+dor +de +casa

Du-te!

Pantofii supăraţi se ceartă-n tindă
cerceii se privesc nedumeriţi
un ruj "Dior" tânjeşte sub oglindă
se vaietă ciorapii plictisiţi
pereţii se încruntă de tăcere
pianul mut ascultă ritm de paşi
cearşaful ţine foame de plăcere:
Auzi tu, soro, când o să ma laşi?
Să fac şi eu un pic de primeneală
că fuge lucrul rău când eşti aici
nici zodia nu-mi cere socoteală...
Te duci din casa asta, poţi să-mi zici?
Te ştiu, acum încerc cu binişorul
te rog, doar pe o vreme, nu pe mult
mai lasă să ma vadă şi fiorul
să spună ce o vrea – eu să ascult...
Te du măcar şi-n pod – acolo-i bine
te las să urmăreşti, oricum nu scap –
presimt că am valoare pentru tine
dar, crede-mă, sătulă-s peste cap!

[...] Citeşte tot

poezie de Radmila Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jonathan Houghton

Se-aude croncănitul ciorii
Şi trilul ezitant al sturzului.
Se-aude bătaia unei tălăngi în depărtare
Şi vocea plugarului de pe dealul lui Shipley.
Pădurea de dincolo de livadă stă nemişcată
În aerul încremenit al verii;
Şi de-a lungul drumului chicoteşte o căruţă
Încărcată cu porumb, îndreptându-se spre Atterburry.
Şi un bătrân a adormit la umbra unui copac,
Şi o bătrână trece de partea cealaltă a drumului,
Venind dinspre livadă cu o căldare de mure.
Şi un băiat stă tolănit pe iarbă
Lângă picioarele bătrânului,
Şi urmăreşte plutirea norilor pe cer,
Şi-i este dor, şi-i este dor, şi-i este dor
De ceva, dar nu ştie de ce anume:
De bărbăţie, de viaţă, de lumea largă!
Au trecut apoi treizeci de ani,
Iar băiatul s-a întors, uzat de viaţă, înapoi
Şi livada nu mai era acolo,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gardul care o înconjura avea o portiţă. Bătu şi se rugă să o priimească. Muma Vântului avu milă de dânsa şi o priimi să se odihnească. Ca şi la Soare, fu ascunsă, ca să nu o simţă Vântul. A doua zi îi spuse că bărbatul său locuia într-o pădure mare şi deasă, pe unde nu ajunsese toporul încă; că acolo şi-a făcut un fel de casă, grămădind buşteni unul peste altul şi împletindu-i cu nuiele, unde trăia singur-singurel, de teama oamenilor răi. După ce îi dete şi aci o găină de mâncă şi îi zise să păstreze oscioarele, muma Vântului o povăţui să se ia după drumul robilor, care se vede noaptea pe cer, şi să meargă, să meargă până va ajunge. Aşa şi făcu. După ce mulţumi cu lacrămi de bucurie pentru buna găzduire şi pentru vestea cea bună, porni la drum. Biata femeie nopţile le făcea zi. Nu i se mai alegea nici de mâncare, nici de odihnă, atâta dor şi foc avea să-şi găsească bărbatul pe care ursita i-l dedese. Merse, merse până ce i se sparse şi opincile aceste. Le lepădă şi începu a merge cu picioarele goale. Nu căuta gloduri, nu băga seamă la ghimpii ce-i intra în picioare, nici la loviturile ce suferea când se împiedica de vreo piatră.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie". Şi s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua muşluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc şi rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Şi n-a trecut mult, şi nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum aşa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-şi mai vadă părinţii; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul. Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, şi, întrebând-o despre gospodărie şi bărbat, ea a spus tot ce ştia.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât timp dai pentru Isus?

În viaţa-aceasta trecătoare  î
C-un ne-aşteptat şi brusc apus
Tu eşti chemat, ca fiecare,
Să dai răspuns la o-ntrebare
De-o importanţă foarte mare
"Cât timp dai tu pentru Isus?"

Ai timp de prieteni, şi e bine
Dacă-i ajuţi şi-i fericeşti;
Dar, mai presus de-orice şi-oricine,
Petrece-ţi timp cu El, creştine,
Şi în relaţia cu Sine
Cu totul să te dăruieşti.

