Pentru cel care-a plecat...

Nori de plumb ca nişte ziduri între Soare şi Pământ
Au întunecat văzduhul şi apasă peste sat,
Clopotele bat prelung, sparg tăcerea de mormânt,
Ca un geamăt de durere pentru cel care-a plecat....

Norii s-au pornit să plângă ca-ntr-un cor de maici jelind,
Lacrimi reci se scurg pe cruce spălând omul de păcat,
Gerul face din stropi stele pentru seara de colind
Şi se lasă întuneric peste cel care-a plecat...

Dans de fluturi parcă-s fulgii în lumina unui bec
Şi se-aştern peste morminte mici cristale de agat
Lasă urme pe zăpadă paşii care îl petrec
Şi bat clopotele-n turlă pentru cel care-a plecat...

Numele înscris pe cruce va mai dăinui un timp
Să se întrebe trecătorii cine-a fost şi ce-a lăsat
Şi vor trece ani în şir, anotimp după anotimp,
Să aştearnă încet uitarea peste cel care-a plecat...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile ce-am vărsat
după cel care-a plecat,
înapoi, nu mi l-au dat.
În zadar am lăcrimat.

catren de Dumitru Delcă (23 februarie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie de sfârşit...

Bogdaproste şade că să vină
Întuneric peste zi lumină
Lună peste soare arzător
Ce mai pleacă lumea în decor...

Stele peste razele rebele
Ultimă suflare peste cele
Ce adânc se-întunecă şi zbor
Infinit lipsit de viitor...

Norii peste cer cer înseninat
Licărire cu.... ultimul plecat
Plâng şi se revarsă-n voia lor
Lacrimi în amonte de izvor...

Ceaţă peste limpezirea-n zare
Fumul de tămâie lumânare
Ce frumos aduse-s din topor
Între verbul a trăi şi mor!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea acasă

În sunetul roţilor vechiului tren
ce lasă în urmă al dalelor chin,
priveşti, visătoare, spre cerul senin,
iar drumul îţi pare desprins din Eden.

Departe, prin nori, amintiri de demult
apar şi se pierd, dar se deapănă-n şir,
aduse din timpul în care, ca bir,
mai lasă din cele păstrate prea mult.

Schiţezi câte-un zâmbet la cele ce-au fost
trăite frumos într-o vreme când tu
credeai că iubirea nu-şi are un rost.

Atunci, ai plecat într-o lume ce nu
ştiai că e dură cu tine şi cu
cel care-a ales al rămânerii cost.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa e viaţa la stână

Se-adună norii grămadă
Peste sat şi peste stână,
Pufoşi, albi, ca de zăpadă,
Nu prevestesc o zi bună.

Se-apleacă crengile în pom,
Frunzele încep să plângă,
Sub streaşină stă un om
Cu crucea în mâna stângă.

Cerul fulgeră şi tună.
Parcă nu e zi, e noapte.
Se porneşte o furtună
Care seamănă a moarte.

Vântul smulge-acoperişul,
Culcă la pământ copacii,
In ploaie zbiară viţeluşul
Şi-i pitit sub burta vacii.

Grindina loveşte câinii,
Măgarii sunt nişte statui,
Adunate-n ţarcul stânii
Mioarele parcă-s momâi.

De sub streaşină, ciobanul
Se roagă cu crucea-n mână,
Să nu-i omoare cârlanul
Care-a plecat de la stână.

S-a speriat rău de tot
Când a început potopul.
A plecat cu ham cu tot.
Ca trenu-i era galopul.

Când ploaia-ncet s-a potolit
Şi cerul s-a mai luminat,
Cârlanul, singur a venit
La stâna de lângă sat.

Oile ies la păşune
Pe pajiştea înviorată.
Câinii-au grijă să le-adune
Cu măgarii laolaltă.

Parcă nimic nu s-a-ntâmplat.
Viaţa curge înainte.
Muntele s-a luminat,
Soarele e mai fierbinte.

În sat munca iar porneşte,
Oamenii repară casa,
Pe copii i-adăposteşte
Şi-apoi le aşează masa.

Aşa e viaţa la ţară.
Mai aspră câteodată.
O trăim din iarnă-n vară,
Cu bune-rele, laolaltă.

poezie de Dumitru Delcă (26 aprilie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş iubi

aş iubi dacă-aş putea
fără ani a număra
dar ninsorile-au venit
peste ploile de-argint

rece-i zidul de la casă
întunericul se lasă
ascunzând de ochii mei
soarele care-a fost ieri

şi aud plângând în noapte
clopotele de departe
tânguindu-se-n poieni
de la schitul din Văleni

aş iubi dacă-aş putea
iarna-n vară de-aş schimba
da-i târziu şi ninge azi
peste mine... peste brazi

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bat clopotele

Bat clopotele-n turlă, bat:
— Creştini, Cristos a înviat!
Şi toate cântă-n limba lor
Pe-al nostru scump Mântuitor...
Bat clopotele, bat şi azi,
Răsună fără de răgaz:
— Cât vrei să stărui în păcat
Tu, suflet frânt, nemângâiat,
Tu, inimă cu greu zăvor,
Tu, ochi aprins, tu, sâlnic dor,
Tu, gând de patimi lănţuit?
Isus pe cruce a murit
Să capeţi aripi, nu să cazi...

Bat clopotele, bat şi azi:
— Trezeşte-te, trezeşte-te,
Prin Domnul înnoieşte-te,
Înalţă-ţi fruntea visului
Spre poarta Paradisului,
Spre-mpărăţia Harului,
Asemenea tâlharului,
Spre-mpărăţia Cerului,
Asemeni temnicerului, —
Înalţă-te, înalţă-te,
Îmbracă-te, încalţă-te,
Şi hai să-ncepem fuga, hai
Spre mult făgăduitul Rai...

Căci clopotele-n turlă bat:
— Cristos din morţi a înviat!

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă amurgul peste sat

Se lasă amurgul peste sat,
Peste păduri, câmpii, izvoare.
Satul pare un colţ de rai,
Unde veşnic soarele răsare.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste casa părintească.
Bătrâna mamă stă cu Dumnezeu la sfat
Şi cu ochii la fereastră.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste salcâmi şi tei în floare.
Apare un ţăran pe o cărare,
Părând că duce soarele-n spinare.
Se lasă amurgul peste satul meu natal,
Peste câmpii şi turme de mioare.
Apare luna după deal.
Frumoasă ca o fată mare.

poezie de Vladimir Potlog (21 iunie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel în burg

Se lasă seara peste burg,
Răsună clopotele-n turle,
Măsoară zilele ce curg
În sacul vremii ce se umple.

Din foişoare, cu vechi surle
Oştenii la vestiri recurg;
Se lasă seara peste burg,
Răsună clopotele-n turle.

În zorii zilei şi-n amurg
Sfinţenie este şi în gherle,
Căci a venit un demiurg,
Ca să prefacă piatra-n perle,
Se lasă seara peste burg.

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ne tropoteşte-n suflet dorul, liber,
Precum sălbatici caii peste câmpuri
Şi fluierul străbun doinind în sânge -
Vlăstarele ni le tresaltă-n sâmburi...

Că rădăcini de aripă, în glie
Se-nfig adânc, în inimă de sat,
Ca să trezească-un pui de Românie
În fiecare fiu care-a plecat...

Ni s-au lipit potecile de talpă
Când ridicarăm zborul din noroi.
Să dea, din lutul lor, în vise muguri,
Să nu uităm cumva drumu-napoi.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

False suveniruri - I

Un gol fertil se surpă-n mine
Iluzii ard fără de păcat
Martire gânduri mint păcat:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Suveniruiri rămân încă-n sipet
Metaforele-n lire înalte tac
Îngerii din ceruri plâng şi înţeleg
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Adâncuri de ceruri vii divine
Întorc aripile în zborul scindat
Mă-ntreb cine sunt eu fără tine:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Mă uit la inelele de rouă-n care
Un anotimp captiv mai este căutat
Când arde aurul petale de-ntrebare:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Şi, vezi o picătură de sânge curge
Rubinul vieţii pare în noi iar înstelat
Cu timpul regăsirii ce-n amurg e:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cine bat clopotele

Nici un om nu-i un ostrov stingher
şi de sine stătător;

fiecare om este o bucăţică din continent,
o parte din întregul cel de căpetenie;

dacă marea cu valurile îi smulge un bulgăre,
Europa e împuţinată,

cum ar fi orice petic de pământ sau moşia ta,
ori a prietenilor tăi;

cu moartea fiecărui om mă simt mai sărac şi mai singur,
pentru că sunt inclus în Omenire;

şi de aceea nu trimite pe nimeni şi niciodată
să întrebe pentru cine bat clopotele –
pentru tine bat.

poezie clasică de John Donne, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cine bat clopotele

Nici un om nu-i un ostrov stingher
şi de sine stătător;

fiecare om este o bucăţică din continent,
o parte din întregul cel de căpetenie;

dacă marea cu valurile îi smulge un bulgăre,
Europa e împuţinată,

cum ar fi orice petic de pământ sau moşia ta,
ori a prietenilor tăi;

cu moartea fiecărui om mă simt mai sărac şi mai singur,
pentru că sunt inclus în Omenire;

şi de aceea nu trimite pe nimeni şi niciodată
să întrebe pentru cine bat clopotele –
pentru tine bat.

poezie de Johne Donne din Rugăciuni pentru situaţii imediate, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă peste toamnă...

au venit norii să-şi scuture nămeaţa,
să-şi scuture albeaţa pe toată dimineaţa,
e iarnă, iarnă, e iarna pe afară
şi este iarăşi frig şi este dor de vară

sunt pomii fără frunze, sunt florile nu sunt
şi bate vântul rece şi rece e pământ
şi undeva sub streşini, stau păsări ce-au rămas,
să-nfrunte gerul iernii, gândind la timpul ars

se scutură din ceruri, stropi albi şi îngheţaţi,
atât de mulţi deodată, atât de dezbrăcaţi.
se-aşează peste locuri, s-ascundă din culori,
culorile de toamnă, din frunze şi noroi

se prinde alb pe zare, pe drumuri şi poteci
şi chiar pe felinare, să lumineze reci,
în bălţile de gheaţă, ferestre pe pământ,
ce se deschid crăpate, calcate sub carâmb

e iarnă, iarnă iarăşi, e iarna care-a fost,
întoarsă din plimbarea, pe unde-a fost cu rost,
întoarsă să răzbune, căldurile de ieri,
din verdele de vară, din toamnă adieri

e timpul într-o joacă, e timp de lunecuş,
copii se strâng grămadă, se strâng la săniuş,
fac oameni de zăpadă, mai mari, mai mici, mai mulţi,
e iarnă peste toamnă, se-ntinde până-n munţi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea mării

În liniştea nopţii de toamnă
Aud vocea mării în lagună,
În liniştea nopţii de toamnă
Parc-ar vrea să-mi spună:
Ale mele-s vânturile de deasupra,
Ale mele-s peşterile de dedesupt
Ai mei sunt morţii de ieri
Şi morţii de demult!

Şi mă gândesc la flota** care-a plecat
Din Gloucester pe-o vreme minunată,
Mă gândesc la flota care-a plecat
Şi care nu s-a mai întors niciodată!
Ai mei sunt ochii plini de lacrimi,
Iar sufletu,-mi împietrit de jale,-i mut:
Parcă toate s-au întâmplat mai ieri,
Dar s-au întâmplat demult, demult!

** Pescuitul în arealul Georges Bank a fost mereu o activitate periculoasă.
În anul 1879 şi-au pierdut vieţile pe mare 249 de pescari în zona Gloucester-Cape Ann,
iar o flotă de 14 nave de pescuit a dispărut numai în luna februarie a aceluiaşi an nefast.

poezie de Thomas Bailey Aldrich, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire în alb

Mă trezesc în noapte
în nelinişte albă
mama plângea-n icoană,
lumina din geam părea o salbă.

Ninge şi ninge lacrimi de gheaţă
peste pădure, peste sat
îl văd pe tata coborând în etern
clopote în dungă bat şi bat.

Ninge şi ninge peste viaţă
mă plimb haotic în gând,
aievea te zăresc iubire în alb
rezemându-mi capul la sânul tău blând.

Miroase a zăpadă, gerul trozneşte-n tăcere
sub straturi albe aud iarba plângând,
aud haite de lupi chemând depărtarea
şi adorm târziu în noapte cu tine în gând.

Iubito, fă-mi loc în aşternutul alb,
să simt plăcerea trupului tău,
să uit de mine şi trista-mi povară,
risipindu-mi clipa din ceasul cel rău.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A pogorât un Duh

Pe frunze de plumb cobor peste sat,
Drumuri uitate la geamuri ne bat.

