Alpi

La adăpost în Alpi – douăzeci de ani mai târziu

Răsuflarea tatei aminteşte de ecoul dintr-o peşteră
cu stalactite de pe care cad stropi.

Mama doarme, iar în visele ei
se-întâmplă tot ce-i mai rău – iarăşi.

Ne înconjoară munţi care estompează
conturul unor timpuri mai tinere, numele

locurilor unde ne-am spus la revedere
şi unde ne vom spune – iarăşi – la revedere.

Ei stau întinşi în pat, ascultând îngrijoraţi
sunetele unei ninsori de departe.

poezie de Kapka Kassabova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg pe cai

Amurg pe cai cu seri de fum, subţire
Cu galben de câmpie descântată
Prin care ştii c-ai mai trecut odată
Şi o desprinzi acum din amintire

Halucinează bălţi de nuferi albi
Din care ursitoare ies bizare
Ni s-au închis ieşirile la mare
Zăpezile cad roată peste Alpi;

Se cerne seara pe lambriuri joase
O dublă confruntare ne pândeşte
Din menghina ursitei ca un cleşte
Suav teroarea ne-a pătruns în oase

O sevă dulce timpuriu se lasă
Pe ochii adormiţi pe jumătate
Se-aude vag un clopot care bate
Şi cad vrăjiţi în somnul de melasă.

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

(C) «Nefărtatul, văzând că Dumnezeu este "scufundat în profundul somn" şi dorind nespus de mult să devină singurul stăpân al turtei-Pământ, se hotărăşte să-l înece, împingându-l în hăurile Apelor Primordiale. Dumnezeu era greu de dezlipit de recenta-i creaţie, Pământul, "turta" de la axis mundi ; şi Nefărtatul Îi rostogoleşte corpul, mai întâi într-o direcţie, dar constată că Pământul de sub Atoatecreator se întinde / măreşte, ceea ce se petrece şi la rotirea-i în celelalte direcţii. Apele Primordiale sunt acoperite aproape în întregime – ceea ce le face să geamă / urle şi să trezească pe Dumnezeu din profundul somn postgenezic. Văzând cum stau treburile, Dumnezeu prinde Pământul de margini, îl turteşte, făcând să răsară munţii şi apele: Alpi, Carpaţi, Himalaye, bălţi, fluvii, lacuri, mări, râuri, pâraie etc.» ‒ (33) / 30 iunie 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre croite stihuri inspirate despre elementul Pământ» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 206 sq.).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" printre croite stihuri inspirate despre elementul Pământ» (30 iunie 2022)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşeam pe punte

Ieşeam pe punte, un cântăreţ celebru
Tocmai sărise în valuri, lume, ţipete,
Rechinii se zvârcoleau lacomi, marea
Cânta cu aceeaşi voce, lângă mine, prinţesa X
Leşină în braţele mele, Doamne, ce noapte
De dragoste, ce amintiri, doar Chaplin
mă poate-nţelege. Prea scurt preludiul,
dirijorul îşi rupse în dinţi bagheta, o înghiţi,
ce mai, o chintesenţă a ruşinii, nimicul
nesecatei taine, Homer nu a fost şi noi
tot îl citim, eu încercam să aprind un foc
cu frunze umede, moarte, am încercat
să aduc dragoste acolo unde nu a existat nimic,
ce ne pasă de focul vecinului?
Avem treburi cu fiscul, cu trupul nostru,
Cu abaterile de la morală, fumăm din ignoranţă
Sau din eroism, acest poem este pentru câinele
Ce m-a descoperit în Alpi,
anonimii scriu cele mai bune poeme,
să mori asemenea unei ciocârlii,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tehnologiile care au cele mai profunde efecte asupra vieţii umane sunt de obicei simple. Un exemplu bun de tehnologie simplă cu consecinţe istorice importante este fânul. Nimeni nu ştie cine a inventat fânul - ideea de a tăia iarba toamna şi de a o stoca în cantităţi suficient de mari pentru a menţine caii şi vacile în viaţă în timpul iernii. Tot ceea ce ştim este că tehnologia fânului a fost necunoscută în imperiul Roman, dar a fost cunoscută în orice sat în Europa medievală. Ca multe alte tehnologii vital de importante, fânul a apărut în Evul Mediu Întunecat. Conform Teoriei pe baza Fânului a Istoriei, invenţia fânului a fost evenimentul decisiv care a mutat centrul de greutate al civilizaţiei urbane din bazinul Mării Mediterane spre Europa de Nord şi de Vest. Imperiul Roman nu avea nevoie de fân fiindcă în climatul mediteran creşte destulă iarbă pentru ca animalele să pască şi iarna. La Nord de Alpi însă, oraşele mari, dependente de cai şi de boi ca forţă motrice, nu puteau exista fără fân. Aşadar, fânul este acela care a permis creşterea populaţiilor şi înflorirea civilizaţiei între pădurile Europei de Nord. Fânul a mutat măreţia Romei la Paris şi Londra, iar mai târziu la Berlin şi Moscova şi New York.

citat din Freeman Dyson
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am visat că eram Dumnezeu

Doamne, iartă-mă, am visat că eram Tu,
Mi s-a spus, vai, ce bătrân eşti,
Avem un loc în azil, avem şi pamperşi
Pe potrivă, nu este nimic că nu prea judeci,
Primim şi proşti, doar să fie cuminţi,
Să nu sară la femei cu fund mic,
Nici la marii noştri creatori,
Citesc versurile unei poete sexiste,
Sex, sex, plex plesnise,
Coapse, sinapse, gândeşte prin
centrii nervoşi şi prin vagin,
Pentru iubire e bine, e bună,
E brună, o însoţeşte un guard
Ceva între brad şi bulevard,
Între un vierme gigant, genuin,
Mult sânge rău îmi făcură, din plin,
Cântă, zeiţă, mânia ce-aprinse
pe-Ahil Peleianul, mânia mă prinse,
Un an flămând, un râu Cocor,
Pasiunile adânc mă dor,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă moartea nu-i sfârşitul

Dacă moartea nu-i sfârşitul, aş vrea să ştiu ce este.
Noi pentru eternitate nu existăm,
exceptând clipa de acum.
În pelerina mea de detectiv, m-am căţărat pe coama acoperişului,
apoi, am făcut un pas în spate
şi-am aprins un chibrit, să-mi luminez viaţa;
în timp ce ardea, s-a pierdut în întuneric,
neluminând nimic, doar pe ea însuşi.

Mi-am văzut viaţa căzând şi m-am gândit:
Well, pupă-n fund toată ştiinţa mea-într-ale fizicii!
Timpul s-a consumat – sau nu există,
Dar ştiu un lucru:
Viaţa trece prin noi cum trece lama
bambusului în creştere prin prizonierul prăbuşit în poiană –
ne intră prin sânge, prin capul care ţipă de durere.
Viaţa este ceea ce li s-a întâmplat deja celor morţi.
Nu existăm pentru totdeauna,
ci doar acum.
Viaţa trece prin noi precum raza

[...] Citeşte tot

poezie de Robin Hitchcock, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă moartea nu-i sfârşitul

Dacă moartea nu-i sfârşitul, aş vrea să ştiu ce este.
Noi pentru eternitate nu existăm,
exceptând clipa de acum.
În pelerina mea de detectiv, m-am căţărat pe coama acoperişului,
apoi, am făcut un pas în spate
şi-am aprins un chibrit, să-mi luminez viaţa;
în timp ce ardea, s-a pierdut în întuneric,
neluminând nimic, doar pe ea însuşi.

Mi-am văzut viaţa căzând şi m-am gândit:
Well, pupă-n fund toată ştiinţa mea-într-ale fizicii!
Timpul s-a consumat – sau nu există,
Dar ştiu un lucru:
Viaţa trece prin noi cum trece lama
bambusului în creştere prin prizonierul prăbuşit în poiană –
ne intră prin sânge, prin capul care ţipă de durere.
Viaţa este ceea ce li s-a întâmplat deja celor morţi.
Nu existăm pentru totdeauna,
ci doar acum.
Viaţa trece prin noi precum raza

[...] Citeşte tot

poezie de Robin Hitchcock, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am visat că eram Dumnezeu

Doamne, iartă-mă, am visat că eram Tu,
Mi s-a spus, vai, ce bătrân eşti,
Avem un loc în azil, avem şi pamperşi
Pe potrivă, nu este nimic că nu prea judeci,
Primim şi proşti, doar să fie cuminţi,
Să nu sară la femei cu fund mic,
Nici la marii noştri creatori,
Citesc versurile unei poete sexiste,
Sex, sex, plex plesnise,
Coapse, sinapse, gândeşte prin
centrii nervoşi şi prin vagin,
Pentru iubire e bine, e bună,
E brună, o însoţeşte un guard
Ceva între brad şi bulevard,
Între un vierme gigant, genuin,
Mult sânge rău îmi făcură, din plin,
Cântă, zeiţă, mânia ce-aprinse
pe-Ahil Peleianul, mânia mă prinse,
Un an flămând, un râu Cocor,
Pasiunile adânc mă dor,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XVI

Eram şi de-unde-acum s-aude bine
căzând ăst râu cum sună-ntr-alt ponor
ca zumzetul ce-l face-un roi de-albine.

Când iată-n goană trei, cu-acelaşi zor,
s-au rupt, fugind în pâlc de-o ceată care
trecea prin ploaia asprei cazne-a lor.

Veneau spre noi toţi trei cu strigăt mare:
– "Ia stai, tu cel ce după haina lui
din urbea noastră cea coruptă pare!"

O, ce de răni pe trupul lor văzui
şi proaspete şi vechi arsuri şi-urgie,
încât mă-ncrâncen chiar şi-acum când spui.

La glasul lor s-opri Virgil, iar mie
mi-a zis apoi: – "S-aştepţi pe-aceştia trei,
şi-i demn s-arăţi cu dânşii curtenie.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!