Un hoit

O, suflete-aminteşte- i priveliştea murdară
Ce-atât de mult cândva ne-a umilit
În dimineaţa-aceea cu molcom cer de vară;
Un hoit scârbos pe un prundiş zvârlit,

Îşi desfăcea asemeni unei femei obscene
Picioarele şi, puhav de venin,
Nepăsător şi cinic, îşi deschidea alene
Rânjitul pântec de miasme plin.

Putreziciunea asta se răsfăţa la soare
Care-o cocea adânc şi liniştit
Vrând parcă să întoarcă Naturii creatoare
Tot ce-adunase ea, dar însutit

Şi cerul privea hoitul superb cum se desfată
Îmbobocind asemeni unei flori...
Simţind că te înăbuşi, ai şovăit deodată
Din pricina puternicei duhori.

Din putrezitul pântec pe care muşte grase
Zburau greoi cu zumzete-ascuţite
Curgeau oştiri de larve ca nişte bale groase
De-a lungu-acestor zdrenţe-nsufleţite.

Cu legănări de valuri şi sfârâit de foale,
Zvâcnind şi opintindu-se din greu
Părea că trupul iar şi, umflat de-un suflu moale,
Trăieşte înmulţindu-se mereu.

Şi-această lume-ntr-una vuia cântând ciudat
Ca vântul sau ca apa curg toare
Sau un grăunte care, necontenit mişcat,
Se-nvârte ritmic în vânturătoare.

Aproape ştearsă, forma acum nu mai era
Decât un vis, o schi ce tânjeşte
Pe pânza şi pe care artistul o reia
Şi doar din amintire o sfârşeşte.

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis reprimat

Ce se întâmplă cu un vis reprimat?

Se usucă
Aşa cum se usucă răşina la soare?

Supurează asemeni unei bube
Şi apoi dispare?

Duhneşte oare asemeni cărnii putrede?
Sau prinde o coajă însiropată,
Dulce ca zahărul?

Poate că rămâne doar atârnat
Asemeni unei greutăţi inutile.

Ori, pur şi simplu, explodează?

poezie de Langston Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sălbatecul

Şi el din mamă s-a născut
Ciudat
A plâns şi el la început
Ciudat
Cânta şi dânsul uneori
Ciudat
Sorbea mireasma şi de flori
Ciudat
Ciudat şi el îşi amintea
Ciudat
De-un feciorelnic trup de nea
Ciudat
Privea şi cerul înstelat
Ciudat
Ciudat că nu m-a devorat
Ciudat.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul care îşi descarcă emoţiile este mai degrabă asemeni unei reptile, reacţia sa fiind perceptibilă din intensitatea vocii sau din agresivitatea adresării.

Allan Pease în De ce bărbaţii se uită Ia meci şi femeile se uită în oglindă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Panta rhei

împungea vântul cu vârful pantofilor ei de lac
tocurile roşii se înfigeau sfidător în zăpadă
acum nu mă mai bate nimeni, gândea
nici măcar viscolul
doar purta palton Prada şi fond de ten Mac
pe cer, luna se încovoia ca o sirenă cu solzi de aur
hmm, un gând o mai bătea totuşi
căci mai văzuse luna asta cu mult timp în urmă
acum însă parcă se zbătea să-şi iasă din solzi
şi zbaterea asta o simţea dedesubt
de palton dedesubt de machiaj
întreaga lume era la picioarele ei dar
luna avea unica podoabă a cărei strălucire n-o minţea
toate se sting cândva
îi spunea

îşi amintea acum când a mai văzut-o
când o fetiţă cu picioarele goale trecea prin zăpadă
o împungea viscolul cu vârful pantofilor săi de ger
tălpile ei roşii se vârau tremurător în zăpadă
acum o să mă bată toţi, gândea
doar nu făcuse nici un bănuţ toată ziua
cât îşi dorea un vrej de zăpadă pe care să se caţere spre lună
s-ar fi urcat până acolo cu ultimele puteri
să-i smulgă măcar un solz de aur
sau mai bine să adoarmă pe leagănul ei
era la picioarele unei lumi întregi
cumva
zăpada îi era unicul prieten dintre duşmani
doar ea o simţea
glasu-i părinteşte
urechea-i bătea
totul se topeşte
cândva

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am zărit-o prima oară pe Mekor H., am recunoscut în ea neîndoielnic toate atributele unei regine, dar, fie din pricină că apa se înălţase până la jumătatea clopotului meu, fie din pricină că sunt sceptic prin natură, cu greu am izbutit s-o cred când mi-a spus că ea nu avea cursă. Deşi am acceptat această convenţie şi un răstimp m-am adresat ei ca unei zeiţe, asta m-a făcut teribil de nervos. Puteam vedea foarte bine acea construcţie neimaginară care era cursa ei şi eram tot timpul îngrozit că s-ar putea răni cu ceva invizibil pentru ea, precum gratiile cuştii sau chiar bucăţica de brânză, lucruri pe care ea părea să le ignore sau să le dispreţuiască mai mult decât mine sau decât cea mai mare parte a celorlalţi şoareci.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricine a experimentat următorul adevăr: că iubirea, asemeni unei ape curgătoare cu valuri vijelioase, e tratată mai ales cu dispreţ decât cu plăcere; dar când apa îngheaţă, începem să ne reamintim cum era când curgea şi ne dorim să curgă din nou.

citat clasic din Khalil Gibran
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu dacă istoria se repetă

Nu ştiu dacă istoria se repetă,
Dar ştiu că tu nu.

Îmi amintesc că oraşul era divizat
Nu numai între evrei şi arabi,
Dar şi între tine şi mine,
Şi asta mai ales atunci când eram împreună.

Am făcut din noi un pântec plin de primejdii,
Am construit o casă a războaielor mortale,
Asemeni oamenilor din nordul extrem
Care şi-au construit case călduroase din gheaţa mortală.

Oraşul a fost reunit,
Dar noi nu suntem acolo împreună.
Acum ştiu
Că Istoria nu se repetă,
Aşa cum întotdeauna am ştiut că nici tu nu eşti repetabilă.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceea ce mă priveşte aş prefera mai degrabă să provin din mica maimuţă eroină, care şi-a înfruntat duşmanul de temut cu scopul de a salva viaţa deţinătorului ei; sau din acel babuin bătrân, care coborând din munţi, şi-a cărat triumfător tânărul tovarăş din faţa unei haite de câini uimiţi, decât dintr-un sălbatic care îi place să îşi tortureze duşmanii, să ofere sacrificii sângeroase, practică infanticidul fără remuşcări, îşi tratează soţiile ca pe nişte sclave, nu cunoaşte decenţa, şi este bântuit de superstiţiile cele mai grosiere.

citat clasic din Charles Darwin
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine spre abis

Mergeam cu tine spre abis,
Şi te ţineam de mână
Iar cerul era mult prea închis,
Şi nici urmă de lună.

Un câmp întins ne cuprindea,
Plin doar cu flori alese
Şi vântul din urmă venea,
Prin flori fără să-i pese.

Picioarele ne sângerau,
Dar nu simţeam durere
Puterile ni se sfârşeau,
Ne adăpam cu fiere.

Iar gustul ei ni se părea,
Mai dulce decât mierea
Abisul tot nu se-arăta,
Şi ne creştea temerea.

Pe cer toţi norii prevesteau,
Că va veni furtuna
Iar corbi de nicăieri veneau,
Ţipând la noi întruna.

De teamă îmbrăţişaţi stăteam,
Tot aşteptând să vină
Dar eu cu ea încet muream,
Cu ochii spre lumină.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va fi avut cu adevărat succes

Va fi avut cu adevărat succes cel care a trăit bine,
care a râs adeseori şi care a iubit mult:
cel care s-a bucurat de încrederea unei femei curate,
de respectul oamenilor inteligenţi şi de dragostea copiilor;
cel care a acoperit nişte nevoi şi care şi-a împlinit menirea;
cel care a lăsat lumea din jurul lui mai bună decât a găsit-o,
indiferent dacă asta înseamnă cultivarea florilor
sau scrierea unei poezii perfecte, sau salvarea unui suflet;
cel care a apreciat întotdeauna frumuseţea Pământului,
pe care a reuşit să o facă şi altora cunoscută;
cel care a văzut întotdeuna tot ce este mai înălţător în ceilalţi
şi care a dăruit ceea ce a avut el mai bun.
A cărui viaţă a fost o lumină;
A cărui amintire este o binecuvântare.

poezie de Bessie A. Stanley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te văd în toate doar pe tine...

A fost un "zbor de triolete" sau amăgirea unui vis,
Când sărătându-mă cu sete, tu fericirea mi-ai promis?
Sau poate că era o joacă, iubirea ta cu flori de Rai,
Din care am ieşit săracă cu-n suflet plin de mucegai.

Şi mă întreb acum retoric, de-a meritat să te ador,
Când gândurile-mi spun ironic: -Erai precum un cerşetor,
Care cerşea seară de seară, o vorbă doar sau un surâs,
De la un prinţ croit din ceară care ţi-a luat iubirea-n râs.

Mi-e inima mult prea bolnavă şi nu mai am cum s-o repar.
Când ţi-am donat-o pe o tavă de care tu, nu ai habar.
Te văd în toate doar pe tine, şi-n gură am, un gust amar.
Şi iar mi-e dor şi mi-e ruşine, că te iubesc dar în zadar.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngeri poştaşi cu goarne

În iernile în care şi marea mai îngheaţă
Vin patinând spre mine pe oase de balene
Îngeri poştaşi cu goarne şi îmbrăcaţi în ceaţă,
Asemeni unei toamne bogată-n coţofene
Aceleaşi veşti rescrise mereu de-aceeaşi mână
Pe foi îngălbenite de-atâta nostalgie
Mi le aduc în portul din mica mea lagună
Pe care-o cred, săracii, doar o butaforie
Se-opresc tăcuţi la birtul în care pe sub mese
Cu ochi de sepii câinii uitării se desfată
Şi latră-n gând ca gândul înnobilaţi de lese
Iar îngerii bezmetici cu-agheazmă se îmbată
Îşi scot cu mâini febrile patinele de care
Stau agăţate tandru priviri de aterine
Şi dănţuiesc cadriluri în pas de lipitoare
Până spre zorii morţii plutind în zepeline
Atunci îmi lasă plicul burtos ca o galeră
Doldora de suspine pe colţul unei stele
Aflată-n loc de sfeşnic şi pleacă spre o eră
De unde să se-ntoarcă, mai mulţi, mai plini de rele...

poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul (decembrie 2012)
Adăugat de Daniela Mercan-Pepino
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portetul poetului

chiar sunt din bazalt cuvintele
în care poetul
sapă adânc,
sufletul său cuprinde nu doar cerul
ci şi memoria apei,
cuvintele în care pune entuziasm
prind viaţă
şi atât de mult îşi doreşte el
ca acestea asemeni unor vapoare
încărcate cu păsări şi flori
să intre în apele teritoriale ale cititorului
de unde să nu mai plece,
încât uneori uită deschise robinetele
iar timpul îl înghite şi pe el.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să fiu o pasăre-n zbor,
Sau frunza purtată de vântul uşor...
Aş vrea să fiu o dulce adiere,
Sau poate din stupi a albinelor miere.
Aş vrea să fiu mireasma din flori,
Un fir de iarbă, ori roua din zori.
Aş vrea să fiu o gingaşă floare,
Nisip, curcubeu, sau apa din mare.
Aş vrea să fiu o gâză, ori furnică,
Un fluture, peşte, sau chiar rândunică.
Aş vrea să fiu apă de ploaie,
Un lup, sau chiar doar o blândă oaie.
Aş vrea să fiu lumină, sau nor,
O rază de soare, un gând călător...
Aş vrea să fiu pom, piatră sau stâncă,
Un munte semeţ, sau marea adâncă.
Aş vrea să fiu o stea de pe cer,
Soarele, luna, sau un vis efemer.
Aş vrea să fiu spicul de grâu,
Izvorul limpede, fluviu, sau râu.
Aş vrea să fiu zâmbet, culoare,
Cântec, iubire, sau strigăt, chemare.
Aş vrea să fiu toamnă sau vară,
Iarna cea albă, sau chiar primăvară.
Aş vrea să fiu ori cer, ori pământ,
Sau toate deodată, însă nu sunt...

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară

La orizont - departe - fulgere fără de glas
zvâcnesc din când în când
ca nişte lungi picioare de păianjen - smulse
din trupul care le purta.

Dogoare.

Pământu-ntreg e numai lan de grâu
şi cântec de lăcuste.

În soare spicele îşi ţin la sân grăunţele
ca nişte prunci ce sug.
Iar timpul îşi întinde leneş clipele
şi aţipeşte între flori de mac.
La ureche-i ţârâie un greier.

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

despre ce să taci mai întâi când te trezeşti în faţa unei dimineţi de zid?
prima dată ai impresia că ochii îşi târăsc picioarele printr-un iaurt, alb, fireşte, în consistenţa văzului. apoi cumva se limpezeşte talpa,
se spălă trupul de pământul
care l-a înghiţit peste noapte,
uite cum curge sufletul murdar la rădăcina crucii care eşti, apar nuanţe pe care le auzi ca şi cum şi-ar striga o fântână toată apa în tine.

apoi se intră în zi,
începi să vorbeşti cu secunda despre minut, cu minutul despre oră, dai aerul la o parte în drum spre ţigară, cafea, spre bucata aia din janis care a rămas singură de aseară pe youtube, îţi dai seama că eşti un automat în care bagi mereu fise de 50 de bani, dar remarci că nu prea mai ai nici din astea. probabil ar trebui să te grăbeşti să îţi fie frică. sau să îţi fie dragoste.

din geam vine oraşul peste tine, îl dai afară ca pe muşte, te duci lângă zid şi îi zici "mă, te iubesc, nu mai ai nişte alb?"

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viziune geologică

Sub piscuri mari, în munte, o căldare de bazalt.
Un pas, şi-apoi abrupt - tărâmul celălalt.

O amintire stranie şi fără de-ntreruperi
îmi stăruie adânc, în miros verde de ienuperi.

O amintire grea apasă. Ca din alte ere,
spre care sângele şi astăzi mult se cere.

Aice mai stătui, aievea sau în vis, cândva,
mai sus, mai jos, când pisc şi iezer nu era.

Şi stam, printre liane, sub ecvatorul căldurii
pândit de şerpi, de flori şi de lemurii.

Iar trupul meu, ah numai trup în umedul văzduh
pândit era, prelung, de propriul său duh,

ca de-un străin. Şi slobod foarte, încă neluat
în stăpânire era lutul diafan şi lăudat.

Fără duminecă şi fără de-nceputuri
mă ascundeam tăcut sub vegetale scuturi,

în foi, printre liane, sub ecvatorul căldurii,
iubit de şerpi, de flori şi de lemurii.

