Nevastă vrăjitoare

Ea nu-i nici palidă, dar nici îmbujorată,
Ea niciodată nu va fi numai a mea; ca un vin
Alintă mâina ei, desprinsă din poveşti de altădată,
Iar gura sărută ca-n ziua de Sfântul Valentin.

Are părul mai bogat decât o salcie pletoasă;
Sub raza soarelui e prea de tot strălucitoare!
Iar vocea ei salbă de mărgele e, melodioasă,
Sau treptele pe care intri fermecat în mare.

Ea mă iubeşte mult, mult, poate chiar exagerat,
La steaua mea se-înclină a ei stea;
Dar n-a a fost făcută numai pentru un bărbat,
De-aceea niciodată nu va fi numai a mea.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama, steaua copilăriei mele

Orice copil are o stea
Frumoasă, caldă, iubitoare.
Însă eu ştiu că steaua mea
Este cea mai strălucitoare.

Cu zâmbet cald, cu ochi senini,
Ea îmi îndrumă paşii-n viaţă.
Ştiu unde merg, de unde vin,
Pentru că steua mea mă-nvaţă.

Ce fericită mă trezesc
Când mă sărută, dimineaţa...
Şi, când spre steaua mea privesc,
Ei i se luminează faţa.

Şi mă iubeşte steaua mea,
Cât nu pot spune în cuvinte.
Căci eu sunt universul ei:
Fetiţa ei cuminte.

Orice copil are o stea
Şi pururea să ţineţi seama
Că steaua oricărui copil
Are acelaşi nume: MAMA.

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria mea a fost agitată. Cel care, de copil, nu a fost zguduit de suferinţe inexplicabile, de dorinţe nerostite şi care nu a avut de mic o înclinare pentru un gen oarecare de artă, nici iluzii nebune, nici speranţe ciudate, întemeiate pe forţele sau aptitudinile sale, pe creaţiile sale, mai mult sau mai puţin comice; cel care n-a plâns cu sughiţuri de o mie de ori noapte, fără să ştie de ce, nici n-a căzut în extaze neobişnuite, nici n-a izbucnit în veselii neaşteptate, nici n-a făcut prostii extravagante, acela poate fi sigur că va reuşi să ajungă tot ce va voi: un avocat bun, un jandarm straşnic sau un băcan destoinic, dar niciodată un artist, pentru că nu are suflu divin, nu are suflet.

citat celebru din Panait Istrati
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă compătimiţi pentru că...

Nu mă compătimiţi pentru că la căderea serii
Lumina soarelui se stinge-încetişor pe cer;
Nu mă compătimiţi pentru floarea pe care o pierd merii
Sau pentru frunzele care, când vine iarna, pier.

Nu mă compătimiţi nici pentru luna în scădere,
Nici pentru mareea care părăseşte ţărmul la reflux
Şi nici pentru dorinţele care ne spun la revedere –
Nu mă mai priveşti ca odinioară, iubirea pentru tine-i azi un lux.

Am ştiut întotdeauna: Dragostea nu-i cu nimic mai mult
Decât inflorescenţa trecătoare pe care-o asaltează vântul,
Decât mareea care, pentr-un ceas, urcă plaja în sonor tumult,
Lăsând în urmă resturi din nava căreia-i va deveni mormântul:

Compătimiţi-mă pentru că inima somnoroasă prea târziu învaţă
Ceea ce mintea la fiecare colţ vede şi sesizează-n viaţă.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa ultimului sărut

Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
În clipa-n care îţi sărută gura
Îţi soarbe lacomă şi respirarea
Cu care-ţi prelungeşti caricatura
Pe care bunul Dumnezeu
Ţi-a creionat-o după chipul său -
Aşa cum i-a dictat-o inspirarea!...

Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Se te sărut,
Căci gura mea
E gura care nu sărută
Decât cu sărutarea mută
A celor ce,-mpăcaţi cu cele sfinte,
Pornesc cu tălpile-nainte
Şi-n gură cu câte o floare,
Culeasă-anume pentru cine moare!...

Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
Sărută fără... "va urma".

Iar mâine-n zori când voi pleca,
În gura mea
Cu respirarea ta,
Nu-ţi voi lăsa - drept amintire -
Decât portretul meu pe poartă,
O zi de doliu-n calendar,
Nota de plată la dricar
Şi... "Veşnica ta pomenire"
Pe fundul celor opt pahare
De ţuică fiartă,
Golite după-nmormântare
De cei opt ciocli ce-ţi purtară
Coşciugul în spinare.

Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
N-a sărutat decât aşa
Cum a vrut Ea...

Şi tot aşa va săruta mereu,
Fiindcă - fatal - nu sărut Eu,
Sărută numai Gura mea...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult ne stăpâneşte Astăzi

Ce mult ne stăpâneşte Astăzi
de parcă nici n-a fost vreun ieri
şi parcă nici n-ar fi vreun mâine
— ci-i numai Astăzi-de-dureri
sau numai Astăzi-de-plăcere
de încântare şi belşug —
— uităm de Ieri cel ca un leagăn
şi Mâine, cel ca un coşciug...

Uităm de Ieri, uităm de Mâine
cum n-ar fi fost sau n-ar mai fi
şi stăm robiţi de Astăzi numai
de parcă-i Timpul tot, o zi.

Uităm, uităm... Dar şi-Astăzi trece
ca alte zile mii şi mii
ce pierdem azi, sau credem veşnic
sunt — mâini — păreri de rău târzii.

... O, nu fi prea robit de Astăzi
nici prea zdrobit, nici prea-ncântat
Prezentu-i scurt, iar Viitorul
necunoscut şi neaşteptat.
Ci pleacă-ţi inima, mai bine,
smerindu-ţi-o spre Dumnezeu
că-n El e liniştea deplină
dincolo de uşor sau greu.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred în Steaua

Cred în Steaua
La bine şi la greu,
Cât voi trăi
Steaua va fi
Sufletul meu.

Cred în Steaua,
Colţ de tricolor,
Cu ea trăiesc,
Cu ea mă mândresc,
Pentru ea pot să mor.

Pentru onoare şi adevăr,
Pentru albul fir de păr,
Pentru lumina ce vine din ea,
Cred în Steaua mea.

Pentru albastrul cerului sfânt,
Pentru tot ce am fost şi ce sunt,
Pentru speranţa ce vine din ea
Cred în Steaua mea.

Ştiu prea bine că-n adâncul meu
Este bunul Dumnezeu
Şi-n viaţa aceasta, bună sau rea,
Cred în Steaua mea.

Om bogat sau om de rând
Trăim împreună sperând,
Dar toţi ca unul zicem aşa:
Cred în Steaua mea.

Lumea să ştie că sunt luptător
Şi că nu renunţ uşor,
Fie lupta uşoară sau grea,
Cred în Steaua mea

Port în mine semnul ceresc,
Am curaj şi îndrăznesc,
Focul credinţei mă ţine în şa,
Cred în Steaua mea.

Steaua va fi veşnic în inima mea,
Steaua îmi dă puterea de-a crede în ea!

cântec interpretat de Cristian Buică, muzica de Cristian Buică, versuri de Cristian Buică
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu, în inima ta sunt numai vară

Ştiu, în inima ta sunt numai o vară cu flori pe-alei
Şi nu toate cele patru anotimpuri, salba-întreagă;
Iar tu trebuie să le întâlneşti pe celelate trei
Sentimente sau sezoane-n altă parte, dragă.
N-am pe taraba-mi struguri negri, fructe coapte-n coşuri pline,
Nici vorbe înţelepte, nici ţurţuri de gheaţă translucizi;
Totuşi te-am iubit atâta vreme, şi-am făcut-o bine,
Încât mai simţi şi azi parfumul verii în care mă ucizi.
De-aceea spun: O! dragoste, care ca vara treci, şi eu
Trebuie să plec, tiptil printre tăcute violine,
Ca tu să poţi întâmpina alţi fluturi şi noi flori, mereu
Şi iarăşi – când cu-o altă vară o să mă-ntorc la tine.
Altminteri, tu o să-ţi cauţi, nu peste mult timp, sublimă,
Propria vară-n alte ţinuturi sau în altă climă.

sonet de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţă trează...

Îmi pun repetativa întrebare
Cum de-am putut atât să te iubesc?!
Şi-mi dau răspuns cu mare resemnare
- Că e normal sau poate prea firesc.

De multe ori am vrut ca să renunţ
Dar conştiinţa mea solicitată.
Îmi repeta într-una ca anunţ
Că nu va accepta ea niciodată.

Am stat de-atâtea ori cu ea la sfat
M-a-nmărmurit de câte poate şti.
De-aceea niciodată n-am ratat
Vreo vorbă care ar putea minţi.

