Eminescu, domnul nostru

m-am întâlnit cu domnul eminescu
în tinereţea mea
la umbra teiului în floare,
era în luna mai când natura nuntea fluturi,
nu ştiu dacă visam ceva
mi se părea că el ninge cu fulgi negri de zăpadă
era trist
că doina lui fusese interzisă
umbla cu nişte chei în mâna
să descuie lacătul limbii române
să dea drumul la cuvintele
strânse cu migala din cronici
să semene pe solul nostru
sămânţa poeziei precum venere şi madonă,
luceafărul, mai am un singur dor, călin,
iubind în taină, melancolie, craiasa din poveşti
şi alte petale rupte din inimă
atunci mi-a spus el că tată-i este shakespeare
şi mumă poesis,
uitase obârşia,
venea dintr-un infinit şi mergea în alt infinit
ca o pasăre cu aripi de aur,
dumnezeul geniului, zicea, îl sorbise din popor
precum soarbe soarele un nour de aur
din marea de amar.
dragostea lui venea din veselia lui decebal
şi se revărsase asupra veronicăi
căreia îi închinase toate palatele lumii
şi toate lacurile
şi toţi plopii
şi toate florile,
le rupsese petalele,
şi căzuseră confeti peste părul ei mătăsos

surparea lui în neunde
era lucru-atât de sfânt
căci din formele rotunde
scotea aur din cuvânt.

ce ochi mari şi trişti avea,
pletele de corb bătrân fluturau
în vântul primaverii,
iară fruntea ca un templu antic
arcuia peste sprâncenele lui dese.

sună cornul, bate vântul
eminescu e cuvântul
trece luna în alai
peste codrii lui mihai
urlă marea, se răzbună
peste glia lui străbună,
însetat doar de dreptate
arde gândurile toate
că-ntr-o zi neagră de vară
hoţii ne-au furat din ţară
şi străinii, bată-i vina,
ne-au luat din hambar făina
ne-au culcat ţara-ntr-o rână
şi-au furat limba română.

floarea teilor e-n toi
cânta paseri în dumbravă
eminescu pentru noi
cântă simfonia gravă.

iară eu, străin de el,
am rămas ca un proscris
cu o lacrimă în gene
între iad şi paradis

domnul nostru eminescu
a zburat în vânt de seară
pe un răsărit de lună
într-o lume milenară
eminescu, călătorul
ne-a lăsat doina şi dorul
din mantaua lui albastră
vine poezia noastră
ca să-ncunune vecia
peste toată românia.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (6 ianuarie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

El este firescul
Luceafăr al poeziei.
Este Eminescu
Lumina României.

Eminescu va fi
Pentru noi făclia.
Versul lui va dăinui,
Cât va fi România.

Cum soarele îşi pune
Lumina peste astre,
Eminescu rămâne
În inimile noastre.

Cântecul şi poezia,
Eminescu ni le-a dat.
Stăpâni peste România,
Dumnezeu ne-a aşezat.

În "ţara" lui "de glorii",
În "ţara" lui "de dor",
Înscriem noi istorii,
Sub mândrul tricolor.

poezie de Dumitru Delcă (16 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarele soarbe un nour de aur din marea de amar.

citat celebru din Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul lui Eminescu (Dedicată aniversării a 170 de ani de la naşterea lui M. Eminescu)

Versul lui Eminescu e un dor nemuritor.
Care v-a dăinui peste veacuri.
El a înălţat al meu popor.
Ca dacii a lor arcuri.

Să-l învăţăm ca pe o rugăciune
Scrisă în cartea sfântă.
Căci versul lui Eminescu
Nu ştie să mintă.

El a fost scris cu sânge şi sudoare,
Pentru cei cu inimile pline de dragoste şi amor.
Pentru România mare,
Pentru al ei falnic popor.

poezie de Vladimir Potlog (5 ianuarie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe atunci

Pe atunci Eminescu
Părea un zeu
Blând şi tenace zeu
Motivat şi argumentat
Un zeu inspirat la maxim
Vorba lui era sublimă
Venea din altă lume
O lume depărtată
O lume genială
Însoţită de un ecou enigmatic
Bun şi melancolic tandru şi minunat
Aşa era Eminescu
În vremurile lui bune.

poezie de David Boia (19 februarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă cu miere

Plouă din Teiul lui Eminescu,
Plouă cu miere din faguri de stele,
Cerul lăcrimează de Luceferi,
Marea se întoarce în valurile grele.

Tu, fragilă ca o căprioară
Păşeşti pe-albastra zare a uitării,
Resemnată că zeii vin din Eminescu
În colbul plin de aur din largurile ţării.

Acum, eu, cerşetorul mai caut o fărâmă
Amintirii amuşind a floare
Şi-ţi şoptesc sub Tei de Eminescu
Că-n tine cântă muza lui veşnică de soare.

Stau ca un copac, vântul să îmi zbicească
Lacrima vărsată pe un pumn de stele,
Ne-adună curcubeul între munţi şi mare,
Murim plouaţi de mierea visurilor mele!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba Română, ultima mănăstire

Luna îşi odihneşte obrazul pe Limba Română.
Ea îşi unduie sunetele
ca nişte pene de egretă.
Limba târâtă la Roma odată cu Decebal,
aspră ca tăişul sabiei ascuţit printre
pietre tăcute, şi-a întors faţa mandră
către schitul lui Dumnezeu,
munţii Carpaţi.

Soarele se răsfrânge în inima ei
pulsând veşnicii.
Picioarele cuvintelor romaneşti caută harul
în somnul gliei
încălţate în sandale romane.

Serenitatea vocalelor are timbru
de clopot ortodox.
Ele înalţă curcubeu peste Prut
pe cerul de un albastru voroneţian.
Răsună în trupul Limbii române
glasul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Limba Română este ultima Lui mănăstire,
cea mai dreaptă, temeinică, eternă.

Eminescu aşază
mâna lui Dumnezeu pe spicele de grâu
coapte, încolţind în cuvintele
din câmpia Limbii Române!

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu e cu noi

De –ar fi pământul pustiit de vânt
Sau inundat de ploi,
Şi soarele s-ar ascunde pe veci după nori
Să nu ne temem de întuneric
Căci Eminescu e cu noi.

De-ar fi să ne scoată plopii din rădăcină
Sau de ni s-ar parea viaţa o ruină,
Să nu cedăm, să nu dăm inapoi
Căci Eminescu e cu noi.

De-ar fi să ne omoare tot cea mai rămas sfânt în noi
Cum se omoară soldaţii în război!
Să nu ne temem de dânşii
Căci Eminescu e cu noi.

Căci versul lui e o lumină lină
Care din cer a coborât
E ca o mană divină
Pentru cei care l-au iubit şi îl iubesc la infinit.

poezie de Vladimir Potlog (25 ianuarie 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a spus că în opera lui Eminescu nu e aproape nimic ocazional şi special. Totul are o semnificaţie eternă.
El n-ar fi început niciodată cu: "Te-am văzut plângând aseară", ca să ne cânte un episod mărunt din epopeea lui sentimentală.
Chiar când pleacă de la motive speciale, poezia lui se înalţă până la etern şi general. "Pe lângă plopii fără soţ" nu e numai un oarecare amor stins al poetului, ci e însuşi Amorul: e aproape tot ce cuprinde mai semnificativ pentru noi acest cuvânt scris cu literă mare.
Şi această tendinţă de a se desmărgini face ca, în poeziile lui Eminescu, să întâlnim de atâtea ori şi în atâtea forme splendide ideea de infinit ("sure văi de haos"; luna "vis al negurii eterne"; "vremea cearcă în zadar din goluri a se naşte"; "din ce noian îndepărtat au răsărit în mine" etc.).

George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schije de alb...

Se coboară din veşnicii
Îngeri, risipindu-se pe pământ.
Ori poate sunt părţi din aripile lor
Sfârtecate în drumul spre moarte.
Se-ndoliază pământul
Cu petece zdrenţuite de nori...
Tăcerea din zori,
Ne arde ca jarul din vatră...
Dureros de mizer
Noaptea-şi continuă drumul
Pe un petec de cer.
Se unesc răsărit cu apus
Alungându-se repetat... Cine-i Eminescu?" vă-ntreb,
Dar voi nu cunoaşteţi răspunsul...
El este călimara în care s-au strâns
Toate cuvintele de iubire -
Iubire de semeni, de ţară, de pace,
Iubire, în taină, de grai strămoşesc,
De ia ţesută în noaptea geroasă.
Luceafăr lucind pe un cer de cuvinte,
Te privesc, tu-mi luminezi
Cuvântul şi litera vieţii,
De-aceea mereu te cinstesc.
Tu-mi curgi în sângele prin care
Aleargă spre mâine şi
Cenuşa strămoşilor mei,
Dar şi mugurii-prunci.
Aminteş-ţi aduci
De lupta strămoşilor mei
Prin tine curgând?
La tine-ngenunchi şi mă-ntorc,
Cu lacrimi plângând.
Ninge lacrima de Eminescu
Peste mine de-acum,
Croiesc cu plugul cuvântului
Alt capăt de drum...
"Cine-i Eminescu?" vă-ntreb,
Dar răspunsul vostru-i tăcere.
Eu mă hrănesc cu el prin fiecare cuvânt
Ce il las să plutească
Pe cerul lui sfânt.
Eminescu, Eminescu... se aude clopotul
Bisericii-n vale...
Eminescu e-al nostru, române!
Tu urmează-i trezirea...
Nu lăsa nerecunoştinţa
Să-i ucidă menirea!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă trezesc dimineaţa