Îţi faci timp pentru relaxare
Vizionând/citind ceva...
Dar nu-i mai câştigată oare
Clipa cea tainică în care
Isus, în slava Lui cea mare,
Vorbeşte cu fiinţa ta?

[...] Citeşte tot

poezie de Paula Diţă (27 martie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Mi-e dor de trosnetul din sobă, de aburi calzi de cozonac,
De mere coapte-n scorţişoară, de banca brună din cerdac,
Mi-e dor de albul pân' la hornuri, de sfânta seară de Ajun,
De caramelele cu lapte, de mămăliga din ceaun.

Mi-e dor de serile de iarnă când ascultam, atent, poveşti,
De zilele fără de grijă, de bruma albă din fereşti,
Mi-e dor de scârţâitul porţii, de îngereştile ninsori,
De lampa galbenă din geam ce pâlpâia până în zori.

Mi-e dor de puloverul de lână, de căciuliţa cu urechi,
De torsul mâţei lângă plită, de corzile chitarei vechi,
Mi-e dor de-aroma de gutuie, de ceaiul cald de muşeţel,
De uliţa copilăriei, de clinchetul de clopoţel.

Mi-e dor de laptele cu miere, de gustul fin de caşcaval,
De bolta casei încărcată de candelabre de cristal,
Mi-e dor de cocoloş cu brânză, de şunca proaspăt afumată,
De ciocolatele cu rom, de turta dulce asortată.

[...] Citeşte tot

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Românii
Când se exilează
Se aşează de-a lungul căii ferate,
În Europa,
Sau, dacă mai e loc, pe lângă gări.

Să fie mai aproape de casă,
Să poată prinde primul tren
La o adică.

Asta le dă sentimentul
Că nu s-au îndepărtat prea mult.
Mergând pe lângă calea ferată,
Sau auzind şuieratul trenurilor,
Ei comunică permanent
Cu ţara.

Primăvara, mai ales,
Când magnetismul terestru
Tulbură sus cocorii,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada călătorului

O, e-atât de bine când pe drumuri ninse
Întâlneşti o casă cu lumini aprinse,
Un ogeac din care se ridică fum,
Când te prinde noaptea călător la drum!

Sania coboară clinul de pădure.
Fug în urma noastră luminişuri sure
Şi-n singurătatea care ne petrece,
Peste vârf de arbori, asfinţitul rece
Străbătând podoaba crengilor subţiri
Luminează-n aer bolţi de trandafiri.

Dar amurgul palid a-nceput să scadă.
Noaptea, ca un abur, creşte din zăpadă.
Se ivesc departe măguri de hotar,
Într-un loc se face drum pustiu de car,
Şi-o fântână strâmbă pe lumina zării
Pare că sporeşte liniştea-nserării...

Drum de vis! E clipa mutei agonii

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

O scrisoare de la Muselim-Selo

Măicuţă dragă, cartea mea
Găsească-mi-te-n pace!
Pe-aici e vânt şi vreme grea,
Şi-Anton al Anei zace
De patru luni, şi-i slab şi tras,
Să-l vezi, că-ţi vine plânsul,
Că numai oasele-au rămas
Şi sufletul dintr-însul.

Apoi, să ştii c-a fost război
Şi moarte-aici, nu şagă:
Cădeau pe dealuri, dintre noi,
Ca frunza, mamă dragă.
Şi-acolo-n deal, cum fulgera,
Un plumb simţii că vine
Şi n-avu loc, cât larg era,
Decât în piept la mine.

Mi-e bine-acum, şi-aşa socot
Că nu va trece luna

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebun de alb

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna,
De când mă simt tot mai bogat, de tine,
Şi-mi stau pe tâmple soarele şi luna,
Acum mi-e cel mai rău şi cel mai bine.

M-aş jelui în fel de fel de jalbe
În care nici n-aş spune cum te cheamă,
Pătrate negre şi pătrate albe
Îmi covârşesc grădina şi mi-e teamă.

Şi, uite, n-are cine să ne-ajute,
Abia-şi mai ţine lumea ale sale
Şi-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negri caută o cale.

Prin gări descreierate - accidente,
Mărfare triste vin, în miezul verii,
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente,
Ca să te-apropii şi ca să te sperii.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!