Sonata Lunii

Mirabila samanta nu poate fi distrusa definitiv de al iernii frig.
Ea germineaza ireversibil, inclvata in maternitatea terestra.
O lume noua incepe, un alt timp parca, imi vine din tot sufletul sa strig:
"Ce mister profund, ce magica fertilitate si ce primavara fiastra!"

Cand samanta germineaza, ea patrunde in pamant prin radacini adeseori,
Acele brate despicate ale radacinilor in sol ascunzandu-se,
Copacii inalti au nevoie de radacini adanci, de ramuri, de fructe si flori,
In timp ce pamantul se umple de verde viu, natura la viata trezindu-se.

Cand lumina in sine aluneca din mana divina in mana umana,
Radacina umana se-ascunde tot mai adanc pentru a razbi in furtuna,
Iar trupul uman cu trunchiul copacului si ramura verde se-aseamana,
Iar viata devine o sonata a lunii pentru copac si om impreuna.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inceputul

Cand ma gandesc la tine imi tremura tot trupul,
Tu te strecori si viata mi-o schimbi, ma rascolesti,
Eu sunt precum o prada, iubito tu esti lupul,
Sunt sclav privirii tale, stapana mea tu esti.

Cand imi soptesti o vorba sunt ca un cub de gheata,
Ce voce calda ai! ascult si ma topesc,
E ca si cum cuvantul ce-l spui imi este viata,
Cand nu te-aud pe tine simt ca nu mai traiesc.

In mana ta as vrea sa-mi odihnesc trecutul,
Tu vindeci orice rana, esti salvatoarea mea,
Stergi totul c-un burete, si imi esti inceputul
Anii pierduti ii simt cum ca n-ar exista.

Esti luna mea in noapte, si soare-n timp de zi,
Te urmaresc si simt ca nu ar fi gresit,
Sa-mi fii pe vesnicie motiv sa pot iubi,
Iar eu sa -ti fiu dovada ca inca n-ai iubit.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de zapada

Omul de zapada nu stie de ce
Ratiunea isi gaseste propriul echilibru, perfect, doar cu ajutorul iubirii.

El a suportat furtuna de saptamana trecuta,
Doar pentru a numara fulgii de zapada care cad.

Omul de zapada se gandeste la faptul ca
Ar fi foarte fericit daca ar trai cu adevarat...

Acum picaturile de ploaie i se preling pe corp, topindu-i zapada,
Si el simte cum toata greutatea vietii lui cade pe pamant
Si intra in apartenenta pamantului...

El capata brusc o stralucire stranie, ca de portelan.
El stie ca nu poate evada din aceasta conditie, aparent umana...

El face un efort ca sa compare
Aceste doua notiuni diferite: natura si libertatea...

El examineaza masinile mortuare negre, ivite brusc, parca, din zapada alba,
Incercand sa inteleaga cum poate deveni albul
O prelungire a negrului, imbinandu-se.

El descopera zona crepusculara a cerului, evolutia soarelui pe cer
Si cat de mica si neinsemnata este lumea in comparatie cu el.

El intelege importanta inocentei si a simplitatii...

El intelege ca nu poate muri, dar are totusi o existenta efemera
Si face face un efort pentru a distinge aceste doua notiuni esentiale
Imortalitatea si existenta...

Fulgii de zapada incep sa cada din nou, adunadu-se parca in inima lui..
O pasare neagra agata parca intunericul noptii de seara...
Intreaga lume devine pentru el o mare de ambiguitati si confuzii...

El se inchide in sine tot mai profund si din ce in ce mai profund..

Intr-un mod semnificativ, noaptea incepe sa ucida secundele zilei..

El incerca sa diferentieze senzatiile primite din exterior
De cele care vin din interior...

Omul de zapada incepe sa inteleaga ca are propria constiinta...

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce?
De ce ma musti tu viata
De pe pamant?
Pentru ca apoi sa ma scuipi
Inapoi
Intr-un regret de salcii…
De ce nu sunt decat
un reflex
al lacrimilor care intr-un tarziu
vor intalni pamantul
odata cu mine?
De ce nu-mi recunosc pasii
Salbatici
Atunci cand ma intorc in mine
De o revolta dureroasa
A propriilor ganduri?
De ce doar tu ramai
Copila
Iar eu imi propun
Schimbari de ritm
Nepotrivite?
De ce sa fiu palpabil
Ca minciuna
Cand ma innec de adevaruri
Atat de biblice
Si stramte?
De ce ma scuipi tu viata
Pe pamant
Pentru ca maine sa ma musti
In miezul zilei
Inapoi?
De ce?

poezie de Adrian Roditis
Adăugat de Serbana Isariovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii inchisi

Nu mi-am tradat niciodata umbra;
Intotdeauna am stiut
In cate silabe s-ar descompune
Mana mea,
Daca mi-as vinde sufletul
Acestor taceri ce–mi ard in trup
Atunci cand iubesc;
N-am incercat sa fur nici o celula
Pentru mine,
Mi-am pastrat aceleasi radacini
Crescute spre nicicand,
Ca sa ma pot vindeca
De somnul rece
In care m-am nascut;

Dar acum, acum
Cineva imi strecoara in sange
Zapezi in delir,
Si nu mai stiu
Cat timp a trecut de cand
Pasesc cu ochii inchisi
In mine.

poezie de Alina Emandi
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este viata?

Ce este viata?
Un nor de praf care parca se spulbera cand vine ploaia!

Ce este viata?
Un ocean intins care parca nu mai are sfarsit!

Ce este viata?
Culorile, florile, Tu esti viata!!!

poezie de Andreea Brigitte Erdei (iunie 2006)
Adăugat de Andreea Brigitte Erdei
Comentează! | Votează! | Copiază!

CAND INIMII II CRESTE-O MANA

Cand inimii ii creste-un brat,
Intaiul semn pe care-l face
E-o cruce sfanta peste cupa
Ce raspandeste-n lume pace.

Dar mana inimii din piept
Nu este-o mana oarecare,
Ea e nascuta din speranta
Si suferinta de-ncercare.

Si e mosita de un Inger
Ce-aduce cupa pe Pamant
Si-n fata inimii o pune
Cu leacul de iertare sfant.
💛

Agenor Crisan în Toiagul de fier, 2015
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Stiu ca existi, asa-i in legea firii,
E totul scris adesea prin destin.
Nu-i viata sa nu dea zalog iubirii,
Un cant, un vers, o floare si-un suspin.
Te-astept in capatul de seara,
C-asa e scris destinul pentru noi,
Din toamna sa ne facem primavara,
Cu flori, cu nopti, cu luna si cu ploi.
Sa stam asa un an, o vesnicie,
Indragostiti sub munti de-omat curat...
Si iarna noaptea nuntii sa ne fie,
Cand timpul despre noi va fi uitat...
Sa ninga aurora boreala, lumina lor sa patrunda
Adanc in sufletul tau....
Iar stelele de gheata mici petale,
Sa cada precum florile de mar....
Si cand te vei trezi de dimineata,
In visul alb, ametitor si cald,
Sa se topeasca florile de gheata
Si-afara sa tot ninga din inalt.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la fereastra ta...

De la fereastra casei tale,
Viata se vede mai frumos,
Nici amurgul gros al inserarii,
Parca nu-i atat de gros.

Si pare-se ca noaptea dintre noi, acum,
E cea mai lunga noapte,
Si cómplice ne-asculta linistita,
Plini de amor si soapte.

Batranul timp a obosit si el,
Vrasmas ne-a fost prea indelung,
Acum e ostoit precum un ceas cu cuc,
Si ruginit ca un inel de nibelung.

Din zori fi-va-ne viata iar destin,
Corabie de scanduri in furtuna,
Iar noi bazalt si monolit si sfera,
Alunecam spre infinit, ca un arcus pe struna.

Acum e bine si e cald la tine-n brate,
Iar paru-ti negru, lemn de abanos,
Imi sta chezas ca prin fereastra casei tale,
VIATA SE VEDE MAI FRUMOS!

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul si nimic

Mai da-mi o ora din viata ta fugara,
Cat de nebun am fost sa-ti spun
Cum din iubirea noastra de o vara,
Acum isi canta doua flori viata amara
Mergand pe nori, tinandu-se de mana.

Da-mi un minut din timpul tau acum,
Sa-ti arat, poate-ai sa vezi ca sunt
O floare tanara cu sufletul batran,
C-am rasarit in drumul tau ca sa raman
La tine cu tot ce-i mai frumos si bun

Mai da-mi secunda blanda din visare
Cand ma iubeai ca intr-un Paradis,
Cand ma agatai de-un colt de soare
Si-mi promiteai iubiri si vise in culoare,
Poate-a fost totul, dar acum... s-a stins.

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parastas pentru iubirea care a murit

Sa-i facem parastas cum se cuvine
Iubirii noastre care a murit,
In apogeul ei nelamurit,
Mai lacrimand, de tine si de mine.

S-o asezam la locul de verdeata,
In care se ducea, pe cand traia,
Din cand in cand, sa trecem pe la ea,
Considerand ca inca e in viata.

Aici, acum, s-a stins iubirea noastra,
Si moarta va ramane-n veci de veci,
Te vad si-acum, parca stiind ca pleci,
Cu mana fluturand la o fereastra.

Dar hai sa dam groparilor oferte
Si sa-l rugam pe D-zeu s-o ierte.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parastas pentru iubirea care a murit

Sa-i facem parastas cum se cuvine
Iubirii noastre care a murit,
In apogeul ei nelamurit,
Mai lacrimand,de tine si de mine.

S-o asezam la locul de verdeata,
In care se ducea,pe cand traia,
Din cand in cand,sa trecem pe la ea,
Considerand ca inca e in viata.

Aici,acum,s-a stins iubirea noastra,
Si moarta va ramane-n veci de veci,
Te vad si-acum,parca stiind ca pleci,
Cu mana fluturand la o fereastra.

Dar hai sa dam groparilor oferte
Si sa-l rugam pe D-zeu s-o ierte.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de IngridM
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uiţi că sunt

să nu uiţi să rascolesti prin ploaia de ieri
ma gasesti ascunsa intr-un mugur din urma
ti-as fi ramas tie pe buze inainte de sfarsit
daca iti lasai raza iubirii sa ma cuprinda.

să nu uiţi că voi inflori in ploaia din vara
sau pe marginea toamnei
cand bruma isi infige coltii in frantura ramasa in sloiuri
dorminde in acelasi iatac
unde numai noi doi am gustat nectarul nestins al iubirii.

as curge necontenit, de tu ai fi pamantul.
si m-as prelinge usor prin venele tale
sa-ti pot stapani tremurul adanc
sa adorm la radacina iubirii noastre.

să nu uiţi să ma cauti in causul palmei
ce inca mai prinde stropii rebeli cazuti din neant.
sunt la radacina inimii unei picaturi
încolţind din samanta unei priviri uitate.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iti multumesc pentru ca... imi multumesti

Iti multumesc pentru ca... imi multumesti,

Atingerea gindului tau ce lumineaza catre mine imi
umple intunericul iubirii ce salasluieste in fiinta mea
cu caldura necesara supravietuirii acelui sentiment de erodare a suferintei
acela care ramine dupa multe altele, placute,
parca prea intens asternut dupa dulceata inimimii trecute,
acela care le insumeaza sau le scade pe toate, ce se termina cu inceputul,
ajungind de unde am plecat parca mai gol si mai avid de comunicare si de iubirea cea de mult apusa
dar intotdeauna cu o experienta a timpului fermecatoare,
trecuta si niciodata regasita intr o noua traire de viata,
in fond avem nevoie de atentie, atentie ce se poate manifesta prin diverse feluri
iar golul ramas se poate umple cu un simplu... multumesc...

Iti multumesc pentru ca... imi multumesti.

poezie de Silviu Petrache (5 august 2010)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primat estetic

Acum daca tu esti departe
cu mine-i parerea de rau
dar ea este arta-ntre arte
in numele numelui tau.

Si iata-ntre noi sunt hotare,
sunt vamesi si sunt graniceri,
se naste, se plange, se moare,
se cauta ziua de ieri.

Dar buzele mele ingheata,
de ras este numele meu
ca viata mea parca nu-i viata
cand suna frumos tot ce-i greu.

Acum, cand te plang de departe,
un vers cara-ntregul meu plans,
si iata-ne iar printre arte
cand viata era de ajuns.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis

O umbra de ceata captiva
Intr-o oglinda de vant
Cu moartea in suflet alege
Din mii de stele un mormant.

Un vis printre nori ratacit
O minte pentru ultima oara
Ca va imbratisa un infinit
Ce o s-o invie si ca n-o sa doara.

O zi de cenusa topita o rapeste
O poarta prin noaptea de foc
In care glasul putred se taraste
Spre viata lipsita de rost.

In ultimul ceas, cand moartea prin viata se aprinde
Nefericirea-i stapana si-n brate te frange
Cand din ranile a tot ce din greseala se pierde
Creste o floare uscata hranita cu sange.

poezie de Alexandra Tatiana Ciobanu (aprilie 2008)
Adăugat de Alexandra Tatiana Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de "tati"

Mi-e dor de chemarea-ti duioasa
De glasu-ti de tata placut,
Mi-e dor sa ma strigi sear' acasa
Mi-e dor de tot timpul trecut.

Mi-e dor de-al tau sfat parintesc
De-nteleptele tale cuvinte,
Mi-e dor sa imi spui sa m-opresc
Dar si sa imi spui "Inainte!"

Mi-e dor sa imi spui c-am gresit
Dar si ca greseala-i... normala
Mi-e dor de curajul oferit
Mi-e dor sa ma duci iar la scoala.

Mi-e dor sa imi spui "ai dreptate"
Dar totusi copile... invata
(Caci nimeni nu stie chiar toate)
Sa lasi de la tine in viata!

Mi-e dor cand veneai seara, din tura
Si-n noapte faceam..."Adunare"
Mi-e dor sa citesti din scriptura
Si-apoi sa cantam o cantare.

Cu mine sa te rogi, mi-e dor
Mana-n mana pe genunchi, amandoi
Sa simt binecuvantarea.... Izvor,
Ce curge din ceruri suvoi.

Mi-e dor cand radeam impreuna
Mi-e dor si de lacrima ta
Mi-e dor de ziua... cea buna
Mi-e dor si de ziua mai grea.

Mi-e dor si de vorbe ades' nerostite
De priviri ce-nghetau totul in mine
Mi-e dor de povesti povestite
Mi-e dor, mi-asa dor "tati" de tine.

poezie de Marius Alexandru din Scaldati in Susurul Bland al Harului (20 iunie 2015)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea vietii mele

In viata mea multe s-au intimplat
Mult prea des am cazut si iar m-am ridicat
Am castigat, mai des insa am pierdut
Si m-am murit destul
Apoi m-am renascut.
Am daruit, uneori am primit,
M-am pierdut printre lucruri si iar m-am regasit.
Ma simt acasa totusi o straina
Si nimeni nu ma stie, n-am stea sa-mi dea lumina.

Nu vreau sa fiu saraca, nici sa ma-mbogatesc,
Citeodata mi-e bine, dar des mai prost traiesc.
Am ris si-am plins, am fost si curajoasa
Si lasa am fost si-am stiut sa ma fac si frumoasa,
M-am imbatat candva si-am fumat mult,
Am luptat pana cind in genunchi am cazut
Si cand o sa ma pun din nou pe picoare
Voi fi din nou in viata!
Si va fi din nou soare!
Refren
Aici esti tu viata in mana mea
Caci ma cunosti mai bine decit eu,
Si te iubesc caci tu esti tot ce am
Pe tine doar si sufletul meu.

In viata mea am mai si zburat
Am mintit citeodata si poate-am inselat,
Uneori am fost beata de iubire
Ce ma umplea cu doruri dar iar cadeam in mine,
Ma spinzuram si iar ma ridicam
Cand ma simteam mai singur poate ca ma drogam,
Numaram anii si nu-i mai numaram
Traind in intuneric dupa soare tanjeam...
Refren...

Pe unii oameni inca ii iubesc
Iar cei ce nu ma plac, aceia nu-mi lipsesc.
Imi iubesc copiii si te iubesc pe tine
Si uneori nu simt ca tu mai esti in mine
Imi doresc liniste, doar pace si doar bine
O inima mai calda si insorite zile
Incerc sa-mi inving frica de moarte cu o chemare
A sperantei de viata, ca sa devin mai tare,
Chiar daca acum ma clatin si-aproape ca lesin
Mie-atit de draga viata, nu vreau inca s-apun.

Caci tu aici esti viata, in mana mea,
Ce m-as putea face fara tine?
Vreau sa pasesc mereu plina de curaj
Prin bezna noptii alaturea de tine,
Chiar daca uneori zilele sunt pustii
Si dupa soare se trec nori tarzii
Eu te iubesc cu speranta luminii
Si-a soarelui, ca nu vei mai fugi.

cântec interpretat de Nena (2010), traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haide, mama, haide, tata

Haide, mama, haide, mama, hai
Niste liniste sa-mi dai,
Haide, tata, haide, tata, hai
Niste liniste sa-mi dai.

Haide, mama, haide, tata,
Mai priviti-va o data
Si, pe urma, daca-i bine,
Sa ma faceti tot pe mine.

Mi-ati dat suflet, mi-ati dat nume,
De cand sunt si eu pe lume,
Mi-ati dat multe si de toate,
Dar si zbucium peste poate.

Buna ziua, noapte buna,
Separat si impreuna,
Dar si buna dimineata,
Dragii mei, mai dragi ca viata.

Cand mi-e jale, cand mi-e teama,
Ma gandesc la tine, mama,
Cand mi-e viata tulburata,
Ma gandesc la tine, tata.

Haide, mama, haide, tata,
Mai claditi-ma o data,
Fara nume si avere –
Numai liniste v-as cere.

Nu-mi ajunge tot ce este,
Caut vesnic o poveste,
Un ochi rade, altul plange,
Pe-amandoi va port pe sange.

Ca nici unul n-avem parte,
De la nastere la moarte
De o viata linistita –
Frunza-n plop mereu se- agita.

Inapoi la tine ia-ma,
Sa ma stergi de lacrimi, mama,
Lasa-ti mana sa ma bata,
Sa ma – nveti cu viata, tata.
Bune, rele-amestecate,
V-ati obisnuit cu toate.
Creste noapte, creste iasca
Pe iubirea pamanteasca.

Bate vantul dinspre viata,
Si eu lacrimi simt pe fata,
Dinspre moarte bate vantul,
Lacrimeaza si cuvantul.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (a doua ediţie, adăugită) (2007)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regasirea din vis

Se intalnira intr-o zi ploioasa,
cand soarele uitase sa rasara
si soarta hotarase ca atunci
acele doua inimi sa tresara.

el ii vorbi cu inima deschisa,
fara a se gandi daca mai are rost
sa jure iar credinta si iubire
pentru ceva ce mai demult a fost.

dar totusi a-ncercat s-o tin-aproape
in lumea lui si-n inima-i umbrita,
parea mai sincer ca oricand,
dorea ca ea sa stie ca-i iubita.

"trec ani in sir pierduti in fum,
dar inca te iubesc, desi mi-e greu s-o spun;
ma vad mereu parca purtat de-o stea
punandu-ti mana calda-n mana mea
si noi zburam in zarea-ndepartata,
fara sa ne gandim ca vom veni vreodata
aici, acasa, in aste vremuri grele,
mai bine tac, hai sa uitam de ele
si sa zburam departe asa cum ne dorim
si tot timpul pereche, tot timpul noi sa fim."

ea-l asculta timida si tacuta,
fara sa stie ce sa creada,
dar inima-i dicta:"-iubeste
si lasa lucru-acesta sa se vada".

si s-a supus intregii ei fiinte
si s-a lasat purtata iar de valuri
ca mai demult cand impreuna
visau la marile-idealuri.

"inchid ochii si curg lacrimi
pe-ai mei obraji umbriti de vise,
te vreau aici, mi-e dor de tine,
te vad sub pleoapele-mi inchise.

suntem pe-un munte singuratic
si tu ma tii in brate strans,
emotii mari ne coplesesc
de fericire si de plans.

si totusi stiu ca este vis,
dar cred in el, e visul meu,
mi-e teama sa-mi deschid iar ochii,
mi-e teama si imi este greu."

dar totusi si-a deschis iar ochii
si lacrimile-i impanzira,
vazu ca ii era aproape
si parca nu mai auzira.

era o liniste deplina-n noapte
iar norii parca-ncet plecau,
tocmai atunci cand acei doi
spre infinit usor zburau.

poezie de Marta Carmen Ioana
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus de viata

Viata?
Aceasta mare amagire
Uitata in timpul nostru
De catre Dumnezeu.
Nu ascult si nu vad.
Merg inainte
Precum ultimul om
De pe Pamant.
Iubire?
Inexistenta trecuta
Din mana in mana
Pana la epuizare.
Da-mi trecerea
Sa pot asculta inima.
Batai scartaite
In vartejuri
De aer.
Durere fara chemare,
Fara caldura,
Fara lacrimi.
Durere uscata.

poezie de Marilena Mihai
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!