Acşam dovalar

În Kars, sub cer cu fund de aur,
Pe când e soarele-n apus,
Încolăcit ca un balaur
Pe după deal aproape dus;
S-arată-n galbenul ce scade,
Topindu-şi faţa în azur,
O minaretă cu arcade
Ce predomneşte împrejur.
O vezi cu alba-i siluetă,
Ca o fantasmă sub iaşmac,
Ce-ascunde forma ei cochetă
Şi nişte ochi ce nu mai tac.
În micul ei pridvor de scânduri
Apar doi hogi în relief,
Din care unul stă pe gânduri,
Privind în zarea de sidef.
Celalt purtând pe cap turbanul
Ţesut din verde ibrişim,
Psalmodiază Alcoranul:
"Alah abkar! Alah kerim!"

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel a la turca, bre...

Alah, noi ştim ce, bre, e fesu,
Şalvari purtam şi iminei,
Ilic, turban cu clopoţei,
Bairam la noi, baban e ghesu...

Rahat mancam, sabat la ei,
Ciubuc, peşcheş şi interesu,
Alah, noi ştim ce, bre, e fesu,
Şalvari purtam şi iminei...

Haraci puneam, bobor bea nesu,
Frecam ibric şi fund la ei,
Zapciu venit. ciubuc la bei,
Cadâne, şperţ, platim adesu..

Alah, noi ştim ce, bre, e fesu!...

rondel de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câţi marinari e nevoie pentru un echipaj ?

Unul cu inima frântă
ca să umple ghiordelele cu lacrimi.

Doi cu patru ochi albaştri
în care să se-oglindească marea.

Unul cu limba sărată
să se ia-n gură cu piraţii.

Doi cu patru ochi verzi
în care să se-oglindească marea.

Unul c-un picior de lemn
ca să danseze pe scara de-îmbarcare.

Doi cu patru ochi căprui
în care să se-oglindească marea.

Straiul! Terţarola! Şcota! Fă sartul ăla-ncoace!
Mola! Noi nu ne vom întoarce!

Unul care are pe biceps tatuată
o inimă-n străpunsă de săgeată.

Doi cu patru ochi albaştri
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Unul cu boneţică de sugar,
talisman să nu se-înece.

Doi cu patru ochi căprui
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Unul cu o sticloanţă de rom
să-şi clătească gura-n miez de noapte.

Doi cu patru ochi negri
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Straiul! Şcota! Sartul! Terţarola!
La revedere ţărm! Mola!

Unul cu un albatros
să-i inspire-o poezie.

Doi cu patru ochi albaştri
în care să se-oglindească marea.

Unul cu o hartă secretă
ascunsă-n căptuşeala hainei.

Doi cu patru ochi căprui
în care să se-oglindească marea.

Unul cu o vioară din lemn de pin
cu care să scârţâie la un delfin.

Doi cu patru ochi verzi
în care să se-oglindească marea.

Straiul! Terţarola! Sartul! Şcota s-a întins cu brio!
Mola! Hei, ho! Adio!

Unul cu un sextant
să măsoare zarea.

Doi cu patru ochi albaştri
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Unul cu un metru de odgon
ca să prindă-n laţ furtuna!

Doi cu patru ochi verzi
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Unul cu inima grea
pentru-a înlocui ancora.

Doi cu ochii negri
în care să se-oglindească-un cer de aştri.

Terţarola! Şcota! Sartul! Ţine de strai!
Mola! Am întârziat destul! Cu mareea, hai!

poezie de Carol Ann Duffy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua β din Lira e una dintre cele mai curioase de pe cer. Strălucirea ei se schimbă, variază în vreo 13 zile şi de unde acum o vezi de mărimea 3 şi jumătate, peste câteva seri o vezi aproape de mărimea 4 şi jumătate. Cel mai uşor lucru e să o compari cu γ, care e alături şi care nu-şi schimbă strălucirea. De ce variază β din Lira? Astronomii au găsit că steaua aceasta e formată din doi sori, ce sunt aproape împreunaţi. Ei se învârtesc împreună şi când ni se prezintă amândoi în faţă, steaua e la maximul ei de strălucire; când se ascund unul după altul, steaua e la minimul ei de strălucire. Steaua ς e dublă, o vezi cu ochii; steaua ε numai cu binoclul e dublă.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galbenul scuturat...

Galbenul scuturat din verde
ne-a adus pe marginea unei gropi confuze,
unde nimicul amestecat în colb
se agaţă de tălpi şi ne intră în ochi.
Se-ncheagă o boltă atrofiată a cerului,
stele ciudate apar licărind,
mâini vlăguite cad pe lângă trup.
Gânduri lăsate în cădere liberă ne abandonează
diferit în spaţii diferite,
tăcerea ne leagă fără cuvinte.

Încăperea se goleşte de lună
hainele programate
să ucidă movila de gânduri
sunt doar un truc lejer
ca şi jumătatea mea provizorie, din oglindă
ameliorând o stare vulnerabilă
prin pantofii cu toc înalt.
Peste undele galbene coboară albastru
rearanjând cioburile din tăcere
ştergându-i conturul de cactus.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paternitate

Având un frate blond ca spicul,
Leit mămica şi tăticul,
Cel mic, cu faţa tuciurie,
Al cui o fi, Alah mai ştie!

epigramă de Vasile Vajoga din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tac

jocul nebuniei, tac
bat sau noroc
pe masă verde
cu dungă maronie
este a mea sau a ta
când tânăr încă eram
viaţa era tac, tacuri multe
tac lucios
mâner echilibrat
în nopţi cu vrăji
de dragoste, iubire
uscată şi ridată acum
pleoapa se pleacă obosită
pleoapa cu care tac
mâna tremurândă
în ani uscată
cu burlane în genunchi
de pantaloni uzaţi, de timp
şi ei de tac
buzunare goale
apoi stradă pustie
bob de coniac lucios
cristal uscat în pahar
din visuri trecute
eu tac acum
tacul din mâini amorţite
atârnă greu
s-au dus anii, nu mor
am rămas la masa verde
şi tac...

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Excelsior

Sub luna plina,
Cu farmecul ce-n jos se lasa,
Oricare coperis de casa
E balta de lumina.

Albastra noapte
E toata ploaie argintie,
Un vis de-nalta poezie,
De cantec si de soapte.

Din lumi astrale
Magia infasuratoare
Coprinde in a ei splendoare
A plangerilor vale.

Sub pulberi de aur,
Sub stele, flori schinteietoare,
Ce griji pot fi predominatoare,
Si ce destin, balaur?

O! cer, natura,
O! Dumnezeu, mister albastru,
M-ai ridicat peste dezastru,
Peste blestem si ura.

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina tocită

Am picioare cu cap.
Picioare cu cap am!
şi păşesc şi târâi cu pletele lor
peste nişte gânduri.
Şi văd în faţa mea la o aruncătură de om
un cap de picior pierdut
şi un om sărind
într-un picior fără cap.
Şi mă aplec să-i ridic capul
Şi el strigă la mine
"Lasă-mă! Lasă-mă!
Nu vezi că mă gândesc la un singur picior!"
Şi i-am ţinut umbră cu limba mea scoasă
Şi el a plâns cu lumină tocită
dintr-o talpă de ochi un şnur
ce avea la gât o iubită!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre gânduri

Gândul îmi aduce gânduri
şi le strâng şi le desfac,
le aşez apoi în rânduri,
le împart şi cât le tac

Cerul îmi aduce gânduri
negre, albe şi altfel,
ale nopţilor sunt dese
şi le clatin, cătinel

Ziua e plină de-ntrebări
unele fără răspuns,
câte oare mai de care
nu dispar către apus

Gânduri, gânduri, peste gânduri
fiecare-n colţul lor,
câte oare o să-ncapă
în străfundul ochilor

Gânduri oarbe, gânduri mate
şi-au atâta incolor,
chiar de-i ziuă sau e noapte
le aud cântând de zor

Gândul îmi aduce gânduri
mă aglomerează-n cap,
fiecare mi-aduc riduri
mă omoară - că le tac

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre gânduri

Gândul îmi aduce gânduri
şi le strâng şi le desfac
le aşez apoi în rânduri,
le împart şi cât le tac

Cerul îmi aduce gânduri,
negre, albe şi altfel,
ale nopţilor sunt dese
şi le clatin, cătinel

Ziua e plină de-ntrebări,
unele fără răspuns,
câte oare mai de care,
nu dispar către apus

Gânduri, gânduri, peste gânduri,
fiecare-n colţul lor,
câte oare o să-ncapă,
în străfundul ochilor

Gânduri oarbe, gânduri mate
şi-au atâta incolor,
chiar de-i ziuă sau e noapte,
le aud cântând de zor

Gândul îmi aduce gânduri
mă aglomerează-n cap
fiecare mi-aduc riduri
mă omoară - că le tac

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mansatrdă

Stau cărţile strâmbe pe raftul de sus
privind prin fereastra cu geamuri ovale
cum soarele trece din nou spre apus
cu razele-n ziduri ca nişte pumnale.

Rămâne o clipă de strajă pe deal,
ascultă fanfara din vechea cazarmă,
soldaţii repetă un marş triumfal,
iar notele parcă sunt trase din armă.

Ajung în rafale sus la mansardă,
s-aşază pe cărţile-n rafturi uitate,
bemolii stresaţi încep să mă ardă
cu doruri tardive de-acasă plecate.

Rămâne în urmă un dor mai rebel,
mă bântuie-n voie cu gânduri haine,
aş vrea să-l alung sau să trec peste el
dar stă şi-mi vorbeşte întruna de tine.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blonda şi bărbaţii

O blondă şuie şi cochetă
Ce stă pe palier la noi,
Are de ieri altă reţetă:
Când pleacă unul, intră doi

epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata asculta cu toate urechile şi făcu precum o învăţă calul, fiindcă văzu ea că toate învăţăturile lui îi iese înde bine, şi din cuvântul lui nu se abătea. Tată-său, ca şi de la rând, dete pe de altă parte şi-i ieşi înainte, aşeză un pod de aur, se făcu un balaur mare cu douăsprezece capete şi se ascunse sub acel pod. Când fu ca să treacă fata pe acolo, unde îi ieşi înainte balaurul plesnind din coadă şi încolăcindu-se; din gurile lui ieşea văpaie de foc, şi limbile îi jucau ca nişte săgeţi arzătoare; cum îl văzu fata că este aşa de grozav, nişte răcori o apucară şi i se făcu părul măciucă de frică. Calul daca simţi că fata se pierde cu firea, o îmbărbătă iarăşi şi-i aduse aminte ce o învăţase să facă; iară fata împăratului, după ce mai prinse niţică inimă, strânse frâul calului cu mâna stângă, îi dete călcâie şi, cu paloşul în dreapta, se repezi asupra acelui balaur. Un ceas ţinu lupta. Calul o potrivea cum să vină tot cam la o parte ca să-i reteze vreun cap; dară vrăjmaşul se păzea şi el destul de bine. În cele mai de pe urmă, izbuti fata să rănească pe balaur. Atunci, dându-se el de trei ori peste cap, se făcu om.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu vezi doar aparenţe. Un val ascunde firea.
Tu ştii de mult aceasta. Dar inima firavă
Tot vrea să mai iubească. Căci ni s-a dat iubirea
Aşa cum unor plante le-a dat Alah otravă.

catren de Omar Khayyam
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina din frunză

Frunză verde din copac,
Eu când vreau să fluier, tac
Şi nu fluier după câini,
Fiindcă ştiu că au stăpâni,
Care i-au dresat să muşte;
Nu fluier nici după muşte,
Chiar dacă m-a cătrănit
Enervantul bâzâit.

Frunză verde fluturi trişti,
Lumea-i plină de-arivişti,
Care au dat ocol şcolii
Şi-acum rod ca nişte molii
Pâinea omului sărman,
Care strigă of şi-aman;
Frunză verde primprejur,
Eu când vreau să tac, înjur.

Fir-ar mama ei de lume,
Care-şi face noi cutume,
Căzută în amorţeală,
Repetentă la morală,
Cu virtuţi de antrepriză,
Unde viaţa-i numai miză;
Frunză verde suflet tâng,
Eu când vreau să-njur, doar plâng.

Plâng de asta şi de aia,
Mocăneşte precum ploaia,
Plâng de sus şi plâng de jos,
Însă fără de folos,
Peste lava de sub stern;
Plânsul lumii cel etern,
Vaierele mocirlite,
Ca pământul le înghite.

Lancea mea de frunză verde,
Fluieri, taci, tot te vor pierde.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi ochi negri

Mai străini ca niciodată,
Mai pierduţi ca nicioricând,
Se privesc doi ochi de fată
În privirea lor cătând.

Nu-nţelegem ce mai este
Nici e rost de întrebat,
Stau pe margine de lacrimi
Doi ochi negri, destrămaţi.

Poate cer vre-o evadare
Ori răspunsul inserat?..
Din adânc, odinioară
Zorii m-au cutremurat.

Plâng uimite mărgărite,
Roua spală umbre noi,
Ce se-alege din speranţe
Când sunt arse de cei doi?!

Urlă vântul a turbare,
Ceaţa dă năvală iar...
E prea mică dimineaţa,
Valul vine după val.

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când a fost gata casa noastră, ne-am mutat în ea. Era o casă nouă, cu un balcon lung, care suna ca metalul, nu ştiu pentru ce, când mă plimbam pe el, mai ales când umblam bocănind cu călcâiele pe scânduri. Prin grădină trecea un pârâu lat de-o palmă. Pe lângă grădină, trecea un pârâu mai mare. Din dosul casei, peste pârâu, un deal drept, care mi se părea că atinge cerul. În stânga un deal lung, pe care umblau vitele, ca nişte gângănii pe un perete. În dreapta câmpia, cu o pădure în fundul zării. În faţă satul.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să pretinzi că ucizi în numele lui Alah e o cumplită blasfemie!

aforism de George Budoi din Aforisme (12 decembrie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplări dinăuntru

Sunt lucruri pe care nu le spunem până la capăt, din lipsă de timp, din lipsă de curaj, din lipsă de noi înşine
Sunt lucruri care mor în noi de dimineaţa până seara şi habar nu avem ce sunt şi ce pierdem

Când dormi toate continentele de pe pieptul tău se apropie încet, încet, unul de altul
Ca în urma unui cutremur care are loc la mare adâncime şi care nu se resimte la suprafaţă
În corpul tău mor dinozauri, dispar specii, apar altele, toate fricile, toate iubirile se apropie
Unele de altele, îşi ramifică rădăcinile până cuprinde tot, se îmbină într-o formă de relief nouă
Privesc cum dormi dus departe şi totuşi atât de aproape încât îţi pot modifica cu degetele
Forma inima, forma gândurilor friabile prin mâna mea cleioasă ia fiinţă un vas de lut
În care îmi pot pune în siguranţă tăcerea şi mai ales iubirea, dau drumul iazurilor
Şi peştii îţi sar până aproape de tavan, liberi de ţărm, cumva fericirea izbucneşte
Dintr-o bucată de pâine pe care un câine o târăşte prin praf, e o nebunie de nedescris
Şi tu dormi, la toate răscrucile e pus semnul pericol de moarte, să-ţi ţină simţurile ascuţite
Niciodată nu eşti singur şopteşte semnul de fiecare dată când treci, de fiecare dată când trec
Toate săgeţile le pun în teacă, îmi fac loc în tine ca un copil fugit de acasă, liber de ţărm
Adorm şi eu în peştera asta rece unde se aude doar sângele picând din eprubetă

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mandolinate

Când l-a zărit,
Venea în sus
Din răsărit,
Ea — din apus.

De nu mă-nşel,
Era-n april:
Copil şi el,
Şi ea copil!

Cum s-au văzut,
Dragi şi-au căzut.
Cum şi-au zâmbit,
Şi s-au iubit.

Şi-au hoinărit
În jos şi-n sus,
Spre răsărit
Şi spre apus…

Dar ceasul cel
Fatal veni —
Ea râse, el
Îngălbeni:

S-au despărţit;
Şi ea s-a dus
Spre răsărit,
El — spre apus…

II
Te prind
Fiori
Privind
La flori
Vai, când
Mai treci
Pe vechi
Poteci
Şi vezi
Trecând
Perechi
La braţ,
Şi cum
Te-abaţi
Din drum,
Oftezi
Şi-ţi chemi
În gând
Un blând
Profil,
Şi gemi
Plângând
Nebun,
Ca un
Copil!

III
Eu ştiu cât sânt
De efemer —
Un fulg în vânt —
Dar până pier,
Vreau să te cânt!
Un cântec sfânt
Cum n-a sunat
Mai minunat
Nici pe pământ
Şi nici în cer…
Şi-atâta-ţi cer
În schimb, ca preţ:
Doar să zâmbeşti
Când trist, pe drum,
Îl întâlneşti
Pe cântăreţ —
Tu numai cum
Ştii să zâmbeşti!

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!