Poezii despre ziua mortilor, pagina 2

Altă filă de poveste

western o trec pe hârtie
cu pana de vultur pleşuv
înmuiată în sânge de apaş
întins spre prag lângă colţii
ursului grizzly ucis de pumnal
şi soarele bate-n geam
anunţând ploaia ascuţită
de săgeţi venite de pe deal
trecute prin cactuşii rar înfloriţi
gloanţele răsună surd şi răguşit
pe drumul prăfos bat tam
tamul caii aproape sălbatici
pistolul trece în lumea morţilor
pe john pe douglas sau pe jack
cel gras cât zece va zace
în mormântul alb din capătul
satului aproape părăsit
puşca-i scapă de lepră şi războaie
pe bruce şi celsor cel cu pătura pe el
un gringo mai puţin pe lume

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi şi următoarele:

Poem

Închid ochii. Vom trece prin stepa
Ocârmuită de regele morţilor.
În depărtarea mahrămilor grele de fir
Scrâşneşte lupul încătuşat.

Unde să mân? Hanul e îngheţat.
Şi sună argintul pe crengi, şi sună colinde,
Şi noi pribegim într-o mare tăcere
Până unde sfârşesc limpezimile.

Ehei! N-aţi rătăcit voi, cai adăpaţi cu rachiu?
Nu-i sania vis şi noaptea nu-i fum?
Clopoţei. Clopoţei. Clopoţei.

Tot vifor, zăpadă, tot crengi închircite pe drum.
Tot râde şfichiul zurliu.
Ce vrăbii zglobii de metal! Ce sunet de chei!

O ciută şovăită umblă pe furiş.
Pădurile sună, aerul sună.

[...] Citeşte tot

poezie de George Meniuc (1939)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi şi următoarele:

Acesta nu este un poem de dragoste

Nu e descătuşarea unei iubiri,
uşurarea pe care moartea o dă uneori,
risipa de energie pentru lucruri mici
cuvintele pe care nu le aştepţi dar vin oricum
când nu mai contează
şi nu te mai ating.
Acesta nu este un poem de dragoste,
dragostea rabdă toate, urcă pe umerii rugăciunii,
înalţă copilăriei zmeie din nisip.
Nu ştiu să iubesc. Nu ştiu să nu iubesc.
Uit să te uit şi nu uit umbrele pe care ochii tăi le aruncă peste bord
odată cu năframa roşie a înserării
când toate dor şi nu mă doare
să te văd ţintuit în lume când lumea e o corabie fără vâsle
să botezi neştiutele poeme după tine
dar să te lepezi de oameni,
de nimicurile lor,
de pământul de sub tălpile mele.
Nu dau bani flămânzilor din suflet
nu hrănesc gura anilor seci