Aşteptări! ne aduceţi ofilirea... fructe prea coapte! am muşcat din carnea voastră numai atunci când setea îmi devenise de nesuportat şi când nu-i mai puteam îndura arsura. Fructe trecute! mi-aţi umplut gura cu o fadoare otrăvită şi mi-aţi tulburat adânc sufletul. - Fericit cel care, tânăr încă, a muşcat din carnea voastră tare şi a supt sucul vostru parfumat de dragoste, fără să mai aştepte... pentru ca apoi, răcorit, să alerge pe drumul unde ne vom sfârşi tristele noastre zile.

Andre Gide în Fructele pământului (2002)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se va sfârşi?

Sunt vile înălţindu-se spre soare,
Şi câte altele nu vor mai fi...
Iar alţii mor de foame prin canale...
Acest dezastru, când se va sfârşi?

Ai "pile"? E ok în lumea noastră
Ai bani? O loterie ţi-e destinul
Însă te fură setea de putere
Şi îţi îmbată sufletul ca vinul...

De ce să laşi sărmanul să se mişte?
De ce nu ai şi tu ce are el?
De ce necazul nu se mai opreşte
Sub ale voastre feţe, măşti de fior.

Când dinastia voastră, răzbunarea
O va sfârşi, voi unde o să fiţi?
Lacrimi pe faţa voastră remuşcarea
Va pune şi cu lacrimile noastre,
Veţi fi atunci în suflet biciuţi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plagiatorilor...

Voi mi-aţi dat trupul spre vânzare,
Dar mi-aţi lăsat sufletu-nchis
În universul meu de vis,
Samsari cu sufletele goale.

Voi mi-aţi dat trupul spre vânzare!
Nu v-aţi hrănit din carnea mea...
Hulpave păsări, nu era
În voi, atât de roditoare...

În ochiul meu voi n-aţi văzut
Celest tablou spre transcendent
Aveaţi un singur dor - ardent -
Acela de-a mă fi avut.

Câmpii de sângeri n-aţi văzut
Pe cerul existenţei mele,
De-aceea cerul plin de stele
Mi-e astăzi acoperământ.

Eraţi de mine prea departe
Neştiind că-n lacrima ocean,
Se naşte-n mine, an de an,
Alt timp în drumul către moarte...

Din mine iar am renăscut,
Voi mi-aţi uitat închis trecutul
Şi-având acelaşi, începutul,
Aceleaşi vise am avut.

Chiar în deşertice poeme,
Oh, talpa voastră n-a descris
Urma vreunui tainic vis...
Nici n-a lăsat vreodată semne...

Voi n-aţi ştiut că veşnicia
Nu-i literă, nu-i nici cuvânt,
Ci doliul pentru care-n gând
Eu îmi păstrez mărinimia.

Gustaţi din mine, lupi flămânzi,
Eu iarăşi mă voi recompune...
Celor ce vor să mă adune,
Îi chem, căci nu pot să m-ascund!

Nu-mi daţi şi sufletul vânzării!
Eu v-am pus sufletul pe masă,
Voi, diavoli care plagiază!
Dar nu v-am dat dreptul visării!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm

M-a muşcat poezia, m-a muşcat,
Nici n-am cârtit când m-a apucat,
Cu colţii ei, cu fildeşii curbaţi,
M-a smuls cu grijă de lângă confraţi,
Acum mai ronţăie la mine, mai mănâncă,
Din carnea nepătrunsă, încă.
Sunt totul numai sânge, sunt o rană,
Mă soarbe poezia dintr-o cană!
Şi eu mă mistui între două sfere,
Între odihnă şi între neputere,
C-aş vrea din gura ei să mă preling,
Puţin din vâlvătaie ca să sting,
Să ardă mai încet, să rumege cu grijă,
Să nu mă lase pradă la vreo schijă!
Dar e-n zadar, în colţii ei mă duce...
Direct către odihnă pe o cruce
Şi-mi bate cuie-n talpă şi în mâini...
E dulce poezia ca miezul unei pâini
Şi-o las aşa, să facă ce-i convine,
Că-n gura ei, eu nu mai ştiu de mine!

poezie de Constantin Păun din Elegie neterminată (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri de singurătate - IV

Mi-aţi sporit tristeţea zi de zi
Gândul meu se surpă în fals real;
Nu mai au conţinut verbele A Fi...
Cad în îndoială, în abis existenţial!

Mi-aţi rup tăcerile... e strigăt în ecou;
Dramatice întrebări aşteaptă-un ultim răspuns!
Pe golgotha vieţii mă duceţi voi din nou!
Eu, înlănţuit de adevăr, mă tem de tot ce-am spus!

Mi-aţi rupt sufletul în două până
La ceruri nu mai am niciun zbor!
Se topeşte lacrima-n miez de ţărână
Şi eu mă sfâşii mie, mult mai temător!

Mi-aţi turnat suferinţele-n sânge surd
Sentimentele fugare le-aţi pus în robie...
Unde să mă duc, unde să mă-ascund?
Lacrima din mine tainic mă sfâşie!

Mi-aţi luat iubirea, dorul şi respectul;
Mi-aţi sfărâmat cuvintele în gură...
Unde să merg să-mi găsesc prezentul
Dacă voi mă-mbrăcaţi mereu în ură?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treziţi-vă înainte ca visul vostru să se topească în infinit. Unde va fi atunci casa voastră, familia voastră, în momentul în care corpul vostru va dispare? Voi nu sunteţi acest corp.

citat din Paramahamsa Yogananda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unu, doi, trei, patru, cinci

Unu, doi, trei, patru, cinci
Am prins nu demult un peşte-aici...
Şase, şapte, opt, nouă, zece,
I-am drumul apoi să plece.

De ce i-ai dat drumul, dacă nu-i secret?
Pentru că m-a muşcat de-un deget.
Ce deget ţi-a muşcat fiara neînţeleaptă?
Degetul cel mic de la mâna dreaptă

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemeţii

nu a mai nins de demult
în copilăria mea
mi s-a uscat sufletul
de-atâta aşteptare
şi buzele îmi sunt crăpate
gura amară
doar mama mai răzbate
din uitare
cu strachina aburindă plină cu lapte
şi cu felia groasă de pâine
în mâna cealaltă
apoi îmi mai aduc aminte
de plânsul mut
la căpătâiul ei
dar şi de îngerul rătăcit
în aşternuturile noastre

a venit şi timpul ca să mă smulg
din ideea de frunză din starea de plantă
în mormânt somnul meu alb nemeţii
unde visul şi rostul roţii
este acelaşi
în fiecare clipă a eternităţii
unde luna şi-a eliberat lupii pe tărâmul
celor o mie de vânturi
şi unde şeful trenului anunţă sec
capătul drumului

trupul tău devorat de o mie de vulturi
când tu mai întâi îţi desfăceai pulpele
apoi îţi deschideai încet încet sufletul

tu îmi spuneai că nu doar întunericul
este veşnic
mult mai rea şi nesfârşită este uitarea
carnea bătrână fără amintiri

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când, în cele din urmă, descoperiţi că nimeni altcineva nu vă poate trăda, relaţia voastră cu semenul vostru se schimbă profund. El nu mai este cel care vă poate face rău sau care vă poate trata în mod incorect. Nici nu este o persoană care să vă poată salva sau să vă facă să vă simţiţi mai bine. Semnificaţia sa în viaţa voastră se diminuează foarte tare, deoarece nu-1 mai adulaţi şi nici nu-1 mai faceţi ţap ispăşitor. El este doar un tovarăş de drum, un vecin.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tratament

Un grup de treisprezece profeţi sosesc în oraşul Saba,
cel binecuvântat din abundenţă cu bunuri materiale.

" Unde vă este recunoştinţa pentru toate acestea?
Cel care v-a dat fiinţă

aşteptă doar o reverenţă din partea voastră". Sabeenii răspund:
" În noi nu există recunoştinţă,

ci numai plictisul celui care primeşte daruri. Suntem
obosiţi de atâtea minuni, sleiţi

de prea multă odihnă, extenuaţi de plăceri. Ajunge cu atâtea
livezi, destul, vă rugăm, cu atâta frumuseţe. Darul

de a fiinţa nu ne mai trezeşte nici un interes." " Aceasta este
o boală a sufletului, pe care noi o putem trata",

spun profeţii. " Trăind morţi, lucrurile dulci vi se par
amare, iar cei

care vă otrăvesc, vi se par prieteni nobili. Simţurile voastre
sunt tocite. Voi auziţi

cuvintele noi care mărturisesc adevărul şi spuneţi ‘ Clişee.
Am mai auzit aşa ceva '

Când vă vom fi vindecat, veţi găsi noi
înţelesuri în fiecare veche

poveste. Doctorii obişnuiţi cercetează inima urmărind pulsul.
Noi o ascultăm fără intermediari.

Vedem prin puterea divină a iluminării. Doctorii
tratează sănătatea energiilor

din animal, în vreme ce majestatea divină se deplasează prin noi
datorită comunicării directe şi

acţiunii. Noi ştim ce vă ţine pe drumul cel drept şi ce
vă alienează. Doctorii privesc

la mostrele de urină. Noi aşteptăm inspiraţia şi nu cerem
plată, atingerea vibraţiei sacre

fiind îndeajuns. Aşa că aduceţi în faţă suferinţa voastră,
confuzia care vă macină,

ingratitudinea voastră. Deoarece v-am întâlnit, realcătuirea sinelui
va fi antidotul. Noi suntem vindecarea,
privirea care deschide privirea voastră."

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucificarea apare atunci când inima voastră se închide în faţa fratelui vostru. Învierea apare atunci când vă deschideţi inima către el, când încetaţi de a-l mai acuza pentru problemele voastre, când încetaţi de a-l mai pedepsi pentru greşelile lui, când învăţaţi să-l iubiţi aşa cum vă iubiţi pe voi înşivă. Numai acest lucru vă va elibera din închisoarea fricii.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Setea trupurilor noastre a fost greu de stins atunci. Parcă nu mai era îmbrăţişare contopirea aceea din urmă, când cu adevărat se topeau contururile, dispărea carnea, ne uitam respiraţia, mistuiţi amândoi de o singură - însângerată şi nesăţioasă - gură. De mai multe ori am nădăjduit că la capătul răpirii aceleia vom întâlni, împreună, moartea. N-am ştiut că poate fi atât de ispititoare moartea, atât de caldă - voluptate fără spasm, beatitudine fără strigare.

Mircea Eliade în Nuntă în cer
Adăugat de Mademoiselle Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din fraga gurii tale am muşcat

Privind cum viaţa în neant se pierde,
M-am cuibărit pe sânu-ţi tremurat
Şi cât mai dăinuiau urme de verde,
Din fraga gurii tale am muşcat.

S-a-ntredeschis cum face orice floare,
Din carnea buzei tale-un zâmbet cald.
Şi-ntrezărind iubirea în splendoare,
M-am rătăcit în ochii-ţi de smarald.

Când timpul azvârlea clipe-n genune,
Am rupt, din 'nalturi, pentru tine-o stea
Şi-am prins-o-n păr bălai, să te-ncunune,
Zeiţa dragostei ce ne ardea.

Într-un târziu, la orizont, amurgul,
Culoarea chipului iubit mi-a şters,
Urmând destinul scris de demiurgul
Ce e stăpân pe-ntregul univers.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi faceţi ceva şi mai rău decât să condamnaţi, pur şi simplu căutaţi să vătămaţi ceea ce nu alegeţi. Încercaţi să-l distrugeţi. Dacă există o per­soană, un loc sau un lucru cu care nu sunteţi de acord, îl atacaţi. Dacă există o religie care nu este conformă cu a voastră, o consideraţi greşită. Dacă există un gând care-l contrazice pe al vostru, îl ridiculizaţi. Dacă există o idee diferită de a voastră, o respingeţi. Aici greşiţi voi, deoarece creaţi numai o jumătate dintr-un univers. Şi nu puteţi nici măcar să înţelegeţi jumătatea voastră, atunci când o res­pingeţi, din pornire, pe cealaltă.

Neale Donald Walsch în Conversaţii cu Dumnezeu, volumul I (1995)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărul

Privesc o poză: "Mărul pe zăpadă",
şi parcă văd şi urmele de dinţi,
atât de bine că îmi ies din minţi,
căci nu ştiu cui putea, muşcat, să-i cadă.

Să fie măr, să fie-o făcătură
în Photoshop sau într-un editor
din cele care, pe-un calculator,
te fac şi miss, dar şi caricatură?

Să fie din povestea cu piticii
şi-o albă care a muşcat din el?
Păi, în poveste nu era defel
zăpadă - doar copaci şi ăia micii! -

Să fie cel muşcat, cu care Raiul
a fost definitiv pierdut? Şi cât
din el să fi muşcat, de-a stat în gât
doar lui Adam? Cu Eva, care-i baiul?

Ajunge! Gata! Ce-i, filozofie?
Cum o întorc, ajung tot la femei,
că-n toate-s ele – na, că o spusei! -
... şi nu-i decât un măr, fir-ar să fie!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călău, ascuns în sfânt

Sunt ca un scelerat, de mi-atacaţi popor, ţară
Şi încep să vă blestem să pieriţi în infern!
Apoi mă îndârjesc, devin abil, mai ferm
Şi, voi sfârşi sfârşindu-vă... Că mor numai ca fiară!

Sunt disperat de ce-am, lăsat, de-ai mei strămoşi
Şi-ncep să vă cunosc, să pot să vă ţin minte!
Apoi vă înjur de mamă, chiar rece de-i... fierbinte
Şi, vă voi linşa-n drum... Glod, derbedei jegoşi!

Sunt eu Iisus-ul vostru, dar nu cel răstignit,
Vă voi fi Crucea voastră şi Dumnezeul vostru!
Răstigniţi toţi pe oişti, zăbale-n guri, căpăstru
Vă va fi laţ de gât... Eu, vă voi fi sfârşit!

Sunt un din piaţa-n ger... Poporul! Cel cinstit!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai atât cât bate puşca voastră

Chiar credeţi că voi, de mii de ani
sclavii sărăciei, bogăţiei
şi mândriei de necuprins,
puteţi sfărâma spiritul născut
liber pe-acest pământ
nou şi întins?

Când veţi fi alungat ultimii fermieri
şi, pentru scurt timp,
va conteni a războiului năpastă
veţi stăpâni pământul –
da, veţi stăpâni pământul –
dar atât pământ cât bate puşca voastră.

Până când aurul vostru va fi netezit
toate lanţurile de munţi
unde oamenii răniţi se pot ascunde,
până când aurul vostru va lumina
în nopţi fără lună câmpiile
pe care călăresc rebelii înspre oriunde;

Până când viitorul va fi confirmat
şi trecutul, prin fiii morţilor acestui ţinut,
mituit, din coastă-n coastă,
veţi putea stăpâni pământul –
veţi putea stăpâni pământul,
dar numai atât cât bate puşca voastră.

* Poemul pare a se referi la Al Doilea Război al Burilor, 1899 – 1902, numit şi Războiul Murdar (Dirty War), desfăşurat între Imperiul Britanic şi burii din republicile South African Republic şi Orange Free State.

poezie de Henry Lawson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea paradisului

Când eram mai tânăr şi la trup curat,
Într-o noapte floarea mea eu te-am visat:
Înfloreai fără păcat într-un pom adevărat
Când eram mai tânăr şi la trup curat.

Nu ştiam că eşti femeie-eu bărbat
Lângă tine cu sfială m-am culcat.
Şi dormind eu am visat, tu visând ai lăcrimat
Când eram mai tânăr şi la trup curat.

E pierdută noaptea-aceea de acum.
Carnea noastră doar mai ştie-al ei parfum.
Poamele ce-n pomi azi stau, gustul cărnii tale-l au
Şi cad toate (mâine) putrede pe drum.

Fă-l să fie, Doamne sfinte, numai om
Pe acel care ne-a ispitit subt pom,
Şi când pomul flori va da, fă-i să-i cadă carnea grea
Cum va căde după cântec mâna mea!

poezie celebră de Cezar Ivănescu
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii îndură pe zgură

când am deschis ochii
era întuneric

când am gângurit prima dată
gâtlejul mi-a înţepenit

şi cântecul tău de leagăn
îmi suna a tunet

mi-aţi adus toţi sfinţii
icoanelor de aur
şi îmi erau străini

mi-aţi adus liturghii
cântate în strane
şi îmi erau metale şi plumb

în nodul pământului
plin de pustiuri şi eu
nu aveam timp
decât pentru Dumnezeu

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Analfabeţilor

V-am spus că sunt un om periculos
Şi nu mi-aţi luat avertismentu-n seamă.
V-am spus s-aveţi pentru persoana mea
Un plus de-ngrijorare şi de teamă.

V-am spus că fac teribil de urât
De sunt călcat puţin pe libertate.
V-am spus ca sunt oşteanul credincios
Dar care doar cu inamici se bate.

V-am spus să vă astâmpăraţi şi voi,
Cenzori capricioşi ai vremii mele,
C-o să vă coste scump măruntul moft,
De a ne face nouă zile grele.

V-am spus să puneţi mâna să munciţi.
Să nu mai tot pândiţi zeloşi din umbră,
V-am spus că n-o să placa nimănui
Pornirea voastră, tulbure şi sumbră.

V-am spus că vremurile s-au schimbat
Şi că situaţia e mai complexă,
Nu-i intelectualul - servitor.
Cultura nu-i ceva ca o anexă.

Şi lumea nu se poate cuceri
Umflând la cifre şi mimind tumulturi
Cu aroganţi şi trindavi doctoranzi,
Cu papagali care ţin loc de vulturi.

V-am spus şi am puterea să mai spun
Ca nu încape muntele în seră
Ca prea-i scurt drumul de la rai la iad
Şi de la căprioară la panteră.

V-am spus să nu-l fetişizaţi pe Marx,
Să nu-i păstraţi în spirt învaţătura
Şi voi într-una fără să-l ciţiti
Îl pomeniţi până vă doare gura.

V-am spus că bătălia pentru om
Nu iartă astăzi nici o dezertare
Şi voi v-aţi decorat voi între voi
Când lupta este în desfăşurare.

V-am spus că muzica nu-i un microb
Care ameninţă civilizaţii
E-a omului pentru a fi mai bun,
V-am spus: ceva care să-i placa daţi-i.

V-am spus, concetăţeni analfabeţi,
Şi luaţi aminte şi să ţineţi minte.
Dar nu ştiam ca v-aţi născut şi surzi
Şi scoateţi arma când vedeţi cuvinte.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

A voastră sunt

a voastră sunt şi ieri şi azi şi mâine
spice-aromind a linişte şi-a pâine,
chiar şi atunci când mă zăriţi aieve
intrând în ritm nestăvilit de seve

a voastră sunt secunde-nmiresmate
de roua trudei dulci pentru cetate
chiar şi atunci când zorile tristeţii
devoră mânzul alb al dimineţii

poezie de Fatma Sadâc din Cântec pentru surâsul păpădiei (1988)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!