Eu ştiu că nu e loc de complezenţă
Iar vorbele sunt spuse provizoriu.
De-aceea regretăm a sa absenţă
Să nu cădem cumva în derizoriu.

Adeseori destinului ne-am cedat
Însă doar ea ştiut-a să reziste.
Şi interogatoriu de a acceptat
E pentru că n-a vrut ca să insiste.

În viaţa mea au mai şi existat
Momente de suspans sau chiar supliciu.
Dar niciodată ea n-a pregetat
Să-mi dea un sfat sau poate un indiciu.

Tot ce vă spun acuma e poveste
Nimic nu e concret, chiar dac-aş vrea.
Iar calea de urmat în viaţă este
Dictată de dorinţa de-a putea.

De multe ori mi-am pus o întrebare
Cum de-am putut atât să te iubesc?!
Fără ca eu să fiu măcar în stare
Să te privesc fără să-nmărmuresc.

E o-ntrebare cu un iz retoric
Ce se-ntâlneşte doar la tine-n vis.
Şi rătăcind acuma prin cuvinte
Încerc să fac acum ce am promis.

Eu mă întreb acum c-un fel de ciudă
- De ce nu aş putea eu să renunţ?!
Dar e păcat de vreme şi de trudă
Iar tot ce fac nu este un denunţ.

De multe ori am vrut ca să renunţ
Dar conştiinţa mea solicitată.
Îmi repeta într-una ca anunţ
Că nu va accepta ea niciodată.

poezie de Florin Cezar Călin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recviem

Am cugetat la ce-ai fost tu:
O rimă, muzică sau grijă...
Un râu spumos etern curgând
Cu paradise şi inferne,
Sau poate un tren aşteptând
După o lungă drumeţie,
În gara lui ajuns să fie,
Plecat fiind mai de demult;
Din meditaţia-mi finală
Un trist deznodământ umbreşte
O revelaţie reală
Şi fragezimea undelor niciodată şterse...
M-am întrebat la ce visai
Mai mult decât te-ai fi-ntrebat,
Să sting durerea ce aveai
Eu fermă, iar tu... ezitant...
În gândul tău poate să crească
Prejudecăţi îmbietoare,
Poate reproşuri, sau invidii...
Dar inutil... şi ce ratare!
Cum să exprim cuvântul mare,
Dar mic pentru a mea scrisoare,
Cum să devină canţonetă
Sau nu mai ştiu eu ce scenetă,
Când viaţa mea ca un refren
Acum ajunsă-i recviem?...
Cum se apropia distanţa
Priveam în două mici oceane,
Visasem muzica măreaţă
False acorduri şi banale...
Mă tot gândisem la final,
N-a fost... nu va fi niciodată,
Cum ar fi fost convenţional
Să-nchei scrisoarea resemnată...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Cornelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Maria, iubirea mea... Îmi pare rău! Sincer, îmi pare rău că m-am îndoit de tine, de dragostea ta! Te rog, iartă-mă! Poţi oare să mă ierţi?!
Maria: Nick, iubitule... Nicky... Bineînţeles că pot, prostuţule... Te iert. Atâta timp cât nu o să mai crezi vreodată despre mine că aş putea să...
Nick: Ssst... Te rog, nu-mi reaminti că am fost în stare să cred un asemenea lucru despre tine. Ce tâmpenie! Îmi pare rău! Nu se va mai întâmpla! Niciodată! Iar dacă s-a întâmplat acum, a fost doar din cauză că te iubesc. Te iubesc mult, mult de tot! Poate prea mult, prea mult... Nu aş putea trăi fără tine! Nu-mi pot imagina cum ar fi viaţa mea fără tine; probabil foarte tristă. Nu vreau să te pierd! Nici pentru el, nici pentru altcineva. Nu, nu vreau...
Maria: Nici n-o să mă pierzi, prostuţule!
Nick: Şi mă vei iubi mereu la fel de mult ca şi până acum?
Maria: Desigur, dragul meu. Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat niciodată nimic. Poate chiar şi mai mult, dacă se va putea.
Nick: Mulţumesc, iubito.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăcare

Tovarăş scump de clipe grele
Am vrut să-mi fii pe drumul greu:
ţi-am dat nădejdea vieţii mele,
Un cer senin cu mândre stele –
Şi floarea sufletului meu.

Dar floarea, când ai vrut s-o scuturi,
S-a veştejit în mâna ta.
Acu-n zadar îmi ceri săruturi,
Aleargă iar: vei prinde fluturi
Şi alţi obraji vei săruta!...

