bărbăţie

Cranul lui Mihai cel Viteaz

Sus la Deal în monăstire
Se păstrează
O trunchiată suvenire,
De trei secoli prefăcută
Într-un negru putregai.

Pleacă-ţi capul, măi române,
Şi oftează,
Căci din gloria trecută,
Ce zâmbise o minută,
Astăzi tot ce-ţi mai rămâne
Este ceafa lui Mihai!

Ba ridică mândra frunte
- Şi nainte!
Fă din gândul tău o punte,
Ca să legi cu bărbăţie
Timpul vechi cu noul trai;

Şi privind aceste oase,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua noapte de echinox

Anotimpuri îndrăgostite, însângerându-se surd
în noaptea de echinox,
amintiri
şi ierburi văratice
le regăsesc pe acelaşi pervaz de fereastră
în casa veche a serdăresei...
... Cândva, rostind versuri, aici,
trăiam un echinox intim, hotar
între adolescenţă şi bărbăţie,
şi, pentru o clipă,
păream o statuie ciudată,
despicată în două, pe neaşteptate,
din tălpi până-n creştet.
O jumătate a trupului
se-mpleticea fără vlagă într-un vid colorat,
în vreme ce umbra celeilalte
cutreiera, învingătoare, stelele.
Când statuia a redevenit întreagă
m-am privit într-o frunză
şi m-am văzut mai matur,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă bucur?

Să nu mă bucur, Doamne, că Te-aud?
Să nu răspund, când Tu mă chemi prin Duhul?
Să nu tresar, când peste crengi de dud
vin paşi cereşti înflorind văzduhul?
Să nu mă bucur, Doamne, că-mi vorbeşti?
Şi să nu plâng când Tu mă iei de mână?
Când Tu mă nalţi spre corturi îngereşti
pe mine, chip de abur şi ţărână?

Să nu mă bucur, Doamne, că Te-ascult,
când glasul Tău mi-ajunge la ureche?
Să nu mă rup de lume tot mai mult,
chiar de-am rămâne-o singură pereche?

Să nu deschid când baţi la uşa mea
şi să nu-i smulg zăvorul dintr-odată?
Să mă prefac că nu-nţeleg ce-ai vrea,
să fug pe geam şi să m-ascund în gloată?

Dar cum să fug şi cum să-mi pară rău,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Retrospectivă

Părinţii dragi sunt neam şi ţară
Rămaşi prezenţi în gând şi azi.
Eroii bravi prin dragostea de ţară
Şi cer senin din vârf de brazi.
Ecoul viselor ce-au tot visat
Din veac în veac străbunii mei
Iubirea, cugetul curat,
Nădejdi în ample epopei.
Tinereţea patriei nepieritoare
Elanul care creşte-n fiecare
Lumina ce se-nalţă din izvoare
Unitate în credinţă şi visare.
Iubire de trecut, prezent şi vremea viitoare...

N-am cunoscut decât suprema bărbăţie
Iar preţu-ntreg îl pun întâi şi-ntâi pe omenie
Cu fruntea sus, privind furtuna-n faţă,
Ogorul le e patrie şi viaţă.
Lumină sunt pe fruntea sa măreaţă,
Aceeaşi falnică coloană infinită

[...] Citeşte tot

acrostih de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jonathan Houghton

Se-aude croncănitul ciorii
Şi trilul ezitant al sturzului.
Se-aude bătaia unei tălăngi în depărtare
Şi vocea plugarului de pe dealul lui Shipley.
Pădurea de dincolo de livadă stă nemişcată
În aerul încremenit al verii;
Şi de-a lungul drumului chicoteşte o căruţă
Încărcată cu porumb, îndreptându-se spre Atterburry.
Şi un bătrân a adormit la umbra unui copac,
Şi o bătrână trece de partea cealaltă a drumului,
Venind dinspre livadă cu o căldare de mure.
Şi un băiat stă tolănit pe iarbă
Lângă picioarele bătrânului,
Şi urmăreşte plutirea norilor pe cer,
Şi-i este dor, şi-i este dor, şi-i este dor
De ceva, dar nu ştie de ce anume:
De bărbăţie, de viaţă, de lumea largă!
Au trecut apoi treizeci de ani,
Iar băiatul s-a întors, uzat de viaţă, înapoi
Şi livada nu mai era acolo,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare tărăboi

În ogradă-i tărăboi
Chiar pe faţă, să se vadă
Între cocoş şi răţoi
Se stârni o nouă sfadă.

Cu aripa ridicată
Ţanţoş şi cu pas vioi,
Cum nu l-am văzut vreodată
Avertiză pe răţoi.

- Te judec după ce-mi eşti
Tu mă-mpingi către necaz.
De-mi ciupi una din neveste,
Te iau şi te-arunc în iaz!

- În iaz! Bată-te norocul
Pentru-atâta, că-ţi ţin locul!
Fie-ţi mintea înţeleaptă
I-o-ntoarse răţoiu-n şoaptă.

[...] Citeşte tot

fabulă de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sunt dornic să-ţi spun cuvintele cele mai adânci pe care aş putea să le spun. Nu îndrăznesc; mi-e teamă de râsul tău. Iată de ce îmi râd de mine şi fac să izbucnească taina mea în mii de glume. Nesocotesc chinul meu de teamă să nu-l nesocoteşti tu.

