+buze +rosii

Melancolie

Umbre albastre. O, voi negri ochi cu duioşie
Prelung mă privesc în treacăt de amiază
Sunet de chitară blând toamna acompaniază
În grădină, dizolvat în maro leşie.

A morţii grave umbre se întind
Mâini de nimfe, la roşii sâni sug cu voioşie
Pierdute buze decăzute şi-n neagra leşie
A tânărului insolite bucle se preling.

Comentarii

Există trei versiuni ale acestei poezii, care arată o evoluţie remarcabilă a imaginilor naturii, mai presus de toate a plantelor, dintr-o lume picturală orientată spre lumea picturală a celei de-a treia versiuni, cu dominare a imaginii corpului uman. Prima versiune este intitulată "Tăcere", a doua "Melancolie". Noi ne ocupăm de varianta "Melancolie", cea din ediţia definitivată de autor.
"Negri ochi", "mâini de nimfe", "roşii sâni", "buzele decăzute" şi "bucle se preling", în cea de-a treia versiune prezentă şi concep o imagine corporală erotică care nu este legată de un singur corp ci de o relaţie difuză de corpuri diferite.
Foarte iritantă pare "leşia" care apare de două ori, odată "maro" şi odată "neagră". Importanţa asocierilor asonante sunt la Trakl bine-cunoscute. Prin urmare, suntem autorizaţi să vedem cu certitudine "leşie" prin cuvântul "duioşie" şi referinţa la "dizolvat".
Ca titlu Trakl foloseşte "Melancolie" care face referire la o tradiţie cultural-istorică, în care melancolia a fost asociată cu teoria învăţăturii medicale, astrologie şi alchimie.
O referinţă despre "Melancolie" ar putea fi "Melancolia" lui Albrecht Dürer din 1514. În acest context, este de asemenea de înţeles că enigmaticele "leşii" din această poezie se referă la procesul de purificare alchimică. De asemenea, "leşia" era o parte esenţială a băii de vindecare medievală şi de curăţare/spălare.
Când la Trakl leşia este maro sau neagră el creează o imagine opusă ce corespunde imaginii "bilei negre a ficatului", care a fost atribuită melancoliei în medicina antică.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul Toamnei

Îţi poartă vântul ale tale roşii buze
Şi loveşte cu sărutul fragile frunze,
Ce se usucă pe loc şi groaznic cad,
Oare de mă vei săruta ce o să fac?

O să ruginesc şi eu precum verdeaţa,
Sau mă voi îneca în rouă ca dimineaţa?
Mă pui pe fugă ca pe razele de soare,
Când aduci Septembrie peste mare.

M-aş ascunde la umbra unui falnic tei,
Poate aşa nu mă vor găsi privirile ei,
Şi-am să-i aştept ale sale lacrimi
Să-mi fac un ceai din dor şi patimi.

Mi-e frică să alerg, să nu calc pe frunze,
Şi să strivesc ca un hain urmele de buze,
Doar brazii toamna îşi ignoră soarta,
Cine sunt eu? Să stric anotimpului arta.

[...] Citeşte tot

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (19 septembrie 2018)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de împărat fără stea

În vremi de mult trecute, când stelele din ceriuri
Erau copile albe cu părul blond şi des
Şi coborând pe rază ţara lor de misteruri
În marea cea albastră se cufundau ades;
Când basmele iubite erau înc-adevăruri,
Când gândul era pază de vis şi de eres,
Era pe lumea asta o mândră-mpărăţie
Ce-avea popoare mândre, mândre cetăţi o mie.

Domnea în ea atuncea un împărat prea mare,
Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea,
Şi mâna lui zbârcită, uscată însă tare,
A ţărilor lungi frâuri puternic le ţinea.
Şi tările-nflorite şi-ntunecata mare
La glasul lui puternic gigantic se mişca.
Dar nu se miră lumea de braţu-i ce supune,
Ci de a lui adâncă şi dreaptă-nţelepciune.
În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară,
Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond,
Cu arcuri ce-şi ridică boltirea temerară,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Origami cu inima ta

ţi-am modelat inima din hârtie glasse şi am lăsat-o să plutească
e sărbătoarea felinarelor au coborât dragonii pe pământ să danseze în jurul ei
odată îţi desenam căsuţe din flori de cireş
acum trupul meu te primeşte în amurguri
ai putea fi o ceaşcă de ceai pe care o sorb în ajunul unei bătălii sau o pivniţă cu vinuri

îţi adulmec treptele a vioară şi tâmplele a săruturi o să mă rostogolesc in jurul tău ca o piatră or să mă ardă palmele când te ating simt că port în mâini o văpaie

fă dragoste cu mine
eşti cuptorul nelipit părul plin de omizi şi căţeluşa cu o labă bolnavă
fără să ştii m-ai desenat când erai copil îţi înmuiai pensonul în destin colorându-i apa sunt avionul de hârtie cu care trimiteai bilete în necunoscut prin clasă
în gimnaziu eram cartea ta ascunsă sub pătură iar tot liceul aveai înaintea ochilor printre litere două buze roşii
inima ta e o centrală origami atunci când nu eşti aici modelez hârtia strălucitoare în toate felurile închipuindu-te
mâinile îmi tremură uneori şi îmi iese ba o ceaşcă de ceai din care te prelingi ba o ideogramă cu mâinile întinse soarele merge înaintea ta cu o lance spre o mănăstire zen duce amintirile care or să coboare în ghirlanda de ylang-ylang o să le dirijezi cu un beţigaş şi o să le împarţi copiilor
dă-mi mâna să modelăm cel de-al 365-lea origami
pe insula hokkaido primăvara va sosi fără degete rosii de vrăjitoare fetele işi vor îmbrăca pentru prima oara kimonoul undeva sus pe faleze
un călugăr ţine soarele în palmă şi modelează din argilă un tigru sub pământ

poezie de Laurenţiu Belizan (2 septembrie 2008)
Adăugat de Laurenţiu Belizan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul

O fată s-arătat cu roşii buze, triste:
Icoana-acestei lumi în lacrimi, la aman,
Ulise blestemat în ceasul de răstrişte –
Şi mândră ca Priam, ucis cu-ntregul clan.

poezie clasică de William Butler Yeats din Amărăciunea dragostei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembriada 1989 (Tuturor martirilor Revoluţiei)

În Decembrie, se primenea o lume,
cu dalbă cămaşă, brodată cu nume:

Ştefan, Cosma, Tudor, Dumitru, Matei,
Gheorghe, Radu, Constantin şi alţii ca ei.

Pe străzi, aripi tinereşti se avântau în zbor,
spre cerul lui Hristos, în dans de tricolor.

Când Ţara îşi alegea o spiţă din an,
roua înroşită picura din ram.

Sudoarea ardea pe frunte, pleoape şi buze,
pâinea noastră se cocea la flăcări de-obuze.

Se tulbura cerul şi ningea aprins,
Ţara adormea cu ochiul larg deschis.

Sfintele suflete, la capătul nopţii,
în lumini străluceau, pe pajiştea morţii.

[...] Citeşte tot

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăciun

Vine moşul cu scufie
Şi cu barbă argintie,
Cu vocea cam îngroşată
Şi spinarea încovoiată,
De povara sacului,
Tăind brazdă omătului.

Noaptea-i neagră, şi geroasă
Copiii stau la fereastră,
Şi când moşul a sosit,
Şi la uşă s-a oprit,
Fug iute şi se ascund,
Unde pot, stau tremurând,
Sau, ţin strănsă fusta memei,
Sau se prind de vreun picior;
Şi cu ochii mari privesc,
La Moş Crăciun, cum le vorbesc,
Şi îi roagă să îi spună,
O poezioară scurtă,
Pentru darul ce-i aşteaptă.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (18 ianuarie 1992)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crima din Şoseaua Ştefan cel Mare

ieşisem de la scala sufocat de stele, năclăit de stele
muşcat de păienjenii galbeni stelari
era toată bolta stea langa stea
şi stanioluri, cioburi, celuloide şi peruzea
zornăiau, pâlpâiau, era atât de scântâietoare zăpada
încat nu mai puteai să mai ştii care sunt stelele şi care e strada.
la fondul plastic, spre romană, stelele din ce în ce mai apoase,
microbi transparenti, cu protoplasmele de matase
se-mpiedicau de vitrine, se xeroxau pe capote
se ştampilau pe feţele costoboce, cumane şi vizigote,
fete fantastice de pietoni.
era întuneric plombat cu neon.
eram azuriu, ameţit.

- pardon, nu ştiţi cât e ceasul? vă rog frumos!
în jur, pustiu, case şi garduri.
palide strângeri de inima. echipament sportiv, stilouri şi ceasuri.
nelinişti, extaze, iar străzile - râme, cobre, năpârci.
cine putea să întrebe?
cine mi-a pus drugi de gheaţă pe ochi? tu eşti, bebe?

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento mori (Panorama deşertăciunilor)

Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopţii întunerec - înstelatul rege maur ­-
Lasă norii lui molateci înfoiaţi în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.

Mergi, tu, luntre-a vieţii mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde şi cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viaţa s-o-ntocmeşti, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!