Sancturaniu

Iubito,
dacă Dumnezeu ar fi existat,
şi-ar fi privit în ochii tăi,
ar fi lăsat Raiul în grija Satanei,
să se odihnească puţin
în irisul ce-ţi descoperă sufletul
ca o apă de munte,
din care cu mult timp în urmă,
înainte să existăm,
Eros se cinstea
şi îşi spăla sufletul,
când astăzi noi, cei care privim
eternitatea din larg,
împreună cu Sfânta Micime,
ne dăm seama
că lacrimile curg din munţi
asemenea pâraielor din amintiri.

De ce aş fi lăsat întinderile
să se surpe între noi,
nici Dumnezeu n-ar fi ştiut,
dacă ar fi existat,
şi-ar fi înălţat un jgheab
din Iad până în sufletul tău,
să alunece toţi cei care au pângărit
sanctuarul de vise,
încolăcind mistere.

poezie de Ionuţ Popa (martie 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între noi

Între astăzi şi ieri mai există trecut
Între astăzi şi mâine e timp ne-nceput
Între tine şi mine se strânge chemare
Între noi nu există fiori de uitare.

Între noi doare oful, din visul secret
Ce se stinge tăcut incrustat în regret,
Între noi nu s-au scris până-acum amintiri
Între noi stau de veghe întristate priviri.

Între noi, şi clipita se scurge fierbinte
În timpul ce-aleargă cu zel înainte
Între noi, gând tăcut se închină-n cuvânt
Între noi, mai răzbate doar sărutul din vânt.

Între noi, arde slova din timp renăscut
Între noi sunt doar munţi în eternul tăcut,
Un baraj ce respiră eter din abis
Un roman de iubire ce nu a fost scris.

poezie de Ştefan Doroftei Doimăneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lanţul

Să nu te pună dracul...
să stai la masă cu editorii care beau
sufletele la pet
cu cei care te aruncă într-o antologie
a sectei
cu păduchii din bărbile nesatisfăcute
de otrava ta.
Să nu stai
la masă cu cei care se ling între ei
cu cei care se putrezesc unii pe alţii
care îşi dau sufletul pentru tine azi
şi mâine te filmează cu groapa în spate.
Să nu te pui cu lanţul
când te trage din apă
fiindcă lanţul te ţine
până o zală te sapă.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Singurătate, singurătate
Eşti cea mai mare greutate
Pe care Omul, de când există, o are!

Dacă singurătatea ar fi fost firească
Dumnezeu n-ar fi creat-o pe Eva
Şi l-ar fi lăsat singur pe Adam
Sa se plictisească colo-n Rai

Dacă singurătatea ar fi fost firească
N-ar fi existat nici Omenirea
Nici Iubirea, Fericirea
Frumuseţea, Bucuria
Nici dorinţa, nici voinţa
Nici Credinţă, nici Speranţa
N-ar fi existat nici Viaţa!

Singuratatea nu-i fireasca!
Uneori e ca o pedeapsa
În care Omul sa se regăsească
Apoi singurătatea s-o părăsească

Printre oameni sa trăiască
O pereche sa-si găsească
Domnului sa-i mulţumească
Pentru ca Singuratatea niciodată
Nu-i fireasca!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă totul s-ar sfârşi cu moartea noastră, atunci moartea ar fi o soluţie pentru cei răi care şi-ar scăpa cu o lovitură nu numai trupul, ci şi sufletul lor, cu toată răutatea din ei. Dar, pentru că sufletul este nemuritor, evident, nu există scăpare de răul de care se tem. De aceea răii trebuie să se gândească la judecata de apoi.

citat celebru din Socrate
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rolul jucat de timp la începutul universului eu cred că este cheia finală spre a elimina nevoia de un Mare Arhitect (Dumnezeu), şi pentru a dezvălui modul în care universul s-a auto-creat... Timpul în sine trebuie să ajungă la o oprire [la singularitate]. Nu se poate ajunge la un timp înainte de Big Bang, pentru că nu a existat timp înainte de Big Bang. Am găsit în sfârşit ceva ce nu are o cauză, deoarece nu a existat timp în care să existe o cauză. Pentru mine acest lucru înseamnă că nu există nici o posibilitate de a avea un creator, deoarece nu este timp în care să fi existat un creator. Din moment ce timpul a început în momentul Big Bang-ului, a fost un eveniment care nu ar fi putut fi provocat sau creat de cineva sau ceva... Aşa că atunci când oamenii mă întreabă dacă un Dumnezeu a creat universul, eu le spun că întrebarea în sine nu are sens. Timpul nu a existat înainte de Big Bang, aşa că nu este timp în care Dumnezeu să poată să facă universul. Este ca şi cum ai cere indicaţii pentru a ajunge la marginea Pământului. Pământul este o sferă. Nu are o margine, aşa că a o căuta este un exerciţiu inutil.

citat clasic din Stephen Hawking
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul nu mi-a rămas gol

chiar dacă ai muşcat din propria umbră
o parte din tine se reface odată cu ea
şi nu întârzie să se mişte pe liniia impusă
care ne desparte unul de altul
şi trecem fără să ne vedem cu inima
chiar dacă ochii ar vrea să spună ceva
e trist că nu ai privit destul
drumul de pe care veneam grăbit.

cuvintele aveau un sâsâit de şarpe
şi din prudenţă nu le-am putut folosi
nici măcar gesturile nu m-au ajutat prea mult
eram într-o sărăcie de mijloace
şi posibilităţi de manifestare directă
sufletul nu mi-a rămas gol
l-am înfăşurat în iubirea flămândă
şi l-am lăsat să-şi caute liniştea.

de acum este cazul trăirii din plin
în casa bogată ce m-a dobândit
cu angoasele mele cu tot
în cercul rotit până la margini
mai mult decât ştiu
mai mult decât cred
în viclenia unei boli
pe care o vindec.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce păcat că Dumnezeu nu a făcut sufletul vizibil... Cei care l-ar fi avut mic, nu ar fi ajuns atât de mari, iar cei fără şi-ar fi pus silicoane!

aforism de Octav Bibere
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un lung ianuarie neprihănit

În trupul meu, lutul se iveşte mai limpede în gânduri
înaintea Lui Dumnezeu, ca o faţă ce şi-a făcut cărare între oameni,
din copilărie până la moarte.
Îl poţi cunoaşte atât de mult pe cât sufletul tău şi-a aprins lumina din miezul lacrimilor.
În timp ce mă apropii de Tine, buzele mele sunt pecetluite cu solzi de nisip,
ca un fel de alungare din lume,
să închid mormintele, să nu mai intre nimeni, nici cei răniţi,
nici cei singuri, când se adună în jurul luminii ca omizile de mătase în adâncirea cea de pe urmă.

Şi noi ne adunăm şi ne strângem dragostea
de care ne-am sprijinit ninsorile vieţii. Pe unde am umblat
ca nişte roiuri însetate de vară,
n-am primit nicio odihnă. Niciun loc de reazem
doar în cuvântul Tău, mai viu decât viaţa aşezată între scândurile timpului.
Dar eu nu Te pot duce
în timp ce noaptea cade
căci eşti prea sus, iar aripile mele nu s-au scuturat încă de tot pământul
n-au putere să arunce ţărâna în groapă şi să-şi despartă iubirea de singurătate, s-o aleagă din mijlocul ei, atunci când vine furtuna şi păpădiile coapte
rămân dezgolite.

Şi-mi simt sufletul cum se răspândeşte
mai puternic decât moartea, mai puternic decât întunericul în care nimicul a rămas ultimul de rostit.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi iubito

Ochii tăi iubito sunt ca marea
Când este liniştită şi curată.
Ochii tăi iubito e ca luna când răsare,
Parcă e un chip frumos de fată.