mă trezesc dimineaţa cu eminescu lângă mine,
îmi cântă doina şi mai am un singur dor,
privesc pe fereastră spre deliciile răsăritului de soare,
văd ţara în ochii lui luciferici
care se hrăneşte cu speranţe,
privesc pe pernă,
a rămas un fir de păr de aur,
femeia s-a dus în închipuirea mea,
nu vreau să-i ating absenţa
pentru a o sfinţi cu o simplă mângâiere,
poate e veronica, te caută, eminescule,
sau o diană care a fugit de lânga mine,
tu, femeie năucă,
nu vei simti niciodată imensa greutate a iubirii
care a uzurpat noaptea şi stelele ei,
cine te-a furat de lânga mine
şi în ce ţinuturi de taina te-ai ascuns?
am rămas eu cu mine într-o absenţă sură
răspândită printre lucruri.
a plecat şi eminescu în călătoria lui
ca acel om din tinereţe fără bătrâneţe
şi viaţă fără de moarte
să caute taina dorului printre stele.
călătoreşte luceafărul noapte de noapte
prin spaţiile interastrale,
caută speranţa şi dorul şi ţara lui,
noi nu mai avem ţară, eminescule,
fiii noştri s-au mutat în alte spaţii,
noi trăim de azi pe mâine, numărând zilele,
ascultând foşnetul frunzelor uscate
bătute de vântul toamnei.
ţara noastră s-a mutat în suflete, eminescule...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (13 octombrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La umbra mormântului...

In memoriam Mihai Eminescu

Pe statuia învechită
Teiul crengile îşi apleacă,
Spiritul lui Eminescu
Veşnic viu, vine şi pleacă.

Atât de fragedă-i chemarea,
La steaua care o urmăreşte,
Căci zeci de ani vor trece în timp,
Dar, alt Luceafăr greu va creşte.

Luna îi sărută ochii reci,
Teiul îi mângâie obrazul,
Spiritul lui Eminescu
Cântă versuri printre ramuri.

Flori şi lumânări aprinse
Îi împodobesc plecarea
Visând codrii de argint
Spiritul lui Eminescu
Îşi astâmpără chemarea.

Sus în ceruri printre stele
Luceafărul se învârte roată,
Iubirile îi deşteaptă...
Poate se va întoarce o dată,
În alt lan de poezii
Şi iubire mult visată.

poezie de Valeria Mahok (8 iunie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea suferinţă a lui Isus

În felul lui, aproape, orice om e singur,
chiar dacă are fraţi, copii, nepoţi,
căci fiecare-i cu problema lui,
iar timpul se roteşte pentru toţi.

Şi trecea vremea, aşa, pe nesimţite,
te trezeşti la margine de drum,
ai vrea să fi din nou ca la-nceput,
dar asta nu se poate, nu ai cum!

Îţi cresc copiii, pleacă de acasă,
în alte părţi de lume ei trăiesc,
între un telefon şi un sărumâna,
observi că chiar şi ei îmbătrânesc.

Numai în noi vom regăsi puterea,
de-a trece peste toate, fruntea sus!
Căci suferim numai o părticică,
din Marea Suferinţă a lui Isus!

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu

Eminescu e lumina
care vine din trecut,
e sămânţa din cuvânt
azvârlită-n în viitor.

Rescris şi iar rescris,
pe vertical, orizontal,
pe crengi de tei,
pe vârfuri de plopi,
în toamna târzie,
în tânăra dimineaţă,
în freamătul gândului,
în bătaia vântului,
în foşnetul codrului,
în venele noastre e spiritul lui.

Privindu-ne de sus
prin ochi de luceafăr,
Eminescu n-a plecat,
Eminescu e acasă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu avea o voce blândă, calină şi un zâmbet liniştitor, molipsitor. Asta o spun toţi cei care l-au cunoscut. În ciuda tonului de revoltă din poezia sa, era un om foarte blând, care degaja multă căldură în jurul lui. Avea o voce de aur. Cânta foarte frumos. Se ştie puţin despre acest talent al lui Eminescu. Ar fi putut fi oricând un bun solist vocal. De multe ori îi acompania pe lăutari la câte un chef, dar şi rudele îl rugau să le cânte.

citat din Gheorghe Median
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre Eminescu

Despre Eminescu vine vorbă de departe
Cum că n-a trecut hotarul de la Cernăuţi spre moarte
Despre Eminescu cel din lume tras pe roată
Mai găsiţi bucăţi şi astăzi prin ţărâna îngheţată

Despre ce-ar fi vrut acestei vremi să-i fie
Că trecându-vă printr-însa poate-un strop de bucurie
I-aţi aduce dinspre caii ce gonesc intrând în soare
Să-ncercaţi ca Eminescu să vă treceţi fiecare

Despre Eminescu din adâncă simplitate
Nu-i mai căutaţi cusururi e iubire peste toate
Două ţări şi două umbre într-un gest rănit de toamnă
Peste El şi peste Ceilalţi roi de flori să se aştearnă

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, poet divin

Eminescu, poet divin.
Eu azi în faţa lui mă închin,
Căci versul lui sublim
Mi-a schimbat al meu destin.

