Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Un chip boem...

acest bărbat seducător, plin de contraste
se simțea străin în inima femeii misterioase
deprinsă cu învolburări de ape și tușuri tari
în ochiul stâng ținea un păianen ce nu-și țesese pânza încă
iar în ochiul drept un pui auriu de năpârcă
un copac ce rotea universuri crescuse prin țeasta sa
visa odinioară la boemă, acum devenise un om înaintea
vremii sale
se plimba pe străzile New York-lui goale
cu un clopoțel, în mână, privind la chipurile dragostei,
frustrat că timpul se scurge împotriva voinței umane
sub presiunea gravitației, poate doar dragostea femeii
îl mai putea salva de nebunia aceasta păgână, poate doar ea,
care nu cunoscuse cascada urlătoare a sângelui....
știa că frica de moarte niciodată nu îl părăsise
și că viața sa era o înlănțuire de vise, pictate,
timpul se dovedise dușmanul lui de moarte,
impotriva căruia folosea drept armă opera sa
pe care- simțea- că lumea nu o va face uitată.
avea pesemne conștiința propiei genialități...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Gheorghe Gurău

Jumătăți inegale

Plânge veșnic ochiul
stâng
de ce vede ochiul
drept
și plâng...
Se întinde brațul
stâng
să apuce brațul
drept
nătâng...
Se aude în timpanul
stâng
vorba din timpanul
drept
zâââng...
Se mișcă piciorul
stâng
pe lângă piciorul
drept
nătâng...
Mă împart în două
și tresar
jumătăți cu care plâng
nu rar!...

poezie de (iulie 2011)
Adăugat de Gheorghe GurăuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 5 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Rană fără pricină

Îți adulmec toate esențele și tăcerile
și orizontul pe care
îți sprijini privirile
rătăcitoare.
Știu tot ce tu nu știi niciodată, din tine,
mișcătoarele hiene ale sângelui tău,
dureroasele ninsori ale femeii,
străvezii, suave, imaginare
iluminându-te de focuri bengale,
sentimentul acelei dimineți
și sentimentul acelei după-amiezi,
ochiul tău curbându-se spre ochiul meu,
cu o absență,
sculptând în relieful lichid
furci zvelte și diafane
Doar nu-ți sunt privire!,
ci rană veche, fără pricină,
și nerușinare sfântă,
și tunel de carne pe os în spirală,
și miros de crin noptatic,
și inel,
în jurul căruia se mișcă planetele de toate felurile
și deodată.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

(V)orbesc

Mai orb ca acum
mi-a fost ochiul stâng în naștere
și drept
ca ochiul drept în stingere.
Mai orb ca acum
în lumină orbesc
din glasul tău
aducător de
firesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Ultima dorință

Era bătrân, bolnav... Știa de-acum
nu mai e dulăul care-a fost
Când își avea-n ograda lui un rost.
Știa -i vremea ultimului drum.

Era slăbit, nu mai putea mânca
Nici oase și nici codrul mic de pâine
Ce, altădat', în colții lui de câine,
Pe loc, în mici fărâme se spărgea.

În colțul lui din capăt de grădină,
Privea spre cei ai casei, mai lătra
Când un străin în curte le intra
Sau când dădea târcoale vreo jivină.

se ridice, îi era mai greu
Dar o făcea, se bucura cu drag
Atunci când, de departe, pe drumeag,
Simțea vine singurul său zeu.

Îi aștepta, lătrând cu bucurie,
O vorbă ori o mână de alint
Pe capul său cu fire de argint
Ori pe spinarea lui, de-acum surie.

Și le primea, era și-acum iubit
Ca altădat', la fel ca-ntotdeauna
Când ei, în joaca lor, erau totuna,
Când timpul nu era de socotit.

Se gudura. Mai vechea alergare
O mai avea prin vise, uneori,
Acelea-n care el, în primii zori,
Voia doar joacă, joacă și mâncare.

Au fost atâtea clipe împreună,
Atâtea zile, nopți, atâția ani
Ce-au fost prieteniei artizani,
Încât "Adio!" n-ar putea să-i spună,

Și n-ar putea să facă un păcat
Plecând acum, departe să îi fie
În clipele de ultimă-agonie,
Iar el să-l plângă. Nu! Și l-a mușcat.

A dispărut luându-și suferința,
Crezând -i doar a lui. N-a bănuit
Că-n urma lui, cel care l-a iubit
Nu-l căuta. I-a respectat dorința.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tristețea gărilor ce plâng

Tristețea gărilor ce plâng
un tren cu șuierul prelung,
e doar pustiu și rece gol,
viața dată rostogol,
și disperărilor obol
de dor nătâng.

Tu știi, iubito? gara mea
era un tren care plângea
cu ochiul trist
de ametist,
copilul cel nevinovat
ce mâna lui și-a fluturat
și îmi zâmbea.

Erai și tu,
nici nu mai știu,
acum mi-i sufletul morțiu
de tren
în gară șuierând,
scrâșnind din roți,
încet murind
și cer în mine prăvălind
către pustiu...

Tristețea gărilor ce plâng
cu ochiul drept,
cu ochiul stâng,
sădită-n mine e mereu:
gara, trenul,
sunt chiar eu
în dor nătâng.

poezie de din Bântuit de furtuni
Adăugat de Leonid IacobSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Cornelia Georgescu

Dan era tăcut, retras, sfios. Îi plăcea să învețe și să citească; era refugiul în care găsea ceea ce-i lipsea. Cărțile erau prietenele lui dragi. Cărțile și motanul Moț, care nu-l părăsise, deși devenise mai leneș; nu mai era așa, aventurier, ca-n anii trecuți, deși nici drept foarte puturos nu putea fi clasificat. Dar luase puțin în greutate, ceea ce-l incomoda în deplasările sale.

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căderea în iubire...

Lucrurile pe care ochiul omului nu le-a văzut
Urechea omului nu le-a auzit
Și la inima omului nu au urcat nicicând
Le-am pregătit pentru tine, iubito, iubind,
Eu am căzut în groapa cu iubire
Nu cădea niciodată în iubire, îmi spuneai tu,
Ridică-te în iubire, mi-ai strigat cu ochii furișați ai dragostei
Când roata dințată se oprise pe inima mea,
Dați ploaia lumii mai încet, ai spintecat tu orizontul
Întinzându-mi un umăr să fim martori veșniciei
Auziți, doar un poet poate aprinde lumina între ploi...
Spui tu, cu un poem pe brațe legănând...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Autoportret cu Marc Chagall

trebuia să nu fie niciodată fericit
fiindcă se născuse într-un ghetou
și viața sa a fost hăituită
de două mari războaie?
noaptea picta în atelierul ticsit,
pe pânze improvizate din fețe de masă greoaie,
pe cearșafuri sau cămăși de noapte,
picturile sale erau ferestre onirice
prin care scăpa în cealaltă lume
uneori, lumea i se părea un circ miraculos
alteori un circ grotesc...
da, totdeauna un circ
cu clowni, călăreți și acrobați
în lumea reală...
trebuia numai să deschidă fereastra
și aer albastru, iubire si flori
să intre prin ea.
se făcea plutește peste pânzele sale
ghidându-i arta, un duh sau poate Bella,
ea era umbra sa,
oaza din inima-i tristă,
ochii și sufletul lui.
când și când pânzele sale
furau tristețea lumii întregi
alteori, visele sale deschideau aripi diavolești,
de liliac și de vultur,
arta lui este arta unui lunatic,
străluciri de argintiu,
un suflet albastru sta deasupra picturilor
opera lui - un jurnal personal în imagini.
nu-și va uita rădăcinile niciodată
nici cărțile sfinte Tora și Talmudul,
eternul său-albastrul acvamarin,
electriza iubirea și fantezia sa.
bărbatul întoarce capul alesei sale
și aceasta a pictat de-a pururi el,
emblema culturii idiș.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

Din osul vremii

Am sechestrat o floare-n ochiul stâng
I-am smuls apoi petală cu petală,
Așa se face că adesea plâng
Peste al nopții coviltir de smoală.

Am sechestrat în toamnă frunzele
Mânjind pe ram copacii de rugină,
Așa se face că țin buzele
Închise-ntr-un contur de lună plină.

Am sechestrat în ochiul drept o casă
Cu ușa-ntredeschisă-n univers,
Așa se face că mai pun pe masă
Încă o pâine coaptă-n albul vers.

Dar n-am putut să sechestrez în vreme
Nimic din tot ce este trecător,
Așa se face că secunda geme,
Florile cad și brumele mă dor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Alex privi și el spre "Ucigașă", tăcut și îngândurat. Simțea că nu-și găsește cuvintele potrivite, prin intermediul cărora să-și exprime recunoștința față de această ființă, o domnișoară body-guard, o tipă care știa să-și facă meseria, căreia el îi era foarte dator, însă tăcu, nu-i zise nimic. O privi însă cu admirație, altfel decât până atunci; nu mai era tipa de care dorea să scape cu orice preț, doar din cauză că se temea de reacția colegilor săi, sau din cauză că nu dorea să se râdă de el, pe motiv ar avea nevoie de protecția unei fete; acum ar fi răspuns oricui, fără a mai sta mult pe gânduri, da, avea nevoie de protecția unei tipe ca ea și că se simțea onorat de faptul tocmai ea îi asigura lui protecție, iar într-un fel avea dreptate. Chiar se putea mândri cu acest amănunt, pentru "Ucigașa" nu accepta cu ușurință să asi-gure protecție unei anumite persoane; pe Alex însă îl acceptase destul de repede, dar el nu cunoștea acest lucru.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Timpul moare-n chilia sângelui

Alerg sălbăticită ca o fiară
Mușcând din aerul mustind a-mbrățișare,
Ca-n carnea lui tot zborul să-ți sărut
Bărbat, din lemnul soarelui născut.

Și în genunchi m-aplec cu ochi și carne,
Cu spaima fiarei căreia mă dau,
În vraja apei ochi de dor îți beau
Și-ți simt mușcarea-ntoarsă-n sărutare

Pe coastele privirii păsării de pradă
Boltite păsări zborul își îngână,
Zvâcnește vie aripa de sânge,
Ochiul ca dinte mă mușcă și mă strânge.

Cu mlădiere roșie de fiară
Zvâcnește pasul prins în așteptare
Cu umbra-naltă ascuțită-n gheară
Timpul moare-n chilia sângelui
Mușcând din pieptul aerului tare.

poezie de
Adăugat de Mariana DiduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un bărbat care nu-și petrece timpul cu familia lui, nu poate fi niciodată un bărbat adevărat.

în Nașul
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Omerta Paperback" de Mario Puzo este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -34.99- 19.99 lei.
Ion Untaru

Inima cioplitorului

Toată viața cioplise piatra
pe care o făcuse să vorbească
în fel și chip;
După moarte oamenii au considerat
că a sosit timpul ca el să ocupe
un loc mai mare în recunoștința lor
Drept pentru care s-a zidit în grabă
un muzeu impunător
și toate obiectele sale mărunte
adunate acolo

Și chiar inima ciolitorului
trebuia expusă într-un recipient
ca privitorii să-l simtă
măcar de acum înainte
mai aproape de ei

O inimă bătrână și plină de cicatrici
Înaintea vernisajului însă, cineva grijuliu
a înlocuit-o cu una tânără și viguroasă
aparținând unui donator necunoscut
decedat în împrejurări neelucidate...

poezie de din Condorul (2001)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

nu întrebi niciodată o femeie ce poate face în privința inimii tale; doar ghicește numărul de stele care-i zac în ochi.
Ce poți cere mai mult de la viață când galaxii întregi îți luminează inima?... Aceasta e nebănuita frumusețe a femeii.

în Cafeaua fără ghicitoare (2011)
Adăugat de Alina NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Cu excepția Liei, ceilalți nu-i reproșaseră nimic; poate doar în glumă, nu în serios, Alex, Nis... Ea păruse serioasă! Dar nu știa dacă doar păruse a fi, sau chiar era serioasă!? Se încruntă! Era oare vinovat cu ceva pentru ceea ce pățise? Probabil da, deși nu reușea să-și găsească vina. Ca de obicei, directorul îl proteja și-l răsfăța, iar fetele îl plăceau, deși nu chiar toate. Ea, tocmai ea, îi declarase indirect un război pe care nu știa dacă-l va putea câștiga vreodată; sau pe care, de fapt, nici măcar nu i-l declarase pe față... Iar sufletul lui se zbuciuma, se frământa; era comandantul, ba încă unul îndrăgostit, tocmai de ea, care se declarase dușmanul lui. Și cum îi spusese? "Domnul director a avut mare grijă să-i acorde preferatului dumnealui o funcție foarte importantă, de mare răspundere..." Cuvinte veninoase, dureroase, venite tocmai din partea ei, care i se înfipseră ca un pumnal, direct în inimă, pe care simțea că parcă i-o despica în două.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce aflăm, aflăm noi suntem Viața, niciodată corpul care crede are viața! Viața nu are început și nu poate avea sfârșit, doar formele efemere suferă de boala cumplită a separării numită naștere și moarte. Mama, tata, copilul, pisica sau orice formă efemeră de viață căreia ne atașăm nu se duce absolut niciunde. Viața, dragă prietene, doar se eliberează de povara grea a unei forme prea uzată pentru această lume. Dar viața ei vă îmbrățișează și vă însuflețește chiar Acum pe toți exact cu aceiași dragoste cu care o făcea prin vremelnicia formei. Când ne aflăm pe noi înșine doar Murim înainte de moarte și îngropăm noi moartea în inima vieții veșnice! A muri înainte de moarte înseamnă a nu mai muri la moarte! A nu mai muri deloc! Noi toți suntem viața veșnică condamnate de gând în biete creaturi muritoare. Vorbele spuse de preot: "precum că va avea viață veșnică" nu sunt deloc o utopie sau o fantezie mistic-creștin, ci e adevărul cel mai pur pe care din păcate, mulți dintre preoți îl aclamă, dar nu l-au realizat!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Popa

În ger turbat. Stâng, drept, stâng, drept, stâng, drept... culcat! Om (aproape) viu de zăpadă cu picioarele înnodate de alcool și brațele ca două lopeți despicate și aruncate în fundul unui beci pustiit. Țurțurii curgând parcă din felinare luminau și ei, la rândul lor, străzile împânzite de sămânța divină din care în acea seară nu avea să răsară niciun fiu (poate doar moartea ar fi putut să schimbe ceva în peisajul monoton). Damfuri chinuite pluteau către cer, în spirale, legându-se de aburii gerului ca niște lanțuri ruginite și groase ce ar strânge trupuri de îngeri, criogenizate. Niciun zgomot, niciun glas, nicio înjurătură... nimic pe o rază de câteva sute de metri, și unul dintre copiii pământului zăcea lat în îmbrățișarea acestuia. Cămașa albă a părintelui îi penetra carnea de piatră într-o încordare demult visată. "Iubito..." cu un murmur aproape stins. "Iubito, de pielea-ți albă aș putea să mor, și n-aș mai avea nevoie de lumină, în respirația ta aș putea să fiu îngropat, și n-aș mai cere o altă eternitate, în noapte aș pune somnul să te iubească asemenea mie, și n-ai mai avea nevoie de odihnă." Delir. Febra topea gheața din jurul omului, și dragostea creștea în carnea lui odată cu boala. Spasme din Iad și îmbrațișări de sânge, trotuar dezolant, obraji de var, întuneric alb și o inimă ale căreri bătăi făceau cărări prin zăpadă.

(februarie 2010)
Adăugat de Ionuț PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Liber Amicorum Liviu Pop. Reforma dreptului privat roman in contextul federalismului juridic European" de Ionuț Popa este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -180.00- 143.99 lei.

Atât de mulți oameni pretind ca vorbesc despre "Libertate", "Viață îndelungată", dar doar frica de moarte a gândului le este călăuză! Omul poate trăi toată viața cu fricile gândului lui drept "adevăr pentru viată" în loc să afle cine și ce este el. Paradoxul indescriptibil sau frumusețea incomensurabila a vieții este că ea, viața râde de toate gândurile tale sau am putea spune mai degrabă frici copilărești transformate în cunoaștere dietetică.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rose (în vârstă): Poți da o viață în schimbul alteia? Omida se transformă în fluture. Dacă o simplă insectă putea face acest lucru, eu de ce nu puteam? Era mai de necrezut ca faptul Titanicul se poate scufunda?
Lewis Bodine: Nu am găsit nimic despre Jack. Nu există niciun document cu privire la el.
Rose (în vârstă): Nu, n-are cum, nu-i așa? Și nu am amintit nimic de el până acum. Nimănui. Nici măcar bunicului tău... Inima unei femei este un ocean plin de secrete. Dar acum știi că a existat un bărbat pe nume Jack Dawson care m-a salvat în toate felurile în care o persoană poate fi salvată. Și nu am nici măcar o fotografie de-a lui. Acum există doar în amintirea mea.

replici din filmul artistic Titanic
Adăugat de Andreea TanaseSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Orașul văzut dintr-un car cu boi

dintr-un car greoi tras de doi boi
oprit pe dealul șimnicului de sus
ochii copilului încă împușcau privighetori
mai trăsese cu praștia după heruvimi frumoși
sau după fetele din sat întoarse de la școală în amiezi
acum avea brațele prea mici să cuprindă orașul
ce dormita leneș în brațele miriadelor de stele
și de luminițe, despre care auzise
-c-ar fi ca un animal viu -
simțise până atunci orașul ca pe un munte uriaș
pe care trebuia să-l urce...
în car, inima lui crescuse ca un glob mare de foc
putea s-o arate tuturor, din loc în loc
doar pământul îl alerga beat prin stele
sângele îi fierbea în copilăreștile vene
înghițea felii mari de aer proaspăt
fără gustul colbului de la el din sat
cunoscuse doar pârâul lunecos și rece
unde înotau peștii săi mici
și bolovanii câmpului fierbinți
următoarea respirație a copilului
sărutase mâinile sfinte ale bunicului
râse soarelui să nu-l orbească
și cuprinse-ntreg orașul în brațele-i mici
orașul îl alerga maise prăvălească...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook