Ecouri de singurătate - IV

Mi-aţi sporit tristeţea zi de zi
Gândul meu se surpă în fals real;
Nu mai au conţinut verbele A Fi...
Cad în îndoială, în abis existenţial!

Mi-aţi rup tăcerile... e strigăt în ecou;
Dramatice întrebări aşteaptă-un ultim răspuns!
Pe golgotha vieţii mă duceţi voi din nou!
Eu, înlănţuit de adevăr, mă tem de tot ce-am spus!

Mi-aţi rupt sufletul în două până
La ceruri nu mai am niciun zbor!
Se topeşte lacrima-n miez de ţărână
Şi eu mă sfâşii mie, mult mai temător!

Mi-aţi turnat suferinţele-n sânge surd
Sentimentele fugare le-aţi pus în robie...
Unde să mă duc, unde să mă-ascund?
Lacrima din mine tainic mă sfâşie!

Mi-aţi luat iubirea, dorul şi respectul;
Mi-aţi sfărâmat cuvintele în gură...
Unde să merg să-mi găsesc prezentul
Dacă voi mă-mbrăcaţi mereu în ură?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!