Se duc încet

Se duc încet, nebune clipe
Spre amurg,
Cerul întreg întinde-aripe,
Stele curg.

Păsări plutesc, ca o chemare
Sau îndemn,
Îmbobocită... ca o floare,
Îmi faci semn.

Rebele gânduri spre lumină
Mă împing
Şi-n lacrima de rouă plină
Vise sting.

Doar tu si eu, frunze căzute
Din nimic
Şi din dureri... necunoscute,
Mă ridic.

Se duc încet, acele clipe
Care-au fost,
Tot alergând înspre risipe
Fără rost.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E noaptea suavă şi osânda plăcută

E noaptea aproape-nspre orele două,
Când visele strâng nectarul din sâni
Şi scutură pulberi albastre prin rouă
Privirea-ndrăzneaţă din ochii păgâni.

E noaptea atinsă... de o vie chemare,
Când coapse nebune... şi albe mă vor,
Adânc a pătrunde în miezul de floare,
Năvalnic... ca apa, semeţ... ca un zbor.

E noaptea plăpândă, sfioasă şi plină,
Când clipe rebele în cupe se ascund
Şi fluturi ce aleargă spre clipa divină
Turna-vor în tine... amorul... profund.

E noaptea suavă şi osânda plăcută,
Când fulgeră gânduri şi astrele cad
La porţi de izvoare, iar luna-i tăcută,
Ca cetina verde... sfinţită... de brad.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut un an

A mai trecut plin de-ntrebări, încă un an
Şi-n dimineţi, abia simţit... ai pus culoare,
Reaşezând păcate vechi într-un roman,
Făcând din clipe evantai... şi sărbătoare.

Au mai trecut amiezi arzânde, fără rost,
Spre depărtări tot căutând... neştiutoare,
La pieptul lui poate că tu, nici nu ai fost,
Dar aşteptai dinspre destin... o sărutare.

A mai trecut... înc-un amurg... însângerat,
Năluci şi ploi răstălmăcind a ta chemare
Pusă-ntr-un dor... reverberând... manierat
Şi aruncând... flămând priviri... năucitoare.

Au mai trecut... atâtea nopţi... fără de stele,
Ascunse taine-au prins aripi... ca o mirare
Dintr-un album de clipe reci... sau infidele,
Când curge luna-n trupul tău... ispititoare.

A mai trecut... plin de-ntrebări... încă un an,
L-ai aruncat făr-de regrete-n... Carul Mare,
Când timpu-alergă... ca o umbră... pe tavan
Şi-un ornic bate... a trecut... şi a schimbare.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

scânteiază petale de floare
prin aburi de toamnă
desişuri, o creangă căzută
ea plânge, tăcută

fluier tainic răsună
o oră fluidă
pe câmp de baladă
se scurge printre gânduri zălude

se frânge o frunză
în ape de munte
un cântec sună pe clape
în modulări regulate

o coapsă s-a deschis
suavă în noapte
suspin prelung
între clipe visate

ce lungă e aşteptarea
şi scurtă visarea
se scurge soare în amurg
cuvinte trec, cuvinte curg

o nimfă a pădurii
rătăcită în crâng
atinge sfioasă un gând
printre gene, alene

fiorii ţipă în noapte
în nestemate şoapte
vise lungi, neîmplinite
în braţe ce se ating, se strâng

amarnic dor, tânguitor
rătăcit între clipe
clipe nebune, rebele
ce să mai fac astăzi cu ele

mi-e dor să vin
la sânul tău divin
să sorb licoarea unui vis nescris
să beau ambrozie în paradis

ce pură e iubirea unei fete
candoarea unei glezne dezgolite
îmi sfâşie retina
a cui oare este astăzi vina

lumină între stele
te scalzi în roua dimineţii
surâzi şi cânţi
a tainică chemare

un cânt despre o femeie
îndrăgostită din cetate
iubirea e destinul
iar lacrima iubirii, chinul

este târziu şi plouă
e ora lungă
aştept în noapte o femeie
regina mea, în nemurire

trec clipe, trec ore, în goană
număr anii, curg
eu zac în colb
aştept-aştept şi uneori mai plec

