele" ("tinerele fete") aici, acum "Străinii pleacă-ncet în depărtare". Două indicii s-ar putea referi la o dramă, dar sunt, de asemenea, de înțeles ca o simplă afirmație a faptelor și diferența dispare aici. Chiar și prima strofă descrie această tensiune deosebită între facticitatea presupus inofensivă și indiciul unei drame.
Verdele este maro, "iarbă în maroul verde", "pășunile" sunt "înfășurate-n ceață", (voaluri albe) "fluturele pe câmpii se pierde". Un paznic al parcului ar putea apărea în acest peisaj, dar și un demon ("faun").

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Plimbare de seară

Intru adânc în noapte
Iar vântul fuge cu mine:
Și fermecat de raze în șoapte
Simți ce se luptă cu tine!

O voce moartă, iubită, sunetul
Vorbește: săracă-i a inimii tăcere
Uită, uită ce-ți tulbură sufletul
Viitorul fie-ți durere!

Comentarii

Textele adunate de Trakl în 1909 conțin un număr extrem de mare de poezii, cu două strofe de câte patru versuri fiecare. Din moment ce Trakl nu intenționase ca aceste texte fie publicate, iar forma lor nu mai apare în lucrările ulterioare, acestea pot fi clasificate drept opere mai puțin semnificative ale tânărului poet. Cu toate acestea, "Plimbare de seară" este considerată ca fiind un exemplu succint al poeziilor sale.
Printre altele, textul se distinge prin faptul că aici găsim un indiciu important cu privire la modul în care poate fi înțeles liricul "Tu" la Trakl. Ambele strofe ale poemului de față arată o juxtapunere caracteristică: "Eu" și "Tu".
De ambele dăți "tu" este vorbitorul însuși, adresat de o a treia persoană, în prima strofă "vânt", în a doua strofă "o voce moartă". Acest lucru devine explicit prin introducerea celor două puncte anunțând vorbirea directă.
"Cum totul pare a fi atât de bolnav", este versul pe care-l citim în poemul lui Trakl "Primăvară veselă". Aici, în "Plimbare de seară", este vocea unei iubite moarte care îi evocă vorbitorului ("sunetul... care... vorbește") un mesaj analogic. Legătura dintre "fie-ți" și "durere" găsește în prima strofă un complement conceptual cu salutul vântului către ego: "Săracă-i a inimii tăcere". Aceasta evocă imaginile ocultismului, în special teosofia bine-cunoscută de Trakl, doctrina "vălului iluziei" existenței lumești (în hinduismul "Maya") și conceptul creștin de "a deveni", ca un proces dureros de dezvoltare.
Poetul expresionist August Stramm a publicat un poem în 1914 intitulat de asemeni "Plimbare de seară". O referință la textul lui Trakl nu se poate recunoaște.

NOTĂ

1 STRAMM, AUGUST ( 1874 – 1915) – poet german și autor dramatic, considerat unul dintre primii expresioniști. A făcut parte, de asemeni, din armata germană și a murit în timpul luptelor din Primul Război Mondial.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Ungher in pădure

Castani maro. Încet pășesc bătrânii
În seara liniștită; moi se ofilesc frumoase frunze.
În cimitir glumește mierla cu mortu-i văr,
Angelic blondul profesor planează drumul.

În pivnițe bătrâne se învechește vinul clar-auriu.
Merele dulce miros. Strălucirea bucuriei nu-i departe.
În lunga seară povești copiii cu plăcere ascultă;
Dar blânda nebunie se și arată des, de aur, marfă.

Albastrul curge lin de mignonele; în cameră lumini de lumânări.
Modest le-e locul bine pregătit.
La marginea pădurii-n jos însingurat alunecă destinul;
Noaptea apare, femeie-înger liniștită, pe prag.

Comentarii

Dacă vorbim de imagini neobișnuite în opera lui Trakl, textul "Ungher în pădure" trebuie neapărat amintit. Aici "pășesc bătrânii / În seara liniștită" și "În cimitir glumește mierla cu mortu-i văr", aici găsim propoziții precum "Angelic blondul profesor planează drumul" și "Albastrul curge lin de mignonele" - doar pentru a da câteva exemple.
Poemul a fost scris în mai 1912. Trakl își începuse chiar atunci serviciul în Innsbruck. Poezia lui a fost pentru prima oară apreciată în mod adecvat în revista "Brenner". Tot în această lună el se întâlnește cu editorul Ludwig von Ficker și cu redactorii revistei.
Poezia este dedicată prietenul său din copilărie Karl Minnich chiar în momentul în care drumurile lor s-au despărțit.
Trakl a fost confirmat și promovat ca poet de către "Contactele din Innsbruck". În același timp prietenul său Minnich și-a luat doctoratul la Viena ca jurist devenind avocat.
Într-o scrisoare din mai 1912, poemul a fost dedicat mai întâi celuilalt prieten al lui, Erhard Buschbeck cu titlul "Umbra". Poemul pare jucăuș, are un ton melancolic, melodios.
Elipsa nominală a începutului poeziei "Castani maro" are doar o singură paralelă în opera lui Trakl și anume versul "Copil cu păr brun / șaten", ca la începutul poeziei "Afra". De altfel se găsesc în "Afra" modele foarte asemănătoare, cum ar fi "ferestre" sau "fantome" în cea de-a doua strofă.
El numește o prostituată care a devenit călugăriță, oare o apropiere de Maria Magdalena?
În poemul "Angelei" sunt abordate imagini aproape similare, astfel încât se poate prelua imaginea unei prostituate din figura acestei femei.
Paralel cu "Angelic blondul profesor planează drumul" găsim în "Angelei": "Noapte fără somn la iazul Angelei" și "Înfățișarea Angelei e proprie norilor". În același timp "Angelus", este interpretat a fi îngerul.

NOTĂ
1 MINNICH, KARL ( 1886 – 1964) – coleg de școală cu Georg Trakl începînd din 1897. Studiază dreptul la Vienna, în 1908, cînd Trakl își începe slujba de farmacist.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Seară în Lans

Seară în Lans

Hoinăreală prin vară de amurg
Pe lângă snopi îngălbeniți de grâu. Sub văruite bolți,
Unde rândunica se ivi și zbură, și-un vin focos.

Frumos: O, melancolie și zâmbet violet.
Seara și aromele de verde-ntunecat
Ne răcoresc cu fior frunțile încinse.

Ape argintii se scurg peste treptele pădurii,
Noaptea și fără cuvinte o viață uitată.
Prieten; înfrunzite punți către sat.


Comentarii

"Lans" este un sat în apropiere de Innsbruck, în apropiere de Villa Hohenburg unde Trakl a fost în 1913 de nenumărate ori oaspetele lui Rudolf von Ficker1. Poezia a fost scrisă în anul 1913 iar prima variantă poartă titlul "Vară".
Această poezie a fost adăugată ciclului "Sebastian în vis" urmată de "La Mönchsberg" și "Cântecul lui Kaspar Hauser". Astfel se vede cât de importante au fost pentru el aceste două locuri (Lans și Mönchsberg).
De menționat că ambele poezii, "Seară în Lans" cât și "La Mönchsberg" au ca motiv hoinăreala, rătăcirea. Ambele vorbesc despre "punți", odată înfrunzite, altă dată osificate, ambele despre o viață uitată și despre apa în mișcare "Ape argintii se scurg"...
"Seară în Lans" este, ca multe dintre poemele lui Trakl, ca o coardă întinsă între amintirea trecutului "noi beam" și prezentul care amintește amintirea "Ne răcoresc cu fior...".
Imaginile sunt în majoritatea lor luate din peisajul rural. Trakl aranjează aceste imagini într-un fel de triptic a cărui formă accentuează în dedublare forma poeziei în trei strofe a câte trei versuri.

NOTĂ

1 FICKER, RUDOLF VON (1886 – 1954) – muzician austriac. Este socotit un pionier în cercetarea muzicii Evului Mediu.
APUS

Deasupra iazului imaculat
Sălbaticele păsări au plecat.
Seara bate un vânt înghețat din stelele noastre.

Peste mormintele noastre
Se înclină zdrobita frunte a nopții.
Sub stejari ne legănăm pe o luntre argintie.

Mereu răsună ale orașului albe ziduri.
Sub bolți de spini
O, frate, urcăm, noi oarbe limbi arătătoare, spre miezul nopții.

Comentarii

Se poate pune ușor întrebarea de ce Trakl a ales scrie această poezie într-un stil diferit de al lui. Schimbarea procesului creativ sau circumstanțele atenuante? Cu siguranță aici este vorba pe de o parte, atât despre schimbare, cât și de circumstanțe. Observăm și un proces de abstractizare. Poetul trece dintr-o fază euforică spre o mai mare sobrietate și mai puțin la o modificare a "ratingului" unei experiențe avute.
Vorbim în primul rând despre eliminarea culorilor prin care poetul trece din funcția emoțională la procesul de abstractizare prin adăugarea elementelor "vânt înghețat", "morminte", "zdrobita frunte a nopții", "bolți de spini", "oarbe".
Poezia conține o sumedenie de imagini prin care autorul încearcă înțeleagă situații care, de multe ori, se pare, că îi depășesc imaginația.
Cheia explicației o găsim în ultima strofă: "O, frate, urcăm, noi oarbe limbi arătătoare, spre miezul nopții." Grota Mântuitorului (urcăm/trezim) ce-l ce ne-a înfrățit (frate), ridicare din mormânt la miezul nopții, dar și trădarea în același timp, căci după miezul nopții urmează zorile de ziuă când cocoșul va cânta de trei ori...

