Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Pe Mönchsberg (Pe dealul Călugărului)

Unde umbra ulmilor tomnatici pe cărări tocite cade,
Departe de colibele pline de frunze ciobani dormind,
Mereu urmează frigul întunecata siluetă a călătorului

Peste osificatul podeț, glasul de zambile ale tânărului,
Încet povestind legendele uitate ale pădurii,
Mai blând un sălbatic vaiet bolnav al fratelui.

Deci atinge un verde sărac genunchii străinului,
Fosilizatul căpătâi;
Mai aproape susură albastrul izvor al tânguirii femeilor.

Comentarii

Mönchsberg (cel mai înalt punct la 508 m deasupra nivelului mării) este un deal din Salzburg (Austria), care formează panorama orașului cu spatele său alungit.
Mönchsberg a fost numit după călugării din mănăstirea benedictină Sf. Petru.
O poezie iritantă, scrisă în septembrie / octombrie 1913, care pare destul de clară în titlu, care numește un loc, care este în mod clar de înțeles, Mönchsberg lângă Salzburg unde Trakl a poposit des. Dar tocmai în contextul acestei concreteți, Trakl ne confruntă cu o mulțime de enigme care sunt greu de interpretat. Limbajul devine tensionat la maxim, înțelesurile încep să plutească acolo unde se arată mai subtil.
Să luăm, de exemplu, al treilea vers al celei de-a doua strofe: "Mai blând un sălbatic vaiet bolnav al fratelui". Avem de a face aici cu o elipsă: "Mai blând un sălbatic..."? Sau cu o elipsă a lui "încet povestind..." – referindu-se la verbul versului dinainte? Sau chiar de la "Mai blând... urmează frigul întunecata siluetă..." – referindu-se indirect la verbul celui de-al treilea vers din prima strofă (urmează)?
Cum apare aici concretețea în domeniul imaginilor? "Umbra ulmilor tomnatici ", precum și "cărări tocite" ar putea corespunde realității din Salzburg pe Mönchsberg. Dar cum rămâne cu "colibele pline de frunze"? Ele amintesc de Sukkot, sărbătoarea Corturilor, ca loc de pelerinaj de toamnă în cultul evreiesc. Sau este o experiență concretă cu păstorii, care au existat la sfârșitul secolului al XIX-lea pe Mönchsberg?
Ne ajută oare cu "osificatul podeț" în desfășurarea interpretării? Pe Mönchsberg a existat un cimitir evreiesc în secolele al XIV-lea și al XV-lea. Mai probabil, însă, este o referire la Mormântul lui Petru, care are o semnificație deosebită în opera lui Trakl (de exemplu, în "Copilăria"). Cu "glasul de zambile ale tânărului" ajungem într-o zonă picturală complet diferită, care este menționată în poezia "Pruncului Elis", segregarea de gen și androginia. "Prunc" și "Frate" se combină cu imaginea vieții monahale, care nu este asociată doar la Trakl cu zona "legendelor uitate". La fel ca Elis, "Pruncul" este acum definit prin mitul antic al lui Hyakinthos.
Poemul părăsește, în final, spațiul concret al topografiei Salzburgului, când în a treia strofă se află în prim plan aparența fizică a "Călătorului" menționat în prima strofă, "genunchii" și "fosilizatul căpătâi". Acum el este numit "străin" și încercând să facem o paralelă cu poemul "Lui Novalis", îl putem denumi "poet".
"Albastrul izvor", pe care îl cunoaștem din poezia "Pruncului Elis" și "Copilăria", aduce aici "Tânguirea femeilor" mai aproape de urechea "călătorului", a "străinului". Aceasta este ceea ce duce spre producția de mistere a lui Trakl, "tânguirea femeilor"? O veche "suspiciune" orientată biografic a interpretării operei sale!

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gedichte / Poezii" de Georg Trakl este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 10.99 lei.

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook