Domnului Eminescu

Nimeni n-a ştiut mai bine
Să dea aripi la cuvinte,
Să le-mbrace-n armonie,
Să le facă-n veci să cânte.
Razele din alba lună
Tu le-ai tors ameţitor,
Suspinat-ai împreună
Cu luceferi la izvor.
Într-un cuib de turturele
Ai furat un pui de somn,
Ai zburat până la stele,
Tu ai fost şi prinţ şi domn.
Şi cu lira-nflăcărată,
Într-un cânt sfâşietor,
Ai cuprins în poezie
Plop stingher, tremurător.
Şi iubirea ai slăvit-o,
Ai simţit al ei fior,
Tu ai plâns la braţ cu teiul
Şi cu lacu-ai plâns de dor.
Ai divinizat femeia
Şi i-ai pus în suflet foc,
Preschimbând-o în regină,
Iar tu - rob făr'de noroc.
Şi-ai zvârlit asupra ei
Vălul alb de poezie,
Ai făcut din ea o sfântă
Şi din zâmbet simfonie.
I-ai urzit cununi de raze,
Ai creat dintr-o femeie
Înger blând pierdut în basme,
O "Madonă dumnezee".

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Votează! | Copiază!