Sunt dornic să-ţi spun cuvintele cele mai simţite pe care aş putea să le spun. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că nu le vei crede. Iată de ce le prefac în minciuni şi-ţi spun prin ele ceea ce nu gândesc. Las să apară durerea mea ca ceva nechibzuit, ca nu cumva s-o iei tu drept nechibzuinţă.

Sunt dornic să-ţi aleg cuvintele cele mai preţioase, pe care aş putea să le rostesc. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că nu la fel îmi vei răspunde. Iată de ce sunt plin de mândrie de această putere a mea: te chinui – de teamă că nu vei cunoaşte niciodată chinul.

Sunt dornic să mă aşez plin de tăcere lângă tine. Nu îndrăznesc, de teamă că buzele-mi vor trăda inima. Iată de ce vorbesc mult şi fără de şir – ca să ascund taina inimii mele în această vorbărie. Chinui suferinţa mea ca nu cumva să mi-o chinui tu.

Sunt dornic să mă depărtez de tine. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că vei întrezări lipsa mea de bărbăţie. Şi iată de ce vin spre tine cu fruntea sus şi cu un aer nepăsător. Privirea chinuitoare a ochilor tăi îmi aţâţă durerea în fiecare clipă.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă las trântit de "valuri"

Nu am adormit în posturi, n-am tras sfori sau brăcinare,
Chir de m-au târât pe coate, cu "afetul" în spinare.
În postul de santinelă nu am moţăit vreodată,
Fiind că patria mi-e sfântă, recompensă... fără plată.
Am jurat credinţă sacră şi-am depus un jurământ
Să fiu ţării de nădejde, până voi intra-n mormânt.
Ştiu că multora le place să m-adulmece cum pot,
Să-mi fure credinţa sacră, să mă cumpere cu-n... "zlot".
Dar eu!" Nu sunt de vânzare, unora ce-mi vor doar votul,
Nici chiar unor "manechine" ce se dăruie cu totul.
Am crescut în vremuri grele, generate de războaie,
M-am călit precum o stâncă, pe arşiţă şi pe... ploaie.
Şi de-aceea aş vrea Doamne! Să trăiesc până când veacul
O să spulbere mocirla, o să dea la toate leacul.
Rănile să nu ne doară, să ne vindecăm rănirea,
Dacă vrem? Avem puterea, doar aste ne e, menirea.

Nu m-a fraierit trecutul, nici prezentul n-o s-o facă,
Fiind că n-am fost o povară, nici nu am crescut în "clacă".
Sentinelele de suflet nu au sforăit în... posturi,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri (30 octombrie 2009)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către viitorime

Voi, care vă veţi naşte de-aci-într-un veac sau doi,
Voind s-aveţi ştiinţă de cine-am fost şi noi,
Luând spre desluşire istoria, — îndată
Simţirea noastră-ntreagă, de fală îmbătată,
Striga-va:,, Ca străbunii să fim de glorioşi,
Pe când am fost cu toţii mişei sau ticăloşi."

Mai mult decât minciuna nimica nu răpune...
E aspru adevărul, dar trebuie a-l spune
Da, ţara noastră toată, din cap pân' la sfârşit
În zilele de astăzi e stârvul otrăvit,
Din care sântu soare cu flacăra-i suavă
Nu poate să mai scoată nimic decât otravă.

Şi mişuie asupra-i un şir de viermi greţoşi
Ce-l sug până la oase sătui dar lipicioşi,
Blestem care desigur îşi are începutul,
Îşi are şi prezentul, îşi are şi trecutul,
Pe când sfârşitul, — zilnic chemat şi nesosit,
Se pierde printre veacuri, rămâne neghicit.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Macedonski din Excelsior (1895)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul lăutei Româneşti

O, lăută a Moldovii! tu ai fost de tot uitată
În creanga Dumbrăvii Roşii ce românul hăuleşte,
Şi care umbrea cu faimă sânta apă a Sucevii,
Cruntată în multe rânduri d-a neamicilor sânge...
Vântul clătina odată mângâios a tale coarde;
Dar curpănul zaluziei, întinzând viţele sale,
S-au suit cu sumeţie, s-au încâlcit pintre ele...
O, lăută românească! cine poate să deştepte
După timpuri vechi trecute încântătoriul tău sunet?
Sau vei fi cu-ndelungare acolo în frunziş mută?
Ori când vei face tu iarăşi ca să zâmbească eroul
De plânsul şi îngrijirea logodnicei părăsite!!!
O, lăută a Moldovii! odată în ţara noastră
Tu ţineai hangul tristeţii la a domnilor ospeţe;
Când lăutarul-maestru amesteca al tău sunet
Cu al oaspeţilor cântec, tu consolai cu duinţă
Dragostea misterioasă a româncelor fecioare.
Tu celebrai cu putere biruinţele faimoase,
Tu frăgezeai ca un farmec pe românii cei mai aprigi,
Tu umpleai de bărbăţie pe cei fricoşi în răzbeluri;

[...] Citeşte tot

poezie de Costache Stamati
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!