+steaua +ta

Ut pictura poesis

Să vezi ce poţi să vezi doar cu genunchiul
aproape c-aş avea păreri
să dorm cum doarme-n sine o tăcere doar mişcându-l
aproape că-aş crede-n învieri
să mergi la valea văii cum Canopus,
steaua cea galbenă şi fixă
mai că aş scrie vreun opus
mai că aş zgâria vreo obeliscă
un ţip în fruntea nimănui nesângeros
pe nici un fel de frunte şi de cruce
stau singur şi nevorbitor şi somnoros
şi n-aş pleca dar tot m-aş duce

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eseu erotic

I
N-am văzut în vin decât ceaţă tragică
Când am fost deplin despărţit de tine
Astăzi îmi închin suferinţa-mi magică
Stelei senine.

II
Tot ce-a fost ieri slobod să lunece
Steaua mea pe cer astăzi s-a stins
Doamne, ce să cer tristului învins
Să nu se întunece?

III
Tremură lungi lacuri de taină şi nuferi,
Iar mă ajungi printre perdelele ceţilor
Iar mă străpungi, iar te-au făcut să mai suferi
Fiii ereţilor...

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oră fără tine

Oră năruită-n văzduhuri. Oră
lăsând o urmă arsă pe cadrane,
peste nisipul umbrei mele stinsă,
ca luna peste caravane...

Oră sfâşiată de stele-n cădere,
oră goală de culori, ciutură spartă,
turn ameţit de ploi, rostogolite de lespezi,
pădure moartă!

...Când te întorci, ora se cuibăreşte
în ceasornicul de lemn, ca-ntr-o casă de ţară,
lumina se retrage-n petale,
iar stelele se înapoiază, într-o cădere spre cer,
lângă steaua polară...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basm

Curgea ca plânsul umbra de sub frunză
înrăcorind soldaţii morţi.
Stă steaua lună mult lehuză
fără de nopţi.
Ah, îmi murise calul sub genunchi,
în raze mă proptisem să nu cad, -
un unghi de stea, numai un unghi
mă adormea.
Şi mi-am fost pus ochiul deschis
pe piatra colţuroasă.
În viaţa mea n-avui
nici vis şi nici secundă sângeroasă.
M-au tăvălit pe alb
şi m-au scuipat,
un cal m-ar fi iubit şi tată.
Ah, doamne, eu sunt împărat
ce-a fost odată
ca şi niciodată.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti ca şi o stea îndepărtată

Tu eşti ca şi o stea îndepărtată,
Ce străluceşte făr᾽ să dea căldură,
E frumuseţe fără de măsură,
Dar nu încălzeşte-un suflet vreodată.

Te tot privesc de fiecare dată
Cu dragoste, iar uneori cu ură,
Căci vraja ta doar liniştea mi-o fură
Şi nu mi se întoarce niciodată.

Eşti steaua care-n veci lumini trimite,
De mii de ani să-ajungă pân-la mine,
Prin spaţii întinse şi nebănuite,

Ca depărtarea cumva să ne-aline,
În urma ei, doar veacuri risipite,
Ca şi-ale mele gânduri către tine!

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflux

Amarele, profundele tăceri
Au ucis ziua de ieri.
Steaua, victoria, dragostea mea
Cine le fură, cine le bea?

Ah, aprindeţi corabia.
Frângeţi catargul şi sabia,
Ne-ameninţă tot mai nebun
Nebiruitul, măreţul taifun.

Universul e văduv de bucurii.
Plecară cele din urmă copilării,
Cele din urmă poveşti.
Nici lămâiţa nu mai e la fereşti.

Pentru ce să cutremurăm ţărâna
Dacă ne putrezeşte mâna!
Pentru ce se invocăm cerul
Dacă nu ne aude misterul!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti tu!

Te recunosc:
ziua aceasta însorită
este surâsul tău
care prevesteşte primăvara!

Nu-i chip să mă amăgeşti:
Tu eşti steaua polară!
Stai neclintită
în inima mea.

Te recunosc după cum sclipeşti
prin norii de sticlă
risipiţi pe cer,
după cum străluceşti
din fundul adânc al mării...

Sunt hotărât
să mă afund în mare
printre rechini
şi printre scafandri

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Constantin Nisipeanu din Cartea cu oglinzi (1962)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevastă vrăjitoare

Ea nu-i nici palidă, dar nici îmbujorată,
Ea niciodată nu va fi numai a mea; ca un vin
Alintă mâina ei, desprinsă din poveşti de altădată,
Iar gura sărută ca-n ziua de Sfântul Valentin.

Are părul mai bogat decât o salcie pletoasă;
Sub raza soarelui e prea de tot strălucitoare!
Iar vocea ei salbă de mărgele e, melodioasă,
Sau treptele pe care intri fermecat în mare.

Ea mă iubeşte mult, mult, poate chiar exagerat,
La steaua mea se-înclină a ei stea;
Dar n-a a fost făcută numai pentru un bărbat,
De-aceea niciodată nu va fi numai a mea.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ultimă întrebare

Tu, care-mi vorbeşti doar în surdină,
aici, foarte aproape de inima mea,
ipocrită noapte, spune-mi,
n-ai văzut cumva lunecând o stea?

Ba da, căzu din salba Dianei
o stea ca lacrima de cleştar,
dar un om s-a încovoiat şi a ridicat-o,
omul tăcut, cu ochi lucios, de cămătar.

Vai, steaua era o fericire necunoscută,
promisă de Dumnezeu cuiva...
Dar, noapte senină, vistiernică a secretelor,
omul care a luat-o de ce tremura?

poezie celebră de Emil Botta din Întunecatul april (1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi...

De-ar fi să strig acum despre Noroc,
cu sângele aş face-o, nu cu glasul –
cu sângele acesta ce mi-l joc
sub steaua care-mi vede bun-rămasul;
dar pân-atunci, să ştiţi că nu mă dau
nici dulcii amintiri a maicii mele! –
sunt om gândind, iar cupa ce mi-o beau
e-a lui Isus: trufaşă-ntre oţele...

ţintiţi cu grijă carnea mea de lut
şi umiliţi-mă pe viaţa toată –
am fost nemuritor de la-nceput,
sub sabie, în flăcări sau sub roată...
ţintiţi! prin golul ce se va isca
în urma plumbilor, căutătura
vi se va scurge-n lut... şi-asemenea
o vor urma şi gândul şi făptura...

de-ar fi să strig acum, aş fi doar eu
şi nu m-ar auzi nici Dumnezeu.

poezie clasică de George Florin Cozma
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!