Cumpăna-n cruce tresare-n fior,
Glasuri de clopot se nasc din izvor

Stele de nea se adună-n ogradă.
Tata, desculţ, se roagă-n zăpadă.

Făcliile veghează pe la porţi,
Bătrânii-mpart colivă pentru morţi.

Miroase a tămâie-n văzduh,
Din cer sfinţit a pogorât un Duh.

poezie de Sorin George Vidoe din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La loc cu verdeaţă

[priceasnă]

Trec în zbor nori
spre alte zări
şi anii-n şirag
duc cu ei ce e drag.

Geme pe pămant
prelung jalnic cânt –
e-n zadar chemat
sufletul plecat.

E-n zadar chemat
omul răposat
ce-a fost pe pămant…
acum e-n mormânt.

Cei rămaşi în urmă:
frate, soră, mumă,
vor veni la rând,
vor veni curand.

Plânge cu amar
pleopa în zadar,
ochiul tulburat,
pentru cel plecat.

– Sufleţelul meu,
plânsu-mi este greu,
lacrimile mele
vor seca şi ele.

Vor seca de ape,
vor fi scurse-n noapte...
Cerule, cât rabzi
pe pâmat să cazi!

– Nu mă mai jeliţi,
fraţii mei iubiţi,
căci eu am în cer
dulcele năier.

Nu vă întristaţi,
iubiţii mei fraţi,
căci, în ceruri sus,
îl am pe Iisus.

Am pe Născătoarea,
pe Apăratoarea,
Maica bucuriei,
Maica veşniciei.

Şi mai am un Tată
Ce-n ruga curată
Îl numim cu dor
Atotţiitor.

Şi mai am in dar
sfinţi din sinaxar,
care mijlocesc
şi mă pomenesc.

Mai am bune fapte
de Domnul lucrate
şi m-am spovedit,
m-am impărtăşit.

Şi n-am întinat
casa unde-am stat,
lucrul cel oprit
eu nu l-am poftit.

Şi daca am poftit
lucrul cel oprit,
am fost dezlegat
de al meu păcat.

Mai am o credinţă
ca o biruinţă,
că voi fi mereu
cu-al meu Dumnezeu.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn

Ce să mai aştepţi omule, ce
să îţi spună guvernanţii că e bine
vezi şi tu că aur în buget nu e
sau se duce pe la cine ştie cine...
ce aştepţi, să îţi moară văzul de foame
aşteptând bogăţii şi căldură şi grâu?
paradisul este veşnic peste coame
între timp calul îţi mănâncă din frâu...
du-te, omule, şi seamănă ogorul
chiar nu vezi că zeii sunt cu faţa la zid,
oile se droghează, uitate de păstorul
care-a plecat să se înscrie în partid?!...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

Se lasă înserarea peste sat
Când soarele se-ascunde lunecând
Sub norul plumburiu- întunecat
Şi ultimele raze se ascund

Pe-amurgul cu nuanţe violet
Se-nşiră siluete cenuşii
Şi cerul pare ca pe-un şevalet
Pictură cu fundaluri stacojii

În zbor bezmetic trece-un liliac
Cu fluturii de noapte, în zig-zag,
Şi mii de greieri îmbrăcaţi în frac
Îşi dau concertul pe al nopţii prag

Răsună-un cor de broaşte pe pârâu
Când vălul negru cade peste sat
Şi umbrele scăpate ca din frâu
Aleargă spre amurgu-ntunecat.....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Act in scenele vietii

Este pustiu în cer, în mări şi între noi
Este prea linişte în noi şi printre ploi.
Singurătatea, liniştea şi-obscurul
Răsună mut, de parcă ia naştere fumul.

Lumina nu mai e. A plecat cu gândurile.
A strâns între raze toate iubirile.
Un om enigmatic, sărac de simţiri
Îşi lasă o urmă, un pas, plin de-amintiri.

Ce inimă? sau ce-nfinitate de goliciune pură
Care-a şters totul, lăsând azi, nimicul singur, prin natură.
De mână cu umbra neconturată-a-uitării,
Plecând, înspre timp, călcând peste toate legile firii.

Şi-acum, undeva-n secunda prezentului pas,
Uit, nu trăiesc şi totul…totul îl las!
Nu ştiu cuvântul, replica sau rolul
Am pierdut scena, viaţa, rămânând doar ecoul…

poezie de Mihaela Zahari
Adăugat de Ella
Comentează! | Votează! | Copiază!