În ger turbat. Stâng, drept, stâng, drept, stâng, drept... culcat! Om (aproape) viu de zăpadă cu picioarele înnodate de alcool şi braţele ca două lopeţi despicate şi aruncate în fundul unui beci pustiit. Ţurţurii curgând parcă din felinare luminau şi ei, la rândul lor, străzile împânzite de sămânţa divină din care în acea seară nu avea să răsară niciun fiu (poate doar moartea ar fi putut să schimbe ceva în peisajul monoton). Damfuri chinuite pluteau către cer, în spirale, legându-se de aburii gerului ca nişte lanţuri ruginite şi groase ce ar strânge trupuri de îngeri, criogenizate. Niciun zgomot, niciun glas, nicio înjurătură... nimic pe o rază de câteva sute de metri, şi unul dintre copiii pământului zăcea lat în îmbrăţişarea acestuia. Cămaşa albă a părintelui îi penetra carnea de piatră într-o încordare demult visată. "Iubito..." cu un murmur aproape stins. "Iubito, de pielea-ţi albă aş putea să mor, şi n-aş mai avea nevoie de lumină, în respiraţia ta aş putea să fiu îngropat, şi n-aş mai cere o altă eternitate, în noapte aş pune somnul să te iubească asemenea mie, şi n-ai mai avea nevoie de odihnă." Delir. Febra topea gheaţa din jurul omului, şi dragostea creştea în carnea lui odată cu boala. Spasme din Iad şi îmbraţişări de sânge, trotuar dezolant, obraji de var, întuneric alb şi o inimă ale căreri bătăi făceau cărări prin zăpadă.

Ionuţ Popa (februarie 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătăţi inegale

Plânge veşnic ochiul
stâng
de ce vede ochiul
drept
şi plâng...
Se întinde braţul
stâng
să apuce braţul
drept
nătâng...
Se aude în timpanul
stâng
vorba din timpanul
drept
zâââng...
Se mişcă piciorul
stâng
pe lângă piciorul
drept
nătâng...
Mă împart în două
şi tresar
jumătăţi cu care plâng
nu rar!...

poezie de Gheorghe Gurău (iulie 2011)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin proliferarea enclavelor trecutului, un fel de muzee vii, cresc şansele de supravieţuire ale rasei umane în cazul unei calamităţi grave. Asemenea comunităţi ar putea servi drept material didactic empiric. Astfel, copiii ar putea petrece câteva luni într-un sat de tip feudal, trăind şi muncind aşa cum o făceau copiii cu secole în urmă. Adolescenţilor li s-ar putea cere să petreacă un timp într-o comunitate de la începuturile erei industriale şi să lucreze în "morile" şi fabricile sale. O asemenea educaţie, "pe viu", le-ar oferi perspectiva istorică pe care nu le-ar asigura-o nicio carte.

Alvin Toffler în Şocul viitorului, Enclave ale trecutului
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Febra din ger

fuge timpul iubito
rostogolit ca o minge
peste zbaterea ochiului
ninge cu păsări tot negre
vezi, ninge

fuge secunda
cu furia unui bivol fuge
în urmă sapă gropi
cuvintele, cată
vremelnic cosciuge

trup smuls din trup
sânge altoi peste sânge
fi-mi febră, ger
martor
când menghina vieţii
sufocă
mă strânge

lasă-mă iarnă să-ţi fiu
lasă-mă vară
lasă-mă viu
eu un tren, tu o gară
pe pământ şi în cer
fi-mi tu febra
din ger

poezie de Florin Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dubito, ergo sum

Mă trezesc drept şi nemişcat,
Aproape ţeapăn.
De ce să mă îndoiesc mai întâi?
De braţul drept, pe care
Îl arcuiesc spre tâmplă;
Forme rotunde, ţeasta-mi şlefuită
De-atâtea gânduri şi de-atâtea vise.
Îmi îndoiesc apoi picioarele,
Unul câte unul.
Încovoiat, urmează trupul
Să se ridice precum Lazăr,
După a patra zicere.
Nici îndoielile nu îmi mai ies
Aşa de lesne.
Încovoiat, cobor la rugăciune
Şi stau chircit. Nicio minune.
Nu mi-a rămas chiar niciun argument
Să cred în mine?
Îmi duc mâna către faţă,
Să ştiu de mai sunt în viaţă.
Nişte lacrimi curg pe obrajii mei
Şi pe degete
Le număr:
Una, unul, două, trei...
Sunt viu, zâmbesc, oricât ar fi de trist:
Plâng, deci exist.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modigliani

Albastru. sânge. albastru
furi piatra pe întuneric
să se vadă cât e de albă
ciopleşte-o cum ai scoate peştii din râu
sau linia din alungire
forme prelinse spre propriul lor înţeles
ca un semn al mirării sub care nu se pune punct
Am zece capete aţipite în gulerul de praf al curţii
din toate o singură linie, subţire
să rămână, suflă!
muzica de piatră, înmărmurire
Nu am decât zece capete azi
las celorlalţi prelungirea lor, ocna de sare a trupului
faceţi loc pe străzi, în pântecul minţii
am zece capete şi le izbesc de zidul oraşului
azi
cu toţi oamenii din cetate
le-am trezit deodată.
Sânge albastru sânge
să furi pulberea de Carrara din plămânii sculptorului
să laşi doar o linie, curgând în sine
neîncetat
apă tare a râului izbucnit
din malul stâng
al oricărui pământ viu.

poezie de Alexandra Pârvan din Suflare peste păpădii (2013)
Adăugat de Alexandra Pârvan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape trei ani trecuseră de la plecarea lui când, pasămite, Zeiţei i se făcu milă de el, pentru că rTe-hu străbătuse deja în zig-zag o bună parte din Madhya Pradesh şi atunci o sfârşi - şi nu din vina lui, de bună seamă - sub roţile unui automobil la Jabalpur şi-şi dădu sufletul pe loc. În clipa aceea, agregatul care purtase numele de Calul Alb începu să se desfacă în părţile sale componente: carnea i se întoarse în pământ, sângele - în apă, răsuflarea - în vânt, lumina din ochiul stâng - în Lună, lumina din ochiul drept - în Soare, mesajul cunoscut - în tărâmul murmurelor, Zeiţa Tara - în lumea ei de smarald, iar taina indicibilă - în cea mai misterioasă parte a acestui colţ de univers, acolo unde lucrurile disparate dobândesc un înţeles prea complex spre a putea fi definit, prea subtil ca să devină limbaj.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când, Lucian mai privea spre frumoasa lui colegă brunetă, domnişoara consilier; va avea el oare vreodată nevoie de sfaturile ei? Şi dacă da, la ce sfaturi se va putea aştepta din partea ei?! Deocamdată, ar fi dorit ca în acea seară s-o conducă din nou până acasă, dar era conştient că nu va putea, din două motive: Rikky şi Nero. Deci, domnişoara blondă se va afla alături de el în acea seară, în maşina directorului. Nu-l deranja foarte mult acest amănunt, că doar o simpatiza pe Maria, dar... Domnişoara consilier se bucura de ceva mai mult decât doar simpatia lui, cu toate că ea nu părea a-i împărtăşi sentimentele.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recrut

în cele nevăzute în care privesc
caut braţul Tău
iar Tu începi lucrarea Ta în mine
cu ascuţite îndemnuri de înaintare
mărşăluieşte stâng drept stâng drept
până umbrele dispar înalţă-te
pasăre
într-un moment de supremă atenţie
şi fără rezerve
recrut bine echipat nu te vei mai teme
de imposibil

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantofii roşii

Ea are pantofi roşii, pantofi roşii
Mai pot avea marchizele nebune.
Luna răsare din pantoful care,
O, din pantofu-n care nu apune.

E un ceva, o gheaţă luminând
Cu fumuri joase, umede, gălbui,
Cum uneori se-mpiedică şi blând
Cad frunzele pe chipul nimănui.

Pantoful stâng, pantoful drept topiţi
În jurul gleznei dânsei prea grăbită
Privind la orologiul obosit,
Privind la orologiul din orbită.

S-a înălţat prea sus, străzile curg,
Alunecă de ploi necunoscute,
Ca albatroşii orbi într-un amurg
Vâslind în nebuloasele derute.

poezie de Bujor Voinea din Hidrargir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Votez întotdeauna din moment ce am acest drept. Dacă nu-ţi place niciun candidat, anulează-ţi votul, dar arată că ai o atitudine civică. Dacă stai acasă, n-ai niciun drept să te plângi!

citat din Ileana Vulpescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clarvăzător nevăzător

Stă să ningă, stă să plouă,
Stau pe gânduri amândouă;
Cer, culori, pantofi închişi,
Numai ochii mei deschişi.

Burniţează-n ochiu-mi drept,
În cel stâng, viscol aştept;
Fenomenul s-a decis
Doar de unul indecis.

Am în ochiul stâng troian,
Iar în dreptul, un ocean;
Pe care nu le-a cuprins
Decât unul necuprins.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (13 noiembrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburau

Zburau...
El avea o aripă în stânga,
ea avea o aripă în dreapta,
ca un singur trup între două aripi
zburau...
Respirând între două aripi,
ea - plămânul lui drept,
el - plămânul ei stâng,
printr-un cer saturat de aur,
ca o lungă suveică de aur,
ca o cheie de aur descuind spaţii de aur,
zburau....
prin aur...
zburau...
prin aur...
zburau...

poezie de Nina Cassian din volumul "Spectacol în aer liber - o altă monografie a dragostei", Editura Albatros, 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Un vers alb,
o îmbrăţişare albă,
o floare albă,
catarg alb,
răsturnat în mare albă,
răscruce de privire albă,
curcubeu alb,
un zâmbet alb
dintr-o inimă roşie,
doar ea culoare
mai roşie ca albul,
mai albă ca roşul...
şi din nou alb...
mână albă,
flacără albă azi,
flacără albă mâine,
zi albă,
alb azi,
zile albe,
mâine alb,
obsedant alb,
alb...
alb...
alb...
şi din nou,
îmbrăţişări albe,
amurg alb
într-o privire albastră
şi apoi
răsărit albastru
într-o privire albă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş putea...

Ce-aş putea eu oare, oare ce-aş putea
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu de partea mea
Ce-aş putea eu una pe acest pământ
Daca n-ai fi, Doamne, lângă mine, Sfânt?...
Cum aş face faţă ceasului cel rău
Dacă nu m-ar ţine un cuvânt de-al Tău?
Ce comori de vise aş putea să-adun
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu atât de bun?...

Ce-aş putea eu, oare, să zidesc aici
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu ca să ridici...
Care flori din câmpuri le-aş culege eu
Fără indurarea Ta de Dumnezeu.

Şi prin ce putere aş putea lupta
Dacă n-aş primi-o chiar din mâna Ta?
Aş putea-n lumină să mai cresc un pic?
Fără Tine, Doamne, n-aş putea nimic...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un chip boem...

acest bărbat seducător, plin de contraste
se simţea străin în inima femeii misterioase
deprinsă cu învolburări de ape şi tuşuri tari
în ochiul stâng ţinea un păianen ce nu-şi ţesese pânza încă
iar în ochiul drept un pui auriu de năpârcă
un copac ce rotea universuri crescuse prin ţeasta sa
visa odinioară la boemă, acum devenise un om înaintea
vremii sale
se plimba pe străzile New York-lui goale
cu un clopoţel, în mână, privind la chipurile dragostei,
frustrat că timpul se scurge împotriva voinţei umane
sub presiunea gravitaţiei, poate doar dragostea femeii
îl mai putea salva de nebunia aceasta păgână, poate doar ea,
care nu cunoscuse cascada urlătoare a sângelui....
ştia că frica de moarte niciodată nu îl părăsise
şi că viaţa sa era o înlănţuire de vise, pictate,
timpul se dovedise duşmanul lui de moarte,
impotriva căruia folosea drept armă opera sa
pe care- simţea- că lumea nu o va face uitată.
avea pesemne conştiinţa propiei genialităţi...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgire

Sărac, nu mă mai gândesc la libertate
nici nu am ce face cu ea,
e şi democraţia destinată numai celor avuţi,
un fel de clamare continuă
care nu e de niciun folos celor mulţi.

Nici nu ştiu ce vom face fără niciun drept
cei din justiţie sunt independenţi, etc.
pot face ce vor şi când vor
pot pune alte cuvinte în propoziţii
pot schimba şi pierde dovezi
ori construi după interes,
cu democraţia şi dreptatea nu poţi face nimic
cel mult poţi deveni o victimă
care îşi cere să plece din ţară.

Visele au devenit ruginite şi desuete,
un fel de infatuare desumflată brusc,
o bucurie adusă la plâns târziu.

Când mă îneacă dezamăgirea
şi capăt o greutatea-n picioare
de nu mai poate ţine pasul drept,
rămân un copac desfrunzit
în iarna vieţii geroasă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(V)orbesc

Mai orb ca acum
mi-a fost ochiul stâng în naştere
şi drept
ca ochiul drept în stingere.
Mai orb ca acum
în lumină orbesc
din glasul tău
aducător de
firesc.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă lumea ne zâmbeşte, iubito

dacă lumea ne zâmbeşte, iubito,
ar putea să ne semene, vezi bine,
hainele noastre se atrag magnetic
Dumnezeu îmi vorbeşte prin tine
umblăm cu mari găuri în noi, iubito,
să ne săvărşim în două jumătăţi depline
mica stea purpurie ne însoţeşte-e dragostea
tu eşti o parte din mine, din carnea mea.
mătasea îţi strânge coapsele tari, iubito,
şi satenul purpuriu sânii grei de floare
te simt ca pe o gâză în plasa mea
mă uit la tine, despodobindu-te de feciorie,
de vraja şi frumuseţea-ţi trecătoare.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viscolită prin văzduhuri

Cad pe o geana de lumină
De mă cauţi tu străine
Mă găsesti în Lună plină
Vin din cer cărări divine

Fluierată-n vânt si ger
Asezată în câmp deschis
Stau în haina ta în guler
Sunt zăpadă nu focul încins

Moale albă pufoasă mătase
Lunecoasă stau pe derdeluşi
Mă găsesti pe ţurţurii la case
Tu atent să mergi pe alunecuşi

Eu născuta dintr-o apă
Viscolită prin văzduhuri
Fulg făcută-n mare grabă
Si cernită alba-n câmpuri

Nea zăpadă poţi să-mi spui
Omule de mi iesi in cale
Haine groase tu să-ti pui
Să nu te îmbraci in zale
Si-n picioare cu sandale

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu ai exista

Dacă nu ai exista,
N-aş avea pe veci lumină,
N-aş putea fi umbra ta
Sub făptura-ţi cea divină.

Nu m-aş mai putea ruga -
Ce ar fi rugile mele
Când nu te-ai adăuga
Cerului pustiu de stele?

Oare cum te-aş inventa
Cum aş pune-n tine viaţă
Să te pot îmbrăţişa?
Mă ating fiori de gheaţă...

Nu te-aş plămădi din lut
Înmuiat cu stropi de rouă,
Poate-ai fi un trup tăcut,
Primul dintr-o lume nouă,

Ci din floarea unui crin
Şi din dragoste curată ;
Te-aş avea atunci deplin,
Mi te-ai da imaculată.

Dacă nu ai exista,
M-aş preface-n rug de mură
Căci de tot m-aş întrista
Şi aş fi amar în gură.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (12 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!