Spuneai ceva?

Spuneai ceva? Spuneam ceva? Se pare.
Şoptisei, poate, o-ntrebare,
Sau, poate, un răspuns.
Dar glasul nostru nu era ascuns?
Poate zăream o şoaptă în pleoapa tremurată.
A fost atunci? Acum e altădată?
Şi tu şi eu tăcusem parcă de ani întregi
Ştiind că nu-nţelegem ce-ncepi să înţelegi.
Zadarnica paradă a tâlcurilor scrise,
În jocul de-a sfiala, amuţise.
Nu vream să ştim ce suntem, ce am fi fost sau cine.
Tu mă numiseşi "Ţie", eu te numisem "Tine".
Să te cunosc? Să mă cunoşti?
Stam unul lângă altul ca plopii mari - şi proşti.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Poeme noi (1963)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spuneai ceva?

Spuneai ceva? Spuneam ceva? Se pare.
Şoptisei, poate, o-ntrebare,
Sau, poate, un răspuns.
Dar glasul nostru nu era ascuns?
Poate zăream o şoaptă în pleoapa tremurată.
A fost atunci? Acum e altădată?
Şi tu şi eu tăcusem parcă de ani întregi
Ştiind că nu-nţelegem ce-ncepi să înţelegi.
Zadarnica paradă a tâlcurilor scrise,
În jocul de-a sfiala, amuţise.
Nu vream să ştim ce suntem, ce am fi fost sau cine.
Tu mă numiseşi "Ţie", eu te numisem "Tine".
Să te cunosc? Să mă cunoşti?
Stam unul lângă altul ca plopii mari - şi proşti.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am auzit iubite ceva, sau mi se pare?!

Am auzit iubite ceva, sau mi se pare?!
Parcă mi-ai pus sfielnic, şoptit, o întrebare,
Sau era o-ncercare de jinduit răspuns,
Ce-o vreme-ntre cuvinte nespuse s-a ascuns?!
Mi-a fost doar mie dată plăcerea să ascult,
Cum răscolea aievea al inimii tumult?!
Rostirea tăinuită este adevărată,
Sau dulcea miere-a gurii, în tihnă mă îmbată?!
Ne-am întâlnit acuma, sau poate şi-altădată,
Te-ntreb, zărind lumina, sub pleoapa-ţi tremurată?!
Şi-am înteles menirea unor nescrise legi,
Ce-n lunga pribegire rămasu-ne-au întregi.
Am dăltuit o treaptă în amintirea vie,
Din focul pasiunii şi roua din câmpie.
Şi în amiaza vieţii, noi clipe de extaz,
Mai pun o sărutare, pe-al inimii obraz.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orchid dust

te vei întoarce într-o bună zi
acolo unde lumina nu aşterne umbre
peste mesajele scrise pe ziduri
care nu mai există acum,
totul va părea la fel ca în prima zi:
golful, vapoarele, norii,
poate că mă vei chema
şi eu voi veni
poate

vom alerga unul spre celălalt tineri
spre o lume aflată pe moarte,
doar noi o vom vedea la fel ca altădată,
vom îmbătrâni cu fiecare pas
fără să ştim că timpul ne-a transformat
în statuete atât de fragile
încăt orice atingere
ne va fi mortală

nu privi înapoi,
în urma noastră se prăbuşesc vise
în zgomot de pleoape,
îţi spun să taci şi mă priveşti nedumerit,
nu înţelegi că suntem damnaţi,
că timpul ne-a ars mocnit în trupuri amintirile
şi înăuntrul nostru pluteşte o cenuşă nesfârşită,
cea mai mică şoaptă
ne va spulbera în cele patru vânturi

nu mă atinge dacă vrei să exist
orhidee uscată într-o carte
despre care nimeni nu-şi aminteşte nimic,
cui îi va mai pasa mâine
de ceea ce a fost
sau nu

poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încet, încet te uit... dar nu, nu pot

Rareori ne gândim la ceea ce avem,
dar mereu la ceea ce ne lipseşte,
spunând:
Acesta este modul,
în care eu trăiesc în present...

Acesta este modul,
în care definesc eu, cine sunt cu adevărat,
un prost, dar un prost îndăgostit.
Acesta este modul,
în care definesc eu iubirea,
ca pe ceva de sine înţeles... dar fără tine...

Nu te mai visez iubita mea,
încet, încet te uit... dar nu, nu pot.
Nu te mai chem, te-am alung din mintea mea,
şi nici nu te mai pot iubi... sau nu.
Încerc doar să par indiferent,
la fel cum ai fost şi tu...

Eu acum,
nici nu mai doresc să te iubesc.
Încerc, îmi este greu fără tine,
dar asta este... o suferinţă, care mă seacă,
... un foc întunecat al răului total...

Nu a fost vina ta
că tu nu m-ai mai iubit,
dar a fost vina ta pentru minciunile,
care cu o candoare prefăcută,
mi le aruncai... crezâdu-mă prost.
Cum de altfel şi eram... orbit în iubire...

Acum eu vreau
să mă înţelegi... şi să accepţi,
nu sunt nici rău, nici indiferent,
dar acum m-am împăcat cu mine însămi,
ştiind că am reuşit să trec
peste focul întunecat,
al unei iubiri neîmpărtăşite...

Nici nu exult la gândul,
că acum ai început să mă iubeşti.
Dar numai eu ştiu,
cât de greu mi-a fost să te uit,
să mă regăsesc... singur făr de tine...

Îţi urez şi ţie baftă la uitat... sau nu,
undeva, cândva ne vor întâlni,
şi vom încerca,
să trece nepăsători unul pe lângă celălalt...

Nu, nu putem,
focul iubirii nu ne lasă,
cădem unul în braţe la altul...
sudaţi în nemurirea dragostei
... dintre noi...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rodul întâmplării

poate crea condiţii ideale pentru calcule exacte
aşa că joaca de-a baba oarba
combinată furios cu bâza
ar putea da un lapte gros
pe o spirală cu rotire spre nicodată ştiut

care va să zică big bangul ăsta
o fi fost un embrion în dividere de univers
sau cum i-or spune istoricii atimpului

iar dacă la început totul era fierbinte
şi parcă din ce în ce mai nerăbdător
poate din cauza iubirii
poate din cine ştie care nebunie
acum sentimentul s-a lăbărţat cumva
precum o găluşcă nereuşită

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi era ceva

razant am trecut pe lângă o închipuire
şi tare aş fi crezut că eşti chiar tu.
arăta aşa a o destrămare de amurguri inteligente
pe sub sentimentale streşini de case.
parcă zăream un zid aciuat în rană de tăcere
sau... ceva a nişte captive aripi cu creşteri spre afunzimi de sine;
aproape o dezmierdare de lut în suflarea lirică a cuvântului
arăta cred.

totuşi era ceva:
poate o metaforă a ezitării de-a fi.
o reaşezare a simbolurilor în unduirea chemărilor...
pare -mi-se, un imprecis şiret de bocanc lăsat
să biciuiască umbra dată în gustul
a mă cunoaşte de îndată.

sau sunt nişte obsesii de ale mele
cum ale mişcărilor de crengi divorţate de senin,
ce imediat încropesc hărţi etnografice
peste joaca fluturilor,
pe unde ar trebui înfloratul cer a umbla
când ferestrele îţi deschid aripile-n lumi,
adânci în lumi nevăzute
ca o posibilă mângâiere de însingurare
să-i atingă o tentaculă de cale-lactee cumva.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit...

Tot mai neclară – ştearsă îmi apari,
Tot mai lipsită de culoare – sens!
Aş putea spune că, exact invers,
De cum te-am cunoscut, îmi pari!

Parcă ţi-a fost răpit felul de-a fi,
Sau poate că, aşa ai fost mereu!
Sau şi mai rău: poate-s de vină eu –
Că mi-am permis, ţie, a mă jertfi!

Dar cine poate şti până la urmă?!
Nu mai eşti azi şi asta-i tot ce ştiu.
Ce mai contează c-a rămas pustiu –
Gândul la o iubire sinceră, enormă?!

Tot ce contează e că nu mai eşti
Şi c-ai luat şi dragostea cu tine!
Că-n locul ei ai lăsat doar suspine
Şi-un om ce nu mai crede în poveşti...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (15 iunie 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-ar fi fost...

Dac-ar fi fost... nici nu era... că eu...
Se pare că... deşi.... mai ştii.... erau...
Din contră, poate că... aşa... mereu...
Acum de ce să.... că tu zici că... sau...

Sunt sigur că.... de fapt... eu nu... în fine...
Se întâmpla sau... nu ştiu.... numai tu....
Îmi pare rău, cu toate că... ei bine,
Putea să fie... dacă noi... sau nu...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regele Baldwin al 4-lea: La şaisprezece ani am obţinut o mare victorie. Am simţi atunci că voi trăi o sută de ani, iar acum ştiu că nu voi ajunge nici măcar la treizeci. Nimeni nu-şi cunoaşte sfârşitul sau ce forţă îl va călăuzi acolo. Un rege poate dispune de un om, un tată de fiul său. Acel om însă, poate face totul şi singur. Şi abia atunci îşi începe omul acela jocul vieţii. Ţine minte că indiferent cine şi cum dispune de tine, de sufletul numai tu ai grijă. Chiar dacă cei care se presupune că te manevrează sunt regi sau oameni ai puterii. În faţa lui Dumnezeu nu vei putea spune "dar alţii mi-au spus să fac asta" sau "cinstea nu-mi era de niciun folos în acel moment". Acestea nu vor fi de ajuns.

replică din filmul artistic Regatul Cerului, scenariu de William Monahan
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exista ceva în ea care o făcea să pară mai matură, ceva dintr-un om care trăise multe. Nu părul, şi nimic altceva din aceste semne naturale, ci un lucru nedefinit, sufletesc. Poate privirea. Dar pînă unde privirea omului este ceva fizic? Sau poate era felul în care îşi strângea buzele, căci, cu toate că gura şi buzele sunt elemente fizice, felul de a le închide şi cutele din jur aparţin sufletului. Sau poate era chiar felul ei de a visa.

citat clasic din Ernesto Sabato
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva de tine

Sub lună plină cântă prepeliţa
Şi prazul creşte parcă răsfăţat,
Până şi curcile s-au ridicat
Crezând că soare este luminiţa.

Să scriu de greieri îngerii decid,
Şi-au început concertul de cu seară,
Mă simt un pic închis pe dinafară,
Miroase-a flori ce noaptea se deschid.

Mi-e dor de tine, dar nu ştiu de ce,
Şi nici nu ştiu de cine sau de când,
Îndrăgostit sau poate doar crezând,
Sufletul meu ceva de tine e.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1

A fost o vreme când toţi încercau
din răsputeri,
să fie proşti,
dar proşti în cel mai profund mod posibil,
adică proşti divini,
cu altare şi cu temple
în care să vină să se parfumeze între ei
cu tămâie
sau cu bucăţi de meteoriţi.
Erau cât se poate
de frumoşi,
de îngrijiţi.
Lumea era fericită.
A fost vreodată o vreme când toţi se străduiau
să fie proşti.

poezie de Toni Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am fost gazetar adevărat, adică nu am minţit niciodată. De ce? Poate am greşit, că nimeni nu poate să fie fără greşeală, dar nu am făcut greşeli cu intenţie, ca să ridic pe unul sau să cobor pe altul. Îl ridicam pentru că aşa credeam eu că merită.

Nicolae Carandino în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, te rog... Aş dori să... Să plec acum.
Lucian: Tremuri... De ce? Chiar îţi este frică de mine? Încă îţi mai este? Şi ţie?!
Lia: Nu, nu chiar... Nu de tine.
Lucian: Nu de mine?! Atunci, de cine? Sau de ce? Off... Aş vrea să te cunosc mai bine, să-ţi descifrez secretele... Aş vrea să te pot înţelege, dar nu voi reuşi. Nu atâta timp cât nu eşti foarte sinceră cu mine, pentru că simt că îmi ascunzi ceva. Doar că nu-mi dau seama ce... Dacă aş şti, poate ar fi mai bine. Oricum, aşa cum sunt, bun sau rău, prost sau nu, indulgent sau exigent, modest sau lăudăros, arogant, tâmpit, idiot, indisciplinat, sau oricum ai considera tu că aş fi, sunt totuşi îndrăgostit de tine. Asta-i sigur! Sunt îndrăgostit nebuneşte de tine! Şi nu de acum, nici de ieri, sau de curând. Ci de ani şi ani, de când te-am cunoscut. Te iubesc. Şi chiar dacă nici acum nu mi-ai acceptat prietenia, m-ai refuzat din nou, nu contează! Eu n-am să renunţ! Nu voi ceda! Am să fac tot posibilul să te cuceresc, odată şi odată. Nu ca pe un trofeu, evident, ci să-ţi cuceresc doar inima, dragostea ta. Deocamdată, mă bucur că ţi-am spus şi că ştii... Că te iubesc! E totuşi un început. Iar pe moment, mă mulţumesc şi cu atât.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am fost om de teatru născut, ca să zic aşa. Nu scriam la întâmplare, aveam atitudine, aveam curaj să spun adevărul şi nu avea importanţă dacă respectivul actor era celebru sau nu. Dacă era rău sau bun asta era important atunci. Şi când luam cuvântul şi spuneam ceva cuvântul meu atârna greu.

Nicolae Carandino în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dor

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dor

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmele în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţului meu

Dacă nu ne-ar fi fost dat să murim,
Poate nu te-aş fi îmbrăţişat atât de des;
Nu ţi-aş spune la revedere-atât de grijulie
Dacă-aş fi sigură c-o să te-întorci. La mine, bineînţeles.

Poate că n-aş fi apreciat valoarea fiecărei zile,
A fiecărui zâmbet sau semn de-afecţiune arătat,
Dacă te-aş fi cunoscut întru totul şi dacă-am fi putut rămâne
Pentru vecie unul jumătatea celuilalt.

Poate nu mai avem de cheltuit mulţi ani sub soare;
Curând unul va dispărea-n mirarea mare, pe vecie,
Iar eu nu voi mai avea pe cine să-îmbrăţişez sau să ating.
Desigur, ştiind asta creşte-n noi un fel de duioşie.

Să schimb eu lucrurile-n lume dacă mi-ar plăcea
Şi-astfel să devenim nemuritori? Iubirea mea, aş vrea.

poezie de Wendy Cope, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scaunele

Şi atunci am observat încă o dată
scaunul de pe plajă, părăsit sub acele ploii
de vreun chelner sau vreun olog;
aseară parcă urla ca un câine spre valuri
împotrivindu-se cu toate picioarele,
parc-ar fi fost scheletul unei femei
devorate de peşti, fără degete, fără cap,
ori poate cineva anume-l pusese
ca marea să se aşeze pentru o clipă pe ţărm...
Şi atunci am zărit scaunul celălalt
cuibărit ca un prunc între braţele
părăsitului; un scaun la sânul
unui alt scaun, cine l-o fi adus, cine l-o
fi mânat? Pe pielea lor picături mari,
sărate ca nişte lacrimi gri-
poate fulgerul, poate frigul, da poate fri...

poezie de Dumitru Ţiganiuc din Ecranul de iarbă (1986)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu spune niciodată că nu poţi face ceva sau că ceva pare imposibil ori că ceva nu poate fi făcut, nu contează cât este de descurajator sau chinuitor; fiinţele umane sunt limitate doar de ceea ce permitem noi să ne limiteze: minţile noastre.

citat din Mike Norton
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!