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Către Lucifer

Împrumută spiritului flacăra ta, dogorîtoare deprimare;
Suspinând iese în miez de noapte capul,
Pe înverzita primăvăratică colină; unde demult
A sângerat un blând mieluț, suferind profunda
Durere; însă urmează întunecata umbră
A răului, sau ridică umedele aripi
Spre auritul disc al soarelui și zdruncină
Un ton de clopot spre pieptul de durere rupt,
Sălbatică speranță; a beznei prăbușire-nflăcărată.

Comentarii

Textul aparține antumelor și are două variante intitulate "Rugă". Cele trei texte care nu diferă semnificativ unele de altele, prin folosirea zonelor de cuvinte și a imaginilor, au fost scrise la începutul anului 1914. Cu toate acestea, o comparație a celor trei versiuni ar putea arăta în mod clar cum textele lui Trakl câștigă substanță.
Lucifer, "aducătorul de lumină", este o figură de o importanță deosebită în opera lui Trakl.
Parțial la nivelul identificării personale, mai relevant însă pentru contextul literar-istoric, la nivelul unei linii tradiționaliste provenită din romantism prin simbolismul francez.
Textul de referință pentru această poezie este "Cântec Occidental". Prin comparație, "Către Lucifer" pare o notă marginală, ca material de lucru, sau doar o parafrază. Cu privire la poezia "Către Lucifer" care a fost scrisă, probabil, la scurt timp după "Cântec Occidental", ea poate fi interpretată și ca o încercare de radicalizare a "Cântului Occidental".
O comparație a celor două texte sprijină și diviziunea operelor, conform cărora Trakl a găsit la începutul anului 1914 un nou stadiu al dezvoltării sale poetice.
De două ori, la începutul și la sfârșitul poemului, focul este abordat, în imaginile: "împrumută spiritului flacăra" și "a beznei prăbușire-nflăcărată", referindu-se la căderea îngerilor și la focul din iad. În același timp cu: "a-nsângerat un blând mieluț", el se adresează iconografiei lui Hristos.
"Spiritul" trebuie fie hrănit de flacără - un motiv pe care îl regăsim la sfârșitul lui 1914 în "Grodek". De aceea se poate înțelege în "Către Lucifer" o articulație între cele două texte remarcabile "Cântec Occidental" și "Grodek". Un text care este caracteristic pentru dinamica internă și consecvența operei lui Trakl.
Pentru Trakl însuși, căruia textul i s-a părut neterminat și în mod evident, pentru el, nu era suficient de semnificativ pentru a-l oferi publicării. "Rugă" a fost publicat în 1939, de către Erhard Buschbeck din cele două variante, "Către Lucifer" abia în anul în 1949.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Primăvara sufletului II

Urlet în somn; prin aleile negre se prăbușește vântul,
Albastrul primăverii flutură prin ruptele ramuri,
Violete nopții rouă sting stelele din jur.
Adânc răsare râul, argintate vechile alei
Și ale orașului turnuri. O blândă beție
În plutinda barcă și în întunecatele strigăte ale mierlei
În a copiilor grădină. Deja țesutul violet.

Festiv curg apele. O ale luminișului umede umbre,
Animalul în trecere; înverzite, ramuri de flori
Ating cristalina frunte; străvezie legănătoare barcă.
Încet soarele sună în nori trandafirii pe deal.
Marea e tăcerea pădurii de brazi, serioasele umbre pe râu.

Puritate! Puritate! Unde sunt teribilele căi ale morții,
Groaznica tăcere a pietrei, stâncile nopții
Și neliniștitele umbre? Strălucitor abis de soare.

Soră, te-am găsit într-un singuratic luminiș
A pădurii de amiază și mare era animalului tăcere;
Albul sub stejari sălbatici, și de argint spinii au înflorit.
Moarte violentă și flacăra cântândei inimi.

Mai întunecate înconjoară apele frumoasele jocuri ale peștilor.
Oră de doliu, privire tăcută a soarelui;
Sufletul e un străin pe acest pământ. Spiritual apune
Albastrul peste pădurea tăiată și sună
Prelung întunecat un clopot în sat; escortă pașnică.
Tăcut înflorește mirtul peste albele pleoape ale morților.

