Calul fusese al zânei. Ea îl dedese în dar voinicului când fu a se duce la mărul roșu. El acum, dacă se văzu gonit, alergă drept la stăpână-sa. Ea, cum îl văzu viind fără stăpânu-său, pricepu că trebuie să fie vreo drăcie la mijloc. Se dete jos, și ce văzu se spăimântă. Luă deci desagii, îi aduse în casă la ea și luă bucățică cu bucățică, os cu os, și le așeză una lângă alta, fiecare la locșorul lor. După aceea turnă apă moartă peste dânsele. Ele se închegă, lipindu-se una de alta; pielea se făcu la piftia, întrupându-se. Îl stropi și cu apă vie și se însufleți; dară mut și surd. Atunci îi dete să mănânce un măr de care adusese el și îi veni grai. Luă și purcelul scroafei de pe sub pământ și îl făcu să-i guițe la urechi și îi veni auz.
Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre porci
- citate de Petre Ispirescu despre porci
- citate despre mere
- citate de Petre Ispirescu despre mere
- citate despre urechi
- citate de Petre Ispirescu despre urechi
- citate despre roșu
- citate de Petre Ispirescu despre roșu
- citate despre cai
- citate de Petre Ispirescu despre cai
- citate despre apă
- citate de Petre Ispirescu despre apă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.