Ochii tăi iubito sunt ca vântul
Când se plimbă liniştit printre copaci.
Ochii tăi iubito sunt ca o grădină,
În care au înflorit mii de maci.

Mi-i dor de ochii tăi iubito.
Şi dacă nu-i văd macar pe o clipă,
Sufletul Îmi plânge în mine
Şi în jurul meu totul se risipă.

poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lipeşte-mi, Doamne, sufletul... Geneza 29,34

Lipeşte-mi, Doamne, sufletul de Tine
mai mult ca floarea veşnică pe stînci.
Şi uit de ani, de lume şi de mine,
privind adînc în ochii Tăi adînci.
Lipeşte-mi, Doamne, sufletul de Tine,
din visul meu să nu mă mai deştept,
să simt şi taina slăvilor senine,
şi inima de om ce-ţi bate-n piept...

Lipeşte-mi, Doamne, sufletul de Tine,
ca pe-un levit de-altarul său divin,
să n-am nici plug în văi, nici holde pline,
ci Tu să-mi fii şi pîine-n veci şi vin!

Lipeşte-mi, Doamne, sufletul de Tine,
ca pe-o mireasă smulsă de la greu.
Ridică-mă din valea de suspine
şi-ascunde-mă cu Tine-n Dumnezeu!...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu mai suntem de mult tineri

Noi nu mai suntem de mult tineri
Doar un strop de ploaie caldă
Noaptea sufletele scaldă
Ca-ntr-un basm cu sfânta Vineri

De ce vreţi să fiţi străină
Între cei care firesc
Tac şi vă compătimesc
Pentru-o neştiută vină?

Şi pe stradă şi la piaţă
Vor vorbi o alta limbă
Şi revolta asta schimbă
Rostul omului in viaţă

Veţi simţi lacrimi fierbinţi,
Punţile care se rup
Că vă iese sufletul din trup
Pentru dorul de părinţi

Un vecin de palier,
Un poştaş, un poliţist
Doamne, cât va fi de trist
Universul de stingher!

Nu-i nevoie de mult fler
Şi nici muzică de Liszt
Ca să vezi cât e de trist
Dacă nu ai locul tău sub cer!

Ţara, doamnă e o brazdă
Ce ne-a fost dată de sus
Şi voi mergeţi în apus
Pentru ce? Să staţi în gazdă?!

Stropul ăsta de ţărână
Pe care-l lăsaţi în urmă
Mâine-n inimă vă scurmă
Şi-o să plângeţi iarăşi până,

Vă veţi revedea copilă
Într-un plai, bătrân un faur
Îngerul cu păr de aur
Şi o dragoste subtilă

Doamnă, sufletul rămâne
Unde odihnesc strămoşii
Geana aurorei roşii
Unduind, leagănă grâne

Şi vă vor umbla prin vise
Întrebându-vă de ce
Aţi lăsat s-alunece
Stâlpii de la paraclise?

Şi-o să plâgeţi şi-o să vreţi
Să vă naşteţi iar româncă
Unde fiecare stâncă
Aminteşte despre geţi!

poezie de Ion Untaru din Liziera de salcâmi (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul se scurge

Sufletul se scurge
Ca picurii de ploaie
Curg din vina ta
Lacrimi în şuvoaie

Ploaia care curge
Din sufletul meu
Curg din vina ta
"Îngeraşul meu"

Eu ţi-am oferit
Dragoste, putere
Tu doar suferinţă
Lacrimi şi durere

Nu-i nimic iubire
Timpul o să treacă
Şi din nou vei bate
Tu la a mea poartă

Poartă încuiată
De sufletul tău
Pentru totdeauna
"Îngeraşul meu "

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtunile sinelui şi tragediile firii

ţi-am fost infidel, iubito, în viaţa asta damnată
şi de-atunci am conştiinţa dureroasă
dar am cunoscut în vârtelniţa vieţii
furtunile sinelui şi tragediile firii
fidelii cunosc doar latura trivială a iubirii
acum trupul măcinat a isprăvit cu păcatul
a rămas doar floarea trupului stigmatizată
şi sămânţa unui regret şi sufletul meu nostalgic
am în mine şi raiul şi iadul adamic, iubito
şi memoria atâtor femei defuncte
am lecuit sufletul cu simţurile scabroase
şi simţurile cu sufletul înaltul
am iubit cu ochii şi văzul lumea asta damnată, iubito
eram luceafărul de noapte prăvălit din ceruri
nici moartea nu mă speria, schimbam doar curcubeul
dintr-o cameră sau un parfum şi cerul de dimineaţă
sau un vers dintr-o poezie-elogiu demult uitată
din sanctuarul unui nebun poet, genial odată
voi femeile iubiţi cu sufletul şi doar cu sufletul
frumuseţea ta îmi umple ochii de lacrimi într-o doară
eu sunt un mort cu haine noi de seară, iubito
cu un cuţit împlântat în inima cu mulţi herţi
sunt aceeaşi inimă frântă, amară
care se lasă tipărită în mai multe cărţi.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul 353 (după numărul unei celule din închisoare)

Doamne,
Cei care vor din cer să te răstoarne
Ne-au rupt din oase şi ne-au smuls din carne
Ne-au pus obloane grele la fereastră
Să nu vedem zidirea Ta măiastră.

Flămânzi şi goi ne-au aruncat în hrube
Încovoiaţi de boală, roşi de bube
Şi zilnic scurmă în acest gunoi
Să vadă, câţi au mai rămas din noi.

Dar noi, din fund de iad şi de pe brânci
Ne aplecăm pe tainele adânci
Cu sufletul călcăm pe legi şi fire
Şi ne-mbătăm c-un strop de nemurire.

Iar când groparii vin în ţintirim
Noi din morminte le strigăm: "- Trăim"
Fiindcă aici nu ne hrănim cu pâine,
Ci cu nădejdea zilelor de mâine.

Şi-asupra lor apasă un blestem:
Ne au în mână şi, tot ei, de noi se tem.
Să tremure! Că noi, cei din morminte,
Vom trece peste ei! Vom merge înainte!

poezie celebră de Petre Strihan
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu nu refuză niciodată primul har, care dă curajul de a ne învinge pe noi înşine; dacă sufletul conlucrează cu harul, imediat se luminează şi atunci inima se întăreşte şi omul merge din succes în succes.

citat din Sfânta Tereza de Lisieux
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Şi, de ce? Tu chiar crezi asta?
Nu – eu cred şi....
Da – tu....
Uite, aici pe frunte, pe ochii mei
Se lasă ceaţa.
Dar s-a lăsat noaptea. De mult.
Uite, astăzi am lăsat capul
Şi sufletul pe umărul, lângă sufletul
Sufletul
Să mă ascund acolo – ce mult a
A fost
Mă ascundeai şi mă luai şi
Eu nu mai eram
Eram tu
Acum sunt
Eşti

poezie de Mihaela Cătană (6 iunie 2002)
Adăugat de Mihaela Cătană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul singur e mut

În zilele în care n-am ce fa,
Sufletul meu, părând că se răsfa,
Mă dă pe mâna minţii şi mă la
Să mă gândesc de-a lungul şi de-a la

Celor la care omul se gândeş
Când, provizoriu, sufletu-i lipseş;
Că, sufletul, dacă n-are pere,
Stă-ntors mai mult cu faţa la pere,

În timp ce ochii, fără să clipeas,
Din pur instinct, mă duc lângă fereas,
Ţinându-mă cu spatele spre min,
Să nu gândesc, să nu-mi aduc amin

De sufletul care se relaxea
De dimineaţă până către sea,
Când, fără niciun fel de explica,
Se-ntoarce, mut, în mine, ca aca.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu...

Ştiu că sunt pietre pe care calc,
ciobite şi calde,
Apa prin care se pierd
este revărsată din sufletul tău,
îmi spală călcâiele sângerânde.
Îmi spune să merg înainte,
să nu mă uit înapoi,
doar înainte, spre locul de unde se naşte.
Mi-am atins obrajii şi tâmplele
şi apoi am sorbit-o încet din căuşul palmelor
în care o strânsesem.
Linişte,
culoare densă,
bătaie de inimă,
petale,
viu,
respiraţie,
atingere,
vârtej,
amintire...
Am ajuns la izvor pe înserat
şi m-am lăsat în voia braţelor
pe care le-am căutat atât de mult.

poezie de Alin Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când şoapta glasul meu învie

Atunci când şoapta glasul meu învie
Eu îţi spun dulce ce mult te iubesc,
Aş vrea amorul veşnic să ne fie,
Cu tine nemurirea s-o trăiesc.

Atunci când pomii frunza lor o lasă
La tine împeţit eu aş veni,
Să te fac, iubire, a mea mireasă,
Să ne iubim până om osteni.

Atunci când totu'-i amorţit de frig,
Noi să ne încălzim cu sufletul,
Cu a mea şoaptă numele să-ţi strig,
O veşnicie şi tot n-ar fi destul.

În primăvară, când frigul se topeşte
Ca doi ghiocei să răsărim,
Ştiind că Dumnezeu mult ne iubeşte,
Noi tot mai mult, iubire, ne iubim.

Iar înainte să înceapă vara,
Teiul să ne dea al său parfum,
Cu el să ne învelim inimioara,
Cu el să presărăm al nostru drum.

Să mergem înainte fericiţi,
În urmă să nu mai privim deloc,
Din ce în ce să fim tot mai uniţi,
Şi-n lume să găsim al nostru loc.

Să facem un copil, fruct al iubirii,
El să ne fie viaţă pe pământ,
Dulce fetiţă, Maria, trandafirii,
Petala lor să îţi fie veşmânt.

Dorinţa noastră, iubire, se-mplineste,
Căci amândoi din suflet ne dorim,
Iar Dumnezeu în dragoste uneşte,
Tot ceea ce cu sufletul simţim.

poezie de Răzvan Isac (14 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când şoapta glasul meu învie

Atunci când şoapta glasul meu învie
Eu îţi spun dulce ce mult te iubesc,
Aş vrea amorul veşnic să ne fie,
Cu tine nemurirea s-o trăiesc.

Atunci când pomii frunza lor o lasă
La tine împeţit eu aş veni,
Să te fac, iubire, a mea mireasă,
Să ne iubim până om osteni.

Atunci când totu'-i amorţit de frig,
Noi să ne încălzim cu sufletul,
Cu a mea şoaptă numele să-ţi strig,
O veşnicie şi tot n-ar fi destul.

În primăvară, când frigul se topeşte
Ca doi ghiocei să răsărim,
Ştiind că Dumnezeu mult ne iubeşte,
Noi tot mai mult, iubire, ne iubim.

Iar înainte să înceapă vara,
Teiul să ne dea al său parfum,
Cu el să ne învelim inimioara,
Cu el să presărăm al nostru drum.

Să mergem înainte fericiţi,
În urmă să nu mai privim deloc,
Din ce în ce să fim tot mai uniţi,
Şi-n lume să găsim al nostru loc.

Să facem un copil, fruct al iubirii,
El să ne fie viaţă pe pământ,
Dulce fetiţă, Maria, trandafirii,
Petala lor să îţi fie veşmânt.

Dorinţa noastră, iubire, se-mplineste,
Căci amândoi din suflet ne dorim,
Iar Dumnezeu în dragoste uneşte,
Tot ceea ce cu sufletul simţim.

poezie de Răzvan Isac (14 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!