De ce-ai dat, Doamne?!

Lui Ozea Rusu

Copiii leşină, nu-i bine,
Şi moarte picură din nori.
Şi chiar izvorului îi vine
Un fel de greaţă uneori.

Atâtea vorbe şi minciuni,
Atâtea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare şi la pom?!

A prins a înălbi,
Precum ninsorile,
Şi tinereţea mea!
Mai bine ar vorbi
În lume florile,
Iar omul ar tăcea!

E falsă mila ori e mută,
Iar crucea de la piept e joc.
În moarte tot mai mulţi se mută,
Văzând că-n viaţă nu au loc.

Atâtea vorbe şi minciuni,
Atâtea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare şi la pom?!

A prins a înălbi,
Precum ninsorile,
Şi tinereţea mea!
Mai bine ar vorbi
În lume florile,
Iar omul ar tăcea!

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un mărţişor! (1 Martie)

Atâtea fiinţe minunate,
Atâtea suflete delicate.
Atâtea fete frumoase,
Atâtea femei generoase.

Atâtea cuvinte plăcute,
Atâtea gânduri necunoscute.
Atâtea sentimente de iubire,
Atâtea clipe de fericire.

Atâtea flori pe pământ,
Atâtea vise mai sunt.
Atâtea stele pe cer,
Atâtea lumini în eter.

Atâtea lucruri finuţe,
Atâtea mărţişoare drăguţe.
Atâtea doamne şi domnişoare,
Azi! Un mărţişor pentru fiecare!

poezie de Ovidiu Kerekes (7 februarie 2018)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiuni, promisiuni, promisiuni

În discursuri, ştiţi voi cine,
Ne-a tot spus: "Să trăiţi bine!"
Şi trăim, precum văd eu...
Dar din ce în ce mai greu!

epigramă de Nicuşor Constantinescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntunec, Doamne

Mă-ntunec, Doamne, iar mă-ntunec,
de atâtea ploi şi vânt
nici umbre nu mai sunt, nici bucurie,
rostogoliri duşmane de ape peste case,
dar nu vreau să mă înec
ci să trăiesc în lume pe pământ
fără de teama plumburie
ce mi-a intrat în carne şi în oase,
de încep de-acum s-alunec.

Lasă-mă să-mi revin, să cred în tine
cu tot ce am în mine mai de preţ,
ştiu că mă pot risipi ori pierde
în repetatele încercări
pe care nu le ştie nimeni când mai vin,
dar poate şi aici e loc de bine,
iar din îndemnul tău măreţ
voi construi o altă casă verde
de se vor naşte blânde vindecări
şi iar va curge-n mine har divin.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O! Darul meu...

De ce-ai fost mamă negândită
Şi nu m-ai dat la carte?
Să fiu şi eu mai fericită
Să am pe lume parte.

De zile mai cu mult noroc
Şi mai cu veselie,
Iar nu să-mi ard sufletu-mi foc
Şi inima pustie.

N-aş mai ciocni de atâtea ori
La uşile închise,
Ci-aş fi cu adevărat poet
Iar nu-n plâns să mă-nărui.

N-aş suferi atât de crunt
Urgia soartei mele,
Şi n-aş fi azi ceea ce sunt
Un chin de lacrimi grele

Aş fi aruncat şi eu cu drag
Un bob literaturii,
Din a diamantelor şirag
Sublim dar al naturii.

poezie de Elena Andrieş
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pomi

Cred că niciodată n-o să văd un om
Sau un poem mai frumos decât un pom.

Un pom ale cărui buze-însetate trag
Din sânul gliei lapte, miere, cheag...

Un pom îl priveşte pe Dumnezeu în fiece minut,
Şi îşi înalţă braţele de crengi spre-al cerului ţinut;

În pomul binecuvântat vara or să se dezmierde
Pui de măcălendru-n cuib păzit de frunză verde.

Pom al cărui piept zăpada-l va înălbi,
Iar ploaia va fi hrana lui de zi cu zi.

Poezii poate scrijeli pe hârtie-orice om,
Dar numai Dumnezeu poate face-un pom.

poezie de Joyce Kilmer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploios

Picură iar, cu bile ce se sparg peste necazuri noi,
Ca-ntr-un masaj benefic să adoarmă gânduri,
De la eşecuri, amânări, când nu mai merg zilele ploi...
Ce n-au mers niciodată de altfel, în atâtea, atâtea, atâtea rânduri.

E precum salt, când baţi cu pas elanu-n groapă
Şi-n loc de zbor te frângi rănit, întins pe sol,
Când încercări s-au terminat, orice speranţă şchioapă
Şi iar şi iar, la linia de start, e numai vid, e gol.

E contra firii, a naturalului, cum picurii din nori,
Ce grei cum sunt se înalţă în caier şi se desfac flocoane
De alb imaculat, se murdărind în gri, adeseori...
Cum oare ghinion nu poate şi el să se evapore-n broboane.

De rău s-ar putea stoarce, cum ce-i murdar se spală
Şi, pus la vânt, cum visul, s-ar aroma balsam...
N-ar mai fi deznădejde, leac ar fi de-orice boală
Şi tot s-ar şterge, pur, cum ploaia în pic... pe geam.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresie?

Mi-e frică-n viaţă de ceva …
De draci, de moarte, ori lume rea,
De ce nu mai pot îndura?
Şi linişte nu pot avea,
Căci n-am nimic, cu nimenea
Şi viata mea e grea.
Căci, doamne! Lumea e nebună,
Alergătură, zbucium, ură,
Îţi râd în faţă, în dos crimă,
Te dă deoparte, te sfărâmă,
Şi te-ar zdrobi, ţi-ar lua din mână,
Tot ce-ai mai bun,
Să n-ai odihnă.

Cât de prietenie, doamne!
O! Nici copiii, nu mai ştiu,
De mici, au răutatea-n ochi,
Pe buze, vorbe de ocară,
Şi te uimesc, când stau doi, trei,
S-asculţi, doamne!
Ce învăţară.

De-aceea, doamne, eu te rog,
Lumea-ncearcă a îndrepta,
Mi-e frică-n viaţă de ceva,
De care nu mai pot scăpa,
Şi să mă mint, nu pot,
Că liniştea-mi, voi căpăta,
O! Doamne sfânt.

poezie de Valeria Mahok (3 februarie 1991)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beţie cu iluzii

tinereţea mea m-a părăsit de mult
dar mi-a lăsat aripile ca să mai zbor
şi cântul amăgirilor să îl ascult
când mi se face noapte când mi se face dor.

tinereţea mea e zidită în versuri
verzi, portocalii şi uneori roze
amintiri mistificate cu zeci de înţelesuri
tinereţea mea e ascunsă în poze.

mă îmbăt cu iluzii că se va întoarce
dacă nu acum într-o altă viaţă
bătrâneţea-i grea lacrimi amare stoarce
atâtea bucurii pierdute în ceaţă.

o altă fericire este obsesia mea
scânteia divină să mă aprind o stea.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se spun atâtea vorbe la adresa mea, iar eu nu sunt decât un biet flotant.

aforism de George Geafir din Lux de jeratic (1998)
Adăugat de George Geafir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au trecut atâtea clipe

Au trecut atâtea clipe în zadar!
Nisipul în clepsidră s-a topit
Şi timpul dintr-o dată s-a oprit
Căci sângerează iar... şi iar... şi iar.

La poarta unui vis a-ngenunchiat,
Bătrân şi singur, trist şi fără rost,
Uitând de timpul vieţii lui frumos...
Şi astfel suferinţa i-am aflat.

Au izvorât poeme de dureri,
Întunecare, lacrimi şi suspin.
S-au risipit luminile de ieri!

De-acuma nici copiii nu mai vin.
Sunt obosiţi, poate prea mult le ceri...
S-au dus în grabă, vezi, atâtea ierni!

rondel de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaguri albe

Mă rog cu puterea cuvântului
Pentru copiii pământului,
Mă rog cu dulceata colinzilor
De sănătatea părintilor.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

Mă rog cu lumina minunilor
In amintirea străbunilor,
Mă rog cu nădejdile omului
Pe chilibrul atomului.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

Mă rog cu putinta mătusilor
Contra venirii cenusilor,
Mă rog cu blândetea din flaute
Un happy end să ne caute.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

Mă rog cu pecete de fulgere
Să ne ferim de distrugere,
Mă rog cu puterea cuvântului
De sănătatea pământului.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tranziţie

Sunt kilometri de dor până la tine,
Atâţia oameni sunt acum între noi,
Atâtea dealuri şi atâtea ape,
De dor sunt scrise atâtea foi.

Pe aceste foi, lăuntricul război,
Nerăspunzând pe sine se întreabă,
Iar eu de atâtea ore aşteptând
Mă descompun şi azi într-o silabă.

Încă o silabă din povestea noastră
Va dăinui pe veci în vechiul calendar.
Ce bine ar fi dac-aş putea în vamă
Să te ascund în al meu buzunar.

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (29 iulie 2011)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

învaţă-mă iar să iubesc!...

Doamne, în ce loc ai ascuns iubirea?
pentru că mintea mea este plină de uitare,
chiar şi trupul tău crucificat a fost dat uitării
şi inima mi-e pustie,
nu mai plânge, nu mai iartă,
ochii îmi sunt plini de noaptea
unde doar cocoşii cântă de trei ori
şi zornăie arginţii -
treizeci,
buzele mele au uitat să murmure,
iar sărutul lor pângăreşte...

Doamne,
învaţă-mă iar să iubesc!...

poezie din Ranita , umbra mea, volum de poezie, Editura Singur, Targoviste, 2011
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am nevoie doar de tine

Şi nu am nevoie de somnifere, tu eşti cel mai bun medicament,
Iar vocea ta pentru inima mea a fost mereu un pansament
Te-am iubit din prima clipă deşi te-am alungat de atâtea ori
Singurul care ani întregi m-a ţinut cu capul în nori.
Şi nu am nevoie de cineva, eu am nevoie de tine,
Doar buzele tale, braţele tale ştiu cum să mă aline
Şi ochii tăi căprui. Iar sărutul mi-a lipsit luni la rând
În fiecare seară mă trezeam cu dor şi plângând.
Mi-am dat seama în anii ce peste noi grăbiţi au trecut
Că ai fost motivaţia mea, tot ce mai drag pe lume am avut.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (18 decembrie 2018)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi, Doamne, o durere!

Dă-mi, Doamne, o durere,
Dar să nu fie moarte,
Şi-oleacă de putere,
Să scriu încă o carte.

Nu ţi-am cerut prea multe
Când m-am rugat la tine
Prin locurile culte
Ascunse-adânc în mine.

Nu ţi-am cerut palate,
Nu ţi-am cerut o pâine,
Voiam doar sănătate,
S-apuc ziua de mâine,

Iar tu, din bunătate,
Mi-ai dat atâtea zile;
Le-am irosit pe toate,
Făcându-le sterile.

Te rog, mai dă-mi o şansă,
Oricât ar fi de mică,
Să pot intra în transă,
Şi chiar în miez de frică,

Să văd iar universul,
Cum se desparte-n două,
Şi să primesc chiar versul
Din ochii tăi când plouă.

Dă-mi, Doamne, raţiune
Dincolo de simţire,
Şi lacrimi, poţiune
Cu gust de nemurire,

Să simt cum bate vântul,
Să simt cum curge apa,
Să simt plângând-pământul
Când se-adânceşte groapa.

Să simt întreaga lume
Cum o ating cu mâna,
Şi-n valul fără spume
Să-mi limpezesc româna.

Dă-mi, Doamne, frenezia
Şi dorul cu suspine,
Când vine poezia,
Să mă gândesc la tine,

Dă-mi, Doamne, o durere,
Dar să nu fie moarte,
Şi-oleacă de putere,
Să scriu încă o carte.

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă există atâtea rele, există atât de mult Bine în această lume. Doar să învăţăm să-l găsim. Nu avem altă lume în care să trăim. Iar, pentru cea pe care a creat-o, El merită să fie iubit. O lume în care oamenii uită să-L iubească pe Dumnezeu nu mai este o lume, ci un infern.

citat din Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O primăvară caldă şi curată

Un zâmbet larg îţi animă faţa,
Şi ochii vii îţi strălucesc,
E o plăcere să privesc,
Cum fericirea pe chip îţi zugrăvesc.

Eu o menire am în astă lume,
Să fac cumva ca sufletul tău mare,
Să crească pân' la nori, chiar şi mai bine,
Ca toţi să ştie de iubirea mea.

Iar tu mlădiţa mea gingaşă,
Să înfloreşti precum cireşii,
În primăvara caldă şi curată,
Ca sufletul tău nobil şi frumos.

Şi voi veghea ca-n viaţa ta,
De nori să nu ai parte,
Iar ei cumva de vor să vină,
Îi voi zdrobi bucată cu bucată.

Iar zâmbetul tău să anime,
O viaţă-ntreagă şi mai bine,
Iar sufletul tău cel drag mie,
Să înflorească şi să crească,
Ca primăvara caldă şi curată.

poezie de Mihaela Dolores Balaj (martie 2019)
Adăugat de Mihaela Dolores Balaj
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dragoste

E atâta ură
Strânsă între noi,
Sunt atâtea ziduri,
Sunt atâtea ploi.

Sunt atâtea visuri
Care ne-au minţit
Şi-o atât de rece
Lamă de cuţit.

Tu mai treci prin rouă,
Eu mai dau prin gropi
Şi-s aceleaşi urme
Sub aceiaşi plopi.

Dar e-atâta ură
Dincolo de drum
Cât s-ajungă toate
Pulbere şi scrum.

Eu mai vin pe-acasă,
Tu mai plângi un an
Şi-s atâtea vorbe
Aruncate-n van.

Sunt atâtea lanţuri
Sunt atâtea chei -
Ce mai pot să-ţi dărui,
Ce mai poţi să-mi iei?

poezie clasică de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi să fii o floare

De-ar fi să nu fii om, ci doar o floare
Ce-n cupă-i toarnă zorii, dimineaţa,
Izvoarele luminilor stelare
Prin care Cerul iar aduce viaţa,

Ai da şi tu lumina mai departe,
La fel de generos precum e Cerul,
Când chiar şi de pe Cruce-a pus în Carte
Cuvântul ce dezvăluie misterul

Întoarcerii din moarte la-nviere,
Precum ea, îngropată sub răzoare,
Lumina rupe-a morţilor tăcere,
Când Cerul iar o trece într-o floare?

De n-ai fi om, ci floare pentru-o clipă,
Ai fi în stare lumii să-i dai zorii
Precum o face-această floare-n pripă,
Să şteargă de pe inimă toţi norii?

Dacă răspunzi cu "da" la întrebare,
Atunci când noaptea-ţi va veni în viaţă,
Fii sigur că din om ajungi o floare,
Ce va-nflori şi ea-ntr-o dimineaţă!

poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire – amăgire

Te-ai dus, te-ai dus în stranii depărtări,
Pierind în fantomatice ninsori
Şi ce-i mai sfânt aici, ai dat uitării...
Te-au îmbrăcat în negre mantii zorii.

Am alergat prin râuri de speranţă,
Crezând într-un mai bine limitat.
Ce trist, iubito! Nu ştiai că-n viaţă
Minciuna "a iubi" a exilat.

În alge de lumină, printre roze
Şi chiparoase, te-ai pierdut, iubito
Şi ai uitat de clipele frumoase...
Iubirea mea nu ţi-ai mai amintit-o.

Oh, s-au pierdut de-atunci atâtea clipe!
Atâtea ne-nnţelese amăgiri...
Cuvinte dulci, minciuni, săruturi scumpe...
Caste, ardente, fragede priviri.

Oh, te-am pierdut! Ai vrut să dai uitării
Iubirea noastră transcendent promisă.
Te-au îmbrăcat în negre mantii zorii...
Acum eşti fericită, ori eşti tristă?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!