Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

+destin +si +viata

Serioase/triste despre destin si viata, pagina 2

Emil Cioran a fost profet. A sosit clipa pe care filozoful a considerat-o inevitabilă, aceea a căderii umanității din timp. Din acest moment, omul, suportând, umil, cea de a doua izgonire din paradis, suportând trauma celui de al doilea paradis pierdut, nu mai trăiește cu nostalgia edenului, ci cu nostalgia timpului. Astfel, viața individului social contemporan nu mai reprezintă un flux temporal continuu, o plenitudine, ci timpul lui se înșiră ca mărgele pe ața vieții, clipă lângă clipă. Totuși, între două clipe se produce un break, greu calculabil, imposibil de anticipat într-un cosmos măsurat cu viteza luminii, dar el există. O spărtură ca un tunel adânc în drumul existențial imaginat ca destin, pe care individul a încorporat-o inconștient, astfel că, pentru omul căzut din timp, accidentul, întâmplarea sunt forme de a fi, sunt necesități care se pot manifesta ca întâmplare în orice clipă. În orice clipă, deci, individul poate străbate cu o viteză superluminică, viteza, deocamdată, doar intuită a gândului, distanța de la extaz la agonie, de la sublim la ridicol, de la vis la abis, de la normalitate la anormalitate

în Măsură pentru Diavol și bunul Dumnezeu (2003)
Adăugat de Victor teodorescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Acceptare...

Din prea multă durere, cântă agonia...
Unei povești de viață, de cruce grea, apus,
Este un destin, precum si pribegia
Lozului astral cel prea mult ascuns...

Nu recunosc culoarea ce dă bucurie...
Nici stele de pe cer, nu văd a străluci,
Caut în zadar, demult o alifie...
Să ung sufletul, a se împlini...

Nu-mi spune tu străine, ce-mi face rău sau bine!
Nu vei ști vreodată nemărginirea mea...
Nu sunt tipar banal, cu limite ruine,
Sunt calapod atipic, într-un trup de EA...

Colindă o văpaie a dragostei trădate!
O inima ce plânge... mai speră a iubi...
Colțuri și fragmente urmelor uitate,
Trăiesc întru mine... a exista, a fi!

[...] Citește tot

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Nașterea Domnului și a Creștinătății

NAȘTEREA DOMNULUI ȘI A CREȘTINĂTĂȚII

Când vezi că vine iarna cu viscol și ninsoare
Iar viața din natură o trece-n hibernare,
Fii om bun și omenos la sfântă sărbătoare,
A Nașterii lui Hristos și-a lumii creștinare!

Când obicei te-ndeamnă la veselie mare,
Din cornul abundenței dă și celui ce n-are,
De întâlnești prin viața scurtă și trecătoare,
Destin nefast la oameni supuși la îndurare!

Și străduiește-te să faci din fiecare zi
Trăirea ideală, neștiind cât îți va fi
Pe cale, firul vieții cu visul nemuririi!
În rugăciuni cinstește praznicul veșnicirii!

Tradiția revine în anotimp de iarnă,
Cu destine umane, uitarea o să cearnă
Țărâna pe morminte sau cenușa în urnă,

[...] Citește tot

poezie de din Tradiții creștine și ritualuri românești (2008)
Adăugat de Maria FilipoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Descântec de viață și moarte

Să fie de dulce, să fie de vară,
Să fie de iarbă ajunsă la brâu,
Să fie de dragoste ultima oară,
Să fie de pietre spălate de-un râu.

Să fie de mine, să fie de tine,
Să fie cumva și de noi amândoi,
Să fie de rău și să fie de bine,
Să fie de mierea ascunsă-ntr-un roi.

Să fie de cer și să fie de munte,
Să fie de mâine, să fie de azi,
Să fie de tâmplele mele cărunte,
Să fie de ceața ieșită din brazi.

Să fie de zi și să fie de noapte,
Să fie de clipa când vrei să și mori,
Să fie de gustul cireșelor coapte,
Să fie de drumul spre Malu cu flori.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

La catafalcul lui Adrian Păunescu

LA CATAFALCUL LUI ANDREI PĂUNESCU

Mai tristă-i Toamna cu pomii ruginii,
de când o veste din moarte răsună
despre Poet plecat dintre cei vii,
cu-naintașii de-a fi împreună.