Încet susură apele în apusul după-amiezii
Și înverzește-ntunecată sălbăticia pe țărm, bucurie în vântul violet;

Blând cânt al fratelui de pe-ale serii dealuri.


Comentarii

Primăvara începe cu un "Urlet în somn", în somnul de iarnă, în hibernare? Un prim zefir trece pe străzi și dezgheață zăpada, imagine care ar putea fi luată din realitate. Și "ruptele ramuri" se adaugă imaginii, zăpadă devine umedă și grea, prea grea pentru ramuri. Apoi, imaginea se schimbă, de la zăpada dezghețată, pe care ne-am imaginat-o noi, trecem la imaginea "violete nopții rouă", schițată cu o culoare care se repetă adesea la Trakl și conectată la zonele imaginii degradării și distrugerii.
"Violetă" este roua nopții, care poate fi doar cu greu legată de "Albastrul primăverii". Dacă totuși vom continua interpretarea în acest sens și vom lua-o ca realitate concretă, zefirul este asociat cu schimbarea rapidă a norilor spre lumină și atunci imaginea rămâne consistentă. Dispariția stelelor poate fi legată de zori. Trakl însuși dă o indicație clarănu trebuie să ne ferim a citi aici o imagine reală, căci descrie mai întâi o realitate din Salzburg, râul Salzach, dar mai ales "ale orașului turnuri". Salzburg ca oraș a turnurilor? Desigur, au existat și există numeroase turnuri de biserică în Salzburg. Dar pentru silueta orașului caracteristică este masiva catedrală, cupolele și bolțile arcuite, mai puțin turnurile.
O privire asupra genezei textului ne informează că Trakl probabil a scris-o la Innsbruck la începutul anului 1914. În acest caz, zefirul este mult mai plauzibil decât în Salzburg. Acolo zefirul este tipic zonei. La urma urmelor acest lucru nu este de importanță majoră. Important este doar faptul găsirii realității concrete prezentată de Trakl - indiferent de orașul în care este prezentat "cu adevărat". Deoarece, desigur, în acest text este vorba de cu totul altceva, textul nu este "Innsbruck" sau "Salzburg", ci "primăvara sufletului".
"Sufletul" se pronunță decisiv în cea de-a doua strofă, cu adjective evaluative, cum ar fi "festiv", cu exclamații care continuă în următoarea strofă ("O, ale luminișului umede umbre", cu imagini care nu mai pot fi legate în mod rezonabil de realități concrete, cum ar fi "Animalul în trecere" sau "cristalina frunte". Cu toate acestea, imaginea concretă a unei dimineți de primăvară rămâne în continuare prezentă, "norii trandafirii pe deal" pot prinde culoare de la răsăritul soarelui. Nici "străvezia legănătoare barcă" nu trebuie interpretată simbolic, poate fi una dintre bărcile obișnuite de atunci.
"Cristalina frunte" o cunoaștem deja din poemul "Elis", o formație similară este "fruntea înzăpezită", pe care Trakl o folosește în textul prozei "Apocalipsă și căderea".
În "De Profundis" găsim "îngeri cristalini", iar în "Lui Novalis" expresia "odihnindu-se în pământ de cristal". În ceea ce privește istoria literară sau intertextuală, aceste imagini pot fi atribuite lui Rimbaud, care vorbește despre "disques de crystal" și "un joli rire de cristal". De asemenea lui Baudelaire, care a scris "bleu cristal du matin" și în a cărui operă, de altfel, imaginea "cristal" este adesea folosită.
"Unde sunt teribilele căi ale morții" pare a fi un protest împotriva imaginilor conciliatoare ale realității cu care începe poemul, ca și cum idila unei dimineți de primăvară, de lângă râu, ar ascunde adevărurile teribile pe care poezia le adresează acum, fără totuși a afla cine se ascunde în spatele "neliniștitelor umbre" sau ce ascunde "tăcerea pietrei".
"Strălucitor abis de soare" poate părea o "invenție deosebită" care susține un alt adevăr împotriva idilelor cărților poștale ale răsăriturilor și apusurilor de soare, adevărul războaielor și al crimelor. Cu toate acestea, rămâne și neajutorarea în fața acestei formulări luminoase. Este doar o orbire?

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Melancolie

Umbre albastre. O, voi negri ochi cu duioșie
Prelung mă privesc în treacăt de amiază
Sunet de chitară blând toamna acompaniază
În grădină, dizolvat în maro leșie.

