auz

Lucrul sensibil are trei semnificaţii, dintre care pe două le numim simţite prin sine, iar pe unul prin accident. Dintre cele două, unul este propriu fiecărui simţ, iar celălalt este comun tuturora. Îl numesc "propriu" pe cel care nu poate fi simţit printr-un alt simţ şi cu privire la care nu este posibilă eroarea. De exemplu, culoarea pentru ochi, sunetul pentru auz şi savoarea pentru gust.

Aristotel în Despre suflet, II, 6
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 5

Ochii mei plânşi, s-a stins al vostru soare
sau, mai degrabă, către cer se-ndreaptă:
acolo-l vom vedea, căci el ne-aşteaptă
şi poate-ntârzierea noastră-l doare.

Auz al meu, preadulcea-i cuvântare
cu cei care-o pătrund se-adună-n şoaptă.
Tu, biet picior, n-ajungi pe sfânta treaptă
pe unde-i ea, ce nu-ţi dă pas, nici stare.

La ce bun dar, mă oropsiţi şi-n nume
de rău mi-o luaţi când nu sunt eu de vină
de n-o vedeţi şi n-o găsiţi pe lume?

Nu blestemaţi, ci lăudaţi deplină
puterea Lui ce ia şi dă anume
şi lacrima cu bucurii alină.

sonet de Petrarca, traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

Două cuvinte cât o mie de ceasuri se prelingeau în atingeri diafane
până la marginea curcubeului.
Două cuvinte cât sufletul poemelor se azvârleau cascadă din vârful trăirii,
trambulină de adâncit în continente degetele urmelor.
Două cuvinte cât stelele strălucinde
se rostogoleau pe calea flămândă de lună.
Se dezbrăcau de umbre, torţe de sădit la uşa pieptului,
modelând în ispitire pereţii gândurilor.
Două cuvinte cât spiritul naturii mişcă între buze aerul universului.
În şi dincolo de auz, îşi lămuresc conturul între bătăile inimii. (2.07.2020-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (2 iulie 2020)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea

Văzduh nevârstnic. Stau ș i-ascult
O mută convertire-n lucruri.
Decembrie-mi vestea, demult,
Acest pojar de involucruri
Suflate ca din nări de boi,
Această oarbă constelare
De inocenţă- peste noi.
Ce liniș te! Pe inelare
Descind logodne. În auz
(mai vechi suna vechile cuvinte?)
ţâș neș te, incers, un havuz.
Alcatuire prea fierbinte,
Obrazul nostru plânge, ros
-ca de acizi rotind în pâlcuri-
de-un ger înalt ș I somnoros,
de-un grai virgin ce pune tâlcuri
pe gură, streș ină ș I vreasc.
Ș I-mi vine, parcă, să mă nasc…

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un apus de viaţă (fiului meu, Titus, violonist dincolo de ocean)

Mai ştii atunci când te ţineam de mână
Să poţi urca şovăitor o treaptă,
Când îţi iertam surâzător o faptă?
Ţineai vioara sub bărbie până

Trasa arcuşu-n cer o cale dreaptă
Şi deşira uimirea ghem de lână.
Şi-acum acorduri în auz se-ngână
Şi-n sală mama să apari aşteaptă.

Nu s-au pierdut isprăvile în ceaţă.
Pe-atunci prin fapte vieţuiam anost.
Abia târziu mi-a răsărit în faţă

Sonetul blând, să-mi împlinesc un rost.
Odată doar, într-un apus de viaţă,
Tu, fiul meu, să afli că am fost.

sonet de Adrian Munteanu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mortul vesel

Într-un tărâm de seve şi de moluşte plin
Îmi voi săpa eu însumi, cât mai adânc, o groapă,
În care mâine osul bătrân să mi-l alin
Dormind întru uitare ca un rechin în apă.

Urăsc şi testamente şi lespezi de mormânt.
Decât să cer mulţimii tristeţea şi regretul,
Cu mult mai bine corbii îi voi pofti, pe rând,
Să-mi cureţe de cărnuri, flămânzi, întreg scheletul.

O! viermi, tovarăşi fără de văz şi de auz,
Un mort voios şi liber destinul v-a adus;
Voi, fiii putrezirii şi filozofi ai sorţii,

Cutreieraţi-mi leşul cu hămesite guri
Şi spuneţi-mi voi: oare, mai sunt cumva torturi
Pentru-acest trup netrebnic şi mort printre toţi morţii?

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Al. Andriţoiu
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când scrii nu vrei numai să fii înţeles ci, la fel de sigur, vrei şi să nu fii înţeles. Faptul că cineva consideră o carte de neînţeles nu este deloc o obiecţie împotriva acelei cărţi, poate că tocmai aceasta făcea parte din intenţia autorului său - el nu voia să fie înţeles de "oricine". Orice spirit şi gust mai distins îşi alege auditoriul atunci când vrea să-şi comunice gândurile; alegându-l, el pune în acelaşi timp stavilă în calea "celorlalţi". Aici îşi au obârşia toate legile mai subtile ale unui stil; ele îndepărtează, creează distanţă, interzic "intrarea", înţelegerea, cum am mai spus - în timp ce deschid urechile celor care ne sunt înrudiţi prin auz.

Friedrich Nietzsche în Ştiinţa voioasă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul fusese al zânei. Ea îl dedese în dar voinicului când fu a se duce la mărul roşu. El acum, dacă se văzu gonit, alergă drept la stăpână-sa. Ea, cum îl văzu viind fără stăpânu-său, pricepu că trebuie să fie vreo drăcie la mijloc. Se dete jos, şi ce văzu se spăimântă. Luă deci desagii, îi aduse în casă la ea şi luă bucăţică cu bucăţică, os cu os, şi le aşeză una lângă alta, fiecare la locşorul lor. După aceea turnă apă moartă peste dânsele. Ele se închegă, lipindu-se una de alta; pielea se făcu la piftia, întrupându-se. Îl stropi şi cu apă vie şi se însufleţi; dară mut şi surd. Atunci îi dete să mănânce un măr de care adusese el şi îi veni grai. Luă şi purcelul scroafei de pe sub pământ şi îl făcu să-i guiţe la urechi şi îi veni auz.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

dor

Dorul

Olimpiei–Octavia

Dorul
e fereastra cenuşie,
în zori,
spectralizând
maligna, saturata-mi
de dor
insomnie;
dorul
sunt orele zilei,
tânjind, ofilite,
lunecând,
aşternându-se,
ca nişte thanatice
flori,
lângă urna ta cu cenuşă,
în inima mea,
în inima
ce-a devenit,

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Dorcescu din ziarul "Naţiunea" din Bucureşti, 17 februarie 2015 (ianuarie 2015)
Adăugat de Eugen Dorcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă fără cuvinte

Tânjesc, tânjesc aproape până la durere
Să-mi găsesc visatul, rarul, fostul companion
Fără perdea, cu zâmbet larg, fără fason...
Să mă deschid mimoz mascul, să-i cer părere.

Pierdut îs de-o lume tot mai multă mută,
Ce-şi spune doar cuvinte neauzite, goale,
Schimbând auz cu idiferenţă-n veşnice târcoale,
Să afle ca-ntr-o doară pe ascuns ştirea pierdută.

Cât bine răscolit mi-ar face confesatul
Din amintiri veninde de un prevăzut trecut;
Să nu se-adune cronic, dintr-un recent acut...
C-un dialog burlesc, boem, mult aşteptatul.

Nici vidul nu mai este să se umple din plin,
Căci nu mai e intrare, e doar zid de-un refuz
C-un plictisit apatic, căscatul de mofluz...
Ca-n sihăstria vieţii ce ne e pan-destin...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!