Lacrima lumii...

Lacrima lumii, o, lacrima lumii,
picuri din leagăn şi până apoi,
picuri tăcută şi tăinuită,
nepotolită, neţărmuită,
cum din tomnatice nopţi fără nume
curg şiroaie de ploi.

poezie clasică de Fiodor Ivanovici Tiutcev
Adăugat de Cornubia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picuri, picuri

Picuri, picuri...
Picuri sălbatici,
Pămâmtul năvălesc
Reci şi nebunatici,
Joacă printre crengi.
Frunzele lovesc,
Cu putere lină
Picuri năvălesc
Salcia senină.

Picuri, picuri...
Picuri de ploaie,
Din cer cad cu putere
Şi parcă declar războaie
Copacilor plini de durere.
Cu ură lovesc
Natura blajină,
Picuri năvălesc
Salcia senină.

Picuri, picuri...
Picuri de lacrimi,
Din cer cad cu durere
Suflete pline de patimi
Se descarcă in tăcere.
Pământul lovesc
Cu lacrimă lină,
Picuri năvălesc
Salcia senină...

poezie de Radut Simina
Adăugat de gandesc deci exist
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima din toamna

De cand n-am stat in ploi de vara
Nu stiu nici eu, nici ploaia de afara
Acum e toamna si pe strazi cad grei
Picuri marunti eterni pe friguroasele alei.

Cu lacrima una se fac cand zboara
Si se aseaza pe aleea ce odata-n vara
A sustinut alti picuri ce cadeau pe buze
Si mai apoi se revarsau ca niste muze.

Doar eu si ea cunoastem ce a fost odata
Intre baiatul ce iubea la nebunie-o fata
Si eu cunosc ce-a fost si ce nu este
Intre baiat, alee si fata din poveste.

Aleea vrea sa-mi mangaie obrajii reci
Eu o opresc si-i spun cuvinte seci
Caci ploaia de afara ma indeamna
Sa nu o las sa-mi fure lacrima din toamna.

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Anca Unceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu putem să ghicim cum cuvântul nostru se va reflecta.

citat din Fiodor Ivanovici Tiutcev
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând expus este minciună.

citat din Fiodor Ivanovici Tiutcev
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

picuri de ploaie
râuri, şiroaie curg
pământul îndoaie

haiku de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunie

Acolo unde arsă glia
Şi pâcla zării una par,
Se-aţine şuie nebunia
În lumea-i fără de habar.

Şi toropită de dogoare,
Clipocind în colbul arzător,
Cu ochi sticloşi înfipţi în zare
Ea scurmă fiecare nor.

Apoi învie ca din moarte,
Şi-ascute iar auzul treaz,
Veghind la gura gliei sparte
Cu zâmbet tainic pe obraz.

Şi din afund îi năluceşte
Un zvon de ape ca un cânt,
Un zvon de ape care creşte
Şi se revarsă pe pământ!...

poezie clasică de Fiodor Ivanovici Tiutcev, traducere de Igor Creţu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi fumul...

Vezi fumul cum se stâlpuie în zări
şi umbra lui pe vale năluceşte?
ci viaţa, mi-ai vorbit prin înserări,
Nu-i fumul ce sub lună abureşte,
E umbra lui fugară din cărări.

poezie clasică de Fiodor Ivanovici Tiutcev
Adăugat de Cornubia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima

Lacrima e sfîntă, fată,
Îi-e sufletului dată,
Cînd graiul a încetat
Şi tăcută, pustniceşte,
Numai lacrima vorbeşte,
Cu oftatul mut şi sfînt,
Despărţită de pămînt.

Dar cu seara împreună
Îţi urează noapte bună.
Vii tu, lacrimă, din lună?

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua şi noaptea

Pe lumea umbrelor deschise,
Peste abisuri fără nume,
Din voia zeilor anume
Un văl de aur s-a întins.
Îi spune zi. Lumina ei
E însăşi viaţa pământeană,
E un balsam de pus pe rană,
Dorit de oameni şi de zei.

Dar ziua scapără treptat,
Şi noaptea-i smulge mândra haină,
Şi iese lumea cea de taină,
Mocnind prin vălul sfâşiat.
Şi bezna neagră de mormânt
Se cască iarăşi la picioare,
De-aceea crâncenă ne pare
Venirea nopţii pe pământ.

poezie clasică de Fiodor Ivanovici Tiutcev
Adăugat de Cornubia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

Picuri de ploaie curg neîncetat,
vântul pustiu îi izbeşte în fereastră
şi se scurg zornăind în şiroaie,
peste singurătatea inimii mele,
ca un bocet.

Un tremur mă cuprinde prin oase,
şi-mi creşte o dorinţă în craniu:
ce-aş vrea să mai stau cu tine-n mansardă,
să privim din nou peste case,
cum plouă...

Cum plouă,
ca un bocet!

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e ploaie

Mi-e ploaie toată poezia,
În vers mă picuri cu-nţelesuri
Şi-mi verşi un pic din nostalgia
Tot timpului pierdut în mersuri.

Mă picuri ore-ntregi cu vorbe,
Din doi în doi iar numeri ploaia,
Împerechind doar slove ude
Sperând să ştergi din gând văpaia.

Îmi picuri şoapte peste noapte
Şi visele-mi pudrezi cu ploaie,
Să-nmoi din dorul către mine
Spre dimineţi scăldate-n soare.

Îmi picuri toamna să se ducă
Pe-alei de frunze-npăturite,
De ţi-ar plăcea dulcea culoare,
În galben, versuri aurite.

Şi poezia mi-e o ploaie
Şi dragostea de picuri plină,
E tot o apă curgătoare
Şi numai toamna e de vină.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De s-ar preface lacrima în aburi

Îmi privesc lacrima cum uşor moare
Cutremurând pământul când l-atinge!
Îmi spală întâi chipul, de ce oare?
De ce doar când tristeţea mă învinge?

Sau când durerea trupu' mi-l străpunge
Deschide pleoapelor lada cu zestre,
Tot ce-i de preţ încearcă să-mi alunge
Pe ale irişilor, largi, ferestre!

De s-ar preface-n aburi, apoi picuri
Şi-n al pământului ochi să se-adune,
Când voi fi lutul pentru mozaicuri,
Prin el privi-voi luna când apune,

Şi lumea ce va deveni, nimicuri!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe lacrima lui Menelau, elenii ajuns-au în Troia; pe lacrima lui Homer, au făcut înconjurul lumii.

aforism de N. Petrescu-Redi din Nopţi albe în Laconia
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu plangi?

Tu plângi?
Eu lacrima o distilez pe file,
Din firea mea smulg tot ce am iubit,
Şi tot ce-i dureros
În vers o să respire:
Un nor,
O stea,
Un drum,
Un chiparos...

Tu plângi?
Cu mine plânge-o lume-ntreagă
Că strâmbă s-a născut din vis divin.

Tu plângi?
Eu plâng a lumii tristă osteneală,
Şi-absenţa grea a celui ce preface,
Cu harul lui din Caana,
Apa-n vin.

Tu plângi?
Eu tac pe-o margine de lume,
Abisului promisă,
De prima ursitoare prea grăbită,
Ce-al lumii leagăn alb a colindat.

Tu plângi?
Te plângi pe tine însuţi.
Dar eu-
Eu niciodată n-am să pot s-o fac!

poezie de Elena Albu
Adăugat de Olga Bocioaca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce eroi să mă salveze, când în mine picuri tu

Am vorbit cu sfinţii care, te-au făcut pe tine zeu,
Ştiu cum te-au zidit în mine, mai presus de Dumnezeu,
Am strigat la ei puternic, până m-a durut destinul
M-am înfometat de ciudă şi mi-am pregătit veninul...

Îmi e foame de mister şi de tine şi de-amor,
Mă topesc între planete şi pun doruri lângă dor.
Dar regretul mă-nfioară şi mă îngheaţă între ploi,
Unde eşti iubitul meu, unde sunteţi voi eroi?

Dar ce prinţi să mă salveze, când în mine picuri tu?
Cine-mi strânge-n braţe plânsul care-n tropote căzu?
Am să cer o liturghie pentru tine-n catedrală
Să-mi fi ultimul deliciu şi întâia mea greşeală.

Si-am să mă mărit bolnavă, cu un gând din gândul tău,
După ce am fost iubită, de-un nebun şi de-un călău.
Şi-am să mă mărit tăcută, fără sete de orgolii,
În aceeaşi catedrală unde plâng nemuritorii!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

picuri sub picuri -
prin geamul aburit trec
doar sunetele.

haiku de Mahmoud Djamal
Adăugat de Mahmoud Djamal
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfi-vom vremea în duet

Duios, îmi picuri cald în suflet, ca un alint de armonie,
Letopiseţe strâng în file, istorii vechi ce-au curs cu noi.
Ne-am dăruit izvoare scrise şi ne-am scăldat, cu ironie,
Prin lacuri sfinte de agheazmă, fără de teama de apoi.

Duios, îmi picuri astă ploaie, din ceru-n taine primenit,
Hrisoave vechi ne-nnobilează cu titluri dalbe de iubire.
Din timpul veşnic muritor, primesc un sceptru cuvenit,
Ca-ntr-un regat al dragostei... unde reginei îi sunt mire.

Duios, îmi picuri vise-n vene... din sânge nobil şi-azuriu,
Epistole păstrează-n rânduri păcate-ascunse de priviri.
Nectarul zeiţei, din trupu-ţi, sfinţeşte trupu-mi prăfuriu,
Pe-altare galbene de toamnă... pocale-s pline cu iubiri.

Duios, îmi picuri rouă-n palme, din ochii tăi nemuritori,
Răvaşe lungi se nasc sub pana... destinului numit... poet.
Poveştile-ncepute-n seară, încep romanţă nouă-n zori,
Pe-altarul cald al dragostei, jertfi-vom vremea în duet

poezie de Ion Apostu (27 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfi-vom vremea în duet

Duios, îmi picuri cald în suflet, ca un alint de armonie,
Letopiseţe strâng în file, istorii vechi ce-au curs cu noi.
Ne-am dăruit izvoare scrise şi ne-am scăldat, cu ironie,
Prin lacuri sfinte de agheazmă, fără de teama de apoi.
*
Duios, îmi picuri astă ploaie, din ceru-n taine primenit,
Hrisoave vechi ne-nnobilează cu titluri dalbe de iubire.
Din timpul veşnic muritor, primesc un sceptru cuvenit,
Ca-ntr-un regat al dragostei... unde reginei îi sunt mire.
*
Duios, îmi picuri vise-n vene... din sânge nobil şi-azuriu,
Epistole păstrează-n rânduri păcate-ascunse de priviri.
Nectarul zeiţei, din trupu-ţi, sfinţeşte trupu-mi prăfuriu,
Pe-altare galbene de toamnă... pocale-s pline cu iubiri.
*
Duios, îmi picuri rouă-n palme, din ochii tăi nemuritori,
Răvaşe lungi se nasc sub pana... destinului numit... poet.
Poveştile-ncepute-n seară, încep romanţă nouă-n zori,
Pe-altarul cald al dragostei, jertfi-vom vremea în duet.

poezie de Ion Apostu (27 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picuri calzi lumini din rouă

Picuri calzi ce se topesc
Plouă cu lumini din rouă
Cad pe suflet clocotesc
Îmi despart sufletu -n două

Pică -o frunză de zorele
Le- înfăşoară le uneşte
Este totul ce -şi doreşte
Sufletul din nou iubeşte

N- ai avut loc de răgaz
Inima ea nu -ţi dă pace
Ca să ierte-a mai rămas
Râde acum şi face haz

Picuri calzi ce se topesc
Mângâie sufletul împlinit
Inima cu iubire o ţintesc
Sufletul de inimă nu s-a despărţit

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lacrima lumii...

În lacrima lumii, se-aude durerea,
Cu care se-adapă într-una tăcerea.
Pieirea mai pune un pas peste noi
Şi tot mai adânc coborâm în noroi.

Distrugem speranţe şi gânduri tăcute.
Am pus raţiunea să nu mai asculte.
Şi robi lăcomiei, de noi inventate,
Clădim inutile şi sumbre palate.

Robiţi de maşini şi luxoase vacanţe,
Mirajul din drog... privaţi de speranţe,
Urmăm neclintiţi ce ne da lăcomia
Şi creştem cu grijă şi-n tihnă robia.

Orbiţi de plăceri şi de lucruri deşarte,
Privirea din noi nu mai vede departe.
Şi-n timp ce greşim, dar nimic nu ne miră,
Pământul sub noi de-abia mai respiră...

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!