Berbecul şi cocoşul

Seara-n zilele de vară
Când se-ntunecă, pe seară,
Un berbec şi un cocoş,
Stau pe-afară.

Berbecul nostru mândru, fălos,
Încăpăţânat şi mofturos,
Tot dădea cu cornu-n gard,
Ccum că el e împărat.

Dar cocoşul nostru drag,
Nici el nu se lăsa călcat.
Colorat şi plin de pene,
Îi zise berbecului: "Hei, nene,

Iată-mă, de-acum sunt mare!
Nu sunt pui de călcat în picioare.
Zise mândru cocoşelul
Înfoiat şi el în pene."

"Cine, tu?! spuse berbecul.
În ogradă eu sunt şeful!
Sunt voinic cu coarne-ntoarse
Şi pe-acel ce nu m-ascultă,
Iute îl înţep în coaste."

"Oi fi tu mare şi în coarne tare,
Dar la prima sărbătoare,
Pe grătar eşti, frăţioare!
Hai, acum te mai crezi tare?!

La mine ai durează tăiere.
Dimineaţa eu trezesc muierea.
Dau de veste când cineva soseşte
Şi datorită mie, păsările trăiesc regeşte."

Morala: nu întotdeauna cel mare poate face ceva care cel mic nuu reuşeşte. E posibil ca cel mic să fie mai înţelept şi mai deştept.

fabulă de Camelia Rogojinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degetele de la mână

La-început de săptămână,
Degetele de la mână
Au vorbit în adunare,
Despre cine e mai tare.
Să le ascultăm ce spun,
Să vedem care-i mai bun.

- Eu sunt Degetul cel Mare
Şi mă mişc fără sforţare
Şi vă spun azi tuturor,
Sunt cel mai folositor!
Văd la microfon cum vine
Altul care nu-i oricine.

- Deget sunt, Arătător,
Sunt ca un judecător,
Când arăt ceva anume,
Nu mai este timp de glume!...
Mijlociul când vorbeşte,
Aţi ghicit, el se făleşte.

- De folos sunt, aşa lung,
Uite cum la nas ajung!...
Apoi mândru şi stelar
A vorbit şi Inelar.
- Eu sunt degetul acel
Care poartă un inel,

Ce adesea e de aur,
Pentru mână, sunt tezaur!
- Staţi măi fraţilor un pic,
Zise Degetul cel Mic,
Fiecare-i de folos
Că e lung sau e mai gros.

Vă rog să priviţi puţin
Că pe masă e un crin,
Luaţi pe rând această floare
Să vedem care-i mai tare.
Încercară, dar vezi bine,
Singur, e mai slab oricine.

Şi atunci, săriră toate,
Fără nici o răutate,
Crinul alb să îl ridice,
Binişor, să nu se strice.
Şi se veseliră tare
La sfârşit de adunare.

Morala

Geaba eşti lăudăros
Că eşti mare, eşti frumos,
Dacă-atunci când greul vine,
N-ai prieteni lângă tine!

fabulă de Gabriela Genţiana Groza (2 ianuarie 2017)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, mai fă o minune!

Eu credeam că-s cel mai tare
Că eu sunt cel mai vestit...
Dar în faţa ta o doamne...
Mi-am dat seama că sunt mic.

Adunata-m lucruri multe,
Averi... multe am vrut să am.
Dar mi-am dat seama o doamne
Că de fapt... eu gol eram.

Mă-n'brăcam cu haine scumpe,
Cine mai era ca mine.
Dar mi-ai arătat o doamne...
Că de fapt eram un nimeni.

N-ascultam nici o povaţă
Rele multe am făcut.
Tu... o doamne... mi-ai dat viaţă
Ce am strâns tot am pierdut.

Cunoscuta-m vitejia,
Mândru tare am mai fost.
Dar pierduta-m bătălia,
Fără a crede în Hristos.

Am primit botezul doamne...
Ca să-mi fie de folos.
Prin puterea ta ce-a mare
Ai salvat un păcătos.