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi frânte

Într-un havuz de gânduri şi-ntrebări
mă pierd pe drumul, rătăcind spre tine
şi-mi pare că de nicăieri
curg şoapte line...
Am vrut să retrăiesc mirarea
de-a-ntinde zboruri selenare
spre stele şi spre soare,
dar aripi frânte mi-au crescut
din sufletu-mi rănit
şi-am obosit...
Roind din întuneric spre lumină fadă,
mi-a curs o lacrimă de sânge
din inima-mi nomadă
şi-n spulberări de vise neîmplinite
m-a năpădit cântarea durerii
infinite...
Am încercat din clipe efemere
să mai ţes mistere,
dar prea se-nalţă un târziu de mâine,
fără noimă,
ce va săpa în mine dorul
de unica ta formă...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre ultima destinaţie

cu drag pentru Zarra

izvorăsc din mine gânduri precum apele de munte
sparg stâncile mari în şapte în nouă
în fluxul creativ arzător curg broboane pe frunte
sunt doar zvâcnirile minţii scăldate în rouă.

mă asemăn cu izvorul ce se grăbeşte spre mare
mă îndrept şi eu spre cerul cu magia de lumină
clipe de eternitate râvnesc pentru afirmare
căci sunt carte de poeme structurate-n albumină.

mă simt precum izvorul pe culmi de extaz
nu tulbur muntele cu regrete cu păcatele mele
atunci când trec prin neguri fac haz de necaz
ştiind că-n viaţa asta n-am să sfârşesc în ele.

lumini îngereşti azi îmi stau pe obraz
ultima destinaţie va fi printre stele.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc bătrânii…

Se duc bătrânii…se tot duc
Rămânem noi, seminţe goale
Privind spre soarele-răsare
Cu zâmbet veşted şi năuc.

Se duc bătrânii – am rămas
Doar noi, a veacului urdoare
Privind spre soarele-răsare
Cu ochi de câine de pripas.

Se duc bătrânii – lutul lor
Îngraşă brazda ce hrăneşte
Făpturi groteşti, cu ochi de peşte
Ce merg pe loc, fără vreun spor.

Se duc bătrânii – cruci de lemn
Le stau la cap, ca să-i păzească
De-o generaţie drăcească
Ce n-are-n grai cuvântul “demn”.

Se duc bătrânii – ca un fum
Ca o miresmă de tămâie
Şi-n urma lor ce-o să rămâie?
Doar buruieni, pustiu şi scrum.

Se duc bătrânii… se tot duc
Căci lumea asta li-i străină,
Se duc spre taină şi lumină
Lăsându-ne deştepţi – dar singuri cuc.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc actorii

Odihnă veşnică, Ilinca Tomoroveanu

Se duc actorii... unul câte unul,
Rămâne scena goală de valori,
Degeaba bate gongul ca nebunul,
Au dispărut şi ultimele flori.

Se duc actorii... cine să-nţeleagă
Cuvintele din ochii lor închişi?
Ce neputinţa clipei... o reneagă,
Cum o făceau şi ultimii proscrişi.

Se duc actorii... fug înspre cuvinte
Şi-nspre tăceri ascunse în amurg,
Când primăvara veşnicia -şi vinde
Uitărilor... şi ploilor ce curg.

Se duc actorii... teatrul lăcrimează,
Culisele au îngheţat de dor,
Iar timpul duşmănos... avertizează,
În suflet moare zilnic... un actor.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi te duc şi mi te las

Şi mă frig şi mi te ard
Clipe gri uitate-n card,
Tatuând adânc pe trup
Amintiri, ce se tot rup.

Şi mă urc şi mi te sui
Unde dragostea o pui,
Pe o rază ce-a picat,
Inocentă-nspre păcat.

Şi mă cer şi mi te vor
Trei ispite... în pridvor,
Fară de resentimente,
Proaspete şi insistente.

Şi mă rog şi mi te am
Floare roşie la geam,
Vis nebun în aşternut,
Viitor, prezent, trecut.

Şi te duc şi mi te las
Gândurilor făr-de glas,
Ploilor, fără veşminte,
Buzelor, fără cuvinte.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sorbindu-te dintr-un sărut

Înspre amiezi, topesc dorinţele-n noroc,
Iluzii torn peste-aşteptări... şi le dau foc,
Din vise fac... perdele-arzând... de catifea
Şi-adun încet, nemărginirea dintr-o stea.

La sânul tău, ascund amorul şi mi-l sting,
Spre adâncimi cu răsărituri când te-ating,
Nebune clipe-ţi despletesc... prin aşternut
Şi te cuprind, sorbindu-te, dintr-un sărut.

Te dezgolesc şi-ţi pun peceţi cu buze moi,
Un univers, de patimi vechi renaşte-n noi,
Făcându-mi loc... năucitor... să te pătrund
Şi să m-agăţ... de şoapta gri... a unui gând.

Dintre năluci... am să te fur... înfierbântat,
De trupul tău n-am să mă satur niciodat'
Mi te răstorn într-un hamac... ca un alint,
Şi-n păr iţi scutur... nesfârşitul... de-argint.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdute clipe

Tremurătoare şi stângace gânduri
Care-au venit l-acest sfârşit de vară
Şi-adună clipele ce-s arzătoare
Şi lacrima usucă de povară.

În tine am crezut o vară-ntreagă
Ca verdele întins spre o speranţă,
Şi mâinile-mi cuprinse între clipe
Te aduceau cerându-ţi o creanţă.

Piedută-n zbor, neprefăcut sărut
Ţi-l dăruiam... lumină spre-ntuneric?
Învăluind iubirea-n absolut
Mă lepăd de visări în timp eteric.

Şi dincolo de-o vară împietrită,
Din toamnă, te visez dansând cu vântul
Şi dincolo de întuneric şi lumină
Voi învăţa, eu, singură prezentul.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre stele

Plutesc şi zbor
spre cer, spre stele.
M-alină ne-ncetat
un gând ascuns de iele;
aş vrea să-l ştiu,
dar nu-l cunosc...
căci e departe.
Este-n stele
şi numai astrele îl ştiu.
Să merg încet pe scară,
să iau ce nimeni
nu ar lua.
O stea!
Şi nu povara.
Plutesc şi zbor
spre cer, spre stele.
Este un vis visat...
sunt gândurile mele.

poezie de Irina Matei
Adăugat de Claudia Antoche
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre infinit

Orga stelelor îmi cântă pe clape
Alergăm prin nesfârşirea de lumină,
Inima ta de inima mea e aproape
Lumea-i a noastră de iubire plină.

Îngeri cu aripi de argint
Ne duc spre catedrala iubirii,
Aşezată-n locul cel sfânt
Pe catafalcul nemuririi.

Îmi zâmbeşti cu gura o floare
Se aprind luminile din stele,
Cât eşti de încântătoare,
Cu şuviţele-ţi rebele!

În curgerea timpului, divină,
Păşim înainte sub bolta cerească,
Contopiţi mână în mână
Ne pierdem în fericirea noastră.

Drumul e lung, e nesfârşit,
Dar cine stă să-l măsoare?
Noi ne iubim. Spre infinit
Suntem fericiţi. E sărbătoare.

poezie de Mihai Leonte (mai 1967)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ştiu că-ncet, încet mă sting...

Şi ştiu că-ncet, încet mă sting,
Mă prăbuşesc uşor în ring,
Voi încerca din nou să strig
Că în genunchi vreau să înving.

Şi ştiu că-ncet, încet mă duc
Sub brazda lungă fără plug,
Cu oasele mele să ung
Ţărâna pe care-o străpung.

Şi ştiu că-ncet, încet dispar
În lumea fără de hotar
De aceea ţie-ţi las în dar
Iubirea mea de chihlimbar.

Şi ştiu că-ncet, încet voi fi
Chiar urma ce va părăsi
Şi gestul sacru de-a iubi
Şi îndrăzneala de-a mai fi.

