+mare +intelept +e +cel +care

Eu, pur şi simplu, pot iubi cât zece

Eu - pur şi simplu, pot iubi cât zece,
Aşa un suflet mare am în piept
Şi chiar iubesc, aşa e înţelept,
Că ştiţi cum este, vremea... vieţii trece.

Şi nu e unul care mă întrece...
Al zeului Amor fidel adept,
Eu - pur şi simplu, pot iubi cât zece,
Aşa un suflet mare am în piept!

Şi numai în iubire aş petrece,
E cel mai scump şi atractiv concept;
Dar dacă sunt întruna cald şi drept,
Iar draga mea se poartă, totuşi, rece,

Eu, pur şi simplu, pot iubi ŞI zece.

rondel de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: X. mi-a spus că în preajma ta bebeul ei, foarte agitat de obicei, adoarme, e vreun secret? A. M: Adevăratul limbaj al copiilor ca şi al tuturor fiinţelor nespurcate de duhoarea infectă a gândirii este liniştea infinită a Spiritului, este Conştiinţa fără forma pe care de fapt noi toţi o suntem. Doar că o dată învăţată separarea gândului cu ea vine şi cea mai mare otravă, "frica", iar odată cu frica zgomotul de infern al gândirii, pare fără de început şi fără de sfârşit. Alerge 10/100/1000 sau chiar 1.000.00 de oameni şi întreabă-i dacă există viaţă, şi dacă pot trăi, în afara gândirii, şi toţi îţi vor răspunde că aceasta este doar o mare şi imposibilă utopie. De fapt, cel cu adevărat înţelept nu face nimic altceva decât să acceseze SA FIE, ceea ce veşnic este în preajma unui prunc, liniştea non-duală şi etern necreată, cea mai înainte de toţi vecii, a Spiritului, astfel copilul îşi recunoaşte adevărata lui natură şi în sfârşit o accesează prin somn.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Berbecul şi cocoşul

Seara-n zilele de vară
Când se-ntunecă, pe seară,
Un berbec şi un cocoş,
Stau pe-afară.

Berbecul nostru mândru, fălos,
Încăpăţânat şi mofturos,
Tot dădea cu cornu-n gard,
Ccum că el e împărat.

Dar cocoşul nostru drag,
Nici el nu se lăsa călcat.
Colorat şi plin de pene,
Îi zise berbecului: "Hei, nene,

Iată-mă, de-acum sunt mare!
Nu sunt pui de călcat în picioare.
Zise mândru cocoşelul
Înfoiat şi el în pene."

[...] Citeşte tot

fabulă de Camelia Rogojinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai auzit cu siguranţă de faptul că eşti foarte influenţat de cei cinci oameni cu care îţi petreci cel mai mult din timp. Cu sau fără voia ta, le preiei starea, modalitatea de gândire, atitudinea şi stilul de viaţă. Ce visuri au aceşti oameni? Cum îşi gestionează emoţiile, relaţiile şi viaţa? Ce atitudine au în faţa problemelor? Cât de ambiţioşi sunt? Se victimizează sau îşi depăşesc cu uşurinţă problemele? Ce obiceiuri au - fac sport, mănâncă sănătos, au diferite vicii care-i controlează pe ei? Care este relaţia lor cu banii? Cum se raportează la partenerul de viaţă? Fac compromisuri şi sacrificii inutile? Se mulţumesc cu puţin, trăiesc în blazare şi mediocritate, sau caută mereu să se dezvolte şi să evolueze? Gândeşte-te pe rând la fiecare om care îţi este alături în acest moment şi răspunde la întrebările de mai sus. Apoi observă în ce măsură te regăseşti şi tu în răspunsurile pe care le-ai dat. Calitatea vieţii tale depinde într-o mare măsură de calitatea oamenilor cu care alegi să te înconjori. Dacă nu-ţi plac răspunsurile pe care le-ai dat şi îţi doreşti să trăieşti altfel... ştii ce ai de făcut. Alege înţelept relaţiile pe care le cultivi şi oamenii alături de care îţi petreci timpul.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Israel şi Adevărul

Lui Israel i s-a pus
În faţă ca el s-aleagă
Un hoţ mare şi Isus
Care fiinţă-i e mai dragă

Atunci el plin de-ngâmfare
Hoţul iată l-a ales
Căci n-a vrut în ascultare
Să îşi ţeasă a lui mers

Şi cu hoţul a rămas
Pe Isus dându-l la moarte
Şi-a înscris al vieţii pas
Doar pe valuri tulburate

Cel mai scump dintre popoare
Mai ales — mai minunat
Şi-a ţesut a lui pierzare
Pe Hristos l-a condamnat

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea

Am tot zis că o să-ţi scriu, dar mereu am amânat,
că am sufletul pustiu şi de gânduri frământat.
N-am să-ţi cer şi nici să-ţi dau, vreau numai să mă asculţi,
c-un prieten vreau să stau că duşmani îmi sunt prea mulţi,
au comportament de turme, umblă cu jalbe şi pâre,
unii-n viaţă lasă urme, alţii mâzgălesc doar dâre,
unii au noroc prea mult, alţii-au ghinion destul,
unul se crede prea cult, altul este prea fudul.
Doar Celui de Sus Îi cer ca să fie Bun şi Drept,
tu să fii plin de mister, eu să fiu mai înţelept,
tu eşti bun, neaoşă-ţi vorba, nu te-neci că ştii înotul,
dar te poartă cum ţi-e vorba, ori vorbeşte cum ţi-e portul,
lasă ura şi mânia, ducă-se-n pustii de-acum,
poţi să-ţi pui în cui mândria că din foc a rămas scrum,
nu te da cocoş de munte, fii păun împărătesc,
uită de patimi mărunte ce gândul îţi iscodesc,
nu vreau să mă cert cu tine, nu mai e timp de-mpăcare,
din greşeli înveţi ce-i bine când suferinţa e mare,
respirăm ce-i poluat, cu-apă chioară ne-mbătăm,
turnăm otravă-n ficat, pe-alţii pretind să-nvăţăm,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A zecea elegie

De-aş înălţa cândva, la capătul cruntei viziuni,
imnuri şi laudă îngerilor ce-ncuviinţează.
De nu ar da greş pe strunele moi, şovăielnice
sau prea încordate, nici una dintre bătăile
clare-ale inimii. De mi-ar da strălucire mai multă
obrazul meu şiroind:! de-ar înflori obscurele lacrimi.
O, cât de dragi mi-aţ fi atunci, mâhnitelor nopţi.
Cum de nu am putut, nealinate surori,
să vă primesc mai îngenuncheat, să mă las mai desprins
în voia desprinselor voastre şuviţe. Risipitori ai durerilor,
cum încercăm să vedem înainte, în trista durată,
de nu cumva se sfârşesc. Ele sunt însă
frunzişul pururea verde şi sumbru al duhului nostru,
un timp al anului tainic, nu numai timp
– ele sunt loc, aşezare, culcuş, sol, locuinţă.

Vai, într-adevăr, străine sunt in oraşul-durere stradelele,
unde în liniştea calpă, din stridenţe alcătuită,
se-mpăunează poleita larmă, proţăpita statuie,
fontă turnată-n tiparele golului.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legile Marinei Militare

Acum, iată, acestea-s Legile Marinei Militare,
Nescrise, multe şi folositoare;
Cel înţelept va ţine cont de ele
În toate voiajele lui pe mare;

*Nimic nu-i scapă distrugătorului,
Nici legii care vântură mereu pleava,
Pentru că forţa navei e Serviciul,
Iar puterea Serviciului, nava.

*Aveţi grijă ce spuneţi despre Comandanţii voştri,
Fie că vorbiţi cu glas tare sau în şoapte moi,
Ca nu cumva vreo pasăre să plimbe vorba,
Iar aceasta să se-ntoarcă, jungher, la voi.

Dacă munceşti de dimineaţa până seara
Şi pentru toată truda un reproş e stimulul,
Este-n regulă – ca tunul să fie smerit,
Orice armă trebuie să-şi domine reculul.

[...] Citeşte tot

poezie de Ronald A. Hopwood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să se fi "stricat" Busola?

Cuvântul scris e-a Tatălui din cer scrisoare, trimisă nouă celor jos de pe pământ,
Busola pelerinilor care-au pornit pe drumul ce duce-n patria de sus, în cerul sfânt.
Dar cât de curioasă e de-atâtea ori busola, că-ţi vine tot să crezi că-i eronată,
Căci tocmai când te-aştepţi cel mai puţin, atunci primeşti un fel de pedepsire drept răsplată.
Păi să vedeţi: din doisprezece fii ai lui Israel, Iosif a fost şi fiu, şi frate cel mai bun din toţi.
Ceilalţi ai lui s-au dovedit a fi până la urmă răi şi ca fii, răi şi ca fraţi - şi pe deasupra hoţi şi mincinoşi.
Şi într-o zi, îl cheamă Israel pe Iosif şi îl roagă: "Te du în câmp la fraţii tăi şi-mi adu veşti;
Ei sunt plecaţi cu turma la păscut de multă vreme; mergi dar, te rog, şi vezi cum îi găseşti".
Iosif n-a stat la gânduri, nici să-şi facă socoteala la drumul lung şi soarele fierbinte din pustie.
Căci el iubindu-şi deopotrivă tatăl lui şi fraţii, tot ce făcea legat de ei făcea cu bucurie.
Şi-acum priviţi: răsplata Domnului pentru-altruismul lui e-o groapă cu noroi. Apoi, urgie,
Vândut ca sclav la nişte trecători călări pe drum, o ceată de ismaeliţi, de negustori.
Dar bine, Doamne, nu Te supăra că-Ţi facem întrebare: aşa cinsteşti Tu pe copiii Tăi ascultători?
Şi în sfârşit, ajunge sclav la domnul Potifar. Aici din nou, se dovedeşte credincios în ascultare.
Anii-au trecut şi Iosif e de-acum un tânăr chipeş, căruia doamna Potifar îi da mereu târcoale.
A încercat tot ce i-a stat ei şi în gând, şi-n minte, dar nu i-a reuşit deloc să-l tragă la curvie,
Căci chiar de nu erau evrei să-l urmărească-acolo, sfinţenia-i era lui Iosif totuşi vie.
Şi într-o zi, cucoana Potifar, pândind prilejul, îl prinde pe evreu să-l tragă iară;
Dar ce credeţi că face-atunci tânărul Iosif? Îşi lasă haina-n mâna ei şi fuge-afară
Plin de nădejdea sfântă şi îndreptăţită a unei răsplătiri, dar mai ales o-ncurajare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lume

Inspirată de Marele Eminescu, pe care l-am visat după ce am editat volumul "Eminescu - Simbolul Naţiunii Române".
A venit în vis, era necăjit şi eu nu l-am recunoscut. A rămas mirat că nu l-am putut vedea de sub suferinţă. A zâmbit şi toată durerea s-a dat la o parte. Când a căpătat chipul său de la 19 ani, eu eram cea confuză. Nu ştiam ce să-i spun. M-a rugat să scriu ceva. A doua zi am scris acest poem. Versurile au venit din Cosmos, de la Domnul, de la Eminescu.

Cum din casă ai ieşit,
Tu, în lume ai păşit.
După cum rostesc poeţii:
"S-a deschis cortina vieţii."
Lumea-i largă şi e mare,
Lumea este încăpătoare.
Primul pas făcut din prag
Este-n viaţă un catarg.
Cum păşeşti şi cum gândeşti,
Tot aşa şi izbuteşti.
Responsabil eşti doar tu
Dacă-nvingi sau dacă nu.
Te-ai născut, e dar din cer,
Dar fii ţie manager
Şi, aşterne cât mai bine
Fiindcă bătrâneţea vine,
Iar ea cere sănătate,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!