Luntrea aurie
Dar nopțile acestea, frumoaso, cum de sunt,
Atât de diafane, din cer până-n pământ?
Pădurile par alge înalte-n clătinări...
Noi ne plimbăm alături pe fundul unei mări.
Lucirile acestea de sus, vor fi fiind
Sau astre, sau meduze prin adâncimi plutind...
De-aseară se zărește, cu cârma spre Apus,
O luntre aurie, deasupra noastră, sus...
Așa ne urmărește de-aseară, pe-amândoi:
Stă drep deasupra noastră când ne oprim și noi!
O, poate că din luntrea ce ne țintește-așa
Într-un târziu, o scară de raze s-o lăsa,
Și dacă tu vroi-vei, ne vom sui. Apoi,
Cu luntrea aurie vom asfinți și noi.
poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre păduri, citate de Eusebiu Camilar despre păduri, poezii despre plimbare, poezii despre noapte, citate de Eusebiu Camilar despre noapte, poezii despre meduze sau poezii despre astre
Citate similare
Valuri
Vom face printre valuri, valuri,
și ne vom cufunda-n apus
atât de jos și-atât de sus,
prin lumea noastră fără maluri.
Vom face dintr-un vis, un vis
și-l vom petrece împreună
sub raze argintii de lună,
uitând ce-n stele ni s-a scris.
Vom înota prin fericire
spre malul inventat de noi,
de ieri sau azi ori de apoi.
Va fi o lume cu iubire,
vom fi acolo amândoi,
atât de plini și-atât de goi.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înot
- poezii despre visare
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre prezent
- poezii despre iubire
- poezii despre inventatori
- poezii despre fericire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Ne vor îngropa adânc
Când vom muri ne vor îngropa adânc, nespus
De-adânc, și iarba va acoperi mormântul de îndată,
Iar noi vom auzi: undeva, deasupra noastră, sus,
O ploaie trecătoare alintând pământul, delicată.
Apoi, nu vom mai dori nimic, nopții tovarăși,
Și treziți dintr-un vis, vom gândi astfel:
Dacă afară-i liniște e toamnă iarăși,
Dacă-i zgomot e primăvară-n orășel.
E plăcut că sentimentele noastre somnoroase
Nu vor mai fi învolburate de suferințe, bucurii, nevoi:
Ale despărțirii sau iubirii complicații dureroase
Nu mai pot pătrunde prin sicriu până la noi.
Suntem acasă, am găsit ceea ce toți oamenii speră
Să găsească. Aici, în sfârșit, noi ne vom face-o părere
În ce fel o viață minerală, fără sentimente, diferă
De-o viață sensibilă, sensibilă până la durere.
poezie de Aleksandr Blok, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre durere
- poezii despre viață
- poezii despre toamnă
- poezii despre suferință
- poezii despre somn
- poezii despre sfârșit
- poezii despre ploaie
Cu limba noastră
Este a noastră limba noastră
și noi suntem cu ea popor,
cum stelele
din cer
sunt stele
cu veșnica lumină-a lor.
Este a noastră limba noastră
și noi suntem cu ea pământ,
cum marea mare
este mare
cu ape veșnic vălurând.
Este a noastră limba noastră
și soartă noi suntem cu ea,
cum este codru verde soartă
cu ciuta și cu pasărea.
Din străbunei cu limba noastră
noi am crescut și creștem, demn,
cum crește pomul din țărână
suită-n frunză și în lemn.
Ci noi cu ea, cu
limba noastră,
nemuritori vom fi oricând,
nemuritori cum e Pământul
cu Soarele mereu arzând.
poezie de Dumitru Matcovschi (1 ianuarie 2000)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre creștere, poezii despre verde, poezii despre păsări, poezii despre limba maternă, poezii despre lemn, poezii despre frunze sau poezii despre copaci
Timpul absoarbe iubirea?
Timpul absoarbe iubirea pasională
Dar nu o poate elimina
Iubirea- drogul necesar ce nu cuprinde mintea
Ne vom desprinde inimile acestea ancorate în vis?