Scriu acum acest vers frumos
Şi sper ca lumii să-i fie de folos.
Cum a sperat şi el o dată,
Ca poezia lui să nu fie uitată!

Eminescu, poet cu suflet mare.
A scris poezia ca pe o rugăciune
Şi ne-a lăsat-o ca testament la fiecare,
Ca să-o răspândim în lume.

Şi când vedem că luceafărul răsare
În noaptea întunecoasă să nu uităm,
Că Eminescu avut o soartă de zei aleasă,
Ca să scrie o poezie atât de divină şi frumoasă!

poezie de Vladimir Potlog (10 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste vreme - lui Mihai Eminescu

Pe lângă plopii fără soţ,
Când trec seară de seară,
Îmi pun în buzunarul stâng
O floare - albastră, rară,

Iar blânda lună, peste deal
Aşterne umbre fine
Tot repetând iubirii-n şoaptă:
"Rămâi, rămâi la mine!"

Şi dacă stele bat în lac,
Lumina lor mă arde.
Pe lespezi triste de pământ,
Un suflet întins şade...

Adânc, în codrii de aramă
Aud glasu-ţi divin.
Eşti tu oare? Nu eşti tu.
E umbra lui Călin...

Cutreier prin pădurea toată.
Aştept, dar nu mai vine!
Luceafăr blând, nemuritor,
Coboară tu la mine!

Şi umple-mi de lumină viaţa,
Pe deal, seara când lasă
Iubirea să îmbrace-ncet,
A lunii grea mătasă!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu

La zidirea soarelui, se ştie,
Cerul a muncit o veşnicie,
Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu...
Ne-am ales cu domnul Eminescu.
Domnul cel de pasăre măiastră
Domnul ce de nemurirea noastră.

Suntem în cuvânt şi-n toate,
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece.

Mi-l furară, Doamne, adineauri,
Pe înaltul domn cu tot cu lauri.
Mă uscam de dor, în piept cu plânsul,
Nu ştiam că dor mi-era de dânsul,
Nu ştiam că doina mi-o furară
Cu străvechea şi frumoasa ţară.

Am şi eu pe lume parte:
Pot îmbrăţişa măiastra-ţi carte,
Ştiu că frate-mi eşti şi-mi eşti părinte,
Acum nimeni nu mă poate minte
Bine ai venit în casa nostră,
Neamule, tu, floarea mea albastră.

Suntem în cuvânt şi-n toate
Floare de latinitate,
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece!

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu nu mai e la modă deoarece nu mai "dă bine". Explicaţia nu e nici abisală, nici etnopsihologică, ci banal sociologică. Dacă ne gândim că doar cu 20 de ani în urmă Eminescu mai era încă "omul deplin al culturii române" – acum, noţiunile înseşi de "deplin" şi de "cultură" au devenit suspecte din punct de vedere politic –, înţelegem amploarea prăbuşirii cotei lui Eminescu la bursa valorilor proclamate la lumina zilei. În timp ce Caragiale pare a nu avea niciun cusur, de Eminescu am început să ne jenăm. Răsturnarea faţă de perioada interbelică e completă. Pe atunci, Caragiale era suspect, Eminescu era recept; azi, Eminescu a devenit suspect, Caragiale este în mod eminent recept.

Horia-Roman Patapievici în revista Flacăra, nr. 1 (2002)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Ce sfântă icoană, iubirea de mamă!
Ca un Sfânt Dumnezeu,
Chipul tatălui meu.
Şi ce sfântă minune
Un prieten pe lume.
O lumină în noapte
E iubirea de frate.
Şi iubirea de soră
Este blând lampadar,
O scânteie de aur
Pe tărâmul de jar.
Şi ce blândă lumină
Pentru pruncul din pântec,
Viaţa-ţi este deodată
Şi miraj, dar şi cântec.
Dar ce sfântă iubire pentru pruncul născut –
O suflare de viaţă
Într-un pumn de pământ.
Ce creaţii divine!
Dumnezeu e stăpân
Peste toate acestea...
Slavă Lui de acum!
Căci ce sfinte biserici ne-au unit cu Hristot,
Şi în rugi şi-nchinare
Ne-au hrănit voluptos
Cu aleasă credinţă...
Drumul nostru spre cer
Peste crucea purtată,
Este parte din El.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!