Nedeaptă-i soarta care curmă viață
cu suferințe trupești și sufletești,
scurtând destin și spulberând speranță
din cei ancorați în visuri omenești.

Regrete și zbatere lăuntrică
pe file se scurg cu lacrimi din condei,
când sufletul la Ceruri se ridică
din maestrul șlefuitor de idei.

Adesea contestat de semenii săi
în bătălie scriitoricească,
Poetul călător pe drum către zei

[...] Citește tot

poezie de din Antologie colectivă "Să nu-l uităm..." , Editura Inspirescu 2014 (5 noiembrie 2010)
Adăugat de maria.filipoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriel Liiceanu

Nimeni nu trăiește cu adevărat dacă nu cade sub o formă sau alta de seducție. De fapt, oamenii rămân cel mai adesea acolo unde specia îi așază: (în «bancul de heringi», de care vorbea un filozof danez), acolo unde se trăiește după regula tuturor. Acolo ne instalăm cu toții din clipa în care venim pe lume și tot acolo rămânem, cei mai mulți dintre noi, până la sfârșit. Cel mai adesea nimeni nu vine să ne se-ducă, să ne ia de mână, să ne scoată pe drumul mare al vieții și «să ne ducă de o parte», de acea parte în care ni se dă șansa să ne regăsim cu viața noastră trăită ca destin, ceea ce înseamnă: trăită pe cont propriu.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Itinerariile unei vieti: E.M. Cioran / Apocalipsa dupa Cioran" de Gabriel Liiceanu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -45.28- 11.99 lei.
Ionel Teodoreanu

Destinul fiecărui om e și o fericire și o pedeapsă. La unii precumpănește pedeapsa, la alții fericirea. Totuna, tot acolo ajungi, regretând că s-a sfârșit așa de curând sau regretând că nu s-a sfârșit mai repede. Tot nemulțumiri, tot zbucium, tot dezechilibru. Fiecare e trimis prin viață la destinație, împachetat într-un destin impermeabil.

citat celebru din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "La Medeleni Vol. 3" de Ionel Teodoreanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 5.99 lei.
Gabriel Liiceanu

Nimeni nu trăiește cu adevărat dacă nu cade sub o formă sau alta de seducție. De fapt, oamenii rămân cel mai adesea acolo unde specia îi așază: în anonimatul vieții (în "bancul de heringi", despre care vorbea un filozof danez), acolo unde se trăiește după regula tuturor. Acolo ne instalăm cu toții din clipa în care venim pe lume și tot acolo rămânem, cei mai mulți dintre noi, până la sfârșit. Cel mai adesea nimeni nu vine să ne se-ducă, să ne ia de mână, să ne scoată de pe drumul mare al vieții și "să ne ducă de o parte", de acea parte în care ni se dă șansa să ne regăsim cu viața noastră trăită ca destin, ceea ce înseamnă: trăită pe cont prorpiu. Prima concluzie a acestui studiu este: vai de cei care nu au apucat niciodată să fie seduși! Iar dacă este așa, apare imediat întrebarea: Unde ne sunt seducătorii?

în Despre seducție (2010)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Vadim Tudor

Epistola unui martir de la Mărășești către trădătorii de țară

Înspumată-i patria de sânge
cucuveaua țipă a destin
preacinstita maică mă așteaptă
la spălatul grâului să vin

Lângă râu se înălbește pânza
strugurii la noapte vor plezni
este timpul nunților nebune -
pentru mine-i cea din urmă zi

Pentru mine clopote de jale
vor trăgea-n biserici patruzeci
cât va fi pe lume Miorița
noi de tineri vom muri în veci

Amiroase grâul a colivă
pânza cade-n giulgiu orbitor
cât de mult îmi este dragă viața
iar acum va trebui să mor

[...] Citește tot

poezie celebră de (1982)
Adăugat de AuditusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
David Boia

Gaudeamus

Cu ardoare cum necum
Să ne bucurăm antum
De viață și de iubire
De destin și de menire

Fie decent sau deviat
Să o facem devansat
Cu splendoare în delir
Mai cu fast mai abitir

De grabă și imediat
Calculat premeditat
Fără pierderi de secunde
Peste tot și pe oriunde

Nici de cum să nu uităm
Aievea să ne bucurăm
Peste plaiuri pe trasee
Ca-ntr-o vastă epopee

[...] Citește tot

poezie de (25 ianuarie 2017)
Adăugat de David BoiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook