balaur

Poveste

Întâi a semănat mălai
Întâiul om, fugind din rai.
La urmă s-a întors, l-a lins,
Să-şi piardă urma, dinadins.

Acum îl caută, slab, strâmb,
El, fabricantul de porumb.
Ah, raiul de odinioară!
Nu-l mai găseşte, doar îl ară.

Erau pe-aici, într-un coclaur,
Un om, un pom şi un balaur.
Şi-un şarpe subţirel: femeia,
Balaur mare-a fost aceea!

Căci numai ea, zice, m-a-mpins,
Fugind din rai, de l-am şi lins.
A dracu' limbă, m-a pierdut!
De-aş fi ştiut! De-aş fi ştiut!

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul este un balaur cu două capete, unul priveşte spre viitor, celălalt către trecut.

aforism de Betty Marcovici
Adăugat de Betty Marcovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Variantă: Timpul este un balaur cu trei capete: primul tânjeşte după trecut, cel din mijloc veghează prezentul, iar ultimul scrutează [...] | Citeşte tot comentariul

Fata asculta cu toate urechile şi făcu precum o învăţă calul, fiindcă văzu ea că toate învăţăturile lui îi iese înde bine, şi din cuvântul lui nu se abătea. Tată-său, ca şi de la rând, dete pe de altă parte şi-i ieşi înainte, aşeză un pod de aur, se făcu un balaur mare cu douăsprezece capete şi se ascunse sub acel pod. Când fu ca să treacă fata pe acolo, unde îi ieşi înainte balaurul plesnind din coadă şi încolăcindu-se; din gurile lui ieşea văpaie de foc, şi limbile îi jucau ca nişte săgeţi arzătoare; cum îl văzu fata că este aşa de grozav, nişte răcori o apucară şi i se făcu părul măciucă de frică. Calul daca simţi că fata se pierde cu firea, o îmbărbătă iarăşi şi-i aduse aminte ce o învăţase să facă; iară fata împăratului, după ce mai prinse niţică inimă, strânse frâul calului cu mâna stângă, îi dete călcâie şi, cu paloşul în dreapta, se repezi asupra acelui balaur. Un ceas ţinu lupta. Calul o potrivea cum să vină tot cam la o parte ca să-i reteze vreun cap; dară vrăjmaşul se păzea şi el destul de bine. În cele mai de pe urmă, izbuti fata să rănească pe balaur. Atunci, dându-se el de trei ori peste cap, se făcu om.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată într-o ţară un balaur mare, nevoie de cap. El avea şapte capete, trăia într-o groapă, şi se hrănea numai cu oameni. Când ieşea el la mâncare, toată lumea fugea, se închidea în case şi sta ascunsă până ce-şi potolea foamea cu vreun drumeţ pe care îl trăgea aţa la moarte. Toţi oamenii locului se tânguiau de răutatea şi de frica balaurului. Rugăciuni şi câte în lună şi în soare se făcuseră, ca să scape Dumnezeu pe biata omenire de acest nesăţios balaur, dară în deşert. Fel de fel de fermecători fuseră aduşi, însă rămaseră ruşinaţi cu vrajele lor cu tot. În cele din urmă, daca văzu împăratul că toate sunt în deşert, hotărî ca să dea pe fiica lui de soţie şi jumătate împărăţia sa acelui voinic, care va scăpa ţara de această urgie, şi dete în ştire la toată lumea hotărârea sa.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prâslea simţise de mai-nainte că fraţii săi îi poartă sâmbetele şi, când se mai lăsă frânghia ca să-l ridice şi pe el, dânsul legă o piatră şi puse căciula deasupra ei, ca să-i cerce; iară fraţii dacă văzură căciula, socotind că este fratele loc cel mic, slăbiră vârtejile şi dete drumul frânghiei, care se lăsă în jos cu mare iuţeală, ceea ce făcu pe fraţi să crează că Prâslea s-a prăpădit. Luară, deci, fetele, le duseră la împăratul, îi spuseră cu prefăcută mâhnire că fratele lor s-a prăpădit, şi se cununară cu fetele, după cum rânduise Prâslea. Iară cea mică nu voia cu nici un chip să se mărite, nici să ia pe altul. Prâslea, care şedea doparte, văzu piatra care căzuse cu zgomot, mulţumi lui Dumnezeu că i-a scăpat zilele şi se gândea ce să facă ca să iasă afară. Pre când se gândea şi se plângea dânsul, auzi un ţipăt şi o văietare care îi împlu inima de jale; se uită împregiur şi văzu un balaur care se încolăcise pe un copaci şi se urca să mănânce nişte pui de zgripsor. Scoase paloşul Prâslea, se repezi la balaur şi numaidecât îl făcu în bucăţele. Puii, cum văzură, îi mulţumiră.

Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic şi merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu urechea sîngerîndă

Behăit de capră trupul tău
mi l-ai ridicat în loburi
ca să-mi fii cercel mult greu,
roabă, romburi

Pur auz, pură surzie
şi nici cîntec şi nici gînd
Doar atăta mi-ai fost mie
"S" din "sînt"

Cu urechea sîngerîndă
de un sunet, de un aur,
cap al şaptelea cu blîndă
limbă-am fost-dintr-un balaur.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La spatele cuptorului, fiul împăratului văzu o grădină ca un rai, în care se rătăci câtva timp. În cele de pe urmă văzu cele trei rodii cum atârna de o cracă în pom; îşi făcu curaj, scoase cuţitaşul şi tăie crăculiţa de care erau atârnate, şi o tuli d-a fuga înapoi. N-apucă să facă zece paşi şi toată grădina începu să ţipe şi să cheme în ajutor pe brutăreasă, porţile, fântâna şi pe balaur.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...) din acea genune aeriană se ridică o stîncă greoaie, într-o singurătate acută, ivită parcă din vid şi existînd în vid: Piatra Singuratică. Numele pe care îl poartă, departe de a fi o metaforă, ţîşneşte din ea ca ţipătul dintr-o cumplită durere. Iar ea — halucinaţie a geologiei, bizară apariţie a marilor înălţimi — pare crescută din gingia unei guri de balaur. La ora înserării şi spaimei, s-ar putea crede că pămîntul, pierzîndu-şi minţile, ameninţă cerul.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Excelsior

Sub luna plina,
Cu farmecul ce-n jos se lasa,
Oricare coperis de casa
E balta de lumina.

Albastra noapte
E toata ploaie argintie,
Un vis de-nalta poezie,
De cantec si de soapte.

Din lumi astrale
Magia infasuratoare
Coprinde in a ei splendoare
A plangerilor vale.

Sub pulberi de aur,
Sub stele, flori schinteietoare,
Ce griji pot fi predominatoare,
Si ce destin, balaur?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aterizarea

A venit un înger greoi ca un balaur,
Mă izbea în sânge, în inimă şi în cuvinte
Dădea din aripi atât de tare
că mă umpluse de vânătăi şi de morminte
M-a izbit cu aripa,
m-a izbit cu aripa, mamă
Totul devenise lapte,
sânul tău mamă, când
pana lui, din aripa lui,
a scos ochiul meu, din orbita mea
Ah, cât de zbătător era
şi cât fără de ochi sunt!

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Operele imperfecte (1979)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!