Să nu mă bucur?
Să nu mă bucur, Doamne, că Te-aud?
Să nu răspund, când Tu mă chemi prin Duhul?
Să nu tresar, când peste crengi de dud
vin pași cerești înflorind văzduhul?
Să nu mă bucur, Doamne, că-mi vorbești?
Și să nu plâng când Tu mă iei de mână?
Când Tu mă nalți spre corturi îngerești
pe mine, chip de abur și țărână?
Să nu mă bucur, Doamne, că Te-ascult,
când glasul Tău mi-ajunge la ureche?
Să nu mă rup de lume tot mai mult,
chiar de-am rămâne-o singură pereche?
Să nu deschid când bați la ușa mea
și să nu-i smulg zăvorul dintr-odată?
Să mă prefac că nu-nțeleg ce-ai vrea,
să fug pe geam și să m-ascund în gloată?
Dar cum să fug și cum să-mi pară rău,
când nu mai sunt de-acum Betanii multe?
Eu vreau s-ascult, Isuse, glasul Tău!
Și cine-i rob din dragoste s-asculte!
Vorbește, dar, și eu voi asculta.
Învață-mă cu aspră bărbăție!
Iar cine vrea să afle taina Ta
și cine-i rob din dragoste să vie!
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vorbire
- poezii despre îngeri
- poezii despre urechi
- poezii despre sclavie
- poezii despre plâns
- poezii despre iubire
- poezii despre crengi
- poezii despre bărbați
- poezii despre bucurie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.