A morții grave umbre se întind
Mâini de nimfe, la roșii sâni sug cu voioșie
Pierdute buze decăzute și-n neagra leșie
A tânărului insolite bucle se preling.

Comentarii

Există trei versiuni ale acestei poezii, care arată o evoluție remarcabilă a imaginilor naturii, mai presus de toate a plantelor, dintr-o lume picturală orientată spre lumea picturală a celei de-a treia versiuni, cu dominare a imaginii corpului uman. Prima versiune este intitulată "Tăcere", a doua "Melancolie". Noi ne ocupăm de varianta "Melancolie", cea din ediția definitivată de autor.
"Negri ochi", "mâini de nimfe", "roșii sâni", "buzele decăzute" și "bucle se preling", în cea de-a treia versiune prezentă și concep o imagine corporală erotică care nu este legată de un singur corp ci de o relație difuză de corpuri diferite.
Foarte iritantă pare "leșia" care apare de două ori, odată "maro" și odată "neagră". Importanța asocierilor asonante sunt la Trakl bine-cunoscute. Prin urmare, suntem autorizați vedem cu certitudine "leșie" prin cuvântul "duioșie" și referința la "dizolvat".
Ca titlu Trakl folosește "Melancolie" care face referire la o tradiție cultural-istorică, în care melancolia a fost asociată cu teoria învățăturii medicale, astrologie și alchimie.
O referință despre "Melancolie" ar putea fi "Melancolia" lui Albrecht Dürer din 1514. În acest context, este de asemenea de înțeles că enigmaticele "leșii" din această poezie se referă la procesul de purificare alchimică. De asemenea, "leșia" era o parte esențială a băii de vindecare medievală și de curățare/spălare.
Când la Trakl leșia este maro sau neagră el creează o imagine opusă ce corespunde imaginii "bilei negre a ficatului", care a fost atribuită melancoliei în medicina antică.
Textul a fost adus la această formă numai la începutul lui 1913 deoarece atunci poetul a propus o a doua lecturare, definitivă/ definitivată ("Poezii") pentru Editura Kurt Wolff din Leipzig.
Poezia de față, din acest volum, a fost cuprinsă între poeziile "Sufletele tuturor" și "Sufletul vieții" ca dovadă că Trakl a văzut melancolia ca o temă centrală a sufletului.
De amintit este și determinarea melancoliei ca "blândețe a sufletului singuratic" în textul "Într-o veche carte de familie".

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Într-un vechi arbore genealogic

Mereu te reîntorci melancolie
O, blândețe a singuraticului suflet.
La sfârșit o zi aurie strălucește.

Plin de umilință se înclină durerea răbdătorului
Sunând a blândețe și moale nebunie.
Privește! Iată se și-ntunecă.

Se reîntoarce noaptea și plânge-un muribund
Și altul suferă cu el.

Tremurând sub ale nopții stele
Se-nclină an de an tot mai adânc capul.

Comentarii

Ca și în alte texte ale lui Trakl, melancolia, "O, blândețe a singuraticului suflet" este în centrul poeziei "Într-un vechi arbore genealogic". Două terține formează prima jumătate a poeziei, două versuri, a doua. Ca formă, avem un respect clar pentru ortografiile aforistice care erau comune pentru începuturilor unui jurnal.
În cea de-a doua strofă, "blândețea" și "nebunia" sunt încorporate într-o imagine complexă care pare să se dizolve între mișcarea sănătoasă și consolidarea civilizațiilor urbane în sunete, chiar lingvistic, dacă privim structura vocală a acestei stări cu dominația sunetelor profunde.
Culoarea poemului este definită de auriu, ceea ce confirmă conotația genealogiei religioase a titlului. Trakl își amintește de încercarea de a se sinucide într-o scrisoare: "Nu mai rămâne decât un sentiment de disperare sărăcită și groaza asupra acestei existențe haotice".
"Reîntoarcerea" este un motiv definitoriu al acestei poezii, melancolia și noaptea sunt cele care se repetă în mod explicit. Cu toate acestea, o "eternă reîntoarcere" în sensul lui Nietzsche nu pare să fie înțeleasă, deoarece: "se-nclină an de an tot mai adânc capul", vers care poate fi interpretat ca un proces de îmbătrânire și / sau epuizare.
"Blândețea" menționată în prima strofă se concretizează ca rezistența pacientului (la durere și suferință) în următoarele versuri. Acest lucru este asociat cu aurul de culoare liniștită. Jeluirea din cea de-a treia strofă este restrânsă, și duce la concluzia că: "altul suferă cu el".

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook