Şi atunci se va înţelege de ce, la celălalt pol al acestei lumi ieşite din ţâţâni se găseşte ceea ce am numit atonia eminesciană, acele ritmuri extenuante ce amintesc în mod straniu de cadenţele obosite ale crepuscularilor: "- Încet, inima mea, încet"... Este speranţa de a se putea sustrage de la angajamentul existenţial, de a reuşi "să se strecoare, să se furişeze": cuvinte ce denunţă precauţia unei fugi pe furiş.

Rosa Del Conte în Eminescu sau despre absolut (1961)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a trăi

Să mori încet
să te pierzi
pentru a-nţelege,
ceea ce
mintea-ţi zice
dar sufletul nu,
pentru a trăi
pentru a crede
în tot ceea ce nu e
sau poate
doar o nebunie.

Să mori încet
şi să închizi o uşă
care din întâmplare
ţi s-a deschis şi
tot din întâmplare
ţi-a furat inima.

Să mori încet
pentru a crede
la ceea ce era
sau poate nu,
pentru a te putea
renaşte din nou
fără a te nega
în viaţa asta,
disperata viaţă
de iubire
fără de sfârşit,
ca mai apoi să mori..

Să poţi muri încet.

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este, aşadar, în moartea universală care stinge viaţa nenumărabilă a astrelor, moartea omului? Un bine, va răspunde cu obstinată îndărătnicie poetul, pentru că ne smulge, în orice caz, vieţii, vinovată că nu se potriveşte niciodată visului nostru.

Rosa Del Conte în Eminescu sau despre absolut
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc de invocaţie

Luna -
O pilulă,
Bună de pus sub limbă,
Să-şi facă efectul
Mai repede.

Mă tratez însă
Cu "piedra del sol".
Încet, încet
Mi se dezleagă limba.

poezie celebră de Marin Sorescu din Ecuatorul şi polii (1989)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezintoxicarea de sfinte este lucrul cel mai greu, deoarece, refuzând toate vacuităţile existenţei lor, nu ne putem sustrage farmecului lor divin. Şi dac-am reuşi să trecem şi peste acesta, mai rămâne şi atunci un farmec echivoc, de care nu ne putem dispensa fără să deviem de la pendulaţiile vieţii noastre. Este în candoarea sfintelor o solemnitate care te îmbie să-ţi răcoreşti inima în potire, iar zâmbetul lor este învăluit în parfumuri ce ne amintesc de culori întrezărite în alte vieţi.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşind de la schimbul de noapte

E ora 6 şi 12 dimineaţa, merg liniştit cu mâna în faţă, aşa observ că numai o stea răsare din pământ, celelalte parcă vin direct de deasupra născute din cer, de jur împrejur orizontul e verde-portocaliu şi merg neobişnuit, straniu, nimeni nu vede, nimeni nu ştie, în mine sunt un conglomerat, ca marginea unui râu, îmi amintesc ce scria Llorca despre moartea unei adolescente, despre stelele lui. Cuprind cu mâna acel astru luminos şi il bag în buzunar, când voi ajunge acasă îi dau drumul deasupra, în luminiş. Cafeaua la ibric, acel Luckies obişnuit adaugă un fel de speranţă, răbdare, steaua pulsează în buzunar încet, din ce în ce mai încet.

poezie de Mihai Amaradia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În România, lampa în care sălăşluieşte Duhul Binelui, se stinge încet, încet, Odată cu ea, se stinge şi speranţa de viaţă a românilor.

Dumitru Delcă (7 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sah

Ontologic şi existenţial
Sunt amărât şi banal.
Încerc a înţelege fiecare cuvânt…
Încerc să îmi explic fiece gând…

Ontologic, se pare, că nu exist.
Existenţial, se pare, că nu rezist.

Numai mă lupt. Mă lupt ca un lup.
Spre a trăi, spre a muri…
Ca un om mă înfrupt
Din aceeaşi esenţială substanţă
Recunoscută ca o instanţă…

Principală este, consider, lupta
Şi clipa ce moare dovedindu-şi risipa
Şi jocul de a fi sau a nu fi.

Ontologic şi existenţial este a şti
Şi a înţelege ce poate să dea
Şah unui rege.

poezie de Mircea Nincu
Adăugat de Aurora Cretan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că atunci aş fi ales nebunia

aş fi ieşit din carnea mea ca dintr-o puşcărie
şi te-aş fi urmat până la capătul vieţii
aş fi stat în genunchi la fiecare popas
te-aş fi şoptit încet rugăciune după rugăciune
te-aş fi îndesat în pieptul meu
ca pe singura bucurie a acestei lumi

poate ca atunci aş fi ales nebunia
că îmi erai atât de frumos
atât de uşor de purtat în sânge
şi te-aş fi urmat
cu siguranţă te-aş fi urmat
pe toate străzile înguste ale vieţii
da
da
te-aş fi urmat
ca orice femeie îndrăgostită
ţi-aş fi atins tâmplele
cu buzele arse de aşteptare
iar tu mi-ai fi tatuat umerii
cu degetele tale subţiri

poate ca atunci aş fi ales nebunia
aş fi făcut poteci prin toate pădurile
aş fi luptat cu întunericul tău
dar vremea aceea s-a dus
nu-i aşa că m-ai aruncat într-un cufăr vechi
ca pe cea mai neînsemnată amintire a ta
nu-i aşa

poate ca atunci te-aş fi ales
nebunia mea

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc încet

Se duc încet, nebune clipe
Spre amurg,
Cerul întreg întinde-aripe,
Stele curg.

Păsări plutesc, ca o chemare
Sau îndemn,
Îmbobocită... ca o floare,
Îmi faci semn.

Rebele gânduri spre lumină
Mă împing
Şi-n lacrima de rouă plină
Vise sting.

Doar tu si eu, frunze căzute
Din nimic
Şi din dureri... necunoscute,
Mă ridic.

Se duc încet, acele clipe
Care-au fost,
Tot alergând înspre risipe
Fără rost.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Formele care te înconjoară sunt rezultatul unei frecvenţe. Dacă schimbi frecvenţa, schimbi rezultatul. Fiecare formă, indiferent de nivelul său, are o vibraţie proprie prin care îşi construieşte călătoria prin Ansamblul Existenţial. Ca idee, pentru a construi o imagine de ansamblu, putem spune că iubirea vibrează înalt şi repede, în timp ce frica vibrează jos şi încet. Prin rezonanţă, atunci când trăieşti iubirea, atragi acele energii care se află pe aceeaşi frecvenţă cu ceea ce trăieşti tu - iubirea. La fel şi în cazul fricii. Când experimentezi frica, în realitatea ta vor pătrunde alte experienţe şi circumstanţe care îţi vor provoca tocmai vibraţiile prin care tu le-ai atras, pentru că vibraţia prin care atragi, este vibraţia pe care o atragi.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este, bineînţeles, o minciună, ceea ce aţi citit despre convingerile mele religioase, o minciună repetată sistematic. Nu cred într-un Dumnezeu personal şi n-am negat niciodată aceasta, ci am exprimat-o clar. Dacă există în mine ceva care poate fi numit religios, atunci este admiraţia neţărmurită pentru structura acestei lumi, pe atât pe cât ştiinţa noastră o poate evidenţia.

citat celebru din Albert Einstein
Adăugat de bobo
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce săpunul lui Leopold Bloom, care m-a însoţit pe tot periplul acestei cărţi, nu se lasă povestit, vândut în cuvinte? De ce îmi alunecă el de fiecare dată din mână într-o baie de spumă şi se topeşte acolo încet, în insubstanţialitatea unei revelaţii? El e lumina care asediază cu nonşalanţă toate capcanele şi nu poate fi prinsă. E poezia.

Nora Iuga în Săpunul lui Leopold Bloom (2007)
Adăugat de Morticia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pilotul automat funcţiona perfect, însă, bineînţeles că îl supravegheau cu multă atenţie, să nu se strecoare vreo eroare; nu fusese însă cazul. Totul era perfect! Dacă la început nu prea avuseseră chef de absolut nimic, părându-li-se dificil să se acomodeze cu lipsa planetei Proxima şi a prietenilor de acolo, încet, încet, începeau să se obişnuiască astfel, cu zborul pe drumul de întoarcere spre Terra. Nu existau defecţiuni, totul decurgea în mod normal, începând să se înscrie într-un ritm ce semăna mult a rutină zilnică, dar nu era deloc deranjant; doar le crea aparenţa unui anumit program pe care-l aveau de respectat.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantilenă

Iubita mea e moartă
Şi-n păr c-un trandafir,
Încet, încet, o poartă,
Un dric spre cimitir.

epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

ODIHNĂ...

Lasă-mă să-mi odihnesc privirea
În ochii tăi atât de minunaţi
Şi care ne-au adus iubirea
De care amândoi am fost frustraţi.

Mâinile cu tremurul încet
Se caută-ntre ele
Atingându-se discret
Ale tale cu ale mele

Da, îmi amintesc sărutul
Cu ale tale buze dulci
Acesta a fost începutul
Ţi-aminteşti? Atunci…

Îmbrăţişarea caldă, fermecată
Cu neastâmpăr tineresc
Cu fior avid de fată
Vreau ca mereu să „TE IUBESC”.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise. Peţitorii trebuie înlăturaţi de Ulise, pentru ca acesta să se poată uni din nou în pace cu soţia sa... Ceea ce caută Ulise este propria sa conştienţă mai adâncă, forţele divine ale sufletului. Cu acestea vrea el să se unească. Înainte de a le găsi, mystul trebuie să învingă tot ceea ce umblă, ca peţitor, după favoarea acestei conştienţe. Ceata acestor peţitori provine din lumea realităţii inferioare, din natura trecătoare. Logica pe care o aplicăm acestei lumi este o urzeală care, o dată ţesută, se destramă mereu.

Rudolf Steiner în Creştinismul ca fapt mistic şi misteriile Antichităţii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La acest ziar

Săraca hârtie, unde mă duc.
Ceea ce simt mai bine în mine,
Nu ştii durerea pe care îndrăznesc;
Să-ţi încredinţez când vorbesc cu tine.

Pentru că şi tu mă vezi, ca lumea,
Partea senină şi privirea tristă:
Nu cunoşti rana profundă.
Care încet, încet, e-n inima mea.

Sunt rele pe care nu le poţi scrie,
Că nici măcar nu poţi spune jos;
Şi aceştia sunt cei care-l provoacă pe martir.
Şi că lumea, din păcate! Nu-i i-a.

Poţi să te plângi, o, filelor mele de hârtie,
Doar tăcute încrezătore, de durerea mea,
Pentru că nu este mai crud
Ce să zâmbesc, în timp ce sufocant plîng!

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era să mor

după o supradoză de iubire
inima mea era pe o stâncă
stătea mai mult în gol
eram atât de fericit
şi mă
simţeam alături de inima ei
căzut în sufletul ei
am băut vin încet încet
acul
pătrunde în venă şi lasă
acolo toată fericirea
toată
dragostea era în cantitate e
normă dublă o supradoză
şi când
e supra
doza e pericol pentru inimă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încet, încet te uit... dar nu, nu pot

Rareori ne gândim la ceea ce avem,
dar mereu la ceea ce ne lipseşte,
spunând:
Acesta este modul,
în care eu trăiesc în present...

Acesta este modul,
în care definesc eu, cine sunt cu adevărat,
un prost, dar un prost îndăgostit.
Acesta este modul,
în care definesc eu iubirea,
ca pe ceva de sine înţeles... dar fără tine...

Nu te mai visez iubita mea,
încet, încet te uit... dar nu, nu pot.
Nu te mai chem, te-am alung din mintea mea,
şi nici nu te mai pot iubi... sau nu.
Încerc doar să par indiferent,
la fel cum ai fost şi tu...

Eu acum,
nici nu mai doresc să te iubesc.
Încerc, îmi este greu fără tine,
dar asta este... o suferinţă, care mă seacă,
... un foc întunecat al răului total...

Nu a fost vina ta
că tu nu m-ai mai iubit,
dar a fost vina ta pentru minciunile,
care cu o candoare prefăcută,
mi le aruncai... crezâdu-mă prost.
Cum de altfel şi eram... orbit în iubire...

Acum eu vreau
să mă înţelegi... şi să accepţi,
nu sunt nici rău, nici indiferent,
dar acum m-am împăcat cu mine însămi,
ştiind că am reuşit să trec
peste focul întunecat,
al unei iubiri neîmpărtăşite...

Nici nu exult la gândul,
că acum ai început să mă iubeşti.
Dar numai eu ştiu,
cât de greu mi-a fost să te uit,
să mă regăsesc... singur făr de tine...

Îţi urez şi ţie baftă la uitat... sau nu,
undeva, cândva ne vor întâlni,
şi vom încerca,
să trece nepăsători unul pe lângă celălalt...

Nu, nu putem,
focul iubirii nu ne lasă,
cădem unul în braţe la altul...
sudaţi în nemurirea dragostei
... dintre noi...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate marile evenimente ale omenirii au fost declanşate de către nebuni, majoritatea lor fiind mediocri ca intelect, în mod sigur, sfârşitul acestei lumi, adică al acestei civilizaţii, va fi opera unui bolnav mintal care va avea ambiţia să nu moară singur, ci cu încă câteva miliarde de semeni împreună.

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!