Madonă

Psalm

Iubito, cu faţa de mort,
Fecioară uitată în turn,
Plângând în balcon
Cu grai monoton,
Cu suflet taciturn -
În visul meu te port.

Iubito, cu faţa de mort,
Mireasă pe tron,
Cu grai monoton
În visul meu te port.

Iubito, cu faţa de mort,
De geniu trăsnită,
De-a pururi monotonă,
Goală madonă,
De crini prăfuită -
În visul meu te port...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Răstignit de mâini
de către un înger şi-un demon
m-am predat ţie,
Madonă alintătoare a răscolirilor!

Deschideai cu bisturiul ferestre prin mine
şi priveai la cum se desfăşoară o viaţă,
minunându-te cum omul acesta
funcţionează fără arc şi cheiţă,
de parcă ar fi o apă ce tot curge fără ai seca izvorul,
nu acum, nu dintr-o dată,
ci doar ca un oftat de la sfârşitul unei doine.

Îmi mângâiai fruntea,
mă sărutai pe ochi
şi, ameţindu-mă cu parfumul tău de lotus,
şopteai:
"Hai, lasă-i zilei amarul ei.
Urcă în luntrea aceasta,
de pe acest liman

[...] Citeşte tot

poezie de Vasi Cojocaru-Vulcan
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdută mi-este pacea: n-am arme să mă bat

Pierdută mi-este pacea: n-am arme să mă bat,
Şi sper, şi ard, şi-s gheaţă, şi mă cuprinde frica,
Şi-n ceruri zbor şi-n ţărnă zac pururi nemişcat;
La piept strâng lumea-ntreagă şi n-am la piept nimica.

M-a prins într-o-nchisoare făr' de zăvor la poartă;
Nici liber nu mă lasă, nici nu mă-nchide-n ea.
Nu vrea să mă ucidă Amor, nici nu mă iartă,
Nici viu nu mă doreşte, nici chinul nu mi-l ia.

N-am ochi şi văd, şi, fără de limbă, strig la cer;
Vreau moartea să m-ajungă şi-ajutoare cer;
Şi mă urăsc pe mine pe cât mi-i Ea de dragă.

Îmi place că mă doare şi vesel sunt plângând;
De viaţă şi de moarte sunt dezgustat pe rând...
Din vina ta, Madonă, mă chinui viaţa-ntreagă!

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe pentru zăpadă

Mireasă-a brazilor geometrici şi-a brazdelor însămânţate - solemnitate albă, rece, fatală, mută şi divină - tu vii cu graţii de Madonă sau de Fecioară bizantină şi pleci cu gesturi de bacantă, stigmatizată de păcate.

Nu te doreşte-aproape nimeni, deşi te-aşteaptă toţi să vii... Şi frumuseţea ta bizară n-o cântă nimeni decât, poate, îndrăgostiţii de imagini abstracte şi imaculate - cuminţii tăietori de lemne şi nebunaticii copii.

Şi totuşi, când cobori - suspectă, insinuantă şi egală - pe câmp, pe arbori şi pe ape, pe străzi, pe case şi pe noi, tu schimbi în plăsmuiri lunare întreaga pastă de noroi, iar pe Maria din Magdala o-mbraci în peplum de vestală.

Şi-n timp ce toţi, deopotrivă, pigmei şi umiliţi, simţim puterea-ţi magică ce-ngheaţă, distruge, arde şi creează, doar ciorile, sacerdotale te mai insultă şi-ţi pătează - cu ieroglifele lor negre şi stranii - albul unanim.

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, XII, nr. 1 (martie 1920)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor m-a pus ca ţintă de mult săgeţii sale

Amor m-a pus ca ţintă de mult săgeţii sale;
Şi-s ca zăpada-n soare; ca ceara-n foc; şi sunt
Ca norul care fuge pe cer bătut de vânt...
Şi în zadar, Madonă, cer sprijin milei tale.

Din ochii-ţi lovitura porni ucigătoare,
Că nu mi-i leac nici timpul, nici solitarul loc;
Şi numai de la tine purced vânt, soare, foc,
Cari m-au adus în astă nefericită stare.

Obrazul tău mi-i soare; gândirile-s săgeata;
Dorinţa – foc. Cu astfel de arme-Amor e gata
Să-mi ia vederea, să mă aprindă şi străpungă.

Iar îngerescul cântec şi dulcile-ţi cuvinte
Cu gingaşul lor suflu, care m-au scos din minte,
Sunt vântul fără milă ce viaţa mi-o alungă.

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venere şi madonă

Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este,
Lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii,
O! te văd, te-aud, te cuget, tânără şi dulce veste
Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alţi zei.

Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie,
Braţ molatic ca gândirea unui împărat poet,
Tu ai fost divinizarea frumuseţii de femeie,
A femeiei, ce şi astăzi tot frumoasă o revăd.

Rafael, pierdut în visuri ca-ntr-o noapte înstelată,
Sufletu-mbătat de raze şi d-eterne primăveri,
Te-a văzut şi-a visat raiul cu grădini îmbălsămate,
Te-a văzut plutind regină pintre îngerii din cer

Şi-a creat pe pânza goală pe Madona dumnezeie,
Cu diademă de stele, cu surâsul blând, vergin,
Faţa pală-n raze blonde, chip de înger, dar femeie,
Căci femeia-i prototipul îngerilor din senin.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!