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara aceea

veneai tot mai aproape, tot mai aproape
ca un val care udă ţărmul pentru prima dată
nu ştiai ce se va întâmpla, dacă va mai rămâne ceva din tine
sau vei fi cu totul absorbit în pielea mea

dar încercai şi veneai tot mai aproape, tot mai aproape
ca un sinucigaş căruia îi e teamă de fereastră
pipăiai rama, grilajul, geamurile
şi-atunci m-ai privit în ochi şi mi-ai spus:
parcă te-aş cunoaşte
eu am râs pentru că pregătisem cuşca asta de ani de zile
o mirosisei de la mare distanţă şi te apropiai, te apropiai

făcusei deja câţiva paşi dar nu-ţi dădusei seama
că trupul meu era o spărtură în moarte

erai hotărât să mergi prin beznă până la capăt
cine ştie acolo poate ar fi fost o lume perenă
în care orele, zilele erau numărate în nopţi de iubire
care curgeau neîncetat ca nişte bătăi muzicale
ticăite de un fruct oprit

în seara aceea veneai tot mai aproape, tot mai aproape
erai genul care te hrăneai doar cu muguri, lăstari
iar mie pe sub bluză deja îmi mijeau

apoi s-au stins becurile şi am plecat
dar te-ascult şi acum cum îţi loveşti cuvintele de mine
ca de un ţărm insular care oricând se poate scufunda

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unda

Zadarnic pari, asemeni unei mări,
străină de miresme şi ispite,
tu, undă cu actinii adormite
pe care le trezesc cu sărutări!

Abisuri reci, mărgeane toropite,
corole, săbii, perle şi cântări
– pe toate trupul tău, din depărtări,
ca un miraj de foc mi le trimite.

Tu dormi, dar amintirea mea veghează,
în sângele căzut, întâia rază
clipeşte încă-n fluxul ei nestins.

Mereu vom fi aşa: zvâcnind aproape,
ca doi înotători care sub ape
de-aceleaşi anemone s-au atins.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu poţi... Tu eşti...

Tu poţi fi un drum pe care
Paşii vieţii rătăcesc,
Dar şi-ale vieţii picioare
Ce drum bun şi drept croiesc.

Tu poţi fi furtuna care
Rodul verii-l devastează,
Ori vară scăldată-n soare
Care rodu-şi prelucrează.

Tu poţi fi luna din noaptea
Unui suflet călător,
Sau o noapte pentru mintea
Sufletului visător.

Tu poţi fi-un ciclon sub soare
Cere traiu-şi devastează,
Ori o adiere care
Vieţi pustii restaurează.

Tu poţi fi un răsărit
Care luminează minţi
Sau apus nesuferit
Care întunecă vieţi.

Tu poţi fi o rază în valea
Vreunui suflet visător
Sau foc din adânc pe calea
Orişicărui muritor.

Tu eşti roua dimineţii
Care înviorează zorii
Dar şi înnoptarea vieţii
Care-şi tot descarcă norii...

Tu eşti vântul ce sporeşte
Intensitatea furtunii
Şi-adierea ce întăreşte
Fermitatea raţiunii,

Tu eşti mintea aceia care
Cerul vieţii îşi înnoptează,
Dar şi cer sublim cu soare
Care viaţa-şi luminează,

Tu eşti râul care-şi frânge
Luntrea în valurile lui
Dar şi vântul care-o împinge
Spre Limanul Cerului,

Tu eşti marea care-şi frânge
Corăbioara între valuri
Dar şi vântul ce o împinge
Către-a Mântuirii maluri,

Tu eşti răsărit de soare
Ce-şi îmbucură viaţa,
Dar eşti şi apusul care
Dezlănţuie discrepanţa,

Tu eşti raza de lumină
Care aprinde al vieţii foc
Sau un foc ce extermină
Viaţa, fără echivoc!

Tu eşti chipul ce reflectă
Infinitul absolut,
Infinitate perfectă
Într-un chip umil de lut,

Sau, închipuirea firii
Zămislită de păcat,
Ce de formele pieirii
Încă nu s-a dezbrăcat.

Tu-eşti "cununa creaţiunii",
Minune a lui Dumnezeu,
Şi "praf pe cumpăna fântânii"
Dacă El nu-I Domnul tău.

(Tu eşti linişte şi pace,
Tu eşti zarvă şi război,
Tu alegi ceia ce-ţi place
Şi tot tu te plângi apoi
Că ţi-e greu ori că n-ai pace!)

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Carol
Comentează! | Votează! | Copiază!