Autopsia neantului
Niciodată nu mi-e dor de mine.
Nu-s decât clipa care-și recunoaște căderea.
Sunt verbul care nu exprimă
nici ființă, nici lucrul.
Uit că mi-am pierdut amintirile,
pietricele pe un biet drum.
Să aplaud ceea ce mă nimicește:
vântul, viscolul,
voința de-a nu fi nimic?
Ce fosilă se-agită
în plămânii mei?
M-am decis să fac autopsia neantului.
Să fiu abstract mi-e de ajuns
ca să merit
cea mai pură absență.
poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vânt, poezii despre viscol, poezii despre verb, poezii despre superlative, poezii despre dor sau poezii despre amintiri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.