Eu... l-as tot în astă lume
Că de fapt... nu i-au nimic.
Doamne te rog... fă minune
Şi salvează- mă un pic.

Ia- mă în împărăţia... care
Sus în cer o stăpâneşti.
Ştiu doamne că ai răbdare
Eu aştept... vin când doreşti.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna "eu"-l e mândru de ceva şi e distrus de depresiv, dezamăgit de altceva. Ai observat asta: "Sunt mândru că sunt român, sunt mândru că sunt femeie, bărbat, politician, credincios, frumos, etc, etc,. E un lucru extrem de straniu. O etichetă/rol - cel de a fi mândru/mândră - e încântată de alte etichete/roluri cum ar fi: femeie, român, soţ, bunic, tătic şi cimpanzeu. Dar cine ar vrea să fie mândru că nu e mândru? Cine spune: "Sunt atât de mândru că Nu Sunt?" Toţi vor să fie câte cineva, dar nimeni nu vrea deplina Libertate a Nimicului, a Simplităţii nespurcate de gând. Pentru că a fi într-un rol scris de gând înseamnă musai, a fi în suferinţă. Aşa că lasă-l pe "A Fi" complet liber de toate ofertele ultra-generoase ale gândului şi vei recunoaşte că libertatea şi fericirea sunt adevărata ta natură.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sermonem meum [Cuvântul meu]

De-aş fi un mândru împărat,
La hoţ i-aş lua atunci averea
Şi-apoi ar fi executat...
Aşa-i corect, aşa mi-e vrerea.

De-aş fi un mândru împărat,
Voi aţi simţii a mea domnie,
Aş fi cinstit cu-adevărat
Şi-n ţară n-ar fi sărăcie.

Pe cei ce dorm în parlament,
I-aş duce pe un câmp c-o sapă,
Eu nu aş fi deloc clement
Şi hoţii atunci o să priceapă.

Că nu e altă cale o spun,
Ca mândra ţară să-nflorească
Şi eu nu pot să fiu mai bun
Cu cel ce vrea s-o jefuiască.

Azi din senat pe toţi i-aş strânge
Şi nu ar fi o întâmplare
Şi sigur nimeni nu va plânge
Dacă-i ascund pe toţi de soare.

De-aş fi un mândru împărat,
Aş fi răzbunătorul vostru
Şi vânzătorul cercetat,
Ar spune iute "Tatăl nostru".

De-aş fi un mândru împărat
Noi am avea atunci oştire
Şi nu armată de-nchiriat
Străinilor fără simţire.

De-aş fi un mândru împărat
Spitale aş face nu castele,
Românul ar fi vindecat
De boli şi toate cele rele.

De-aş fi un mândru împărat,
Noi am paşii cu mare fală
Şi Europa ar fi aflat
Că tare mult se mai înşeală.

Nu-s numai hoţi în astă ţară,
Românul tare greu munceşte
Şi eu aş fi precum o fiară
Cu acela care-l umileşte.

De-aş fi un mândru împărat
Nu aţi uita strămoşii mostri,
Ce-ntreaga lume au călcat
Şi nu ne-am purta ca proştii.

De-aş fi un mândru împărat,
Vă dau la toţi cuvântul meu,
Românul nu ar fi argat
Şi nici nu ar mai duce-o greu.

Mai bine mort decât sclav viu
În ţara asta chinuită,
Că împărat nu vreau să fiu,
Peste o ţară umilită.

poezie de Dumitru-Cristian Ştefănescu (1 ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru-Cristian Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot să ating zise el

Pot să ating zise el
(o să ţip zise ea
numai o dată zise el)
e plăcut zise ea

(pot să mângâi zise el
cât timp zise ea
mult timp zise el)
de ce nu zise ea

(hai s-o facem zise el
nu prea aproape zise ea
cât de aproape zise el
unde eşti acum zise ea)

pot să mă aşez zise el
(pe care parte zise ea
pe partea asta zise el
dacă săruţi zise ea

pot să mă mişc zise el
aşa-i dragostea zise ea)
mai vrei zise el
(dar o sa mor zise ea

aşa-i viaţa zise el
dar soţia ta zise ea
acum zise el)
ah zise ea

(super zise el
nu te opri zise ea
oh nu zise el)
mai lent zise ea

(gggata? zise el
îmmm zise ea)
ai fost grozavă! zise el
(eşti al Meu zise ea)

poezie clasică de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duşmanul cel mai mare

