balaur

Aterizarea

A venit un înger greoi ca un balaur,
Mă izbea în sânge, în inimă şi în cuvinte
Dădea din aripi atât de tare
că mă umpluse de vânătăi şi de morminte
M-a izbit cu aripa,
m-a izbit cu aripa, mamă
Totul devenise lapte,
sânul tău mamă, când
pana lui, din aripa lui,
a scos ochiul meu, din orbita mea
Ah, cât de zbătător era
şi cât fără de ochi sunt!

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Operele imperfecte (1979)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine-ai venit!

Bine-ai venit în toamna mea de aur
Iubito cu o lume la picioare
Cocori schilozi ce nu mai pot să zboare
Şi pus sub embargou bătrânul graur

Orgolii calpe subţiind odoare
Averea risipită pe coclaur
Din tot pustiul, singur un balaur
Şi doar misterul ce ni se năzare

Renaşterea cu şansa sau norocul
Subit căderea dintr-o altă lume
Un ţărm de năzuinţi ascuns de brume
Şi mâna sorţii care face jocul;
Decorul fast şi plin de măreţie
În drum spre un izvor de apă vie

poezie de Ion Untaru din manuscris (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor de apă vie

(fragment)

Când Prier-alb, feciorul lui Tulnic Împărat,
Din casa părintească la taberi a plecat.
În alte lumi, să caute pierduta lui drăguţă,
A dat lui Prier-negru atunci o năfrămuţă
Şi-a zis: În toată ziua poţi şti de soarta mea!
Priveşte-mi năfrămuţa, şi tu când vei vede
Pe mijlocul ei dungă de sânge, dungă lată,
Să ştii, iubite Prier, că-s mort! şi zilnic cată
Năframa-i Prier-negru, iar când a opta zi
De sânge lata dungă pe mijloc o zări,
E mort! a zis şi-n clipă a-ncălecat feciorul.
Pe Vânteş, cal sălbatic, să-şi caute frăţiorul.
Găsindu-l într-o silhă de fagi, în stan schimbat,
La sfânta Luni se duce şi sfânta Luni i-a dat
Învăţ, să ude stanul cu stropi de apă-vie...
Aşa spun din poveste bătrânii. Din vecie
Aşa le-a rămas rostul în basme şi poveşti
Că mulţi viteji năzdrăvani şi fii împărăteşti

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condamnaţii

În gură de şarpe ne e oarecum bine,
Căci mai e cât de cât suc şi căldură.
Ţipăm de formă, căci nimeni nu vine
Să ne scoată din a şarpelui gură.

Cu toţii ne-am îndrăgostit de călău
- I-am putea fi, într-un fel, fii -
- Şi călăul, iubindu-l, este şi mai rău
Şi tare-i mai place să ne-nghită de vii.

Căci e singurul balaur ce mai rămase
Dintr-o vreme unanim blestemată...
Imens, încolăcit în carne şi oase
Îl suferim pe-a orizontului roată:

Fântână cu ghizduri misterioase
Şi inima noastră-n găleată.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcăul începu a se ruga să-i spuie cum să facă să le ia, iară bătrâna îl povăţui cum să umble şi cum să se poarte, şi daca va izbuti, l-a jurat pe tinereţele lui ca să se întoarcă tot pe acolo, ca să-i arate şi ei acele rodii, după care s-a prăpădit fiul său. După ce i-a făgăduit că se va întoarce, i-a mulţumit pentru sfaturile cele bune ce a priimit de la dânsa, şi ca o nălucă pieri dinaintea ei, când, după o călătorie încă d-o săptămână şi mai bine, văzu un balaur cu o buză în cer şi cu alta în pământ.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acşam dovalar

În Kars, sub cer cu fund de aur,
Pe când e soarele-n apus,
Încolăcit ca un balaur
Pe după deal aproape dus;
S-arată-n galbenul ce scade,
Topindu-şi faţa în azur,
O minaretă cu arcade
Ce predomneşte împrejur.
O vezi cu alba-i siluetă,
Ca o fantasmă sub iaşmac,
Ce-ascunde forma ei cochetă
Şi nişte ochi ce nu mai tac.
În micul ei pridvor de scânduri
Apar doi hogi în relief,
Din care unul stă pe gânduri,
Privind în zarea de sidef.
Celalt purtând pe cap turbanul
Ţesut din verde ibrişim,
Psalmodiază Alcoranul:
"Alah abkar! Alah kerim!"

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritualul 89... al legendei

El venea de mult de tot,
Dintr-o lume echivocă,
Mistic, ca un sacerdot
Şi-mbrăcat în piei de focă...

Şi purta lumină-n mâini
Şi avea zăpadă-n gene,
Însoţit fiind de câini
Şi de mrene indigene...

Ea, la rândul ei, venea
Dintr-o ţară cu balaur,
Îmbrăcată-n fulgi de nea
Şi cu aripi mari, de aur...

Şi păşea mult mai uşor
Decât, poate, o părere,
Într-un fel de zbor sonor,
Peste spaimă şi durere.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de George Ţărnea din Ritualuri de împerechere (2002)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tupeu intelectual

Un imbecil încurajat să scrie
De nu ştiu care învăţat senil,
Ajunse mare as în poezie
Şi cel mai snob infatuat umil.

În spiritul păunului gonflabil
Îşi proferează versul chinuit,
Ca un balaur furios amabil,
Cu creier de bolnav închipuit.

Şi datorită faimei editurii
Aplaudaci cu ochelari de cal,
Recuperaţi din negura culturii,
Transformă bâlciul într-un festival.

Alţi imbecili se întrec în reverenţe,
Sofisticaţi la vorbă şi la port,
Răsar şi se declină competenţe
Girate de ministrul de resort.

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valsul...

a fost un timp când Bucureştii
seduşi de firavul cizmar
păreau secaţi intern de bestii
ce sânge sorb involuntar

a fost un timp de agonie
când se dansa un vals în doi
interpretat de- o datorie
cu trup şi suflete din noi

a fost un timp de măreţie
cu ocne dure şi canale
săpate-n trupul României
de şiruri lungi de haimanale

a fost o epocă de aur
născută-n somnul pasiuni
ce drept strager avea balaur
legat de poarta raţiunii

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (6 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Malul Siretului

Aburii uşori ai nopţii ca fantasme se ridică
Şi, plutind deasupra luncii, pintre ramuri se despică.
Râul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur
Ce în raza dimineţii mişcă solzii lui de aur.

Eu mă duc în faptul zilei, mă aşez pe malu-i verde
Şi privesc cum apa curge şi la cotiri ea se perde,
Cum se schimbă-n vălurele pe prundişul lunecos,
Cum adoarme la bulboace, săpând malul năsipos.

Când o salcie pletoasă lin pe baltă se coboară,
Când o mreană saltă-n aer după-o viespe sprintioară,
Când sălbaticele raţe se abat din zborul lor,
Bătând apa-ntunecată de un nour trecător.

Şi gândirea mea furată se tot duce-ncet la vale
Cu cel râu care-n veci curge, fără-a se opri din cale,
Lunca-n giuru-mi clocoteşte; o şopârlă de smarald
Cată ţintă, lung la mine, părăsind năsipul cald.

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!