Nu-ţi mai cerşesc, ca-n altă vreme,
Îngenuncheat surâsul tău.
O, nu, – cu tainice blesteme,
Din calea ta n-or să te cheme
Nici lacrimi, nici păreri de rău.

A mea a fost cea mai frumoasă
Din partea minunatei pâini;
De restul ei nimic nu-mi pasă:
Adună restul de pe masă
Şi-aruncă-l, draga mea, la câni!...

Pe tine, cea de altădată,
Lumină stinsă pentru veci,
Aşa cum visul meu te-arată,
Eu te iubesc... Dar niciodată
Pe tine, umbră care pleci!

De-aceea, împăcat cu mine,
În urma ta, străin mă vezi.
Nu-ţi zic decât: te du cu bine!
Şi zâmbitor mă uit la tine,
Cum tot mai mult te depărtezi.

citat celebru din George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi, pâinea era chiar în faţa mea, dar mi-a fost prea lene să mă întind după ea, aşa că am fost cât pe ce să mor de foame! Mai mult decât atât, înaintea mea era o cană cu apă, însă era atât de mare şi grea încât nu m-am obosit să o ridic, preferând, mai curând, să mă las stăpânit de sete. Chiar să mă întorc pe o parte a fost prea mult pentru mine şi am lenevit toată ziua ca un câine.

Fraţii Grimm în Cei doisprezece servitori leneşi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, pentru-aceste vorbe o să-ţi pară rău curând!

O, pentru-aceste vorbe o să-ţi pară rău curând!
Restituie-mi cartea şi-ţi ia-înapoi sărutul.
Un duşman sau un prieten am auzit spunând,
"Ce volum mare pentru-aşa căpuşor minuscul?!"
Vino, o să-ţi arăt pălăria mea cu ciucuri
Şi-o să te las să vezi cum mă gătesc, cum mă rujez!
Oh! poate c-ar trebui să te iubesc şi... câte lucruri...
De-azi, n-o să-ţi mai spun nimic din ce simt sau din ce crez.
Voi fi harnică şi blândă, dulce şi isteaţă;
Şi nu-o să mai fiu surprinsă cu cărţi la subţiori,
Voi fi nevasta mult râvnită, cu care treci prin viaţă;
Şi-într-o zi intrând pe uşă, cum ai intrat de mii de ori,
O zi nici rece, dar nici caldă – cum sunt zilele pe-aici,
Eu nu voi mai fi acolo, iar tu-n zadar o să mă strigi.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţa rătăcită

M-am retras departe-n zare,
E albastru-n jur, e cer,
Ce-a fost trist, e doar uitare,
A durut... dar efemer

Culeg zâmbete şi stele,
Numai îngeri împrejur,
Mă ademenesc spre ele,
Luna... îmi e abajur

Iar eu zbor fără de teamă,
Cum o fac? Habar nu am,
Îngerii mă vor, mă cheamă,
De mult timp... dar nu-i vedeam

De prea multă "realitate"
Eram orb, numai un trup,
Obosit de tot, de toate,
Nu puteam ca să mă rup

De cotidian, de frica
Că nu pot să fiu mai mult,
Aveam totul... dar nimica,
Ştiam tot, dar ce "incult"

Nu mă defineam pe mine,
Ci doar ce-am fost învăţat,
Neînţelegând prea bine,
Ce nu ne-a fost explicat

Doar trăiam o existenţă
Care nu era a mea,
Risipind ce e esenţă
Şi ajută a zbura...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrătorul

Te iroseşti în încordări de arc
lângă roţile mari de oţel.
Striveşti între degete sânii materiei.
Iţi sunt de păcură mânile şi afumate în zorile.

Lucrătorule, cu şorţul de piele albastră,
pentru tine maşinile cântă
mai frumos decât privighetorile.
Lucrătorule, cu şorţul de piele albastră,
tu ştii că frumoase sunt
numai lucrurile ieşite din puteri omeneşti.
Tu ştii că nici o stea
n-a fost făcută de mâna ta,
şi-ţi zici: orce-ar spune prea mulţii gureşii poeţi,
nici o stea nu-i frumoasă.

Din fântâni sfredelite-n osia planetei
iţi scoţi găleţile de foc.
Nu te cunosc, nu mă cunoşti,
dar o lumină alunecă
de pe faţa ta pe faţa mea,
şi-o strig în sfintele vânturi.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-am dorit în lumea mea ciudată

Nu te-am dorit în lumea mea ciudată,
Deşi, ca mine, nimeni nu te-adoră,
Nici n-am gândit c-o să te am vreodată
Mai mult decât în inimă, ca soră.

Iar de cobor în lumea ta măruntă,
În cafenea, pe lângă mateloţi,
Nu pot, în tinereţea mea căruntă,
Să înţeleg de ce te dai la toţi.

Când numai eu pot să îţi dau putere
Să redevii ce-ai fost, cândva, regină,
Să-ndupleci ani şi chiar să naşti noi ere
În care doar iubirea să ne ţină.

Dar cu-un sărut tu intri-n mine toată
Şi lumea mea devine trup de fată.

sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la uşă (2008)
Adăugat de Nicolae Silade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici macar o stea

Cat am dat tot as vreau sa dau
Cat am luat tot mai vreau sa iau
Sa inteleg lumea cum e ea
Si vreau sa ma apropiu de o stea

Viata e ca un cerc inchis
Pana acum nu l`am deschis
De trecut nu`mi pare rau
Si stau si fac tot ce vreau eu
Dar nici azi... N`am atins nici o stea

Cat as vrea sa pot sa alerg mereu
Drumul lung... oricat de greu...
Nu`mi pasa eu pot sa astept

Vreau sa am steaua mea
Vreau sa ajung la ea
Vreau sa o pot avea
Caci eu n`am atins nici o stea

Caii bat praful pe poteci
Eu nu vreau, nu vreau sa pleci
Ca licoarea prin mine sa treci
Sa stai sa faci tot ce`ti doresti
Si apoi sa atingem o stea

Cat as vrea sa pot sa alerg mereu
Drumul lung... Gandul bun din tot ce`i rau
Nu`mi pasa eu pot sa astept

Vreau sa fii steaua mea
Vreau sa ajungi la ea
Caci eu n`am atins nici o stea / bis

Sa nu`ti pese ce spun ei
Viata iti da chiar tot ce vrei
Daca ai stii poti sa si iei

Dar eu vreau... o vreau
Vreau... vreau sa am steaua mea
Vreau sa ajungi la ea
Vreau sa o pot avea
Caci eu n`am atins nici o stea
Vreau sa am steaua mea
O Doamne cat as vrea
Caci eu nu am atins nicï o stea

poezie clasică de Laura Stoica
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua mea

Pe firmament sunt mii şi mii de stele,
Ce strălucesc din noapte până-n zori,
Dar tu eşti mult mai mândră decât ele
Că îmi aprinzi iubiri şi-mi dai fiori.

Şi te privesc cu-atâta încântare,
Cum pâlpâi şi luceşti pe cerul meu
M-atingi cu raza ta seducătoare,
Aş vrea acolo să rămâi mereu.

Dar când se-arată norii de furtună,
Te-acoperă de tot, ca o perdea,
Şi-n minte gânduri negre se adună,
Că nu te mai zăresc deasupra mea.

Însă tu stai acolo temerară
Până când norii iar se risipesc
Şi mă veghezi precum Steaua Polară
Ca-n dragoste să nu mă rătăcesc.

poezie de Octavian Cocoş (9 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basm

Curgea ca plânsul umbra de sub frunză
înrăcorind soldaţii morţi.
Stă steaua lună mult lehuză
fără de nopţi.
Ah, îmi murise calul sub genunchi,
în raze mă proptisem să nu cad, -
un unghi de stea, numai un unghi
mă adormea.
Şi mi-am fost pus ochiul deschis
pe piatra colţuroasă.
În viaţa mea n-avui
nici vis şi nici secundă sângeroasă.
M-au tăvălit pe alb
şi m-au scuipat,
un cal m-ar fi iubit şi tată.
Ah, doamne, eu sunt împărat
ce-a fost odată
ca şi niciodată.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să judec frunzele

niciodată nu caut vinovaţi de toamnă
nici mustul nici gutuile
nici nucile de sub covorul galben
nici brazda sub care doarme pâinea
poate inima
în mod cert bătăile inimii mele sunt vinovate
nu numai de toamnă
ci de toată trecerea vieţii
poate şi pleoapele
când despart visele în clipe

nu pot judeca nici moartea
niciodată nu caut vinovaţi de efemer
nici fluturii nici floarea soarelui
nici măcar mişcarea de rotaţie
nici ziua
nici noaptea
poate doar inima
e vinovată de toate

chiar şi de aceste cuvinte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!