În loc de invocaţie

Luna -
O pilulă,
Bună de pus sub limbă,
Să-şi facă efectul
Mai repede.

Mă tratez însă
Cu "piedra del sol".
Încet, încet
Mi se dezleagă limba.

poezie celebră de Marin Sorescu din Ecuatorul şi polii (1989)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergăm, eu şi Luna plină
Eu mai repede, ea mai încet
Ea visătoare, iar Eu... poet
Ce noapte frumoasă, senină!

catren de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele-s din ce în ce mai cenuşii,
Nopţile-s tot mai întunecate,
Te aştept, tu însă nu mai vii
Şi mă-ndrept încet, încet spre moarte.

catren de Victor Rechiţian (27 februarie 2011)
Adăugat de Victor Rechiţian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istorioterapie

Când am insomnie,
Seara, înainte de culcare,
Iau un atlas istoric
Cu puţină apă.

Şi aşteptând să-şi facă efectul,
Urmăresc cu degetul
Imperiul hitiţilor,
Dar peste o clipă
Trebuie s-o iau de la început,
Pentru că, de fapt, imperiul hitiţilor
E imperiul egiptenilor,
Ba nu, al asrienilor...
Al medo-chaldeenilor...
Al perşilor...

Dacă aşa stau lucrurile, mă gândese,
Atunci pot să dorm şi eu
Liniştit.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderile te ajută să te cunoşti pe tine însuţi. Toate ies la suprafaţă şi încet, încet se face lucrarea cea bună.

Paisie Aghioritul în Nevoinţă duhovnicească, Cuvinte duhovniceşti vol. III (2003)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exod

Încet, încet, din ţară pleacă
Ţăranii toţi şi muncitorii,
Acei ce ştiu ceva să facă;
Aici rămân doar scriitorii.

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ştiu că-ncet, încet mă sting...

Şi ştiu că-ncet, încet mă sting,
Mă prăbuşesc uşor în ring,
Voi încerca din nou să strig
Că în genunchi vreau să înving.

Şi ştiu că-ncet, încet mă duc
Sub brazda lungă fără plug,
Cu oasele mele să ung
Ţărâna pe care-o străpung.

Şi ştiu că-ncet, încet dispar
În lumea fără de hotar
De aceea ţie-ţi las în dar
Iubirea mea de chihlimbar.

Şi ştiu că-ncet, încet voi fi
Chiar urma ce va părăsi
Şi gestul sacru de-a iubi
Şi îndrăzneala de-a mai fi.

Şi ştiu că-ncet voi fi pe prag
O amintire celui drag,
De-aceea vreau să mă retrag
Să dorm sub umbra grea de fag.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe limba tuturor

Pe cât de încet se aud silabele
atunci când gândim pe vârfuri pentru a nu ne trezi gândurile
pe atât de tare ceva strigă în noi într-o limbă necunoscută,
posibil moartă,
sau într-o limbă care încă nu a cunoscut
onoarea pierderii în trecut.

Şi strigă în muţenia ei şi în surzenia noastră,
o parte din noi se scutură de nopţile albe
şi de cearcănele adâncite până în inimi
ca atunci când ne întindeam peste golul tranziţiei,
căscat între rău şi mai rău.

Pe cât de încet cad stelele văzute din depărtare
chinuite de laptele (s)acru al originii
pe atât şi noi, mai repede ca niciodată,
trecem unii pe lângă ceilalţi,
unii prin ceilalţi şi toţi prin toate
fără să lăsăm un fir de praf selenar în urma noastră.
Ştim că e doar o iluzie.
E doar o zi între zile
şi apoi întunericul care ne îmbrăţişează,
ne strânge într-un mănunchi de vise, visuri şi amintiri.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrea Marin şi... protecţia

El s-a oferit s-o protejeze,
Ba mai mult, s-o menajeze,
Însă ea e-o nesătulă,
Vrea protecţie cu pilulă.

epigramă de Mike Farkas
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi atunci se va înţelege de ce, la celălalt pol al acestei lumi ieşite din ţâţâni se găseşte ceea ce am numit atonia eminesciană, acele ritmuri extenuante ce amintesc în mod straniu de cadenţele obosite ale crepuscularilor: "- Încet, inima mea, încet"... Este speranţa de a se putea sustrage de la angajamentul existenţial, de a reuşi "să se strecoare, să se furişeze": cuvinte ce denunţă precauţia unei fugi pe furiş.

