+o, +tineretea +mea

* Un profesor de română minunat: el a fost omul cu cartea în viaţa mea.

* Cred, totuşi, că fiecărui profesor trebuie să i se ridice o statuie.

* Un loc fără un om sfânt, fără un om binecuvântat este un non-sens.

* Liturghia devine un moment de contemplare şi unire cu Dumnezeu.

* Civilizaţiile străvechi făceau un lucru admirabil: pe oamenii bătrâni îi aşezau în centrul comunităţii.

* Vedem oameni tineri la televizor, care vorbesc, care fac show, dar bine-ar fi să înţelegem că tinereţea se îmbolnăveşte, ajunge bătrâneţe, şi se întâmplă cu noi accidentul fatal, moartea.

* Sfântul Isac Sirul spune că iadul este cea mai de jos treaptă a cunoaşterii lui Dumnezeu.

Pr.Visarion Alexa în 7 cuvinte ale iubirii (2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ai dat, Doamne?!

Lui Ozea Rusu

Copiii leşină, nu-i bine,
Şi moarte picură din nori.
Şi chiar izvorului îi vine
Un fel de greaţă uneori.

Atâtea vorbe şi minciuni,
Atâtea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare şi la pom?!

A prins a înălbi,
Precum ninsorile,
Şi tinereţea mea!
Mai bine ar vorbi
În lume florile,
Iar omul ar tăcea!

E falsă mila ori e mută,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnambule

În oraşul meu trăiau o femeie şi fiica ei,
şi-amândouă erau somnambule.

Într-o noapte, când tăcerea era stăpâna lumii, mamă şi fiică,
mergând în somn, s-au întâlnit în grădina lor învăluită-n ceaţă.

Şi mama a vorbit, şi-a spus: "În sfârşit, în sfârşit, duşmanca mea!
Tu, cea care mi-ai distrus tinereţea – care ţi-ai clădit viaţa
pe ruinele vieţii mele! Te-aş putea ucide!"

Şi fiica a vorbit, şi-a spus:" O, femeie odioasă, egoistă şi bătrână!
Tu stai între libertatea sinelui meu şi mine!
Viaţa mea nu-i decât ecoul vieţii tale insipide. Vede-te-aş moartă!

Chiar atunci a cântat cocoşul, şi-amândouă femeile s-au trezit.
Mama a întrebat cu blândeţe, "Tu eşti, dragă?"
Iar fiica i-a răspuns cu blândeţe, "Da, dragă."

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străzile din Kazan

Mergeam pe strada Kirov...
traversând micul careu,
Am ocolit clinica veterinară,
Cu nostalgie am deschis uşa şcolii de muzică:
Aici am primit notele mele de opt cu minus.
Ce nesuferită era uneori Polina Siemionovna –
Nu-i plăceau mâinile mele.
Uitaţi-vă: ce ciorchini încordaţi,
Prea tare strângi arcuşul.

Întorcându-mă, m-am bucurat de viaţă
Şi de atlanţii care susţin globul
În dreptul micului careu.

II

Mergeam pe strada Tukaj.
Acolo era şcoala.
Stă acolo şi azi.
Aici a învăţat

[...] Citeşte tot

poezie de Liliya Gazizova din Kanafer (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castanii

Pe sub castani cu frunza mare eu mi-am purtat ades tristetea
Când parasita sta de vorba cu sine însasi tineretea,
Si miscatoarea lor cupola deasupra-si clatina verdeata,
Parea ca-n jurul meu prin ramuri în mii de palme bate viata;
Iar câteodata crengi uscate pareau cadelnitând un mort.
Pe sub castani cu frunza mare si azi tristetea mea mi-o port.
În dupa-amiezi de primavara subt umbra lor racoritoare,
Pândeam speranta cum se joaca în jucausi banuti de soare,
Si ma-ncercam a lor comoara s-o prind în suflet si s-o strâng,
Sa port în mine-un strop de soare când va fi iarasi ca sa plâng.

Pe subt tunele mari de umbra ce-ntind castanii visatori,
În urma ta pe-aceeasi strada am ratacit de-atâtea ori;
Din urma am privit adesea ritmarea rochiei pe drum,
Un clopot miscator de linii, de armonie si parfum.
Ca sa mai vad înca o data seninul clarei tale frunti,
Am ratacit atâta vreme pe urma pasilor marunti,
Si-n noaptea asta soptitoare de primavara si de luna,
Când întunericul din juru-mi în suflet parca mi s-aduna,
Eu umblu parasit si singur subt masti de astri ce scânteie,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânesc, încep să se închege

Îmbătrânesc, încep să se închege
inele noi pe trunchiul meu bogat
tu, tinereţea mea fără de lege
voi apucă să te mai văd vreodat'?

Eram aşa nebun! un sclav şi-un rege
în carne desluşeam cum mi se bat
plutea un gust de fragi şi ploi pribege
prin universul meu predestinat

Şi parcă veacuri lungi de frumuseţe
se aşterneau în faţa mea, solemn
învăluite-n lauri şi ospeţe

E timpul, dar, să caut, să-mi însemn
o odă-n metru antic, să mă-nveţe
prin vama morţii cum să trec mai demn.

sonet de Corneliu Vadim Tudor din Epistole Vieneze, II (1979)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cruciade

Plecate-s cruciadele mele-n pelerinaj
unde tronează veşnic a lumii frumuseţe,
din blândă lumină să se-mpărtăşească
şi-au împietrit pe veşnicie-n contemplare.

Cruciada în care-am învins,
victoria-mi scrie în Cartea mare a vieţii
cu tocul înmuiat în al meu sânge fierbinte.
M-aş dispensa de ea
în abandon străin de orice silogism,
dar nu am de ales,
căci nu mi-s boii acasă
şi sfetnicii plecat-au şi ei.

În cruciada de fiecare zi
bestii prădătoare mă hăituiesc
prin păduri de netrecut,
Krakeni mă târăsc în bârlog întunecat de adâncuri,
doar o dâră de lumină sfântă,
în dangăt de clopot coclit,

[...] Citeşte tot

poezie de Silvia Cuzum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţilor noştri – între esenţial şi etern

(poem în proză)

Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucereşte cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieţii
care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui.
Dar adevărata purificare există în arderile de clipe
ale părinţilor noştri care mor puţin câte puţin
în flăcările din interiorul lor. Unii mor atât de tulburaţi în ei,
obsedaţi de ideea că n-au făcut suficient pentru copii,
murind într-o inconştienţă dulce.
Au învăţat că dintr-o mare suferinţă se ridică
iubirea fără margini pentru vlăstarele lor,
dragoste care îi devorează până la moarte.
Le-a fost dat să se nască pentru a răsări din ei altă viaţă,
deşi sufletele lor sunt adevăratele flăcări ale unui soare invizibil.
Când îi apasă pământul, copiii descoperă neliniştea metafizică
şi un timp se lasă dominaţi
de aceeaşi adâncire între esenţial şi etern.

Iată-mă la căpătâiul unei lumânări ca o singurătate cosmică,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019 (11 mai 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa tinereţii

Necunoscuta care se vindea
N-a vrut să-mi spună-n prima zi cine era,
Dar fiindcă ea aflase cine sunt -
Poetul poreclit "Fluieră-vânt" -
Şi fiindcă mă ruga stăruitor
Să-i fiu şi eu, din când în când, cumpărător,
Sinceritatea ei m-a-nduioşat
Şi-n cadrul preţului fixat -
Un preţ absurd,
Ridicul
Şi meschin,
Cu care-aş fi băut un kilogram de vin -
M-am îmbătat de gura ei
Şi-am adormit
Pe laurii idilelor lui Teocrit...

Dar vai!...
Necunoscuta se vindea
Nu numai mie, dar şi altora!...
Şi-azi un ciocoi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul Cumpănaşu: Domnule, domnule, te rog foarte mult, nu mai continua!... Am aflat că eşti erou şi că ţi-ai vărsat sângele şi ţi-ai primejduit viaţa pentru unirea neamului. Pe figura d-tale frumoasă porţi semnul vitejiei, precum pe piept ai răsplata ei simbolică... Ai dreptul, prin urmare, mai mult decât oricare să-ţi spui cuvântul asupra drepturilor şi întocmirilor ţării. Totuşi, nu-mi lua în nume de rău, eu nu pot asculta nici măcar în discuţii de masă, nişte vorbe aşa de grele despre neamul meu. Mi-am trăit toată tinereţea visând unirea; am luptat, când a venit ceasul, pentru înfăptuirea ei, la locul modest unde mi s-a poruncit. Inima mea n-ar suporta acum, la bătrâneţe, nici gândul că s-ar putea strica vreodată ceea ce s-a făcut cu jertfe atât de grele.

replică celebră din romanul Gorila de Liviu Rebreanu (1938)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!