Omul de zapada

Omul de zapada nu stie de ce
Ratiunea isi gaseste propriul echilibru, perfect, doar cu ajutorul iubirii.

El a suportat furtuna de saptamana trecuta,
Doar pentru a numara fulgii de zapada care cad.

Omul de zapada se gandeste la faptul ca
Ar fi foarte fericit daca ar trai cu adevarat...

Acum picaturile de ploaie i se preling pe corp, topindu-i zapada,
Si el simte cum toata greutatea vietii lui cade pe pamant
Si intra in apartenenta pamantului...

El capata brusc o stralucire stranie, ca de portelan.
El stie ca nu poate evada din aceasta conditie, aparent umana...

El face un efort ca sa compare
Aceste doua notiuni diferite: natura si libertatea...

El examineaza masinile mortuare negre, ivite brusc, parca, din zapada alba,
Incercand sa inteleaga cum poate deveni albul
O prelungire a negrului, imbinandu-se.

El descopera zona crepusculara a cerului, evolutia soarelui pe cer
Si cat de mica si neinsemnata este lumea in comparatie cu el.

El intelege importanta inocentei si a simplitatii...

El intelege ca nu poate muri, dar are totusi o existenta efemera
Si face face un efort pentru a distinge aceste doua notiuni esentiale
Imortalitatea si existenta...

Fulgii de zapada incep sa cada din nou, adunadu-se parca in inima lui..
O pasare neagra agata parca intunericul noptii de seara...
Intreaga lume devine pentru el o mare de ambiguitati si confuzii...

El se inchide in sine tot mai profund si din ce in ce mai profund..

Intr-un mod semnificativ, noaptea incepe sa ucida secundele zilei..

El incerca sa diferentieze senzatiile primite din exterior
De cele care vin din interior...

Omul de zapada incepe sa inteleaga ca are propria constiinta...

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Votează! | Copiază!