Nici acum, bogat în ani,
Nu duc lipsă de duşmani.
Dar duşmanul cel mai mare
Sunt eu însumi, cel mai tare!

epigramă de George Budoi din Autoironii (15 octombrie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care lucru pe lume este cel mai lung şi cel mai scurt, cel mai iute şi cel mai încet, cel ce se poate împărţi mai mult şi cel mai întins, fără care nimic nu se poate face, care înghite tot ce-i mic şi dă viaţă la tot ce-i mare?

Voltaire în Naivul, Capitolul XXI (Ghicitorile)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai urât

moto:
Domnişoară, eu n-aud ce zici
Că pe la noi plouă cu broaşte
Priveşte tabloul şi hai, recunoaşte
Că asta e coada altei pisici!
-------------------------------

Îmi pun cravata, îmi pun şi vesta
Şi ies seara să mă plimb
Cu bastonul prin olimp:
Sunt cel mai urât din oraşul acesta!

Eu ştiu ce înseamnă fiesta
Când taurul vieţii prins e de coarne
Şi spaimele ţipă să nu te răstoarne:
Sunt cel mai urât din oraşul acesta!

Se uită nevestele lung după mine
Bărbaţii-nţelepţi le imită
Şi urbea cu toată se-agită
C-atunci hotărăsc: e mai bine,

Că cel care trece un test, a
Comis o dovadă în plus
Suport şi afrontul adus:
Sunt cel mai urât din oraşul acesta!

E drept că nu sunt cel mai deştept
Dar poate nu sunt nici cel mai prost
Când nu mă găseşte beleaua în post,
Ca omul onest, o aştept

Îmi place şi mie siesta:
Cafeaua, luleaua, nevasta
Dar mă deprimă ideea aceasta:
Să fiu cel mai urât din oraşul acesta!

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lizuca şi grădina fermecată

Lizuca s-a făcut mică, şi sare-n grădină,
Întâlneşte o furnică, drăguţă şi fină;
- Ziua bună, ziua bună, am sărit la voi
Unde furnica adună, hrană din gunoi?
- Cine eşti, nu eşti furnică, nu te cunoştem,
Ai şi tu a ta mămică, te gonim de vrem?
- Sunt Lizuca, şi-am venit, ca să vă privesc
În grădină am sărit, ca să vă vorbesc.
- Geaba vrei să ne vorbeşti, suntem prăpădite
Rămâi şi doar ne priveşti, căci suntem grăbite.
- Atunci mă duc pe la flori, iute mă avânt
Dau şi peste mâţişori, căzuţi la pământ...
- Ia piciorul de pe mine, sunt un mâţişor!
Nu mă vezi că sunt sub tine, şi toate mă dor?
- Am călcat fără să vreau, căci nu te-am văzut
Florile-n picioare stau, şi tu n-ai putut?
- Eu sunt mâţişor plăcut, şi sunt scuturat
Rămân pe pământ căzut, şi sunt supărat.
- Mai bine mă fac iar mare, şi te pun în apă
Eşti căzut pe o cărare, călcat: te îngroapă!
- Cine eşti, nu eşti o floare, nu eşti nici furnică
Ai picioare mişcătoare, şi mie mi-e frică!
- Te rog nu te speria, Lizuca eu mă numesc
Acum te voi ajuta, pentru că, iar, mă măresc.

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (22 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se ştie de ce β din Lira variază. Cauza variabilităţii lui Algol din Perseu e alta. Ca şi β din Lira, Algol e format din doi sori. Cel mai mic e numai vreo trei sferturi cât cel mare şi de vreo cinci ori mai luminos decât Soarele nostru; el se învârteşte în jurul celui mare în aproape 3 zile. Când ajunge, pentru noi, în dreptul soarelui cel mare şi strălucitor, începe încetul cu încetul să-l acopere, să-l eclipseze şi eclipsa aceasta ţine vreo nouă ore. După ce trece dincolo, soarele cel mare şi strălucitor îşi recapătă din nou strălucirea de mai înainte. Însă şi cel mic e luminos, dar faţă de strălucirea celui mare, cel mic pare obscur. Aşa e cu petele soarelui, care ne par negre ca cerneala, cari în realitate sunt cu mult mai luminoase decât cea mai puternică lumină electrică de pe Pământ.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firescul dintre ipocriţi

Sunt cel mai mic dintre cei mari
Ori cel mai beat dintre cei treji,
Cel mai fricos dintre viteji
Sau mai creştin între barbari.

Cel mai civil dintre civili
Şi cel mai seamăn dintre semeni,
Cel mai fălos dintre umili
Ori cel mai vitreg dintre gemeni.

Cel mai disciplinat rebel
Şi cel mai dificil discipol,
Sunt cel mai demodat model
Şi sunt cel mai frumos ridicol.

Cel mai trufaş dintre smeriţi
Cel mai fidel dintre adulteri,
Firescul dintre ipocriţi
Şi cel mai demon dintre îngeri.

Sunt cel ce sunt cum mă vedeţi
Succint pierdut în amănunt,
Luaţi-mi totul dacă vreţi
Ori mă lăsaţi aşa cum sunt.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barcaz-MANEA...

Cui i-e bine-n ţara mea
Să ridice două deşte,
Recompensa? O manea
Cu Salam
C-altceva n-am,
Dar şi-un blid pictat c-un peşte!
Din sală, ca la comandă,
Un ins cu o faţă smeadă
Ridică mânuţa toată:
- Da, e drept, ţara-i bogată!
(Zise al lui Arăpaşu!)
Însă mie şi lui naşu
Nu ne este deloc bine.
Bine li-i la paţachine
Ce pozează-n fundul gol,
Dar pentru noi, e nasol!
Bine-i pentru manelişti,
Nu însă pentru artişti
Ce interpretează-un rol
Doar pe-un pol!
Cel mai bine şi mai bine
E pe la comenduire,
Unde unul mic de stat
Ce se dă mare bărbat
I-a înglodat pe săraci
Punându-le greu haraci!
Aferim, măi, aferim!
Da-l întreb pe moş Ifrim:
- Moş Ifrime, dumneata
Eşti mândru de ţara ta?
- Eu mi's mândru, zise, moşul,
Când se va oua cocoşul,
Dar pân' atunci, drept vă spun
Traiul meu nu-i deloc bun...
Eu, pe hoţi i-aş pune-n barcă,
Noe, parcă-i zicea arcă
Şi i-aş tot duce, pe unde
Până-ntr-un loc din Bermude,
Unde ia barcazul apă
Şi-i va astruca... în groapă!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că eşti mare, că eşti mic...

Când eşti mic, asculţi de tata.
Când mai creşti, îţi croieşti soarta,
Tot muncind vară de vară,
De cu zori până în seară.

Prea mult nu agoniseşti,
Doar atât cât să trăieşti.
Muncind din greu ai obosit,
Timpul te-a îmbătrânit.

Cam des cerul îl priveşti.
La viaţă nu mai gândeşti.
Aştepţi ceva şi nu ştii ce,
Dar ştii că locul, sus îţi e.

Ai fost copil şi nu mai eşti.
Roata vieţii n-o opreşti.
Asta-i viaţa omului.
Este vrerea Domnului.

După cum se vede treaba,
Muncim şi muncim degeaba.
Că eşti mare, că eşti mic,
Când te duci, nu iei nimic.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram mic

Când eram mic, eram deştept,
Din clasă, cel mai tare,
Dar, de cuminte, vă spun drept,
Aveam doar "zero la purtare".

epigramă de Vasile Iuşan din Am cap de neamţ, nu de chibrit! (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet cu... Carul Mare

Există şi-n nefericire o grandoare,
Eşti mai frumoasă, când eşti tristă,
Şi cât tristeţea-n ochii tăi persistă,
Tu eşti mai dulce, mai convingătoare...

Îmi vine să te strâng de cingătoare,
Să-ţi dau o sărutare fantezistă,
Şi,-apoi, iubito, să te trec pe-o listă,
A fetelor nurlii, cu lungi picioare,

Pe care le-am avut în timp şi spaţiu,
La degetul cel mic şi la cel mare,
Iubindu-le vârtos, cu mult nesaţiu...

Iar dacă vrei cumva o confirmare,
Vino la mine, să citim Horaţiu
Şi să privim miraţi la... Carul Mare!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un arici zis "Plimbărici"

În grădină a sosit
Într-un loc mai părăsit
O pereche de arici
Ca să caute furnici.
Dumnealui e Aricel,
Iute e ca un prâsnel.
Dumneaei, o Aricuţă,
Sprintenă şi hărnicuţă.

Cu hăinuţa lor de ace
Au doi pui ca ghemotoace:
Unul este Ace Mici,
Celălalt e Plimbărici.
Când sunt singuri, cei doi fraţi
Sunt cam neastâmpăraţi.
(Aţi văzut arici cuminţi
Sau, poate, cocoş cu dinţi?)

Ziua şi-o petrec în joc
Şi nu stau o clipă-n loc.
Tata, mama, la vânat
De trei ore au plecat
După broaşte şi furnici,
Hrană bună pentru-arici.
Nici nu s-au îndepărtat
Puii s-au încăierat

Pe vreo gâză sau un pai,
De stârnesc mare alai.
De hârjoană, obosit,
Ace Mici a adormit.
Frate-său, ştiţi, mai zglobiu,
Deşi ceasu-i cam târziu,
Pleacă singur la plimbat
Pe un drum puţin umblat.

Plimbărici e un voinic,
Nu se teme de nimic.
Ia priviţi-l ce fălos
Calcă frunzele pe jos!
"Trilu-li-lu, bine-mi pare
Că sunt liber şi sunt mare!"
Şi aşa-i de zăpăcit
Că-ntr-o groapă-a nimerit...

"Văleleu" în gura mare
Plimbărici se vaită tare.
Scoateţi-mă de aici
Că sunt cel mai bun arici!
Tot ce vreţi am să vă dau
Şi promit, acasă stau.
Vai, lăbuţa, vai, mă doare,
Nu m-aude nimeni, oare?

Vedeţi bine, negreşit,
Ajutoarele-au venit:
Un motan şi o pisică,
El mai mare, ea mai mică.
Patru ochi privesc în jos
Cât e de neputincios.
"Ce-o fi astă creatură?
O fi bună de friptură?"

Hmm... se linge el pe bot,
Îl înghit cu ţepi cu tot!''
Şi-l atinge, dar degrabă
Un ţepoc îi intră-n labă
Iar motanul şi-o pisică
Miaună şi fug de frică.
- Ce te faci măi, Plimbărici,
Dacă sperii şi pisici?

Necăjit e mai apoi,
Nu mai face tărăboi,
Tace şi de teamă el
Că-l aude vreun căţel.

........................

După-o noapte şi o zi
Grădinarul îl găsi
Şi îl scoase pe arici
Care-acum... e pe aici!

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Papucul păpuşii (2001)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stăplugă

Sunt stăpân pe a mea viaţă
Numai eu ştiu s-o conduc,
Tot eu mă distrug pe mine
Şi spre pierzare mă duc.

În luptă cel mai viteaz sunt,
Nimenea nu m-a străpuns,
Cel mai laş din a mea oaste,
Cel din urmă am ajuns.

Nimenea ca mine-n lume
De înalt nu a mai fost
Şi-aşa mic sunt între turme
Că n-am pe lume vreun rost.

Am făcut lucruri măreţe
De care mereu sunt mândru
Dar toate dintre acestea
M-au golit pe dinăuntru.

Cel mai mare între oaspeţi,
Capul mesei îl ocup
Apoi la spălat de vase
Capu-n muncă mi-l astup.

N-a fost în lume vreunul
Mai cunoscut decât eu,
De-mi strig numele pe stradă,
Numai eu mi-l ştiu pe-al meu.

Câţi au fost în lume-odată
M-au cunoscut de bogat
Şi-s sărac lipit pământu',
Nici umbră n-am câştigat.

Am fost crescut de o lupoaică,
Ca Romulus şi Remus,
Dar alungat şi stingherit
Am fost mereu de Zeus.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula cozilor de topor

În codru, la un ceas de seară,
Când totul e mai liniştit,
O coadă de topor coboară
Şi-n urmă-i altele-au sosit.
Ţineau un fel de adunare,
Cam în secret, mai pe şoptit,
Luă cuvântu-o coadă mare
Şi iată, astfel le-a grăit:
- Suratelor, vă ştiu pe toate,
Cam ce-aţi făcut, ce-aţi învârtit,
Urmaşii voştri pot să-nnoate
În câte aţi agonisit.
E timpul să ne aşezăm
În codru-acesta până-n zare
Şi pe alese să luăm
O scorbură de fiecare.
Vedeţi că apa curge lină,
Vă faceţi curte cât mai mare,
Să-ncapă-n ea şi o piscină,
Dar şi jipanul cel mai tare!!!
- E o problemă, soră dragă,
Sunt mulţi copaci, dau umbră rece,
Eu o să-i tai, nu stau de şagă,
De coada mea nimic nu trece!
Te rog, morală să nu-mi faci,
Să-mi zici să-i iau cu binişor,
Că toate-avem părinţi copaci,
Dar... sunt o coadă de topor!

Morala 1
Cozi de topor au fost, cozi de topor sunt încă,
Doboară şi-un copac, doboară şi o stâncă.

Morala 2
Când eşti o coadă de topor
Meriţi... dispreţul tuturor!

fabulă de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gătire se făcu de îngropăciune, mă rog, ca la moartea unui împărat, şi cu mare alai şi jale fu pus la odihna de veci. Feciori, carii ştiau ce glăsuie tatăl lor când îi ieşi sufletul, se puse de pază în noaptea dintâi feciorul cel mai mare al împăratului. Pândi el ce pândi, şi în puterea nopţii, pe când şi apele dormeau, se pomeni fiul de împărat cu un oarecine că vine şi vrea să dezgroape pe mort. Nici că e de gândit a-l fi lăsat feciorul de împărat să facă aşa o nelegiuire, fără decât se luă cu dânsul la luptă. Şi lupte-se, şi lupte-se, până ce, când începu să cânte cocoşii, acel cineva pieri ca o nălucă. A doua noapte, feciorul de împărat cel mijlociu păţi ca şi cel mare. Când se întâlniră ei, se vorbiră să spuie fratelui lor celui mic, păţania lor şi să-l îmbie a priimi ca unul din ei, pe carele îl va alege el, să-l însoţească în noaptea când va avea să păzească dânsul, de teamă, ca să nu se răpuie, ca unul ce era mai tânăr. Dară feciorul cel mic al împăratului nici nu voi să asculte de unele ca acestea...

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofie

Şi cine eşti tu, încât, dorindu-te,
Să stau de veghe trează nopţi la rând
Rugându-mă să treacă vremea iute
Să te revăd în prag cât mai curând?

Şi cine eşti tu, că-atunci când îmi lipseşti
Locuiesc anotimpuri fără bucurii
Şi implor vântul să-mi bată în fereşti
Cu umbra ta – ascunsă luna-n nori deşi-i.

Ştiu un tip cu mult mai îndrăzneţ decât
Alţi mii de bravi – de pe uscat sau ape;
Şi cine eşti tu, rogu-te, într-atât
Că-n mintea mea alt om nu mai încape?

Dar aşa cum toti savanţii mărturisesc
Căile femeilor ne sunt străine...
Dar cine sunt eu, din toate să iubesc
Cel mai înţelept şi cel mai bine?

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!