Madonă

Strofe pentru zăpadă

Mireasă-a brazilor geometrici şi-a brazdelor însămânţate - solemnitate albă, rece, fatală, mută şi divină - tu vii cu graţii de Madonă sau de Fecioară bizantină şi pleci cu gesturi de bacantă, stigmatizată de păcate.

Nu te doreşte-aproape nimeni, deşi te-aşteaptă toţi să vii... Şi frumuseţea ta bizară n-o cântă nimeni decât, poate, îndrăgostiţii de imagini abstracte şi imaculate - cuminţii tăietori de lemne şi nebunaticii copii.

Şi totuşi, când cobori - suspectă, insinuantă şi egală - pe câmp, pe arbori şi pe ape, pe străzi, pe case şi pe noi, tu schimbi în plăsmuiri lunare întreaga pastă de noroi, iar pe Maria din Magdala o-mbraci în peplum de vestală.

Şi-n timp ce toţi, deopotrivă, pigmei şi umiliţi, simţim puterea-ţi magică ce-ngheaţă, distruge, arde şi creează, doar ciorile, sacerdotale te mai insultă şi-ţi pătează - cu ieroglifele lor negre şi stranii - albul unanim.

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, XII, nr. 1 (martie 1920)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnului Eminescu

Nimeni n-a ştiut mai bine
Să dea aripi la cuvinte,
Să le-mbrace-n armonie,
Să le facă-n veci să cânte.
Razele din alba lună
Tu le-ai tors ameţitor,
Suspinat-ai împreună
Cu luceferi la izvor.
Într-un cuib de turturele
Ai furat un pui de somn,
Ai zburat până la stele,
Tu ai fost şi prinţ şi domn.
Şi cu lira-nflăcărată,
Într-un cânt sfâşietor,
Ai cuprins în poezie
Plop stingher, tremurător.
Şi iubirea ai slăvit-o,
Ai simţit al ei fior,
Tu ai plâns la braţ cu teiul
Şi cu lacu-ai plâns de dor.

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor m-a pus ca ţintă de mult săgeţii sale

Amor m-a pus ca ţintă de mult săgeţii sale;
Şi-s ca zăpada-n soare; ca ceara-n foc; şi sunt
Ca norul care fuge pe cer bătut de vânt...
Şi în zadar, Madonă, cer sprijin milei tale.

Din ochii-ţi lovitura porni ucigătoare,
Că nu mi-i leac nici timpul, nici solitarul loc;
Şi numai de la tine purced vânt, soare, foc,
Cari m-au adus în astă nefericită stare.

Obrazul tău mi-i soare; gândirile-s săgeata;
Dorinţa – foc. Cu astfel de arme-Amor e gata
Să-mi ia vederea, să mă aprindă şi străpungă.

Iar îngerescul cântec şi dulcile-ţi cuvinte
Cu gingaşul lor suflu, care m-au scos din minte,
Sunt vântul fără milă ce viaţa mi-o alungă.

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor uşor de umbre, chipul tău, femeie

în mine se-firipă viesparul poftei hâde
când murmură izvorul si soarele-ţi surâde,
şi razele lui dulci încearcă să te plouă,
calcând ca o madonă pe picături de rouă.

îmbălsămezi pământul cu alba ta minune
când muzica naturii se-aude-ncet pe strune
şi-apari aşa deodată cu trupul sibilin,
cu aere suave într-un decor divin.

un zâmbet de femeie din vraja ta născut,
făcând din al meu suflet un ne-ndoielnic scut,
din ura milenară a strâmbelor pisanii,
când se încrucişară doi ochi atăt de stranii

şi-au coborât văzduhul în straie de safir
ca un tăiş de fildeş din ţara lui Ofir,
lumina nevisată în care s-au scăldat
mi-a fost noroc pe viaţă atunci când mi s-au dat.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (6 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, domnul nostru

m-am întâlnit cu domnul eminescu
în tinereţea mea
la umbra teiului în floare,
era în luna mai când natura nuntea fluturi,
nu ştiu dacă visam ceva
mi se părea că el ninge cu fulgi negri de zăpadă
era trist
că doina lui fusese interzisă
umbla cu nişte chei în mâna
să descuie lacătul limbii române
să dea drumul la cuvintele
strânse cu migala din cronici
să semene pe solul nostru
sămânţa poeziei precum venere şi madonă,
luceafărul, mai am un singur dor, călin,
iubind în taină, melancolie, craiasa din poveşti
şi alte petale rupte din inimă
atunci mi-a spus el că tată-i este shakespeare
şi mumă poesis,
uitase obârşia,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (6 ianuarie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venere şi madonă

Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este,
Lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii,
O! te văd, te-aud, te cuget, tânără şi dulce veste
Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alţi zei.

Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie,
Braţ molatic ca gândirea unui împărat poet,
Tu ai fost divinizarea frumuseţii de femeie,
A femeiei, ce şi astăzi tot frumoasă o revăd.

Rafael, pierdut în visuri ca-ntr-o noapte înstelată,
Sufletu-mbătat de raze şi d-eterne primăveri,
Te-a văzut şi-a visat raiul cu grădini îmbălsămate,
Te-a văzut plutind regină pintre îngerii din cer

Şi-a creat pe pânza goală pe Madona dumnezeie,
Cu diademă de stele, cu surâsul blând, vergin,
Faţa pală-n raze blonde, chip de înger, dar femeie,
Căci femeia-i prototipul îngerilor din senin.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!