Ce curte făceam peninsulelor

Ce curte făceam peninsulelor.
Ce credinţă juram
crizantemelor de noiembrie.
Cum ne căutam capitala
printre peştii greoi şi bunele tristeţi.
Ce nume vesele dădeam
neantului, memoriei,
îndrăznelilor de dimineaţă.
Cum ţineam metamorfoza
la mare cinste.
Tu trebuie să hotărăşti
că imanenţa este un cristal.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autopsia neantului

Niciodată nu mi-e dor de mine.
Nu-s decât clipa care-şi recunoaşte căderea.
Sunt verbul care nu exprimă
nici fiinţă, nici lucrul.
Uit că mi-am pierdut amintirile,
pietricele pe un biet drum.
Să aplaud ceea ce mă nimiceşte:
vântul, viscolul,
voinţa de-a nu fi nimic?
Ce fosilă se-agită
în plămânii mei?
M-am decis să fac autopsia neantului.
Să fiu abstract mi-e de ajuns
ca să merit
cea mai pură absenţă.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti obiectul

Tu eşti obiectul,
ideea ce-l înfrumuseţează,
conceptul care-l ucide.
Eşti răspunzătoare
de fularul acesta galben,
ca de o crimă pe pragul unei grădini bătrâne.
Când tu numeşti
azurul, marea, ciclonul,
le împiedici să fie libere.
Cuvintele tale,
arsuri de fier roşu pe umărul neantului.
Tu denaturezi,
înţelegând prea mult.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când pătrunzi

Când pătrunzi
în adâncul tău,
orbită de sânge,
ca şi cum în ceaţă
ai strangula din greşeală un zeu,
nu descoperi nimic, nici carne nici suflet,
ci o nelinişte cu plumbul ei,
şi, prea aproape de inimă,
lipită de cuget,
tu supravieţuieşti, fie şi un sfert de clipită,
doar ca să te închipui un diftong
în miezul unui poem.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

prin clipele turnate în forma unui vers
noiembrie se zbate trecând prin fapt divers

motanul toarce firul seninei dimineţi
ci eu îmi sorb delirul cafelei cu tristeţi

afară-i întuneric, noiembrie deplin
noembrie himeric, noiembrie hain

la uşă iarna bate cu albele-i zăpezi
tu ştii că nu se poate, ştiind că nu mă crezi

în umbra dimineţii răsună noi culori
un imn cernut fineţii ce picură din nori

noiembrie-n amiaza cu soarele apus
noiembrie în fraza că sunt cu pluta dus

noiembrie-n retina cu verdele rotund
noiembrie în tina ce-ngheată pân-la fund...

poezie de Iurie Osoianu (7 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În port corăbii mari tuşeau

În port corăbii mari tuşeau
Şi, lună comestibilă, regina,
îl dezmierda pe vrăjitor cum se dezmiardă
o girafă cu nara rănită.
Pentru a opta oară, zorile emigrau
printre neguţătorii care vindeau din nou
platanilor traşi pe sfoară frunzele moarte.
În cuşca-i de foc, acvila-mpărătească
se mulţumea c-un orizont pătrat.
Nevinovaţii-au fost cu-asprime pedepsiţi:
orice femeie în fântână s-a schimbat,
şi-n cactus fiece bărbat. Pe urmă-a fost spălat,
să-i placă iar, grumazul cerului.

poezie clasică de Alain Bosquet, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenii

Cum făcui o vilă mare,
Curte largă cu piscină,
Îi observ pe fiecare
Cum mă-njură şi suspină.

epigramă de Lucian Preda din Alandala
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem ingenuu - II -

Cum apari aşa din senin
din lună verde şi piatră seacă
din te miri ce
apă fără de nume revărsându-te
peste maluri uscate,
slalom făcând printre arborii desfrunziţi,
printre veşminte uzate de sfinţi,
printre chipuri cuprinse de ger
încât nu mai ştiu ce să zic,
ce să mai sper!
Cum îmi adormi gândurile
cum îmi trezeşti cuvintele
lăsându-mă pradă rostirii
când semnele se risipesc
prin aerul dintre anotimpuri!
Cum îmi depopulezi ochiul
sădind ierburi de leac
- leacuri amare –
contopindu-te apoi
cu apa de mare
stea, plămădind luminişul retinei.

poezie de Ion Pascal Vlad din Risipiri în retină
Adăugat de Cody
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ţărmuri de mare

Dorm năvodarii, visează-
Cum sfârâie peştii pe plite-
Prin plase vântul dansează
În ritmuri de samba,-ndrăcite.

Din valul al şaptelea, marea-
Ţinteşte mereu către mal-
Au dezertat peştii. Mirarea...
Şi foamea pun viaţa-n cântar.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imbold

nu vreau semne într-o fereastră
o roată cuminte printre fantasme
vreau să pot să mă arunc
ca-n jocurile de când eram mici
ne dădeam drumul pe spate
în gol
şi să mă prinzi
da da vreau să ameţesc
să port cercei roşii
şi miros de scorţişoară
chipul tău împietrit de plăcere
piruetele mele
să mă strângi tare în braţe
să-mi trosnească oasele
privirea mea globul tău de cristal
trupul meu amprentele tale
după care să prezici
cum va fi vremea

poezie de Miruna Dima
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi dimineaţă

eram o ploaie mohorâtă de toamnă
şi mă scurgeam în pârâiaşe
pe vineţiile stânci colţoase
luam paiele şi le împleteam în cozi
îmi venea să mă sting în nisipul
întins greoi ca o blană de lup

azi dimineaţă mă stingeam
putred pe marginea unui fluviu
vişiniu care trecea printre degetele
unor zei ce se jucau cu timpul meu

azi dimineaţă m-au băut cerbii
şi caii albaştri sub vântul toamnei

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul e curgere

Norii trec pe cer
Aşa cum zboară gândurile mele
Aşa cum trece luna printre stele
Şi-n depărtare pier.

Vântul bate lin
Aşa cum simt suflarea ta pe faţă
Aşa cum mă dezmierzi de dimineaţă
Când chipul ţi-e senin.

Valurile aleargă
Aşa cum oamenii se plictisesc
Aşa cum într-o zi se pregătesc
Şi pleacă-n lumea largă.

Timpul se grăbeşte
Aşa cum ploaia cade într-un lac
Aşa cum grâul curge dintr-un sac
Şi viaţa se sfârşeşte.

poezie de Octavian Cocoş (4 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi să-i ceri unui bărbat să fie ca Alain Delon, când nici Alain Delon nu mai este ca Alain Delon.

citat din Beatrice Vaisman (14 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O plăcintă pe cinste!

iubirea ta

mare uriaşă dumnezee

pe care eu

o iau o privesc suspect
o strivesc un pic între gene
fac negru-cu-alb alb-cu-roşu
o întorc pe toate feţele
o degust
o vârstă ancestrală îşi strigă
perindările de-a lungul eternităţii
să mă descopere – chipurile – pe mine!

o iau o privesc suspect
dau să-mi fie milă
dar în iubire ca şi în război...!
neatentă îmi scapă printre degete
fac roşu-cu-alb alb-cu-negru
îi caut dedesubturile
găsesc
pelerină amplă
balon cu heliu
cutie cu chibrituri

o iau o privesc suspect
o încui într-un loc fără nume
cum ar fi de pildă
spaţiul aparent viran de la intersecţia narciselor cu acele câteva
scuturi intempestiv intrate în coliziune cu un destin

aşi!
prea complex ca să răspundă la un nume!

pun afiş: "în reconstrucţie"

şi ea
se zbate urlă ţipă cade într-o stare

mă ocup de câteva zarzavaturi
urmăresc cum îmi intră în sânge
ţipătul acela al timpului
petrecut cândva
în deplină siguranţă

mestec 2 rondele de morcovi
fac o barcă dintr-o felie de roşii
îmi plimb leuştean pătrunjel mărar
pătrunjel mărar leuştean
mărar pătrunjel leuştean
pe porţiunea uscată de viaţă
până când musai trebuie
să mă dau la o parte
să fac loc
ALTCEVA-ului

între timp tu

te zbaţi urli ţipi cazi într-o stare

descui pe furiş porţiunea fără nume
ca şi cum mi-aş face operaţie pe cord deschis
exact în momentul acela în care suferinţa
decide să tacă aristocrat

ca pe nou-născut
te iau nu te privesc te aşez
pe o foaie de aluat

fac o plăcintă pe cinste din tine!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despartire

astazi ne despartim pe vecie
cum ne juram iubirea de veci,
plecata iti este inima tie,
plecat imi e sufletul din bratele-ti reci.

ma umplu de lacrimi si caut la tine,
pe unde esti, pe unde ai sa fii,
e bine totusi, iti spun ca e bine
ca nu am fost nebuni sa facem si copii.

atunci nu te mai puteam lasa,
atunci nu mai puteai sa ma lasi nici tu,
oricat ne e viata de frumoasa,
totul e bine cand se termina bine, nu?

plecat imi e sufletul din bratele-ti reci
plecata iti este inima tie,
cum ne juram iubirea de veci,
astazi ne despartim pe vecie.

poezie de Florin Deroxas
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

Ea ştie – în noiembrie ochii mei
vor căpăta un pic mai multă profunzime.
Ea atunci vine să mă vadă.

An de an, când soseşte noiembrie, devine îngândurată.
Ea ştie că în asemenea zile
umbrele din ochi mei se adâncesc.

În noiembrie cerul este aproape gol, puţine păsări deasupra capului.
Ştiu, în zile ca acestea ochii capătă un pic mai multă profunzime.
Nu numai ai mei, dar şi ai altora.
"Lasă-mă să te privesc!" Îmi ţine faţa în mâinile ei.
"Ah..."
E ca şi cum o pasăre mare, bătând din aripi, plonjează
în iezerul adânc al ochilor mei.

" Este chiar o pasăre?"
N-aş putea fi sigur de asta,
dar simt că ajunge departe,-n străfund.

Ea mă priveşte-întotdeauna liniştită.
Ea vede, neîndoielnic, foarte bine.
Cu fiecare an îmi este din ce în ce mai frig...

poezie de Meng Ye, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred

Cred în cinste şi credinţă,
în adevăr, nu în minciună.
Asta e a mea voinţă
până mă transform în humă.
Adevărul despre lume,
despre cine-am fost şi sunt,
Rămâne credinţa-n mine
că raiul e pe pământ.
Credinţă, cinste, adevăr,
în noi să sălăşluiască.
Doar ele pot, într-adevăr
pe toţi să ne definească.

poezie de Dumitru Delcă (15 iulie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mâinile noastre gângania moare

Între mâinile noastre gângania moare –
era un proverb dezamăgit.
Sub ochii noştri platanul se spânzură –
era un poem
ce se-mpotrivea cuvintelor noastre.
Trebuie să ne coasem buzele
şi să ne pedepsim melodiile.
Mai târziu, fraţilor:
stuful, rândunica de noapte,
marmura, catifeaua
vor găsi pentru noi
un grai nou-nouţ.

poezie de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om nu poate gândi cum trebuie, iubi cum trebuie, dormi cum trebuie, dacă nu mănâncă cum trebuie.

citat clasic din Virginia Woolf
Adăugat de Andreea Banciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâie-mă, dimineaţă fără nume!

mângâie-mă...dimineaţă fără nume
e ziua mea şi mă priveşti pe de-a întregul.
îţi este greu să mă recunoşti
dănţuind în mijlocul pătratului
împodobit în culori desprinse din mine.

îţi aud paşii
bântui pe străzi
miroşi a crizanteme
la adăpostul amintirilor.

mângâie-mă...dimineaţă fără nume
eşti singură în această împrejurare
vinovăţiile-mi urează: mulţi ani, mulţi ani!
în palma ta creşte o piatră
toamna mă trage după ea.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vine noiembrie...

Ea ştie – în noiembrie ochii mei
capătă un pic mai multă profunzime.
Atunci vine să mă vadă.

An de an, când soseşte noiembrie, devine îngândurată.
Ea ştie că în asemenea zile
umbrele din ochi mei se adâncesc.

În noiembrie cerul este aproape gol, puţine păsări deasupra capului.
Ştiu, în zile ca acestea ochii capătă un pic mai multă profunzime.
Nu numai ai mei, dar şi ai altora.
"Lasă-mă să te privesc!" Îmi ţine faţa în mâinile ei.
"Ah..."
E ca şi cum o pasăre mare, bătând din aripi, plonjează
în iezerul adânc al ochilor mei.

" Este chiar o pasăre?"
N-aş putea fi sigur de asta,
dar simt că ajunge departe,-n străfunduri.

Ea mă priveşte-întotdeauna liniştită.
Ea vede, neîndoielnic, foarte bine.
Cu fiecare an îmi este din ce în ce mai frig...

poezie de Meng Ye, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!