Şi ştiu că-ncet voi fi pe prag
O amintire celui drag,
De-aceea vreau să mă retrag
Să dorm sub umbra grea de fag.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vioara

ating timpuri
în noaptea albă dintre lacrimi
găsesc doar vise rătăcite şi timpuri tocite
suspin printre frunzele cerului şi lacrimile dorului
se scurg încet în mine
şi mai strig aşa-aşa
poate mândra s-o scula
jelui-m-aş şi n-am cui
cuiul duşmanului şi lacrima sufletului
Doamne, dă-mi puterea să mai duc
să apuc secerişul grâului în lumina soarelui
triste reverberaţii curg
păşesc în gând
mângâiat de roua dimineţii
tresare iarba în adieri
de ieri, de nicăieri
a amuţit tăcerea
nu am simţit durerea cuvintelor ce mor
în curte hohoteau ciulinii
miraţi de ţipătul privirii
se sting iubiri
curg clipe peste ape
ameţite de mângâierea unui cânt
a mai rămas doar o vioară
cântă şi cântă
un cântec de jale,
un cânt de uitare
zac pe un ţărm
de mare, de zare
ea cântă şi cântă
dar nimeni nu o ascultă.

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa iubirii revendicate

Mi-am revendicat iubirea...
s-a deschis spre mâine cerul.
Iar se naşte fericirea.
Soarbe în adânc misterul...
Flori şi pace şi lumină,
Frunze, vise, păsări, stele...
Şi un dulce dor de tihnă
Mă aduce printre ele.

Mi-am revendicat iubirea,
Sângeri mi-au crescut în plete.
Iarăşi m-a pierdut cu firea.
Trec uitatele regrete
Şi mărşăluiesc spre tâmple,
Se lovesc de stânci de lacrimi,
În unghere stau ascunse
Printre sutele de patimi.

S-a deschis spre mâine cerul...
O fisură de lumină...
Dintr-o dată piere gerul,
Sub o mantie divină,
Iar cresc muguri de mătasă,
Fluturii de catifele,
Iarăşi zboară înspre casă
Pe un cer pavat cu stele.

Iar se naşte fericirea...
În incubatorul lumii,
S-a născut din nou iubirea.
S-au ivit pajii furtunii...
Trec războinici, trec în cete,
Printre valuri de uitare,
Purtând vânturile-n plete,
Nourând întinsa zare.

Soarbe în adânc misterul
Flori şi fluturi, zâmbet, soare.
În clepsidră, efemerul,
Cată timpul să-şi măsoare.
Trec chihlimbării poeme
Pe sub fruntea azurie,
În secunde timpu-şi cerne,
Azi, cuvinte, pe-o hârtie.

Flori şi pace şi lumină,
Ning la tâmple veşnic reci.
Tu le-acoperă-n surdină!
Şi prin ploi de frunze treci.
Strângi în pumn eternitatea?!
Lacrimi curg la tâmpla ta.
De departea vezi cum noaptea
Plouă licăriri de stea.

Frunze, vise, păsări, stele,
Într-un zbor celest trec toate,
Vei rămâne fără ele
Într-o zi, poate-ntr-o noapte.
Lasă-ţi sufletul ofrandă,
Celor care-ţi sunt aproape,
Ca în lumea cealălaltă
Să uneşti munţii cu ape.

Şi un dulce dor de tihnă
Pieptul să ţi-l împresoare!
Trăind veşnic în lumină,
Să fii răsărit de soare!
Îngenunche şi te roagă,
Înger ce-n lumină-ai fost!
Dacă aripa-i beteagă,
Iartă! E al vieţii rost...

Mă aduce printre ele,
Printre stele, printre muze,
Printre crucile pictate,
Doar sărutul de pe buze.
Tu eşti diavol de lumină,
Prima carte de poveşti,
Tu răzbaţi din întuneric...
Numai tu mă mai iubeşti!

