În seara aceea
veneai tot mai aproape, tot mai aproape
ca un val care udă țărmul pentru prima dată
nu știai ce se va întâmpla, dacă va mai rămâne ceva din tine
sau vei fi cu totul absorbit în pielea mea
dar încercai și veneai tot mai aproape, tot mai aproape
ca un sinucigaș căruia îi e teamă de fereastră
pipăiai rama, grilajul, geamurile
și-atunci m-ai privit în ochi și mi-ai spus:
parcă te-aș cunoaște
eu am râs pentru că pregătisem cușca asta de ani de zile
o mirosisei de la mare distanță și te apropiai, te apropiai
făcusei deja câțiva pași dar nu-ți dădusei seama
că trupul meu era o spărtură în moarte
erai hotărât să mergi prin beznă până la capăt
cine știe acolo poate ar fi fost o lume perenă
în care orele, zilele erau numărate în nopți de iubire
care curgeau neîncetat ca niște bătăi muzicale
ticăite de un fruct oprit
în seara aceea veneai tot mai aproape, tot mai aproape
erai genul care te hrăneai doar cu muguri, lăstari
iar mie pe sub bluză deja îmi mijeau
apoi s-au stins becurile și am plecat
dar te-ascult și acum cum îți lovești cuvintele de mine
ca de un țărm insular care oricând se poate scufunda
poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre zile
- poezii despre seară
- poezii despre râs
- poezii despre ore
- poezii despre noapte de dragoste
- poezii despre noapte
- poezii despre muzică
- poezii despre muguri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.