Rosa Del Conte în Eminescu sau despre absolut (1961)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amăgită

M-am lăsat amăgită, de-a ta privire care-mi scapă,
Mai tristă şi mai obosită, rămân cu luna, neîmpăcată,
Mereu a fost cu noi şi între noi, tot timpul,
Ne-a despărţit cu ploi, furându-ne tot chipul.

Mi te-a furat în zori, lăsându-mă în soare,
Mai ameţită, mai goală şi fără de răcoare
Şi-acum în mine ard cărbunii de iubire,
Încet, încet se sting, rămâne doar tăciune

Îmi urc privirea-n cer şi caut un nor cu apă,
Să-i sorb încet, încet, răcoarea lăcrimată,
Şi să mă sting de tot, furându-mă pământul,
Căci simt că nu mai pot... să-ţi caut cu gândul, gândul.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi vorbim o limbă sfântă

Noi suntem pe acest pământ stăpâni
Şi vorbim o limbă sfântă.
Şi nu-i ascultăm pe acei păgâni care spun,
Că limba noastră, e o limbă frântă.

Limba noastră e dulce ca mierea de albină,
E gingaşă şi frumoasă ca floarea din grădină.
Limba noastră, e limbă veche, e de pe timpul lui Traian.
Ea s-a născut atunci când s-a înfrăţit poporul dac cu cel roman!

Limba noastră, e o limbă divină.
Aşa a fost şi va fi mereu,
Căci limba noastră cea română
E vorbită chiar şi de bunul Dumnezeu.

poezie de Vladimir Potlog (30 august 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă se ştie că latinaesca e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba rumună este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba rumună sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers! Cu alte cuvinte, nu limba rumună este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă rumună. Aşadar, vreau sa-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale.

citat din Miceal Ledwith
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zodia florilor

Luna mai ne scoate-afară
şi din casă şi din viaţă
luna mai în flori măsoară
tot ce iarna ne îngheaţă

Şi din casă şi din viaţă
toate prind încet să ningă
rămânând la suprafaţă
doar adâncul din colindă

Toate prind încet să ningă
luna mai în flori măsoară
tot ce moartea o să stingă
luna mai ne scoate-afară

Şi prin casă şi prin viaţă
flori să fim ea ne răsfaţă

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (25 mai 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sorescu, Marin

Marin Sorescu: Un Don Quijote, oltean până-n măduva vântului.

definiţie aforistică de Costel Zăgan din Definiţii eretice (20 august 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baja California

Peninsula
Scoate limba
La ocean.

poezie celebră de Marin Sorescu din Ecuatorul şi polii (1989)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rory: Stai aşa, Logan, unde te duci? Stai mai încet!
Logan: Dacă stai mai încet, o să mori.
Rory: Da, şi dacă mergi prea repede când porţi tocuri tot mori.

replici din filmul serial Fetele Gilmore
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana Infinitului

Respir încet
şi văd
se unesc în sânge şi trup
la Masa Tăcerii
sub blana mielului

Respir încet
şi văd
căzuţi sunt toţi
în strângerea de şarpe
măslinul singur
stă drept în noapte

Respir încet
şi văd
la ieşirea din grădină
trec prin Poarta Sărutului
plătind vama cu o ureche
şi treizeci de arginţi

Respir încet
îl văd
cară pe umeri lumea
în bici şi în ocară
ei nu mai sunt

Respir încet
şi văd
sunt toţi
suntem toţi
răstignim Coloana Infinitului

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu, mult prea târziu

Hai,
numără încet, încet.

Nu te grăbi.
Încet, doar e un joc...

Uite,
am să m-ascund în mine,
ca-ntr-un cavou de sticlă.

Şi-acum,
hai,
caută-mă,
încet, doar e un joc...

Doar să nu vii prea târziu...

poezie de Eugen Matzota din volumul de versuri Durerea de tine (26 iunie 2012)
Adăugat de Anda Schatzi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încet, încet, furtul nu va mai fi incriminat. Apoi va deveni obligatoriu!

aforism de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O amoeba

Ce mai faci?"
Într-o bună zi luna
A întrebat pămîntul.

De milioane de ani
Îl tot vedea muncindu-se,
Mutînd mările dintr-un continent
Într-altul,
Experimentînd gheţuri şi vulcani
Şi stricînd zilnic o grămadă de munţi.
"Ce mai faci?"
A repetat ea.

Pămîntul a răspuns obosit şi grav.
"O amoebă."

Atunci luna a încruntat din sprîncene,
S-a făcut că înţelege
Misterul creaţiei şi al vieţii
Şi-a plecat mai departe gîndindu-se:
"Fleacuri de-ale bărbaţilor.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!