Sau vom închide clepsidra timpului în bătaia vântului
La răscruce sau la amurgul inimii
Lumina noastră s-a ancorat cu viteza ei
Ne va risipi toate valurile la un țărm liniștit
Când fiecare seară se vrea a fi deosebită
Când principalul spectacol de teatru
Se scrie fără a fi jucat pe o scenă
Fiecare dintre noi e dator cu o moarte albastră sau poate roz.
Privirile ne vor atinge lumina din priviri
Noi vom privi lumina ca pe o risipire de vis.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre inimă, poezii despre vânt, poezii despre viteză, poezii despre teatru, poezii despre seară sau poezii despre roz
Dacă mai curând sau mai târziu, și chiar atunci când noi nu vom mai fi, cele scrise de noi își vor găsi îndeplinirea lor, sau cel puțin vor face să se gândească la interesele mult iubitei noastre țări, noi nu am lucrat degeaba și truda noastră va fi cu prisosință răsplătită.
Ioan Tanoviceanu în Creșterea criminalității în România (1896)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre țări, citate despre răsplată sau citate despre iubire
Unde cad anii când se duc?
Unde cad anii când se duc, în noi, în cer sau în pământ?
Am început sămi frământ visele sub scara ce urcă spre cer.
Poate vor fi șifonate.
Poate vor ieși din chenar, dar cu siguranță îmi vor umple gândurile.
Mari și năstrușnice.
Fără să le poată muta cineva de sus în jos, de la est la vest.
Nu știu unde se duc când toate rămân departe, așa cum sunt, până ziua întâlnește moartea.
Cine stie?
Simt ceva! Parcă este adierea unei mâini peste genele care sau contopit pentru o secundă în amfiteatrul gândurilor.
Teribilă treabă cu anii. Cu gândurile. Cu visele...
Și totuși, unde cad anii când se duc, în noi, în cer sau în pământ?
poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre început, poezii despre siguranță, poezii despre secunde sau poezii despre mâini
Te-aștept lângă o șină
Te-aștept să vii, iubito, la marea întâlnire,
Te-aștept lângă o șină de tren provincial,
O să ne recunoaștem, pesemne, din privire,
Printr-un instinct anume din regnul animal.
Și-n plus față de-aceasta, vom fi doar noi acolo.
Atâta eu cu tine. De când nu ne-am văzut?
Sau poate niciodată și-o să vorbim tremólo
Despre-o copilărie ce doar ni s-a părut.
Nu cred c-o să te superi dac-o vom lua pe șină
Ținându-ne de mână ca doi copii maturi;
Vei fi într-o rochiță ușoară și senină,
Voi fi într-o cămașă, vom fi aproape puri.
Va mirosi catranul a niște căi ferate,
Noi doi, desculți pe șine, râzând ne-om depărta,
Sălbaticele brize prin plete ni s-or zbate,
Prin noi vor trece trenuri și nu ne va păsa.
Lăsa-vom șuieraturi de locuri și motive,
În urma noastră toate cădea-vor sub rambleu,
Iar noi, hoinarii lumii, sub falnice ogive
De brazi și de foioase vom rătăci mereu.
Vor fi acele trenuri sau poate doar drezine
Din când în când în spate ce ne vor fluiera;
Cinstiți cu viața noastră, vom fi desculți pe șine,
Vor trece mii de trenuri, noi nu ne vom urca...
poezie de Dragoș Niculescu din Săniile adâncului
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trenuri, poezii despre zoologie, poezii despre vorbire, poezii despre supărare, poezii despre rochii, poezii despre păr sau poezii despre maturitate
Logodnă marină
Iubita mea, înfășurată-n alge
Apari pe plaja unei veri târzii,
Cu marea-n spate, fără de catarge,
Pe brațele de valuri străvezii.
Când te-oi vedea înaintând spre mine
Am să mă rup nisipului ce sunt
Și cu-n buchet de scoici venind spre tine
Că zeu teluric voi păși în vânt.
O să ne recunoaștem din privire,
Căci ne-așteptăm cuminți de mii de ani,
Și sarea s-o depune pe iubire
Precum pe scufundate lăzi cu bani.
Vor da onorul căpitani eterici,
Albi pescăruși țipa-vor lung de sus
Și melcii suspina-vor uzi și sferici
La-mbrățișarea noastră din apus.
Își vor da seama că-i logodnă peștii
Și vor dansa în jurul nostru beți
Iar crabi, înot, s-or strădui cu cleștii
Să ne aprindă lumânări la vieți.
Noi vom trăi în haiducii marine,
Luând de la apă, briză și nisip
Agate-nscrise tainic în destine
Pentru săracii lumii fără chip.
Vom stăpâni regatele salmastre
Plutind pe-un fericit ținut lichid,
Lăsând sub chei recifele albastre,
Păzite de-o meduză și-un guvid.
Iubita mea, să te aducă valul,
Mă vei găsi acolo negreșit,
Să-ncingem doar noi doi sălbatici balul
Pe-un țărm de stânci aproape adormit.
Va fi precum e scris ca să ne fie,
Vei fi frumoasa visului deplin,
Cu-o lacrimă căzând de bucurie
Imperiul sării-l voi lărgi puțin.
Să nu vorbim ‒ e tutelară marea,
Ea va vorbi de-acuma pentru noi,
Din trupuri doar să facem sărbătoarea
Ce ne-aștepta-mpreună pe-amândoi.
Ne vom săpa o casă în faleză,
Rugându-ne pământului solid,
Și ca doi fauri biblici din Geneză
Vom procrea un mit secret, torid.
"Privește, am să-ți spun, ‒ un vas în zare!",
"Să îl lăsăm să treacă"-ai să-mi răspunzi,
Și ne-om salva-n cumplita-mbrățișare,
Rămași la țărm aproape muribunzi.
Și-apoi, încinși de a iubirii lavă,
Să ne-aruncăm în mare pân-la fund,
Să bem un vin frapat într-o epavă,
Uitând pe veci pământul că-i rotund.
Voi adormi pe coapsa ta când farul
În noapte se va stinge pentru noi
Și sus pe cer va străluci doar Carul
Deasupra celor fericiți și goi.
poezie de Dragoș Niculescu din Duminica poemului mut (2014)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nisip
Despărțire
Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim
Ce-am sfărâmat aseară cu despărțirea noastră
Și nici atunci nu-i sigur c-am mai putea să fim
Eu creanga ta de aur, tu frunza mea albastră.
O umbră o să stee mereu între noi doi
(Noi care-am fost pe vremuri lipiți ca două palme
Pe pieptul unei moarte) și veșnic între noi
Vor crește neguri numai în aparență calme.
Cuvântul de-altădată nu-l vom mai folosi,
Tăcerea fără seamăn de-atunci n-o vom mai tace.
Vom sta mereu ca zeii deasupra și vom fi
Cu mâinile pe scuturi severi și plini de pace.
Triști, vom cunoaște ceasul nu după dezmierdări
Ci întrebând în stânga și-n dreapta trecătorii,
Mai morți ca morții, singuri și fără remușcări,
Ne vom ciocni în cosmos doar uneori ca norii.
Săruturile noastre cu flăcările lor
N-o să mai incendieze pădurile albastre
Iar sufletele noastre, zburând încetișor,
N-o să se mai înalțe căzând mereu spre astre.
Ca niște ghimpi vom scoate treptat din amândoi
Aducerile-aminte și vom privi la chipul
Iubirii care cade șovăitor în noi
Cum dintr-un țărm de stâncă-ntr-un golf adânc nisipul.
Dar liniștea de-atuncea n-o vom mai regăsi,
Și singuri vom petrece cele din urmă clipe
În timp ce pescărușul iubirii va muri
Bătând încă o dată din largile-i aripe...
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre albastru, poezii despre tristețe, poezii despre sărut, poezii despre suflet sau poezii despre spațiul cosmic
Acum spun la revedere ( extras din Profetul )
Acum spun la revedere, ție și tinereții petrecute cu tine,
Parcă ieri ne-am întâlnit într-un vis.
Eram singur și tu mi-ai cântat,
iar eu din dorurile mele ți-am înălțat un turn spre cer;
dar acum somnul nostru s-a sfârșit și visul s-a destrămat,
duși sunt zorii, pentru totdeauna.
Mareele amiezii sunt deasupra noastră, diminețile noastre
au devenit zile pe de-a-ntregul, iar noi trebuie să ne despărțim.
Dacă-n seara memoriei ne vom mai întâlni încă o dată,
vom sta de vorbă iarăși, iar tu îmi vei
cânta un mai adânc, un mai intens cântec.
Iar dacă mâinile noastre trebuie să se reîntâlnească,
noi vom înălța încă un turn spre cer.
poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre zile sau poezii despre tinerețe
Nopțile
Nopțile, când îmi amintesc iarăși de noi,
totdeauna pe întuneric și amenințați totdeauna,
îmbrățișați sub ghilotină mereu,
totdeauna obsedați de timp și de noapte,
hăituiți de umbre în care ne recunoaștem pe noi,
totdeauna ca în prima noapte a lumii
și totdeauna vorbind despre sfârșitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mări și de soare
și totdeauna pe acest nisip negru al nopții
fără să știm dacă mâine vom mai fi împreună,
totdeauna așteptând cuțitul ghilotinei să cadă,
totdeauna despărțirile,
totdeauna dragostea amenințată de alții
și de noi înșine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne luminează, când se ating, mâinile,
totdeauna înfricoșați că mâinile noastre
vor ajunge la capătul dragostei noastre
și totdeauna visând să ne iubim fără să știm
dacă suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
dacă lumea începe cu noi sau sfârșește.
Totdeauna dragostea în umbră ca înțelepții lui Rembrandt,
ea care n-are nevoie de înțelepciune, ci de speranță
și totuși, dacă vom muri vreodată, dragostea noastră
va muri nu din pricina nopții,
ci din pricină că noi înșine am amenințat-o prea mult.
poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre întuneric, poezii despre viitor sau poezii despre negru
Două nuci, sau două jumătăți...?
Noi suntem două nuci.
Distincte, diferite,
Înecate în pahare de șampanie
de iod.
Din același copac înalt
Cu rădăcini și mai înalte.
Cu crengile aplecate de vremea și de dorul meu
Și cu toamna ce ne coboară pe spate,
în soarele de apus.
Suntem două nuci
În coji verzi care ne opresc propria trăire
În crăpături amare izbite pe aripi
de pământ chior.
Suntem deja tomnatici
Ne vor pune oameni, neștiindu-ne că suntem noi,
În vase în care ne vom îndurera unul pe altul,
îți promit că unul pe altul.
Ne vor pune într-o debara
în care vor cotrobăi să ne întindă pe mese
Și atunci vom fi doar o mâna de nuci
amândoi.
Și poate pe atunci ne va merge
Să descoperim iarna.
Și dacă nu vom fi nuci, și vom fi struguri violeți
din violetul fostului cer?
Dacă ne vor strivi într-un teasc din lemn vechi
Și ne vor face vin,
Iar mai apoi oamenii ne vor simți gustul de artiști?
Sau da, desigur, putem să fim oameni...
Dar doar dacă altceva nu merge.
"Nu te teme", îmi spuneai,
"așa se mai întâmplă cu nucile.
Se mai întâmplă, din anii vechi,
să se spargă-n jumătăți și să se piardă
pentru totdeauna."
poezie de Marieva A. Demetrescu
Adăugat de Marieva A. Demetrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre șampanie, poezii despre struguri sau poezii despre promisiuni
Narcise blonde
Narcise blonde, ne doare când
Vă vedem grăbind spre-o altă lume,
Cu toate că soarele e blând,
Și mai are cale lungă până sus, pe culme.
Stați aci, stați aci
Până când grăbita zi
Se va sfârși
În liturghia-acestei seri;
Apoi, după ce-împreună ne vom fi rugat, și noi
Vom vom însoți pe drumul către nicăieri.
Ca și voi, umblăm puțin pe-acest pământ
În haină de sărbătoare, nouă,
Curând se vor ofili nunțile culorii
Pentru noi toți, asemeni vouă.
Noi murim.
Ca și voi, ne petrecem către țintirim
Cum trec spre alte zări cocorii,
Ne uscăm ca ploaia de mai ieri, atât de caldă,
Ca perlele din roua dimineții
Care nu vor mai fi găsite niciodată.
poezie de Robert Herrick, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre sărbători, poezii despre rouă, poezii despre păr blond, poezii despre perle sau poezii despre nuntă
Palatul
Ninge. Ninge și crește palatul nostru de ghețuri și zăpezi.
Aici doar liniștea e atotstăpânitoare și lumina albă,
străpunsă uneori de lucirile galbene ale ochilor de păsări
înghețate, atârnând de lanțuri cu capul în jos ca niște
sinistre lampioane. Cu fiecare fulg, mai crește puțin
templul acesta al tăcerii și albului absolut. Probabil că
afară ninge necontenit și așa va ninge mereu, căci în
fața noastră se deschid noi saloane, mereu altele, cu
pereții tot mai groși, cu tăceri tot mai trainice și mai adânci.
Plimbarea noastră, mână în mână, nu se va sfârși niciodată,
căci trebuie să ne cunoaștem domeniul până la capăt,
nu putem trăi, nu ne putem iubi într-un spațiu căruia
nu îi cunoaștem și ultima tainiță. Nu vom putea viețui
niciodată amândoi în necunoscut. Desigur, vom lăsa semne
din loc în loc pentru a ne putea aminti de unde am plecat,
pentru a ști dacă am mai trecut pe acolo, pentru a putea
trăi cu ideea unei măsuri și a unei speranțe de întoarcere,
pe care încă, acum, nu ne-o dorim, în acest labirint grandios,
tăcut și rece, pe care-l stăpânim.
Știi?, va trebui odată să ne oprim și să facem focul, asta numai
pentru a ne mai aminti de foc, de frumusețea și căldura lui.
Dar unde să-l aprindem, căci se va topi totul în jurul nostru, se vor
nărui peste noi munți de zăpadă și de apă, vom afecta întreaga structură,
perfectă, a acestui splendid edificiu de cleștar? Ne vom plimba în
continuare încrezători în viitor și poate că în curând vom găsi
un cotlon de piatră în care să aprindem un foc minunat,
galben și roșu, scânteietor. Dar până atunci, să căutăm ieșirea,
să ne aducem caii înăuntru, să zburde și ei prin saloanele
acestea mari și nesfârșite ca niște catedrale ale eternității.
Destulă zăpadă se va fi așezat pe ei, dar ne vor aștepta frumoși
ca la început, cu boturile deschise și aburinde, nechezând fericiți,
ridicându-se pe picioare în perdeaua groasă de fulgi.
Desigur că afară ninge mereu, căci privește: palatul nostru crește
necontenit, noi și noi saloane încep să se deschidă în fața noastră,
până la capătul cel din urmă al timpului.
poezie de Dragoș Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre galben, poezii despre frumusețe, poezii despre foc sau poezii despre alb
Înălțare
Deasupra, peste iazuri sau văi întunecate,
Peste păduri și nouri și munți și mări albastre,
Chiar dincolo de soare, de spațiul dintre astre,
Și chiar peste hotare-ale bolții înstelate,
Tu, mintea mea, alergi cu-o sprintenă mlădiere
Și, ca pe valul apei un bun înotător,
Despici imensitatea profundă, zâmbitor,
Cu-o foarte bărbătească și de nespus plăcere.
Ridică-te deasupra miasmelor scârboase
Și caută-ți curățirea sus, tot mai sus, spre soare,
Bea, ca pe o divină și limpede licoare,
Văpaia care umple-înălțimile sticloase.
Peste amărăciune și peste norii groși
Ce-apăsător se-așează pe trista noastră viață,
Ferice cel ce poate, cu aripă-îndrăzneață,
Să se înalțe în câmpii senini și luminoși;
Cel ale cărui gânduri ca pasărea se-avântă
Spre cerul dimineții în viu și liber zbor,
Plutind deasupra lumii și-înțelegând ușor
A' florilor cuvinte și-a tot ce nu cuvântă!
poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de George Pruteanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre zâmbet, poezii despre văi sau poezii despre plăcere
Deasupra noastră stă un violonist; sub noi este un altul, alături de noi un profesor de canto care dă lecții, în ultima cameră în fața noastră este un oboist. E o plăcere pentru a compune! Îți dă și multe idei!
Wolfgang Amadeus Mozart în Scrisori (24 august 1771)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vioară, citate despre profesori, citate despre plăcere, citate despre lecții, citate despre idei, citate despre educație sau lecții de engleză
Ctitorind soarele omeniei
Motto: "Vreme trece, vreme vine."
Chiar dacă timpul trece
Prin timp noi vom rămâne,
Chiar de ni-i clipa rece
Noi tâmpla ne-o vom ține;
Și frunte lângă inimi
Și inimi lângă frunte
Noi sus vom ține gândul
Mai sus decât un munte.
Și muntele e-o treaptă
Și noi suntem un munte,
Când florile ne ard sub pleoape
Și ochii-n rouă știu să cânte.
Iar când durerea e adâncă
De nu mai vrea din gând să iasă
Noi știm să facem visul stâncă
Și din lumină omului mireasă.
poezie de Costel Zăgan din revista Liceul, nr.16 (1978)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre munți sau poezii despre stânci
Noi nu vom mai putea să operăm cu succes "Nava Spațială" Pământ pentru mult timp dacă nu o vom putea vedea ca pe o navă întreagă, și soarta noastră ca fiind comună. Trebuie să includă pe toată lumea sau pe nici unul.
citat din Buckminster Fuller
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zborul spațial, citate despre timp, citate de Buckminster Fuller despre timp, citate despre succes, citate de Buckminster Fuller despre succes sau citate despre nave spațiale
Poem filozofic pentru S
III
Fie-ți milă Doamne de cei ce te-au ucis! Te-am ucis și noi dar mai blând,
mai legănat, cum se zice pe aci. Am păstrat cioburi din Tine
și cu ele poate vom izbuti să venim în ajutorul celor care ne biruie.
Așa am putea zice. De la noi, niciodată n-a țâșnit vreo rachetă spre cer,
căci la noi cerul este foarte aproape. Totuși avem și noi minți agere de oameni
care să prindă toate măiestriile și să citească toate cărțile
sau uneori să sporească volumul cunoștințelor și aparatura tehnico-științifică
a civilizației moderne, păstrând poate un rest uman, ieșind din fluxul informațional,
și așezându-se pe malul apei ca părinții lor spre a vedea încotro duc toate acestea,
unde sunt locurile bune de descălecare sau întru ce sunt toate?
Întru ce, de vreme ce alții nu au prepoziția întru.
poezie celebră de Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, citate de Constantin Noica despre poezie, poezii despre minciună, poezii despre filozofie, citate de Constantin Noica despre filozofie, poezii despre cărți, citate de Constantin Noica despre cărți, poezii despre civilizație, poezii despre apă sau poezii despre ajutor
Apre Stele
Luna dă acea lumină dar ferestrele închise
Călătorind prin Galaxy îngândurat de mii de vise
Se apropie sfârșitul gândului și existenței
Te apropii tot mai mult de pragul ne existenței.
Și chiar să fiu acea lumină sus pe cer strălucitor
Mă vor vedea aceia doară cu ferestrele deschise
După ferestrele închise vă va apuca un dor
Care-l veți simții doar noaptea rar în acele triste vise
Sute mii de ani vor trece și de sus vă voi privi
Cum din viață faceți moarte și din vii faceți stafii
ne vom lua mînă de mînă într-un cerc de stele noi
Și vom fi mulți pe acel cer eu și tu și voi și noi
poezie de Robert Botsch
Adăugat de Robert Botsch
Comentează! | Votează! | Copiază!