+urme +pe +zapada

Pentru cel care-a plecat...

Nori de plumb ca nişte ziduri între Soare şi Pământ
Au întunecat văzduhul şi apasă peste sat,
Clopotele bat prelung, sparg tăcerea de mormânt,
Ca un geamăt de durere pentru cel care-a plecat....

Norii s-au pornit să plângă ca-ntr-un cor de maici jelind,
Lacrimi reci se scurg pe cruce spălând omul de păcat,
Gerul face din stropi stele pentru seara de colind
Şi se lasă întuneric peste cel care-a plecat...

Dans de fluturi parcă-s fulgii în lumina unui bec
Şi se-aştern peste morminte mici cristale de agat
Lasă urme pe zăpadă paşii care îl petrec
Şi bat clopotele-n turlă pentru cel care-a plecat...

Numele înscris pe cruce va mai dăinui un timp
Să se întrebe trecătorii cine-a fost şi ce-a lăsat
Şi vor trece ani în şir, anotimp după anotimp,
Să aştearnă încet uitarea peste cel care-a plecat...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infectat cu iubire

un om, alţi oameni
şi umbrele lor
vorbind prin semne
despre distanţele
ce ne separă
desăvârşind absenţa

o durere, alte dureri
şi piroanele-înfipte
în inima împietrită de spaimă
pe care sufletul se caţără
pentru a ajunge
la Dumnezeu

o moarte, alte morţi
şi toate lacrimile
scurgându-se tăcute
sub o mie şi una
de măşti părăsite
de speranţe şi vise

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din premieră (3 aprilie 2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eden

Şi... pentru că trebuia să porţi un nume,
te-ai numit ÎNGER.
Aluneci încet prin gândurile mele
clădind castele
ireal de reale,
fierbinţi de urma trupurilor
vibrând sub zapada iubirii
ce arde în noi,
albă
ca păsările
toamnelor noastre.

Şi... pentru că trebuia să porţi un nume,
te-ai numit BĂRBAT.
Tu strângi în braţe eterul
în care nu exist decât eu.
Mă dezbraci de taine
ca pe o salcie despletită
la malul unei ape izvorând
de departe,

[...] Citeşte tot

poezie de Lelia Mossora (20 mai 2003)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!

urme

tăiam din lumini rădăcini
ne sprijineam privirea de zimţii cerului
ne jucam cu troica prin zăpada zăpadă
alergând prin troieni
prin nămeţi
rostogolindu-ne
doi paşi şi-ncă doi
până la furgoanele copilăriei

n-am fost niciodată gata

mi-a luat palmele
mi le-a aşezat pe obraji
pe frunte
ca o urmă de sanie

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crima din Şoseaua Ştefan cel Mare

ieşisem de la scala sufocat de stele, năclăit de stele
muşcat de păienjenii galbeni stelari
era toată bolta stea langa stea
şi stanioluri, cioburi, celuloide şi peruzea
zornăiau, pâlpâiau, era atât de scântâietoare zăpada
încat nu mai puteai să mai ştii care sunt stelele şi care e strada.
la fondul plastic, spre romană, stelele din ce în ce mai apoase,
microbi transparenti, cu protoplasmele de matase
se-mpiedicau de vitrine, se xeroxau pe capote
se ştampilau pe feţele costoboce, cumane şi vizigote,
fete fantastice de pietoni.
era întuneric plombat cu neon.
eram azuriu, ameţit.

- pardon, nu ştiţi cât e ceasul? vă rog frumos!
în jur, pustiu, case şi garduri.
palide strângeri de inima. echipament sportiv, stilouri şi ceasuri.
nelinişti, extaze, iar străzile - râme, cobre, năpârci.
cine putea să întrebe?
cine mi-a pus drugi de gheaţă pe ochi? tu eşti, bebe?

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento mori (Panorama deşertăciunilor)

Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopţii întunerec - înstelatul rege maur ­-
Lasă norii lui molateci înfoiaţi în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.

Mergi, tu, luntre-a vieţii mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde şi cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viaţa s-o-ntocmeşti, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!