auz

Celălalt

Se umple timp de tine, spaţiu-i vid
Dacă nu eşti, mi se opreşte totul;
Nici gând nu trece, sufletu-i arid,
Nu mai e ţel... cenuşă este focul.

Nu mai e sunet de-ţi dispare glas,
Cum nu-i auz de nu mai eşti un sunet
Şi nici speranţă nu-i când bun rămas
Nu-ţi laşi... nici fulger nu-i de nu eşti tunet.

Nici vânt n-adie de nu te atinge
Şi amprentă-şi caută-n elicea rozei
Ce arsurile le răcorind durere stinge...
Eşti poezia vieţii din neantul prozei.

Cum un cristal de gheaţă nu-i nea fără tine
Să stingi febra din suflet, lacrimi să-ndulceşti
Sorbind sarea şi amar din tot ce nu e bine
În cuvinte calde... eşti gesturi îngereşti.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Havuzul

Ţi-s ochii osteniţi, iubită!
Închide-i, şi pe-adâncul pat
Rămâi culcată, toropită,
Cum desfătarea te-a lăsat.
Havuzul murmură afară
Zi, noapte, şi-mprumută glas
Iubirii care-n astă seară
M-a prins în dulcele-i extaz.

Clarul snop defoaie
Mii de flori,
Phoebe le înmoaie
În culori,
Lacrimi ca o ploaie -
Stropi sonori.

Asa şi duhul tău, văpaie
De pătimaşe fulgerări,
Cutezător o cale-şi taie
Spre vaste şi vrăjite zări.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-adevăr, Mendelssohn s-a dezvoltat mai repede decât Mozart, pentru că a compus admirabilul octet în mi bemol la vârsta de şaisprezece ani şi uvertura "Visul unei nopţi de vară" la şaptesprezece, eclipsându-l în această privinţă pe Mozart - şi pe oricare compozitor din istoria muzicii - la o vârstă echivalentă... La fel ca şi Mozart, putea să facă orice. A fost unul dintre cei mai buni pianişti ai vremii, cel mai mare compozitor (a început să dirijeze înaintea lui Liszt şi Wagner) şi probabil cel mai mare organist. Dacă ar fi vrut, ar fi putut deveni şi unul dintre cei mai mari violonişti. Avea un auz perfect, o memorie prodigioasă. În plus, era un mare umanist - un om foarte cultivat, care ar fi repurtat succese strălucite indiferent de domeniul spre care s-ar fi îndreptat. Dar nu a ajuns să îndreptăţească speranţele iniţiale. Un anumit conservatorism, o inhibiţie emoţională l-au împiedicat să se propulseze în vârful ierarhiei. Muzica lui, în privinţa căreia a manifestat întotdeauna o mare exigenţă, s-a transformat din ce în ce mai mult într-o serie de gesturi politicoase şi corecte pe măsură ce a înaintat în vârstă.

Harold C. Schonberg în Vieţile marilor compozitori (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutarea tonului

Înger?
Înger...
Nu, nu e bine!
Va să zică, de la început!
Înger?
Nu, nu e bine înger!
Va să zică, adică nu culoare
nu auz, nu miros, nu.
Nu, nu sânt bune!
Înger?
Nu, nu e bine înger!
Să luăm trei nume frumoase
Trei nume frumoase şi atât.
Va să zică trei.
Bineînţeles Voichiţa
După Voichiţa ce merge?
Înger?
Nu, nu e bine înger.
Raluca merge după Voichiţa.
Va să zică mai întâi Voichiţa

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot umblând încoa şi încolo, nesăturându-mă de privirea florilor şi de miros, auz un glas ca de privighetoare care tot zicea: "cine m-o mânca, rămâne grea!" Stau în loc, caut să văz de unde vine glasul, şi mi se părea că iese din mijlocul unui stufuleţ de pomişori, mai frumoşi decât ceilalţi pe care îi văzusem până aci. Mă iau şi eu după glas ş-o plec într-acolo. Când, ce să vezi? stufuleţul se făcea că era înconjurat de nişte iarbă verde, subţirică şi naltă de-mi venea până mai sus de genunchi: firicelul de iarbă şi floricica; astfel încât nu te îndurai să calci peste ele. Şi când adia vântul, se culcau şi se ridicau de părea că sunt nişte valuri de apă. Eu, pâş, pâş, binişor, mă feream să nu stric a frumuseţe de iarbă şi flori, şi ajung până la stufuleţ. Acolo, în mijlocul unor pomişori, era unul ceva mai nălticel, pare că de dinadins era făcut aşa, ca să-l vază oricine o trece. Pe ramurile lui sta nişte merişoare mici şi p-o parte rumene, de părea că erau prăjite. Stau şi ascult. Ele se făcea că mie îmi vorbeau, căci nu mai încetau de a tot zice: "cine m-o mânca, rămâne grea".

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mădălina, Magdalena...

Putem juca teatru, o viaţă
Fără de şcoală de-actorie?
Suntem cu toţi, artişti, paiaţă
Şi rol jucăm, şi datorie?

Avem faţete neştiute,
Purtăm, toţi, măştile de bal?
Doar îndrugăm, vrute, nevrute?
Suntem, de-un simplu teatral?!

Nu avem simţuri, de-altădată,
Nu suntem "live", ci doar "play back".
Trup de "plastii", faţă fardată...
Aprindem sentiment, ca bec...?

Ne mor artiştii adevăraţi,
De proşti ce suntem, nu-i iubim.
Îi ignorăm. Doar de-s plecaţi
Îi plângem, dar şi-atunci minţim!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când...

Când voi muri 'mi vei întâlni priviri
rămase-n umbre pe lumina zilei
întinsă-n ultime cotloane...
ne vom atinge pe mobilier, coloane,
pe ziduri, pe versetul filei,
pe irişi... De ne-om nimeri.

Când voi muri mă vei avea-n auz
din rezonanţa vântului ce-adie,
ce mi-a atins în treacăt por
şi-l vei găsi freamăt, fior,
nebun de dor să te mângâie
timid, înfiorat, ocult... Obtuz.

Când voi muri vei avea iz de flori
de la parfumuri de narcise
din luminişuri, păpădii-n mirişte,
din roze, lăcrămioare triste
ce le-am cules cu braţe ninse,
de la petale... Îndrăgostit de atâtea ori.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburătorul

Vezi, mamă, ce mă doare! şi pieptul mi se bate,
Mulţimi de vineţele pe sîni mi se ivesc;
Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate,
Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc!

Ah! inima-mi zvîcneşte!... şi zboară de la mine!
Îmi cere... nu-ş ce-mi cere! şi nu ştiu ce i-aş da;
Şi cald, şi rece, uite, că-mi furnică prin vine;
Îm braţe n-am nimica şi parcă am ceva.

Că uite, mă vezi, mamă? aşa se-ncrucişează,
Şi nici nu prinz de veste cînd singură mă strîng,
Şi tremur de nesaţiu, şi ochii-mi învăpăiază,
Pornesc dintr-înşii lacrămi şi plîng, măicuţă, plîng.

Ia pune mîna, mamă, -pe frunte, ce sudoare!
Obrajii... unul arde, şi altul mi-a răcit!
Un nod colea m-apucă, ici coasta rău mă doare;
În trup o piroteală de tot m-a stăpînit.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Heliade Rădulescu
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Certitudini

Nu am nevoie de certitudini; eu sunt un om
preocupat de propriul său suflet.
Nu mă îndoiesc că, pe lângă chipul şi mâinile
pe care le cunosc, de sub tălpile mele mă
privesc chipuri pe care nu le cunosc,
chipuri liniştite şi reale.
Nu mă îndoiesc că măreţia şi frumuseţea lumii sunt ascunse
în orice nimic din lume.
Nu mă îndoiesc că sunt nemărginit şi că universurile
sunt nemărginite, dar, în zadar mă gândesc
cât sunt de nemărginite.
Nu mă îndoiesc că astrele şi sistemele astrale aleargă
prin cosmos cu un scop şi că într-o zi voi fi
şi eu ales să fac tot atât cât fac ele, ba
chiar mai mult.
Nu mă îndoiesc că aranjamentele provizorii continuă
şi continuă milioane de ani,
Nu mă îndoiesc că interiorul are un alt interior,
că exteriorul are un alt exterior, că vederea
are o altă vedere, că auzul are un alt auz şi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Walt Whitman
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mă pot întoarce la tine...

M-am întregit în pieptul tău venind la fiinţă timpul
şi m-am desprins de trecătorii reci ai lumii;
desăvârşit, am trăit înapoia ochilor tăi
şi a trebuit să mă ancorez de soare
să mă închin copilăriei tale, ca un bărbat puternic ce eram;

Iubindu-te cu dor,
eu nu mă pot salva de tine.

Am trăit pentru a te respira în loc de aer,
şi te-am respirat atâta vreme cât să iau forma luminii ;
mi-au trecut toate rănile pe dinăuntru
rănile mele au rămas în rugurile tale
din care mai târziu se va naşte nucleul unei comete.

Căutându-mă înapoia întunericului,
tu nu poţi străluci fără mine.

Durerea a venit când mi s-a lipit umbra de pământ
şi m-am văzut lumină ştearsă în pântecul amurgului;

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Radu Muşat din Oglinda Literară, nr 129, septembrie 2012. Revista Centrului Cultural Focşani (21 aprilie 2011)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!