Mă aduce printre ele
Şi un dulce dor de tihnă...
Frunze, vise, păsări, stele,
Flori şi pace şi lumină.
Soarbe în adânc misterul,
Iar se naşte fericirea,
S-a dechis spre mâine cerul,
Mi-am revendicat iubirea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupurile cântă

Fără de prihană, amărui de dulce,
Înfloreşti sărutul între ieri... şi azi,
Tainice-atingeri vor a te seduce
Rostuind ispite... dincolo de brazi.

Vor renaşte-n tine interzise clipe,
Gânduri dezgolite şi speranţe vii,
Din tăceri uitate împleteşti risipe
Şi topeşti în sânge... mii de erezii.

Suntem simbioza sferelor divine,
Magica formul-a sacrului păcat,
Libertatea pusă-n energii puţine
Rătăcite seara... într-un roşu pat.

Făr-asemănare... trupurile cântă,
Curba împlinirii şerpuieşte-n noi,
Palmele nebune, visele frământă
Şi-n adânc aruncă nesfârşite ploi.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi este trunchiul...

îmi este trunchiul ofilit pe frunze,
în el sunt scorburi de dureri
şi rădăcina toată plânge,
fără lăstari mă tem că pier

îmi este trunchiul fără nici o floare,
ici colo frunze ruginii,
trec peste el vâltori de oarecare,
rezist, dar cât? e greu a ştii

îmi este trunchiul prins de o scânteie,
cândva, de mult, puiet a încolţit,
l-acopăr cu a mea putere,
de iernile cu ger cumplit

îmi este trunchiul aşezat spre cerul,
albastrului prea infinit,
în el mi-e taină, luna mi-e misterul,
atâtor clipe care le-am trăit

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe flexibile

Clipe bune clipe rele
Universul cu bretele
Se întinde printre stele

Clipe tari clipe de piatră
Universul cu cravată
Tot creşte şi se dilată

Clipe limpezi clipe vagi
Universul cu nădragi
Se pretează la cei dragi

Clipe dulci clipe eon
Universul cu palton
Se extinde de bonton

Clipe vechi clipe ecou
Universul cu sacou
Se transformă în erou

Clipe noi clipe hai hui
Universul cu pistrui
Se consacră-n voia lui.

poezie de David Boia (17 februarie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remodelăm trupuri nebune

Remodelăm trupuri nebune
Înspre amiază... amândoi,
Să nu mai poată nimeni spune
Minciuna veşnicului doi.

E ca-ntr-un teatru de revistă,
Eu te sărut... şi tu mă cerţi,
Iubirea-n suflete... există,
Ca un poem între coperţi.

Figuri de stil necunoscute
Mă-ncolăcesc... ca un amurg
Prins în acorduri neştiute
Şi-n coama gri... a unui murg.

Rebel... ascund înspre uitare
Greşeli şi îndrăzneli ce ard,
Pe coapsele ca o-ntrebare
Vândute vântului... bastard.

Remodelăm trupuri nebune,
Mai bat în geamuri, încă, ploi
Şi sânii ard... ca un cărbune
Când pică seara... peste noi.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abilă şi provocatoare

Voi rândui... iluzii mute,
În spatii ample de culoare,
Ispitele abia-ncepute
Şi umbra macilor în floare.

Pun clipele... în secundare
Şi vraja toată pe nisip,
Redefinind o-mbrăţişare
Cu umbrele fără de chip.

Mai caut încă, necuvântul
Privirilor de foc şi jar,
Amestec cerul cu pământul
Şi te cuprind în braţe, iar.

Mă-ncolăceşti, năucitoare,
Topindu-mă înspre amiezi,
Abilă... şi provocatoare,
Mă tragi în aşternuturi verzi.

Printre măsuri şi epitete
Ce prind contur... abia şoptit,
Mă storci încet pe îndelete
Din dimineţi spre asfinţit.

Voi rândui... chemări nebune,
Noroc, speranţe, pasiuni,
Cuvintele ce ştiu a spune
Şi adevăruri... şi minciuni.

Le pun apoi... acolo unde,
Sunt sigur c-ai să le găseşti
Şi-n umbra clipelor rotunde,
Voi rândui... să mă iubeşti.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!